SEBASTIAN TEGZESIU, UN ARTIST AL ARCUSULUI

Categ: Muzica | • by Petre Cichirdan




“Părinţi şi copii” aşa doream să numesc cronica concertului de luni seară, din săptămâna trecută, pentru a reliefa faptul că nu întotdeauna, părinţii şi copiii, separat şi împreună, fac casă bună…într-o sală de concert. Nu întotdeauna învăţătorii şi profesorii fac bine, atunci când obligă părinţii şi copiii, oricum, să vină la concert, dacă nici măcar nu au minima noţiune despre muzică, despre disciplină. La un asemenea spectacol nu poţi să te prefaci fără a te face de râs, fără a deranja bunul simţ, fără a deranja regula tradiţională, arta în sine, fără a aduce prejudicii celor care s-au pregătit să te satisfacă pe tine …ca părinte şi copil!
Pe scurt, într-o incapabilă sală să primească mulţi spectatori, la concertul cu pricina, au fost aduşi în sală părinţi needucaţi, institutori, …şi mulţi prea mulţi elevi cu cap patrat, cu gumă de mestecat în gură, în tenişi, elevi sortiţi să suporte mânia gravă a sorţii, uneori din cauza părinţilor, într-un viitor nu prea îndepărtat.
Personal, la început, am simţit că nu am aer. M-au deranjat maimuţărerile de pe rândurile improvizate, obrăzniciile de la balcon, impertubabilii părinţi(?), cei care nu se sinchisesc şi care, precum celor din “Vizita” lui I.L.Caragiale, nu se deranjează, care aplaudă în pauzele dintre părţi, cei care vin ca pentru paradă…
Nu a fost un gest necugetat atunci când dirijorul Florin Totan a oprit concertul şi a reclamat liniştea atât de necesară lui Tegseşiu şi muzicii lui Vivaldi şi Doru Popovici..
Cu greu colectivul de artişti şi-a revenit, a început să cânte normal. De abia la bisurile pe care Totan şi Sebastian le-au hotărât, revanşard, am răsuflat uşurat, când toţi cei aflaţi în plus au părăsit sala…Atunci ne-a revenit aerul.
Lunea trecută, la Filarmonică, am ascultat un concert deosebit, Doru Popovici, Concert pentru orchestră de coarde, “Codex Caioni”, motive vechi, medievale, scrise prin anii ’60, dar cu multe valenţe moderne, deci un minunat concert interpretat de orchestra simfonică a Filarmonicii dirijată de Florin Totan, şi Antonio Vivaldi, “Anotimpurile”, cele patru concerte închinate anotimpurilor, avându-l ca solist pe imprevizibilul Sebastian Tegseşiu, un violonist de clasă, pe care de multe ori l-am urmărit, în evoluţia sa, aici la Rm. Vâlcea.
Formată din şase părţi, acum cântându-se patru, Preludiu, Cântarea voevodesei Lupu, Joc de copii, Dans valah, lucrarea lui Doru Popovici este un elogiu adus muzicii tonale, bizantine, este un pas înainte făcut de muzica românească într-o perioadă în care ea era prea mult sufocată de tendinţele atonale.
“Cocex Caioni” rivalizează cu pagini celebre din opusuri universale, se cântă sincer şi bine pe alte meridiane, dă o notă bună muzicii româneşti…
Era de aşteptat, după interpretările pline de farmec şi profesionalism ale “Dansurilor româneşti” de Bela Bartok pe care dirijorul Totan le-a executat în urmă cu ceva timp la Rm. Vâlcea, ca şi acest opus, compus de Doru Popovici, să sune la fel de bine…
În finalul concertului, în “Anotimpurile” de Vivaldi, cei trei, Sebastian Tegzeşiu, Florin Totan, şi Orchestra simfonică, în interpretare, au făcut o demonstraţie de adevărată artă.
“Vara”, allegro non molto şi presto, “Iarna”, largo şi allegro, au făcut să se vadă multe sentimente de satisfacţie ale publicului din sală…
În semn de omagiu adus compozitorului, publicului meloman, cel ales, Totan are o inspiraţie şi, după eliberarea de publicul neinstruit, bruiant, oferă un minunat bis…din Vivaldi.
Sebastian Tegzeşiu, în al doilea bis, adagio din “Iarna”, aduce un omagiu lui Ştefan Ruha, marele nostru al doilea violonist naţional (după Ion Voicu), cel care s-a stins din viaţă acum un an. Împreună cu Tegseşiu am ascultat, în memorie, una dintre cele mai importante interpretări din lume ale concertelor lui Vivaldi, cele pe carte le-a reuşit Ştefan Ruha.
Întotdeauna când spun Vivaldi, “Anotimpurile”, îl văd pe Ruha, văd discul său de patefon, imprimat în anii 70, avănd pe frontispiciu, picturile lui Breugel…

Iată, din nou surpriză în sala de concert a Filarmonicii, astăzi, un Festival Mozart, dirijorul Valentin Doni, solistul Gheorghe Pavel, vioară, vor interpreta lucrări de W.A. Mozart, Uvertura la opera “Nunta lui Figaro”, Concertul nr. 3 KV 216 în sol major, Simfonia nr. 40.

01.11. 05


    Comments >>


Articol citit de 25 ori.