Tributul răului Nota: Fără nici o legătură cu incidentul de la Câineni

Categ: Realitate | • by Petre Cichirdan


După ce săptămâni şi luni întregi naţiunea a fost pusă pe pirosti, vorbind mai în glumă, mai în serios sau mai ţigăneşte (am văzut şi în aceste zile cum, în acelaşi timp, mai multe posturi de televiziune, aproape naţionale, şi-au trădat telespectatorii şi în programele lor au inclus numai manele şi romi, plus manifestări ale revoluţiei contemporane, cele închinate violenţei, crimei şi sexului), şi am trăit într-o cruntă spaimă mediatică de genul- uite drobul de sare şi nu e…vai ce vom păţi!, iată, după surpări de dealuri, dărâmări de poduri, ruperi de diguri şi, ce-i mai rău şi mai imprecis, gripe aviare, judecate în centre abile ale manipulării, o nouă pacoste s-a abătut pe capul nostru, de sărbători, s-a închis circulaţia pe Valea Oltului, drumul naţional şi calea ferată!
Oare nu mai gândesc responsabilii statului şi particularii, cheflii şi specialiştii de hârtie, cei cu studii la unităţi academice de lux, să nu zic europene, dar fără bun simţ, toţi cei care trebuie să formeze cele 80 procente dintr-o populaţie gata pregătită să nu mai aibe meşteşugari ci doar birocraţi? Să nu mai aibe magazine şi dughene ci numai depozite măreţe şi supermarchetinguri?
De ani de zile doar se cârpeşte, se cosmetizează, dar nu se umblă la structură! Păi ce gospodari avem noi? Să fim sortiţi a plăti, parcă, în permanenţă tribut răului?

Dacă Traian şi ale sale cohorte romane treceau prin Vâlcea, spre Sarmisegetuza, prin Călimăneşti, prin Perişani, pe după muntele Cozia, Câineni şi Turnul Roşu, şi asta acum două mii de ani, de ce noi nu putem să refacem acest drum (chiar şi doar pentru nevoi!)? De ce ne alegem doar neverosimile şi moderne Posade, drumuri fără viitor cuprinse între vremelnice stânci şi artificiale maldăre de ape? De ce nu avem în cap proiecţia unei protecţii la tot ceea ce facem, dar ne gândim, mai nou, doar la asigurări?
Iată, de data asta la noi acasă, e mai deşteaptă până şi Uniunea Europeană, demostrându-ne, prin susţinerea proiectului, că vechiul drum european, Culoarul IV, este absolut necesar!…Aţi văzut ce s-a întâmplat cu circulaţia în România, pe Valea Oltului, odată izbucnit conflictul armat din Serbia…
Au spus specialiştii ţării ( în ţara în care trebuie să vorbescă doar specialiştii!), celor care dirijează în această ţară, ce se va întâmpla dacă cedează malurile din stânga şi din dreapta Oltului? O să mai dea ei, specialiştii, vina pe irakieni şi (sau) pe cei care defrişează păduri?
De ce trebuie să aşteptăm să se expire garanţia drumurilor, digurilor, care pentru 200-300m fără ocolire, în caz de năruire de pietre, trebuie abandonate? Pentru cei câţiva metri, pentru indolenţa crasă, cea care neglijează variantele, rezervele şi reparaţiile planificate, trebuie să mergem la Tălmaciu şi la Sibiu doar prin Braşov sau pe la Bran?…Căci nici pe Valea Jiului nu se mai poate!
Astăzi am păţit numai atât, dar mâine, Doamne fereşte, va fi mult mai rău, căci nu vom mai ajunge nicăieri!… Se draghează lacurile, apele? Am început a ne teme de păsări călătoare?
Trebuie lăsate proiectele nerumegate, să se apeleze la dezbaterea publică, la informaţia venită din experienţa şi statistica…locului! De abia mai apoi se poate trece la alegerea soluţiilor tehnice…
Clar este că pe cea mai scurtă cale spre Occident, trebuie să formăm puncte de transbordare, de ocolire, rute care să protejeze omul, apa şi muntele…
Actualul drum, Râmnic –Sibiu, pe Valea Oltului, alte drumuri pe lângă baraje şi ape, constituie zone de maximă periculozitate atât pentru om cât şi pentru biocenoza sa.
Altfel, cum spuneam mai sus, ne aşteaptă Posade pregătite cândva pentru alţii şi care astăzi se întorc, la fel de rău, împotriva noastră!

Suntem cei mai mai din România, ne laudăm cu măturatul, cu rondurile de flori dintre stradă şi trotuar (apropo, referitor la aceste surse de noroi şi de praf, nu ar fi mai bine să punem gazon sau să turnăm asfalt până aproape de pomi, mărind astfel zona de circulaţie, de staţionare, accentuând estetica urbană?), cu iluminatul de noapte, cu muzee ale satului ornate de HAR, cu patrimoniul monumentelor, culturii şi cultelor, dirijate de la Craiova şi imposibil de dirijat local, cu faţade şi dosuri-blocuri comunitare de sorginte anticulturală, cu instalaţii deficitare de dirijare a circulaţiei…cu pietoni care mor pe propria lor trecere!
Din păcate, Râmnicul, Vâlcea ( judeţ plin de sat românesc), popoarele celor două entităţi, nu au sisteme coerente de cultură, tânjesc după naţionalizare (culturală), nu are, fiecare, o atitudine fermă faţă de binele cetăţeanului, suferă de tătuci, amândouă iubesc tarafurile, manelele, muzica cultă de paradă, uniunile de creaţie, teatrul, nu cel de scenă ci cel de stradă, nu pot gândi sănătos.

10.01.06

    Comments >>


Articol citit de 23 ori.