Precizari la obiectii. A disparut dintre noi Constantin Deaconu

Categ: Literatura | • by Petre Cichirdan


La sedinnþa curentã a Societãþii culturale Anton Pann, de vineri 05.08.05, preºedintele acesteia, domnul Costea Marinoiu, a cerut asistenþei sã þinã un moment de reculegere pentru trecerea în nefiinþã, în urmã cu o sãptãmânã, a profesorului Constantin Deaconu, scriitorul nostru de la Govora.
Am rãmas uluit, am fost profund miºcat. Primul meu gând a fost: cum de nu a ºtiut nimeni, ca sã ne spunã ºi nouã ?
Dacã nu avea loc acea ºedinþã, mulþi dintre noi, nu am fi realizat acest lucru nici în prezent. Mare pierdere pentru cultura, ºi aºa subþire, a Râmnicului de astãzi.
Odihnescã-se în pace!

Cu foarte puþin timp în urmã, la Biblioteca Judeþeanã, Constantin Deaconu s-a produs, probabil, pentru ultima datã, în viaþa publicã a cãrþii, când, dupã nenumãrate amânãri, a avut loc lansarea celor douã volume apãrute la editura “Dacia”, din Cluj Napoca, “Studii literare” ºi “Complexul Antinomic George Þãrnea”. ªi acum, ca ºi atunci, susþin valoarea acesor apariþii editoriale.
La câteva zile de la lansarea respectivã, am gãsit în redacþie un manuscris asupra cãruia, un coleg, a fãcut menþiunea cã a fost adus de un “domn mai în vârstã, cu pãlãrie..”. Vãzând semnãtura, mi-am dat seama cã este a lui Constantin Deaconu. Am luat documentul acasã sã-l studiez, sã-l caut pe autor, sã-i cer unele lãmuriri…A vrut sã-l publice? A dorit sã-l scrie doar pentru mine? Nimeni nu poate ºti astãzi. Cunoscându-i neliniºtea, cea de a fi înþeles greºit de cãtre ceilalþi, ºi fiind vorba de niºte obiecþii pertinente, aparþinând, acum, unui dispãrut dintre noi, am hotãrât sã public acest material în forma în care mi-a fost înmânatã.

*
Precizari la obiectii

În intervenþiile sale – criticã de întâmpinare- referitoare la cele douã volume ale subsemnatului ( Studii literare ºi Complexul antinomic George Þãrnea ), Petre Cichirdan face observaþii pertinente din care, unele, mai ales cele despre absenþa din monografia George Þãrnea a pãrþii biografice, se cer oarecum, amendate. Autorul îºi dã seama de neajunsul omisiunii în conturarea personalitãþii creatoare supuse analizei. Omisiune spunem, dar absenþa acestei pãrþi, esenþiale într-o monografie, se datoreºte imprejurãrii cã, nefiind un apropiat al poetului , cercetãtorul nu i-a cunoscut viaþa cu toate meandrele ei. Pe deasupra, el s-a îndoit ºi a tratat cu indiferenþã cancanurile ºi criterile obiºnuite – vai ! – în breasla mânuitorilor condeiului. ( Adaug cã poetul dispãrut n-a fost scutit de înjurãturi nici dupã dispariþia lui fizicã, adica, dupa ce, eliberat de slãbiciunile ºi provizoratul lumii pãmâmteºti ºi-a cucerit dreptul de a rãmâne în lumea eterna a spiritului ) . Conºtient de slãbiciunile într-un mod fatal legate “de o mânã de pãmânt “, criticul le-a ignorat ca sã-ºi concentreze fascicolul doar asupra zonei pure în care a rãmas George pentru posteritate. Pe de alta parte, abordarea unei vieþi aventuroase, cum o considerã unii confraþi ºi “cercetãtori” neavizaþi e de naturã sã provoace susceptibilitãþi ºi sã zgândãre rãni încã necacitrizate. Cercetarea obiectivã trebuie fãcutã cu grije pentru menajarea cultului patern sau de altã naturã.
Cum cercetarea ºi prezentarea integralã ºi obiectivã a personalitãþii lui George Þãrnea, trebuie, totuºi facutã în beneficiul literaturii, aceasta presupune o profundã cunoaºtere, selecþie ºi o justã interpretare, dincolo de cleveteala târgului. Partea biograficã ar oferii date despre intrãrile în laboratorul poetic, lucrarea “Complexul antinomic ….. “ limitându-se la ieºiri, la produsul ºi calitatea produsului artistic.
Cartea aºteptatã de public ar trebui sã abordeze procesul gândirii, creatoare desfãºurare sinuoasã ºi dramaticã încleºtare între forþe contrare. Or , cine-ºi asumã acest stil de a descifra misterul prefacerilor din lãuntrul fiinþei creatoare ? Nici mãcar creatorul însuºi care-l va ascunde într-un mister ºi mai accentuat.
Numai cu puterea unei fantezii a creaþiei dramatice s-ar naºte un roman epopeic al creaþiei poetice , dându-se curs ideii implicate în capitolul introductiv “ Preliminarii la poezia de o viaþã ºi viaþa – poezie”. Ar fi un imens câºtig pentru evoluþia literaturii române revelarea procesului de trecere din planul prim al vieþii trãite la înaltã tensiune, în planul secund al artei ºi de înobilare a trãirii, cu produsul creaþiei dobândit prin sublimare. Arta poetica n-ar rãmâne ideal intangibil ce se oferã doar contemplaþiei, ci-ºi va împlini – dupã cum afirmã însuºi poetul- rolul de purificator al vieþii de zgura materialitãþii dure ºi, în aceastã viziune, chiar viaþa poetului, catalogatã ca aventuroasã ( “ ce ºtiu ei ! … “ rostea , profund afectatã, vãduva Tamara ), scãpatã, adicã, din chingile cuminþeniei, ale prejudecãþiilor cu funcþie de opreliºte la curgerea naturalã, ar dobândii o semnificaþie noua.
În aceastã perspectivã, evenimentele vieþii- reale sau imaginare, dar totdeauna interpretate dupã capacitatea de încadrare în tipare impuse- ar cãpãta sensul unei inedite experieþe nãscãtoare de poezie. Este momentul sã amintim cã scriitori de mare prestigiu intelectual ºi moral au fost mult timp þinuþi departe de spiritul ocrotitor al cititorului tânãr tocmai datoritã ipocriziei în interpretarea unor imagini de mare forþã artisticã ( Gib. I. Mihãiescu ). O reevaluare sub raport moral, ctitorirea unei noi stãri valorice, conforme esenþei omului, ca parte a naturii neîntinate de prejudecãþi opresive, sunt cãi de receptare favorabilã a poeziei þãrniene. Ne vine greu sã acceptãm idea cã viaþa lui George Þãrnea a fost un spectacol jucat la scenã deschisã, cã artistul a fost un histrion, cã a fost mânat de interese meschine, fãrã a accepta cã toþi am fost încercaþi de sindromul mistificãrii ºi automistificãrii, cã am fost, adicã, marcaþi de alienare.
Grav este faptul cã rãtãciþii de ieri – fie ea , rãtãcirea realã sau simulatã-opereazã acum o întoarcere de 180 de grade , pozând puritate ingenuã, fãrã a-ºi sonda harul lãuntric.ªi þipã împotrivã ºi condamnã, dau verdicte, afirmându-se ca redutabil moraliºti.
Lirica lui George Þãrnea e consecventã sieºi ºi, literã de canoane, recicleazã în spirit postmodernist genuri ºi specii literare, delimitându-se ºi de postmodernismul canonic.
Ceea ce i-am putea reproºa este tenta de a privi arta ca un reflex al unei postmodernitãþi echivalente cu declinul pe toate planurile ( în viziunea noastrã, postmodernismul este o miºcare artisticã de împrumut , fãrã o determinare internã, cum se strãduieºte sã demonstreze Mircea Cãrtãrescu, prezentându-l ca expresie a societãþii postindustriale).
În virtutea racordãrii la aceastã miºcare artisticã, lirica lui George Þãrnea dã semnele unei degradãri a esteticului în cel puþin trei din volumele sale de liricã cetãþeneascã. Dar, conºtient, parcã, de acest neajuns, poetul îºi încheie rotund viaþa-poezie cu vol.”Exerciþii de iubire”- antologie prin care se afirmã definitiv ca poet al iubirii.
Cât priveºte monografia “ Complexul antinomic George Þãrnea” , autorul ei este satisfãcut de contribuþia adusã la recunoaºterea filonului þãrnian în poezia naþionalã ºi de efortul de a fi venit în sprijinul cititorului, cãruia, îi sugereazã sã lectureze fiecare capitol, alãturi cu volumul coresunzãtor de versuri. Nu pretinde sã-ºi însuºeascã punctul de vedere al criticului. Dimpotrivã, reacþia fireascã ar fi împotrivirea înþeleaptã, cu argumente peremtorii. Fiecare cititor recepteazã în felul sãu o carte de versuri sau una de idei. Relativizarea valorilor estetice þine de particularitatea fiecãruia ca entitate intelectualã distinctã ºi de particularitãþile epocii. Aºa cã , meritul cãrþii ar consta în provocarea de reacþii care sã îndemne la scrierea altor cãrþi cu alte mijloace ºi in viziuni conforme adevãrului artistic.
Înainte de a încheia cu mulþumirile de rigoare aduse cititorului onest, semnalãm proza de rarã substanþã din vol. “ De þinut minte. Cartea necuprinsului “, pe care , dacã ar fi cultivat-o cu sârg, poetul s-ar fi circumscris clasicismului crengist din literatura românã.

Constantin Deaconu

    Comments >>


Articol citit de 26 ori.