Al XV-lea Congres Internaţional de Dacologie

by Gheorghe Sporis on August 8, 2014

Post image for Al XV-lea Congres Internaţional de Dacologie

Oradea, oraşul de la poarta de nord-vest a României, timp de trei zile, în perioada 17 – 20 iulie 2014, a fost gazda primitoare a celei de a XV-a ediţii a Congresului Internaţional de Dacologie, organizat de Fundaţia „Dacia Revival Internaţional Society” din New York, instituţie care, prin preşedintele său, dr. Napoleon Săvescu, este şi fondatoarea acestei importante acţiuni cultural-istorice, care se organizează anual, de fiecare dată în altă zonă frumoasa a ţării şi cu altă temă legată de strămoşii noştri DACI. Ediţia din acest an, jubiliara, iniţial a fost dedicată personalităţii poetului năsăudean sub titulatura: „Dacologia la George Coşbuc”, iar la intervenţia, încă de la Congresul de anul trecut, de la Buzău, a Grupului de la Râmnic: „România Grădina Maicii Domnului” prin liderul său, Mihai Sporiş, a fost introdusă şi secţiunea ,, Anul Brâncoveanu”, care s-a dovedit a avea acelaşi număr egal de comunicatori.

Deviza congresului, indiferent de ediţie şi tema din program, care de fapt este esenţa existenţei continuităţii lui şi, în acelaşi timp, recunoscută de membrii participanţi, este aceea că: „Noi nu suntem urmaşii Romei”.

Deschiderea Congresului a avut loc în sala Filarmonicii din Oradea, unde după cuvântul de salut al reprezentanţilor locali şi mesajele de felicitare ale românilor americani din New York, transmise de doamna profesor Mariana Terra, au fost expuse comunicările înaltelor personalităţi invitate şi prezente, cum ar fi fost: prof. dr. Alexander Rodewald (Germania) – „Dacii punte genetică între populaţii”; Octavian Sărbătoare (Australia) – „Dacism şi neo-dacism: încotro ne îndreptăm întru trezirea neamului românesc”; prof. univ. Liviu Alexandru Sofonea & conf. univ. Victoria Cotorobai – „Ancestralitate → Contemporaneitate → Viitorime” ş.a.

Lucrările Congresului s-au desfăşurat pe 4 secţiuni, în sălile Hotelului CONTINENTAL FORUM****, după cum urmează:

Secţiunea 1. – „Dacologia la George Coşbuc”, în sala „Belvedere” (etaj 8), moderată de dr. Napoleon Săvescu şi prof. Mariana Terra. La această secţiune au fost prezenti: vâlceanul Nelu Barbu cu lucrarea: „Dacii în poezia lui George Coşbuc” şi brâncuşologul Ion Mocioi, care a făcut parte din grupul nostru, cu tema: „George Coşbuc la Tismana”;

Secţiunea 2. – „Dacii în conştiinţa lumii”, în sala „Forum” (parter), moderată de dr. Mihai Zamfir şi prof. Gheorghe Funar. La această secţiune au prezentat comunicări vâlcenii: Mihai Sporiş „Am picat din cer, sau altfel despre continuitate în Dacia străbună” şi Gheorghe Voica „Al doilea război dacic”;

Secţiunea 3. – „Anul Brâncoveanu”, în sala „Paladium” (parter), moderată de Prof. Mihai Popescu. Au prezentat comunicări: Constantin Mănescu „Biblioteca mănăstirii Hurezi în vremea voievodului Constantin Brâncoveanu” şi Gheorghe Sporiş, „ Povestea ultimului Basarab”.

Secţiunea 4. – „Oradea – Filă de istorie”, în sala „Panoramic” (mezanin). Aici au fost prezentate lucrări ale orădenilor despre frumosul lor oraş, „încărcat de istorie şi legendă”. În holul mare al hotelului a fost organizată o expoziţie de carte şi reviste care a funcţionat pe întreaga perioadă a Congresului.

Pe parcursul celor două zile de dezbateri, au fost prezentate comunicări, la primele trei secţiuni, în număr de 94, dintre care: 15… în Plen inclusiv ale gazdelor; 25… la secţiunea „Dacologia la George Coşbuc; 24… la secţiunea „Dacii în conştiinţa lumii” şi 24 de lucrări la secţiunea, „Anul Brâncoveanu”.

La sosire, la Oradea, am fost întâmpinaţi, pe scările hotelului Continental Forum, de un taraf de lăutari şi o pereche de tineri îmbrăcaţi în frumoase costume tradiţionale bihorene, care ne-au servit, de bun venit, cu nelipsita pâine şi sare.

În seara primei zile de dezbateri, gazdele ne-au organizat o inedită seară festivă în care s-au întrecut artişti ai mai multor formaţii folclorice şi moderne locale, până târziu în noapte când luciul de oglindă al Crişului Repede a fost iluminat de miile de steluţe căzătoare din jocurile de artificii. A fost o seară care nu se va uita uşor!.

A doua zi, după încheierea lucrărilor pe secţiuni, am vizitat, la Muzeul Ţării Crişurilor, Expoziţia itinerantă „Aurul şi argintul antic al României” iar spre seară, am fost conduşi în incinta Cetăţii Oradea” unde, după vizitare, timp de două ore, pe scena din amfiteatrul cetăţii ne-a fost prezentat un spectacol medieval organizat în cinstea noastră.

Duminică dimineaţa, după servirea micului dejun, participanţii la cel de Al XV-lea Congres Internaţional de Dacologie, ediţia 2014, s-au îmbarcat în cele trei autocare pentru întoarcerea spre casă.

Tema pentru viitorul congres ar putea fi sau ar putea avea următorul titlu: „Păstoritul – îndeletnicire dacică”

23 iulie 2014

A consemnat, prezent la cele întâmplate,
Gheorghe SPORIŞ

Gh Funar la Congres
Gh Sporiş şi postmodernismul orădean
Ion Mocioi şi Ştefan Stăiculescu la Congres
Napoleon Săvescu
Grupul de vâlceni la Congres

{ 1 comment… read it below or add one }

Nalbitoru August 17, 2014 at 10:34 am

Brezoienii trebuie să fie mândri că au un reprezentant al culturii locale care a luat parte la un asemenea eveniment de o importanţă majoră pentru naţiunea română, cel de-al XV-lea Congres Internaţional de Dacologie. Sincere felicitări domnule Gh Sporiş că aţi fost alături de marile personalităţi care ne reprezintă cu mândrie România!

Reply

Cancel reply

Leave a Comment

Previous post:

Next post: