Cine l-a impus pe Dracula ?
Romanul “Dracula”, scris de evreul irlandez Bram (Abraham) Stoker, şi apărut în anul 1897 în Anglia.
Mare parte din documentarea romanului i-a fost furnizată de “iubitul şi prietenul său” maghiar, Armin Vambery, evreu ca şi el, mare orientalist, istoric şi scriitor.
Nici un evreu ungur nu a avut parte de asemenea umiliri şi de asemenea aprecieri cum avut Armin Vambery. Paralizat de un picior încă de la naşterea sa din 1832, la Dunaszerdahely în Slovacia de azi, savantul a descris în memoriile sale publicate mai întâi în limba engleză, cum la vârsta de doisprezece ani a lucrat pe post de calfă la croitorie, cum apoi a studiat şi s-a angajat foarte tânăr să predea ca profesor particular şapte limbi ( latină, maghiară, germană, slovacă, ebraică şi chiar franceză şi italiană). Mai târziu şi-a însuşit spaniola, daneza şi suedeza. A avut o memorie fenomenală şi s-a concentrat pe turca, arabă şi dialecte persane, pentru că era deosebit de interesat de originea ungurilor.
Vambery trebuie să fi exercitat o atracţie aproape magică. Avea 22 de ani când a fost prezentat baronului Jozsef Eotvos, ministrul culturii. Acesta i-a făcut imediat rost de o bursă pentru Constantinopol. Ministrul de externe turc Mehmed Fuad Paşa şi l-a angajat apoi ca secretar. Vambery a câştigat şi simpatia sultanului Abdul Hamid al II-lea, iar ca să fie acceptat pe deplin s-a convertit la Islam.
A stat şase ani în Turcia, timp în care a publicat mai multe lucrări ştiinţifice şi un dicţionar germano-turc.
Deghizat în derviş face timp de şapte luni şi jumătate o călătorie prin Armenia, Persia, Afganistan, Fiva, Buhara şi Turkestan publicând mai apoi în limba engleză cartea ” Călătorii şi aventuri în Asia Centrală“.
În Anglia, orientalistul este sărbătorit şi cinstit ca un erou în timp ce Academia ungară îi dă bani de călătorie în Anglia după intervenţia ministrului Eotvos şi după depunerea manuscriselor sale cele mai valoroase.” În Ungaria, un evreu nu poate să fie ungur“ scria el î autobiografia sa.
Devine prieten personal al prinţului de Wales, regele Eduard al VII-lea de mai târziu, iar la Paris este primit într-o lungă audienţă de Napoleon al III-lea.
Redevine creştin în 1864 ca să primească o catedră de limbi orientale la Universitatea din Budapesta.
Istoricii şi teoreticienii români se opun cu vehemenţă asimilării domnitorului Vlad Ţepeş-Dracula cu eroul romanului, contele Dracula.
Ei au parţial dreptate, dar împotrivirea lor furibundă şi insuficient documentată nu conţine argumente valabile.
Ei se mărginesc doar la a face remarci de genul :
“Vlad Ţepeş-Dracula nu a fost conte secui şi nici vampir ! ”.
Nefiind documentaţi, ei uită că eroul romanului nu este Vlad Ţepeş Dracula, ci un descendent al acestuia care făcea parte din familia ”Dracula de Sinteşti”(Sentest - lângă Făget, Banat).
Documentele epocii consemnează că “în 20 ianuarie a anului 1535, fraţii Ioan şi Ladislau Drakulya au fost înnobilaţi şi confirmaţi de regele Ferdinand”.
Cei doi erau nepoţi de fiu ai lui Mihnea Vodă cel Rău, nimeni altul decât fiul lui Vlad Ţepeş Dracula.
Armoariile secuieşti (Szekely Okleveltar = Nobili secui) ce conţin documente dintre anii 1264-1707, publicate la Cluj în 1895, conţin la pagina 15, actul 671 din anul 1548, care face referire la aceiaşi fraţi Drakulya.
La pagina 118 dintr-un alt volum al aceleiaşi cărţi, se consemnează intrarea în proprietatea lui Ladislau Drakulya a comunei “ Band, in Sede-Maros”.
Sunt ştiuţi trei dintre copiii lui Mihnea Vodă cel Rău: Miloş, născut în anul 1490 şi care a trăit în Transilvania, Mircea, care s-a născut în anul 1485 şi care după ce a fost coregent alături de tatăl său, moare în exil în anul 1534, şi Ruxandra, fiică măritată întâi cu boierul Dobromir şi mai apoi cu cel cunoscut în istorie drept “Bogdan Chiorul”.
În secolul al XVII-lea, urmaşii acestora erau complet asimilaţi secuilor fiindcă erau cu toţii catolici, asemeni tatălui lor care s-a catolicizat la Sibiu.
Catolici au fost şi Vlad Dracul, şi Vlad Ţepeş Dracula.
Pe neam, până în zilele noastre, la toţi urmaşii s-a transmis comportamentul special şi orgolios, moştenit de la Vlad Ţepeş Dracula.
Cronicarii amintesc că Mihnea era: ”copia fidelă a tatălui său, Vlad Ţepeş Dracula”.
Din această familie a “Drăculeştilor de Şinteşti”, atât de puţin cercetată de istorici, provin eu prin mama mea, ea fiind de asemenea o romano-catolică credincioasă. Blestemul început cu sinuciderea primei soţii a lui Vlad Ţepeş-Dracula a continuat generaţie după generaţie. Romanul Dracula a fost tipărit în tiraje uriaşe, s-au scris sute de studii şi cărţi, s-au făcut sute de filme şi emisiuni de televiziune, dar subiectul rămâne la fel de incitant.
Istoricii “au pierdut partida” în favoarea turiştilor, care plătesc excursii în Transilvania pentru a-l regăsi pe contele Dracula pe care l-au văzut în filme. Ei vor să simtă fiorul povestirilor, poate fiindcă sunt convinşi de adevărurile expuse într-un studiu de către eminentul istoric care a fost contele Joseph Kemeny:
“Cineva face o supoziţie, un altul clădeşte o teorie, un al treilea o ia drept adevăr, trage concluzii dintr-ânsa şi mai adaugă ceva de la sine, un al patrulea adaugă ceva la cele adause şi mergând tot aşa, într-un fel de genealogie, istoria trece pe nesimţite “in longas errorum generationes” până ce, în sfârşit, avem dinaintea noastră un uriaş arbore, ale cărui ramuri îndrăzneţe, în loc să ofere istoricului o odihnă sigură şi un sprijin puternic, îi storc sudori de sânge”.

Ştefan BRANDES-LĂŢEA
0722.767.215
e-mail:draculestii_transilvani@yahoo.com
Foto: Ştefan BRANDES

    Comments >>