Istoricul calendarului

Categ: Istorie | • by Mihai Popa


Din cele mai vechi timpuri, omul a fost preocupat cu mãsurarea ºi împãrþirea timpului. I-o cerea aceasta munca de toate zilele ºi însãºi viaþa sa. Omul a ajuns la anumite unitãþi de mãsurã þinând seama de miºcãrile pe care le fac corpurile cereºti. El a observat cã lumina ºi întunericul se succed ºi se repetã cu regularitate, într-un timp egal cu miºcarea de rotaþie a pãmântului în jurul axei sale, de la un rãsãrit la alt rãsãrit de soare. Aceastã perioadã a numit-o ZIUÃ.


A mai bãgat de seamã cã luna nu stã pe loc, ci îºi schimbã mereu forma. Din luna plinã ea scade mereu ajungând ca o secerã, ca apoi sã disparã cu totul ºi imediat dupã aceea sã reaparã ºi sã creascã continuu, pânã ajunge iarãºi luna plinã. Schimbarea aceasta se petrece în timp de aproximativ 30 de zile. Aceasta perioadã de timp a fost numitã LUNÃ.


Observarea soarelui, încã a fost o preocupare veche a anului. El a constatat cã soarele nu rãsare în acelaºi loc, cã nu se urcã pe cer la aceeaºi înãlþime ºi cã strãlucirea ºi cãldura pe care el o transmite pãmântului nu-i totdeauna aceeaºi. Soarele ajunge la acelaºi punct pe cer, abia dupã 365 de zile. Aceasta perioadã de timp a fost numitã AN, care e de fapt egal cu timpul de revoluþie al pãmântului în jurul soarelui.


Nevoile vieþii l-au obligat pe om sã împartã timpul în ºi mai mici unitãþi. Ziua a împãrþit-o în ore, orele în minute, minutele în secunde. Luna a împãrþit-o în sãptãmâni ºi anul în patru perioade de câte trei luni fiecare, numite anotimpuri. Împãrþirile mai mari - anul, luna, ziua - au fost apoi consemnate pe tabele de piatrã sau de lemn ºi pãstrate în locuri sigure, de obicei în temple sub supraveghere. Acesta este CALENDARUL. Numirea lui vine de la cuvântul latinesc ,,calendae’’, care e de fapt prima zi a fiecãrei luni.


Ca indicator al împãrþirii timpului, calendarul e mai vechi decât scrisul. Îl aveau toate popoarele din antichitate. Strãmoºii noºtri daci l-au cunoscut ºi l-au folosit. De la ei s-a pãstrat un astfel de calendar în vremea regelui Decebal, aflat în templul din capitala Daciei- Sarmisegetusa- din Munþii Orãºtiei. Acest calendar se compunea din stâlpi de piatrã implantaþi în pãmânt în forma de cerc, având tot al ºaptelea stâlp mai gros ºi mai înalt. Studierea acestui calendar, a dus la concluzia cã dacii împãrþeau anul în 360 de zile , 12 luni ºi fiecare lunã în 30 de zile.


La 46 î.e.n., Iulius Cezar cu ajutorul astronomului Sosigene din Alexandria Egiptului ºi al învãþatului Flavius Scriba introduce calendarul pe care-l folosim ºi noi astãzi în formã însã modificatã de Papa Grigore al XIII-lea, la anul 1582. Întinderea medie a anului a fost stabilitã la 365 de zile ºi 6 ore, urmând ca dupã fiecare ciclu de trei ani, sã fie pus un an de 366 de zile. Anilor cu 366 de zile li s-a spus ani bisecþi sau bisextili.


La 153 î.e.n., se fixeazã la Roma oficial data Anului Nou la 1 ianuarie. Anul Nou începea odatã cu intrarea în funcþie a noilor consuli.


Un secol nu poate sã înceapã niciodatã într-o vineri sau într-o duminicã. Octombrie începe întotdeauna în aceeaºi zi ca ºi ianuarie, aprilie ca iulie iar decembrie ca septembrie. Februarie, martie ºi noiembrie încep în aceeaºi zi a sãptãmânii, spre deosebire de lunile mai, iunie ºi august care încep în zile diferite. Toate aceste reguli nu sunt valabile în anii bisecþi (bisextili).


La romani, cel mai vechi calendar dateazã din anul 1693, fiind întocmit de Ioan Frîncu, la porunca domnitorului Constantin Brâncoveanu. Calendarul nu este tipãrit ci este scris de mânã. Un calendar tipãrit avem abia în anul 1733, fiind întocmit de dascãlul Petcu ªoanu de la ºcoala ortodoxã de pe lângã Biserica ,,Sfântul Nicolae’’ din Braºov.


Dupã 52 de ani, în anul 1785, protopopii Mihail ºi Policarp Strilbiþki, publica la Iaºi al doilea calendar românesc, mai bogat în conþinut ºi cu multe sfaturi pentru buna conducere a gospodãriei ºi pãstrarea sãnãtãþii. Acestuia îi urmeazã la 1793 ,,Carindarul rumânesc’’, publicat în tipografia lui Barth- Klosius Kraft din Sibiu. Pe lângã partea calendaristicã acesta cuprindea: Evanghelii, povestiri morale, meºteºuguri, târgurile de peste an ºi alte lucruri folositoare. De reþinut cã acest calendar s-a tipãrit încontinuu pânã în anul 1911.


În Bucureºti, primul calendar apare în anul 1795, de forma unei cãrticele de 24 pagini care cuprindea numai partea calendaristicã.


Începând cu anul 1806 ºi pânã în anul 1830, la Buda s-a publicat calendarul întocmit de Samuil Micu, pe care apoi l-a continuat Gheorghe ªincai ºi Petru Maior, cu scurte povestiri în conþinut, pilde ºi pãrþi din istoria românilor. A urmat apoi tipãrirea unor calendare pe 100 de ani, la Buda (1814), la Iaºi (1816) ºi la Bucureºti în anul 1821. În anul 1829, Anton Pann publicã o parodie de calendar, plin cu glume ºi anecdote.


Unul dintre cele mai importante calendare ale vremii, a fost cel publicat în anul 1842 la Iaºi de Mihail Kogãlniceanu intitulat,,Calendarul pentru poporul român’’, ce cuprindea evocãri din trecutul poporului român, diferite materiale cu caracter educativ, poezii populare ºi sfaturi gospodãreºti.


Cu 10 ani mai târziu, Mitropolitul ªaguna tipãreºte la Sibiu un calendar care din titlu, spune cã e întocmit ,,pe gradurile ºi clima Þãrii Ungureºti, a Ardealului, Banatului, precum ºi a Þãrii Româneºti ºi a Moldovei’’. De reþinut cã în acest calendar se folosea cuvântul ,,România’’ încã de la 1862, cu mult timp înainte de a deveni denumire oficialã.


Rãsfoind azi cu emoþie filele acestor calendare - adevãrate comori literar-istorice ale literaturii române - prin faþa ochilor ni se perindã nume dintre cele mai scumpe românilor: Alecsandri, Creangã, Eminescu, Negruzzi, Slavici, Maiorescu, Xenopol, Arghezi - care au scris pentru români, ale cãror opere dureazã prin veacuri ºi care ºi-au gãsit în aceste calendare un loc de înaltã cinstire.



    Comments >>


Articol citit de 34 ori.