Departe de mine nostalgia vremurilor trecute, a organizării societăţii româneşti aşa cum a fost ea înainte de anul 1989, dar nu pot să nu remarc nesănătatea legilor care se scriu astăzi, trucurile inventate de politicianiştii vremurilor noastre, pe scurt, ideea că mergem înainte, fără credinţă, precum ceata lui Moise dinainte de urcarea acestuia pe muntele Sinai…

O să încerc să enumăr câteva situaţii de astăzi, în comparaţie cu cele similare, existente în democraţia populară (căci despre un comunism popular sau socialist-cum vreţi să-i spuneţi, nici nu poate fi vorba), vicii de procedură fără nici o legătură cu activitatea juridică, câteva fapte care ne dezonorează, ne vor amărî mai târziu, că nu ne-am trezit mai devreme ca să le curmăm…

Pe mulţi dintre noi, în legătură cu celebra unanimitate de crez şi convingere, specifică regimului trecut, ne caracterizează următoarea stare de nelinişte: …eu nu am făcut-o, dar o făcea majoritatea din jurul meu, acest lucru, părând, astfel, ca şi cum aş fi făcut-o şi eu!

Copiii dotaţi cu extraordinara capacitate de adaptare la mai multe situaţii, la imaginaţie şi variaţie, cu mai multe talente, cei care îndrăznesc să se opună unui scriitor sau unei cărţi scrise de acesta, unui profesor limitat, copilul pentru care nu se organizează olimpiade, căci nu sunt examinatori cu astfel de însuşiri, în plus, din păcate o asemenea însuşire nu este aptă pentru noţiunea de calitate, copiii clasei de mijloc, media, a acestei societăţi, nu pot pătrunde în facultăţile fără taxă, intră numai în cele cu taxe, fiindcă, spre jena tuturor, se intră cu media generală de la liceu!

S-a luptat şi se luptă pentru o societate cu o clasă medie dezvoltată. Nu ar fi fost bine să se lupte şi pentru realizarea unei şcoli medii, corect alcătuită şi nu una absolvită cu medii pentru ca să se acceadă la facultate?…

Aşa era odată? Cei mai importanţi oameni de ştiinţă şi artă, cei mai buni profesori, au fost primii la toate materiile din liceu? N-au iubit şi nu au chiulit niciodată? Nu ştiau să scrie la teze, la examenele de Bacalaureat? Cum de ştiau şi reuşeau la examenele severe de la admiterea în facultăţi? Este mai bine acum, când cu bani, uneori murdari, se obţine totul?

Nu sunt bani niciodată pentru ceea ce trebuie făcut pentru comunitate. Nu erau nici înainte…Dar cum de se găseau şi se găsesc, imediat, pentru o situaţie de labele poc, de sărbătorire oficială, de campanie( mascată) electorală? De sponzorizare a artelor coatelor goale?

De….Cum de n-au fost bani şi cum a venit primarul acesta s-au găsit?

Societatea condusă de comunişti, şi ea dorea să promoveze tinerii şi s-a ocupat de ei aşa cum poate nici o alta nu a mai făcut-o vreodată…Dar nu a creat un slogan, nicicând pentru interesul propriu.

Până la un anume prag, puteai să îţi impui ştiinţa. Fiindcă ştiau că nu au nici un merit, cei care au cucerit puterea după decembrie 1989, au inventat, astfel, cel mai periculos şi murdar slogan, trâmbiţând peste tot şi oriunde, că vor promova tinerii, fără să le impună exigenţe, ci poate unele de conjuctură, cu multe diplome - adeverinţe aproape false, în limbi străine, cu calităţi de crainice media, cu fuste de câteva grame şi sânii goi. Aceştia, tinerii, se subânţelege că nu toţi, inculţi şi neaveniţi, au răspuns imediat incantaţiilor respective şi s-au năpustit pe posturile publice, aplicând legi făcute de handicapaţi…Dar până când şi unde!?

După părerea mea, a fost şi este cel mai periculos slogan. Există însă şi un substrat: să pun în funcţie din tineri cu experienţă mai puţină decât mine şi să dau legi prin care să nu mai promoveze alţii ca mine...

Mai există unul, trâmbiţat în campaniile electorale, prin care se promite că “vom avea un oraş curat, că vom asfalta”… De parcă asta diferenţiază activitatea primăriilor…Curăţirea de murdărie! Asta este menirea lor, să pună şi panseluţe în coşuleţe, chiar şi pe stâlpii de telegraf…Slogan domnilor, slogan pentru o societate săracă în care se munceşte pe degeaba pentru un salariu cât nu-ţi ajunge nici pentru căldura şi apa plătită într-un bloc locuinţă din beton şi ăsta, băgat cu forţa pe gâtul neruşinatului de muncitor. Vorba mujicului rusnac: “rabota liubit-durac”. Şi să nu uitaţi, instituţia şefă a oraşului este cel mai puternic ordonanţator al fondurilor de interes public…

Cred că este pe cale de dispariţie un slogan care se instalase în urmă cu câţiva ani şi anume că “vom sprijini artele” , deşi cei care l-au trâmbiţat, i-au sprijinit nepermis de mult pe artişti, ajungându-se la grave neajunsuri şi încălcări de lege, la confuzii între profesionism şi profesionalism, alte sloganuri, care mai dăinuie încă. Până şi în vremea dominată de comunişti, la promovarea de valoare nu se ţinea cont de falsul profesionist instalat în artă, existând mulţi practicanţi, cu alt gen sau stadiu, de pregătire în specialitate, dar capabili de profesionalism. În general, profesionistul instalat în serviciu salarial, mai ales la stat, dar şi la particularul efemer, nu trăieşte decât cu gândul ca atunci când ajunge acasă să-şi spună ca a avut de unde veni…

Ei, dar fiindcă apăru vorba despre specialişti, a apărut şi sloganul trâmbiţat de toţi incapabilii în materie de luare de decizii, care strigă sus şi tare: să vină, să vorbească specialiştii. Mai rău, să conducă specialiştii şi, din lipsa culturii generale, al legiuitorilor, aceştia dau examen de promovare cu dosar politic şi cu probe lipsite de teorie, dar mai ales, de experienţă. Aceasta din urmă plus practica candidatului nu are nici o însemnătate…Păi legea comunistă, probabil, orice lege din această lume civilizată, nu a admis şi nu admite poziţie superioară, în actul de conducere şi de execuţie, dacă nu treci prin cea imediat inferioară…Confuzia este mare. Aceştia, care tot reclamă nevoia de specialişti, îşi ascund propria nepricepere.

Specialistul într-o problemă comună, de societate, de talent şi manufactură, se formează imediat, doar cu cunoştinţe medii, asistat de un director (vector) de specialitate. Potenţialul cultural, profesionalismul şi licenta sunt cu totul altceva. Acestea nu se obţin imediat, este nevoie de experienţă şi de ştiinţă, de educaţie, de pasiunea de a fi creativ…

Ultima şi cea mai jenantă comparaţie între trecut şi prezent, între prostia de altădată şi cea actuală, este cea din lumea artistică, recenta lege a monumentelor de “for public”! Este o lege asupra căruia, în mod sigur, până la 1 ianuarie 2007, mai mult sau mai puţin, o să-i cerem modificarea în mod public, dacă nu se va modifica din oficiu! Nu de alta, dar să nu intrăm în UE cu ea nereclamată din interior… Păi nu poate un mare trăitor, în România, artist neprofesionist, dar cu mult profesionalism în meseria de modelator şi turnător în bronz, zice-se chiar artist, mesrie care ţine de tehnologia materialelor ca ştiinţă, şi să facă o lucrare pentru un monument, considerată lucrare de sculptură?

Nu poate o cioplitură, în piatră, făcută de un japonez, având un fel de liceu de artă sau de tehnologie, dar fără FACULTATE (!?), să mai fie montată pe o stradă la Tg. Jiu, aşa cum au făcut-o mai mulţi în 2004? Vai ce ruşine să confunzi opereta, cu muzica simfonică, să scrii într-o lege că nu au voie decât beleregele să pună belciuge pe postamentele de artă, aprobate tot de ei, “artişti (!?), absolvenţi ai facultăţilor de arte vizuale(!?), arhitecţi, ori critici de artă necompromişi moral (!!!).” Ce facultate de artă are, băi ăştia, un profesor de desen, de ciclu secundar…Sau unul care a făcut-o la fără frecvenţă, când o asemenea profesie înseamnă aproape sută la sută atelier şi prezenţă de maestru! Au dat comuniştii o asemenea lege? Ce deosebire este între facultatea de sculptură şi liceul de sculptură, lăsând de o parte, poate, existenţa maestrului? La ce FACULTATE face referinţă această această lege dacă ea exclude ideea de tehnologie? Legea se referă numai la calitatea artistică a celui care execută macheta? Sunt excluşi absolvenţii de Politehnică, inginerii, care ştiu să modeleze şi să toarne metalul, care ştiu să sudeze, să cromeze, să execute croomatici prin tratamente termice, care ştiu să frezeze cu robotul marmura, oţelul şi inoxul, bronzul, să beneficieze de lege? De ce nu trec “artiştii” puţin pe la facultatea politehnică să înveţe ceva meserie tehnologică, să poată exista în secolul XXI, să aibe cu ce să susţină un masterat, un doctorat, să poată crea facultăţi cu profesori universitari…Păi poate sta Coandă, Vuia, Moisil, lângă…, dar nu dau nume, în ce priveşte nivelul cultural, universitar? Da, însă, în ce priveşte o comparaţie cu Constantin Lucaci, Fuller, Calder,etc.

Şi iată şi inversul sloganului cu tinerii…Săriţi băieţi şi fete, daţi-i jos pe cei care fac “uniuni de creaţie” numai pentru ei, care fac legi pentru “monumente de for public” în contextul spaimei că cineva le va lua pâinea, şi aşa destul de neagră, de la gură, pe cei care vă văduvesc de ştiinţă şi tehnologie, de concurenţă adevărată în lumea liberă a creaţiei fără frontiere!

…Asta le-am spus şi studenţilor de la Facultatea de Arte Vizuale de la Cluj, cu ocazia expoziţiei mele de la Muzeul Naţional de Artă din aceiaşi localitate, unde mi-am atras injuriile ciocănarilor din breaslă, dar mi-am făcut atâţi prieteni în lumea muzicienilor, al scriitorilor, al doctorilor, al pensionarilor profesori, al poeţilor şi al criticilor talentaţi de artă.