AFARĂ CU ŞOBOLANII DIN POLITICĂ, AFARĂ DE PESTE TOT CU CEI CE SE SIMT ŞOBOLANI!

by Petre CICHIRDAN on November 20, 2014

Ce înţelegem prin şobolani?…cei care fac politică şi au creat această legislaţie care ne scoate din logica de viaţă sănătoasă pe care are drept să o trăiască minunata naţie, vieţuitoare înăuntrul şi în afara acestei ţări; cei care au creat şi aprobat, dar care mai ales au aplicat legea monumentelor de for public, aşa, ca să ne spurcăm la suprafaţă, care au îngrădit libertatea de exprimare în artă; cei care au eliminat dreptul de reconpensare al cetăţenilor evacuaţi din Basarabia adevărată, în martie-aprilie 1944; orice se poate în lumea asta numai politica rusnacului (românul sovietic), nu!…înţelegem că şobolani se cheamă şi cei care de aproape trei ani se bucură de sprijinul lui;… cei care au introdus legea unică a pensiilor şi mai apoi au făcut-o multii paralelă, jignind munca de succes în această ţară!…cei care batjocoresc legea culturii scrise, din oraşe şi sate, da, libertatea de exprimare scrisă-culturală!…cei care îşi dau pensii şi salarii ca să nu fie tentaţi de corupţie! cei care trăiesc şi construiesc bugetul ţării prin vânzarea ilegală de lumină, căldură, apă…da, şi de aer!…şi de muzică şi de vorbă, la radio! cei care dispreţuiesc poporul român şi îl amendează, şi-l execută fără luare la cunoştinţă şi judecată; cei care au distrus transportul feroviar electric, nu l-au dezvoltat, generalizat; cei care au organizat referendumul de destituire a preşedintelui a doua oară, au vrut s-o facă şi-a treia oară, făcând din această urâtă treabă, administraţie şi politică de stat! cei care au luat şi iau taxe pe munca de inovaţie şi invenţie, care mai repede refuză aceste daruri de la natură, decât le apreciază, de parcă ar fi salariaţi la străini şi nu în propriul stat; cei care mint în faţa ţării prin presă, carte scrisă, teatru şi artă în general (critica fără rost); cei care au obţinut doctorate contra cost şi prin influenţă politică. Cei care au făcut facultăţi în partea a doua a vieţii pentru a avea atestat fără măcar să aibă activitate care să le creeze atât de necesara experienţă, pentru acest de lux atestat; cei care laudă şcoala fără să laude munca, imaginaţia, creaţia! cei care sunt microbişti în viaţă, în politică, şi nu se limitează doar la sport; cei care sunt naţionalişti fără rost şi care iubesc patria şi nu iubesc poporul; care nu-şi iubesc naţia şi-şi urăsc conaţionalii cu care trăiesc-cei care se manifestă pe faţă şi în ascuns, în acest sens; cei care nu şi-au ascuns intenţia şi au declarat că sunt gata să intre cu arma în mână, în…Transilvania!…cei care-şi iubesc capitala în dauna locului în care trăiesc! şi pe care nu-l iubesc; cei care iubesc steagul mai mult decât propriul părinte!…cei care nu opresc maşina când un om sau altceva decât om trece strada nu pe la trecerea de pietoni…nu mai spunem de cei care, ca şi şobolanii, se îngraşă trăind în murdărie şi întuneric!
*
Bătrâni şi tineri de o ferocitate nebună!…să promovezi tu de trei ani încoace şi cu orice preţ, şi de preferinţă, numai tineri fără experinţă minimă!? să batjocoreşti noţiunea de om tânăr!…ce şabolani nenorociţi! care se iubesc când sunt lăudaţi, tinerii, şi ceilalţi, bătrânii, care se spală pe mâini, şi le freacă, fiindcă treba nu merge bine căci „tinerii” (de ei puşi) nu au experienţă!… să vii să spui pe toate canalele media că preferi un ministru de finanţe, orice ministru, să fie absolvent de Haward în contra oricărui român cu experienţă, „oricărui” absolvent de ASE?…şi noi politruci nenorociţi să râdem de simpatia vorbăreţului (pardon, posibil, doctorandului!) doctor în drept?… „hoţul mamii, hoţ”-ce vorbă hâtră în lumea târgoveţului român!… a nănaşei care-şi dă odrasla în grinda casei, sfidând înţelepciunea ţăranului român!…să râdem, prin forumuri, de ardeleni-de Ardealul nostru-de Transilvania măiastră-de săsimea românească-de ungurime-de evreime-de ce vrem şi nu vrem, ca proştii cărora li se arată degetul şi iubesc rusnacul (românul sovietic)-cel ascuns şi care ne vrea ucrainieni? …să râdem de ţara noastră, de populaţia ei, că după primul tur de scrutin din 2014 ne-am colorat cu roşu-intrigant de roşu-Oltenia, Muntenia şi Moldova şi am strigat ca gâştele Coanei Pipa din opera lui Eugen Ionescu, „Ucigaşi fără simbrie”, auzi, să ne isterizăm, că Klaus Iohannis rupe România!?…este mai mult decât dovada unei adunături de proşti, şi care, imagine televizată, ne va urmări mult timp!…cum este posibil aşa ceva la 25 şi 14 ani de la marile (atrocităţi) schimbări ale poporului român!? cum este posibil ca românii să-l aleagă preşedinte pe cel care râde şi-i aplaudă pe ţiganii din prim planul Slatinei de la posturile de televiziune penale în tot ce fac, care batjocoresc un român încă nejudecat?!…da, ucigaşi fără simbrie, sinucigaşi sau „doctori fără de arginţi” cum spun alţii prin forumurile ong-iste, suntem, noi şobolanii roşii-când roşii sunt la putere, şi de orice culoare, când ni se seveşte „rahatul” în vase de aur!… şobolani care acum douăzeci de ani am vândut aluatul din pâine la preţ american şi munca de făcut pâine am ţinut-o la preţ de şomer…da, atunci am spurcat munca şi am optat pentru lenea de şobolan.
*
Epilog vâlcean-postsocialist-postdecembrist… Dacă fabrica de mobilă ultrarentabilă am distrus-o, ca atâtea altele, dar, cu podul arcuit elegant peste Olt, lăsat în paragină, ce-am avut? cu Gara noastră, CFR, ultra veche şi neîntreţinută-neelegantă, ce-am avut?…şi tot aşa, fără a uita o clipă să ne tot lăudăm că facem muzee de artă modernă! tabere pentru panseluţele din sensurile giratorii, că facem petreceri cu fast-sărbătoriri de sfinţi şi nesfinţi-că fabricăm cărţi despre noi, (autofăcuţi) cetăţeni de onoare, că ne dăm singuri pomeni, noi, care încă nu am murit…desigur, acceptăm şi varianta că suntem aproape jumătate, toţi, şobolani, şi ca orice şobolan, mai ales, suntem de cele mai multe ori, imuni la otravă!
*
Şi, dacă ar fi să ne asumăm, acum, după acest vot dat de cei mai mulţi dintre cei care nu au votat la ultimul referendum împotriva preşedintelui, să ne asumăm trecutul imediat, ne şopteşte cineva, gândindu-se tot la şobolani! că atunci când nava se scufundă, şobolanii ies la suprafaţă!…i-am spune-sugera noi, vă spunem şi dumneavoastră, că această navă care se cheamă ţara noastră a primit prima gaură odată cu drapelul nostru drag, în 1989, apoi a venit Convenţia Democratică şi i-a pus un dop, destul de solid; au scos dopul în anul 2000 (sfârşitul pământului) cei reveniţi la putere, şi l-au pus înapoi cei veniţi la putere în 2004…dar, din păcate, o dată cu el au umplut nava cu carii şi, mai rău, cu şoricei care, repede, au devenit şobolani! pentru ca în anul 2009, nava, luând din nou apă, şobolanii să iasă la suprafaţă şi să-nceapă lupta făţişă cu guvernarea şi conducerea ţărişoarei noastre!…iar noi, popor bleg, să ascultăm de vechile şi kgb-istele servicii secrete şi să ne măcinăm între noi!…şi iată, în anul 2014, pe care îl declarăm anul cetăţeanului român sas-german, cu care ne mândrim că, iată, a luat două premii Nobel şi un titlu de preşedinte! şi, zău, că nu-i puţin lucru să fii tot de un neam cu cei care trăiesc pe lanţul muntos dintre Munţii Pădurea Neagră şi Munţii Carpaţi!
*
Şi, în final, pentru nu a cădea în sloganul că „noi nu ne vindem ţara”, ci doar vrem să ne şi să o primenim, facem o constatare mai mult decât grăitoare despre realitatea-prostia care ne domină de un sfert de secol…vedem, acum, la 25 de ani de la Revoluţie, cum oraşele şi târgurile noastre au fost reparate, modernizate, gata pentru a fi pregătite de a face parte dintr-un stat aproape puternic; desigur, pe banii altora; nu, nu vă bucuraţi, nestimaţi politicieni…şobolanii nu ştiu să râdă!…dar ne întrebăm şi vă întrebăm: de ce nu s-a făcut acelaşi lucru cu industria-producţia în cea mai mare parte performantă!?…să avem şi noi, acum, o sursă serioasă de venit naţional? …cred, acum înţelegeţi! că faptele voastre sunt mult mai grave şi de aceea doar vă bucuraţi că noi vă spunem şobolani şi nu…criminali.

17 11 14
Un român nou, din Noul Râmnic.

{ 1 comment… read it below or add one }

LUCIAN ION MARIN November 26, 2014 at 8:15 am

Foarte bun articol domnule Cichirdan. Aveti un condei purtat de mana nevazuta a ADEVARULUI ! “Cand ies sobolanii atat de evident din galerii…” si se plimba cu “demnitate” pe “corso” inseamna ca mai este putin si vine “CIUMA”, spunea, intr-un fel anume, cu o “clasica” maestrie, Albert Camus, in romanul sau premiat pe bune, fara fonduri de promovare ( cum s-a incercat acum, cu insucces, de 2 ori la rand, cu domnul Cartarescu), cu un onest Nobel pentru literatura. Sa premiem si acest articol, tot cu sinceritate, pentru curajul de a vorbi contra “curentului” de “yes-mani perfect sobolanizati” !

Reply

Cancel reply

Leave a Comment

Previous post:

Next post: