OBSEDANTUL DECENIU

Categ: Literatura | • by CONSTANTIN POENARU


Cititorul de gazete

„Obsedantul deceniu” în România

Citesc în unele reviste de culturã ºi chiar ziare din ultima vreme o reluare, din diverse unghiuri ºi pe diverse registre, a temei “obsedantului deceniu” în România, temã pusã pe tapet prima datã de Marin Preda, înainte de 1989. Privite detaºat, de la depãrtarea anilor care au trecut, evenimentele de atunci ni se par astãzi greu de înþeles sau de explicat. “Obsedantul deceniu”, fixat generic cam între 1948-1960, cu prelungire pânã spre 1964, anul denunþãrii de cãtre Gheorghiu-Dej a relaþiilor satelite cu marea noastrã vecinã de la Rãsãrit, a constituit perioada cea mai confuzã din întreaga istorie a regimului politic instaurat dupã îndepãrtarea regelui Mihai. O perioadã zbuciumatã, plinã de convulsii ideologice ºi estetice, de trãdãri ºi compromisuri neaºteptate, de suiºuri greoaie ºi mai ales de coborâºuri vertiginoase în mlaºtina unui cult stalinist deºãnþat ºi a unui proletcultism rudimentar, de import.
Þara, în refacere dupã un rãzboi devastator, ºi-a subordonat toate eforturile, inclusiv cele cultural-artistice, unui þel “mãreþ”, adoptat în Plenarele CC al PMR, cel al construirii noii societãþi democrat populare dupã modelul “luminos” al socialismului din URSS. În administraþie, funcþionarii de carierã au fost înlocuiþi brutal de oameni fideli ai noului regim, membri ai recentului nou botezat Partid Muncitoresc Român. Toate funcþiile importante de conducere, inclusiv din fabrici, mine sau gospodãrii agricole de stat, unde se cereau ingineri ºi specialiºti tehnici în domeniile respective, au fost dublate sau ocupate chiar de activiºtii de partid, recrutaþi exclusiv dintre „cadrele de nãdejde” ale proletariatului industrial ºi agricol. Aceºti muncitori ºi þãrani, unii fãrã nici mãcar liceul la bazã, dar instruiþi intensiv timp de câteva sãptãmâni în nou înfiinþatele ºcoli serale de partid sau universitãþi muncitoreºti, sunt promovaþi, din nefericire, ºi în fruntea instituþiilor de culturã, creând o mare confuzie a valorilor, o degringoladã greu de controlat a vieþii literare ºi artistice.
Încã nu s-au lãmurit inexplicabilele “cedãri” ale unor intelectuali antebelici de mare calibru, precum Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, G. Cãlinescu, Mihai Ralea sau Tudor Arghezi, în faþa noilor direcþii impuse literaturii române, mai ales cã unii dintre ei (Cãlinescu sau Arghezi, de exemplu) au avut de suferit la început din partea noilor guvernanþi. În amintirile sale, poeta Nina Cassian considerã cã aceºti intelectuali de marcã s-au pretat la noile condiþii din mai multe motive: de fricã, din oportunism, din dorinþa de a rãmâne în atenþie ºi a-ºi vedea numele tipãrit în continuare, din naivitate ºi confuzie. Este perioada în care Lucian Blaga era dat afarã din Academia Românã, din Universitate ºi pentru o vreme chiar ºi de la Biblioteca Academiei, iar la închisoarea din Aiud erau întemniþaþi, pentru cã nu au putut fi îngenuncheaþi sub cnutul noii ideologii, nu mai puþin de 44 de scriitori, printre care Radu Gyr, Sandu Tudor, Petre Pandrea, Petre Þuþea, Romulus Dianu, Sergiu Dan, I. Peltz, vâlceanul Valeriu Anania, Vasile Voiculescu, Al.Marinescu, Ion Caraion, Nichifor Crainic, cãrora ºi dupã eliberare li se va interzice sã publice multã vreme. La nici cinci ani de la ieºirea din temniþã a lui Nichifor Crainic, printr-un act de curaj vecin cu inconºtienþa, îi voi “republica” acestuia poezia “Troiþa” în revista mea manuscrisã “Universul”, însoþitã de un desen mai mult decât sugestiv.
Abandonatã de anglo-americani, intelectualitatea românã a fost lãsatã pradã primitivilor ocupanþi ruºi. Naþionalizate, editurile, ziarele ºi revistele au fost obligate sã consoneze cu Puterea ºi sã publice traduceri masive din noua literaturã sovieticã, sã popularizeze experienþa culturalã a noilor noºtri fraþi vitregi. S-a înfiinþat chiar o editurã specialã, “Cartea Rusã”, care nu-i publica însã decât rar ºi fragmentar pe clasicii ruºi (Cehov, Tolstoi, Dostoievski), mari valori ale literaturii universale, fiind preferaþi Maxim Gorki, cel din “Universitãþile mele”, ºi plagiatorul Mihail ªolohov, cu “Pãmânt desþelenit” sau “Povestiri de pe Don”.
Tinerii cititori sunt îndoctrinaþi cu faptele de luptã ºi de muncã ale unor eroi sovietici luaþi ca etalon de vitejie ºi de dãruire pentru cauza socialismului, precum Pavel Corceaghin (din “Aºa s-a cãlit oþelul”) sau Zoia Kosmodemianskaia, cartea de cãpãtâi a ºcolarilor fiind “Tânãra gardã” de Fadeev. Se confecþioneazã noi eroi naþionali, precum Lazãr de la Rusca sau Vasile Roaitã, vedetele mitingurilor populare sunt stahanoviºtii remarcaþi în întrecerea socialistã a nituitorilor sau vagonetarilor.
De altfel, întreaga culturã româneascã a timpului, ca ºi economia prin vestitele “Sovrom”-uri, este pusã mereu în relaþie inferiorã cu cea sovieticã, singura valabilã, capabilã sã dea o ripostã adecvatã reacþionarismului burghez ºi imperialismului american. Ani buni, pânã dupã Congresul al IX-lea al PCR din 1965, care va marca începerea erei totalitare a lui Ceauºescu, propaganda sovieticã în þara noastrã a fost instituþionalizatã prin oficine precum Institutul cultural româno-sovietic, Muzeul româno-rus, Institutul “Maxim Gorki”sau ARLUS (Asociaþia Românã pentru Strângerea Legãturilor cu Uniunea Sovieticã).
Pictura ºi sculptura sunt anexate ºi ele realismului socialist, de sorginte sovieticã, programului ideologic de creare a omului nou, expoziþiile fiind înþesate cu scene din fabrici ºi din mine, de pe marile ºantiere ale þãrii, cu þãrani îmbrãcaþi ca de nuntã, cãrându-ºi acasã roadele îmbelºugate date de la “noii boieri”, gospodãriile agricole colective. Bucureºtiul a fost cadorisit cu un imens Monument al ostaºului sovietic eliberator, amplasat în coasta Guvernului, cu o statuie a generalissimului Stalin, care se pare cã a fost topitã dupã moartea acestuia ºi refãcutã sub chipul ºi trupul lui Lenin, cel din faþa Casei Scânteii.
Cinematografele ºi teatrele sunt invadate de filme ºi piese sovietice, multe dintre ele vorbind încã despre Marele Rãzboi de Apãrare a Patriei, în care, culmea ironiei, pânã la 23 august 1944 românii au fost, alãturi de germani, „bãieþii rãi”. Acum sunt puse în scenã montãri de mare amplitudine revoluþionarã ca „Orologiul Kremlinului” ºi „Tragedia optimistã”, dar pot fi vãzute la Bucureºti ºi câteva spectacole strãlucitoare de balet aduse de vestitele trupe coregrafice de la Moscova. Filmul românesc se inspirã preponderent din realitatea trepidantã a þãrii în plinã transformare industrialã, dând pelicule înflãcãrate precum „Viaþa învinge”, „Brigada lui Ionuþ” sau „Rãsunã valea”. Cineaºtii noºtri, chiar dintre cei mai buni, sunt obligaþi sã facã unele concesii estetice ºi ideologice pentru a-ºi vedea ºi alte realizãri „de suflet” pe ecrane. Astfel, Victor Iliu realizeazã capodopera „Moara cu noroc”, pe care o va prezenta în 1957 la Cannes, dar ºi „Comoara din Vadul Vechi” în 1964, iar Liviu Ciulei va debuta cu „În sat la noi” (1951), va continua cu „Nepoþii gornistului” ºi „Alarmã în munþi”, pentru ca în 1959 sã dea lovitura cu „Valurile Dunãrii”, în care însã distribuþia include, inevitabil, ºi un personaj comunist.
Nici muzica nu este uitatã în „obsedantul deceniu”. Muzicienii sunt constrânºi sã se adapteze noilor rigori ale realismului socialist ºi sã compunã sau sã interpreteze piese „de largã respiraþie patrioticã”, care sã glorifice mãreþia vremurilor noi sau lupta eroicã a comuniºtilor, precum în oratoriul „Trandafirii Doftanei”. Un „nealiniat” ca Mihail Andricu, care face parte din „triumviratul de aur” al muzicii simfonice din România, alãturi de George Enescu (mort în acei ani în exil la Paris) ºi Dimitrie Cuclin, va fi stigmatizat de oportuniºti precum Mihai Beniuc, Alfred Mendelsohn ºi Matei Socor pentru „atitudine criminalã faþã de Rezoluþia lui Jdanov ºi faþã de realismul socialist”.
În „obsedantul deceniu” ºi-au început însã cariera literarã ºi o serie dintre scriitorii noºtri valoroºi, de la inegalul Nicolae Labiº pânã la controversatul Marin Preda. Toþi, ca ºi ceilalþi creatori din alte domenii ale artelor, au trebuit – cum arãta criticul Daniel Cristea-Enache – sã se supunã <>
Acesta a fost preþul plãtit pentru a rezista în culturã, atunci.

    Comments >>


Articol citit de 46 ori.