Cititorul de gazete
Ziariºti în misiune periculoasã

Rãpirea celor trei ziariºti români în Irak - un reporter de la cotidianul “România liberã”, un reporter ºi un cameraman de la postul de televiziune Prima TV – continuã sã stupefieze ºi sã îngrijoreze nu doar pe colegii lor de breaslã, dar ºi opinia publicã din întreaga lume. Ceea ce i-a surprins pe toþi este scenariul atipic dupã care s-a desfãºurat aceastã acþiune. Cei trei tineri gazetari au fost luaþi, se pare, de pe stradã ºi duºi într-un loc necunoscut, iar imaginile transmise de televiziunea Al-Jazeera, ca ºi fotografiile publicate zilele urmãtoare nu sunt deloc concludente asupra scopului rãpirii ºi al identitãþii rãpitorilor. În majoritatea celorlalte 34 de rãpiri de jurnaliºti din Irak, care au avut loc pânã acum, s-au formulat imediat anumite revendicãri politice de cãtre teroriºtii rãpitori, cea mai frecventã cerere fiind aceea ca statul de origine al ziaristului capturat sã-ºi retragã trupele din Irak sau sprijinul faþã de coliþia internaþionalã condusã de SUA. În cazul concetãþenilor noºtri nu s-a fãcut nici o astfel de revendicare, iar rãpitorii nu ºi-au declarat nici apartenenþa la vreo facþiune politicã sau militarã ºi nici ce intenþii au în continuare.
Desfãºurarea atipicã a acestei operaþiuni de rãpire a suscitat numeroase semne de întrebare, vehiculându-se chiar ideea cã totul este doar o înscenare, regizatã chiar de ziariºtii înºiºi împreunã cu sponsorul cãlãtoriei lor ºi cãlãuzã totodatã, cetãþeanul irakiano-româno-american Mohammad Munaf. Acesta este bun prieten cu controversatul om de afaceri Omar Hayssam, rezident ºi el în România ºi cercetat de PNA în prezent, cel care ar sta de fapt în spatele întregii afaceri.
Dincolo de dedesupturile evident neclare ale acestei rãpiri, nu trebuie sã uitãm cã ziariºtii români se aflã totuºi într-un real pericol de moarte, rãpitorii nefiind întotdeauna membri ai unor formaþiuni paramilitare sau teroriste recunoscute, ci ºi tâlhari de drumul mare, care nu se sfiesc sã-ºi vândã victimele altor bande, precum piraþii sau stãpânii de sclavi altãdatã. Apoi, din cei 34 de ziariºti rãpiþi în Irak, doi au fost executaþi, doi au murit în cursul unor schimburi de focuri, câþiva sunt daþi dispãruþi, adicã nu se mai ºtie nimic despre ei, iar trei se aflã încã în captivitate. Este fireascã, aºadar, preocuparea noastrã ºi a colegilor de breaslã din lumea întreagã faþã de soarta celor trei români, pentru cã rãpirea lor pune în luminã, încã o datã, nesiguranþa care îi pândeºte pe ziariºtii care merg sã-ºi desfãºoare activitatea în zone de conflict armat sau periculoase.
Ar trebui arãtat cã Federaþia internaþionalã a redactorilor ºefi a aprobat încã din 1968 un proiect de “Convenþie pentru protecþia ziariºtilor în misiune periculoasã”, iar Adunarea Generalã a ONU a adoptat, începând cu 1970, mai multe rezoluþii prin care a încercat sã instituie un sistem eficace de protecþie a ziariºtilor care îºi exercitã profesia în zone periculoase. Aceste rezoluþii au stat la baza discuþiilor ce s-au purtat în cadrul lucrãrilor Conferinþei pentru reafirmarea ºi dezvoltarea dreptului umanitar în timp de conflict armat, între 1974-1977, privind introducerea celebrului articol 79, intitulat “Mãsuri de protecþie a ziariºtilor”, în Protocolul I adiþional la Convenþiile de la Geneva, adoptat la 8 iunie 1977.
Prin Convenþiile de la Haga din 1907 ºi 1929, singura categorie de ziariºti protejaþi în timp de conflict armat era formatã din corespondenþii de rãzboi, care însoþeau armatele în campanie alãturi de alþi civili: cantinieri, vivandiere, furnizori de materiale etc. Statutul acestora a fost reconfirmat odatã cu crearea sistemului de drept internaþional umanitar, prin adoptarea celor patru Convenþii de la Geneva din 12 august 1949. Dincolo de protecþie ºi anumite facilitãþi materiale, aceºti ziariºti acreditaþi pe lângã forþele armate în campanie se bucurau, în caz de capturare de cãtre trupele inamice, de aceleaºi drepturi ca ºi prizonierii de rãzboi. Cât priveºte ziariºtii independenþi sau aºa zis “liberi”, aceºtia se aflã sub jurisdicþia art.79 din amintitul Protocol adiþional I din 1977, prin care, conform alin.1, toþi “ziariºtii care îndeplinesc misiuni profesionale periculoase în zonele de conflict armat vor fi consideraþi ca persoane civile”, fiind protejaþi ca atare contra ostilitãþilor ºi atacurilor directe, cu condiþia de a nu întreprinde nici o acþiune care ar putea compromite acest statut ºi sã deþinã un document de identitate care sã le ateste calitatea de ziarist.
Prin extindere, ziariºtii români rãpiþi se pot încadra în aceastã ultimã categorie, acþionând la fel ca alt reporter TV, Cãtãlin Radu Tãnase, în timpul rãzboiului de acum doi ani. Ei au avut astfel de înfruntat, pe cont propriu, pe lângã inerentele probleme de logisticã privind transportul, masa, cazarea sau transmiterea corespondenþelor, ºi grave probleme de insecuritate, mai ales cã, se pare, ei nu au obþinut o acreditare oficialã din partea autoritãþilor irakiene ºi nici nu au informat în prealabil trupele americane sau aliate, nici mãcar pe cele române, despre intenþiile lor de deplasare într-un teritoriu extrem de nesigur ºi frãmântat de numeroase tulburãri ºi tensiuni interne, de atentate ºi acþiuni teroriste.
Din pãcate, nici mãcar forþele combatante oficiale nu mai respectã întotdeauna normele internaþionale de drept umanitar, dovadã fiind ziariºtii omorâþi sau rãniþi de tirurile “prieteneºti” ale trupelor americano-britanice la Bagdad ºi în alte pãrþi ale Irakului sau incidentul petrecut la eliberarea jurnalistei italiene Giuliana Sgrena, când trupele americane au tras asupra maºinii cu care era transportatã la aeroport, acþiune care s-a soldat cu decesul unui agent al serviciilor secrete italiene. Se pare cã luãrile de ostateci, deºi interzise de art.34 din Convenþia IV de la Geneva din 1949 ºi de art.75 par.2 lit.c) din primul Protocol adiþional din 1977, acestea constituie tactica preferatã de diversele facþiuni teroriste care acþioneazã în Irak, având în vedere efectul multiplicator al publicitãþii fãcute de mijloacele mass-media în jurul rãpirilor de ziariºti.
Goana dupã subiecte de presã cât mai atractive, alimentatã de nevoia permanentã de informare ºi “foamea de senzaþional” a consumatorilor mass-media (cititori, ascultãtori, telespectatori), a transformat zonele de conflict armat sau de tulburãri interne într-un spectaciol mediatic fãrã precdent. În aceastã situaþie, conºtiinþa profesionalã a ziariºtilor îi obligã sã fie permanent în “linia întîi” a evenimentelor, pentru a asigura opiniei publice informaþiile zilnice de care aceasta are nevoie. Pentru a evita pericolele ºi situaþiile neplãcute, este important ca ei sã plece pregãtiþi cum se cuvine la îndeplinirea misiunii,. Astfel, ei trebuie sã beneficieze de o pregãtire prealabilã minuþioasã, atât sub aspectul cunoaºterii aprofundate a situaþiei politice ºi militare din zonã, cât ºi al înþelegerii istoriei populaþiilor respective, a credinþelor, tradiþiilor ºi obiceiurilor locale.
Or, conform declaraþiilor colegilor lor, cei trei tineri ziariºti români au plecat la drum în mod intempestiv, fãrã o documentare serioasã asupra condiþiilor în care trebuia sã-ºi desfãºoare activitatea în Irak, bazându-se doar pe flerul lor gazetãresc, care îi salvase de atâtea ori, ºi pe sprijinul cãlãuzei ºi al sponsorului lor arab. Imprudenþã care a contribuit ºi ea, în mod sigur, la drama actualã.

Constantin Poenaru

    Comments >>