IMNUL EUROPEI A INCHEIAT STAGIUNEA FILARMONICII

Categ: Muzica | • by Petre Cichirdan


În acordurile înălţătoare ale Simfoniei a IX a, de Ludwig van Beethoven, Filarmonica vâlceană şi-a încheiat stagiunea 2004-2005 sub semnul densităţii şi demnităţii artistice specifice vieţii muzicale de calitate meritoriu manifestate, aş îndrăuni să spun, în întreaga perioadă care a trecut în cei zece ani de când a luat fiinţă acest teribil colectiv din cadrul celei mai profesionaliste arte.
În finalul simfoniei compusă de demiurgul născut la Bonn, în muzica sa, oameni de pretutindeni se bucură de iubirea şi frăţia dintre ei, în timp ce textul scris de Frederic Schiller, inundat de aceeaşi bogăţie artistică care ridică sufletul omului până la Dumnezeu, ne transmite bucuria Acestuia faţă de colosalul deziderat al prieteniei dintre cei care fiinţează acest Univers.
Din aceste motive, probabil, această Odă a bucuriei a fost desemnată să fie imn al Europei Unite...
Orchestra simfonică, corul Filarmonicii, ambele dirijate de Mihail Ştefănescu, la care s-a adăugat în mod fericit şi cvartetul vocal format din soprana Ramona Eremia, de la Academia Muzicală din Cluj, mezzosprana Iulia Merca, din Cluj, tenorul Marian Someşan, din Iaşi, basul Sorin Drăniceanu, din Craiova, au realizat un spectacol deosebit, o seară de bună amintire în care la spectator a ajuns mesajul dorit atât de compozitor cât şi de interpreţi.
Este îmbucurător pentru noi, melomanii vâlceni, să asistăm la acest efort pe care îl face tânătâra instituţie artistică, slujitorii ei din interior, de a programa şi executa partituri care să universalizeze viaţa muzicală a Râmnicului, prin repertoriu, reuşind să fie prezentă pe orice meridian iar prin interpretarea solistică şi dirijorală, prin compozitori, să şteargă graniţile dintre oameni. De admirat efortul şi ambiţia atacării unui dificil şi valoros repertoriu, singurul care te poate face distinct în lumea globalizării.
Personal îl felicit pe dirijorul Mihail Ştefănescu pentru includerea în programul său al celor mai însemnate şi dificile lucrări vocal simfonice, ajutat şi de un cor tânăr şi la fel de curajos, acţiuni care reuşesc să lărgească orizontul de cunoaştere şi simţire al melomanului vâlcean, să îl facă să trăiască în direct în atmosfera unor opere de înaltă ţinută artistică precum Carmina Burana, de Karl Olff, Anotimpurile, de Joseph Haydn, Recviemul, de W. A. Mozart, Oda Bucuriei, de L. v. Beethoven, Oratoriul Bizantin, de Paul Constantinescu...şi altele.
Dar fiindcă s-a încheiat stagiunea, fiindcă nu peste mult timp va începe alta, a unsprezecea, să vedem, fără a avea pretenţia unei evidenţieri decât poate cea dintr-un punct de vedere personal, aproximativ, cum s-a desfăşurat stagiunea cu numărul zece, ce evenimente au marcat-o în mod special.
Din start se detaşează Dublul concert pentru vioară şi violoncel, de Brahms, realizat de Sebastian Tegzeşiu, vioară şi Olga Bianca Mănescu, violoncel, sub bagheta lui Florin Totan ca şi interpretarea de excepţie, cu orchestra simfonică vâlceană, a Dansurilor polovţiene.
Remarcabil Concertul pentru două trompete şi orchestră, în do major, de Vivaldi, avându-i ca solişti pe Oleg Răileanu şi Sebastian Serafimovici, dirijat de Choi Yong Shin (Joseph), la fel şi Simfonia nr. 45, de Haydn.
Se detaşează, iarăşi, Simfonia a IX a şi Concertul pentru vioară şi orchestră, ambele de Dvorak, interpretate sub bagheta lui Florin Totan, la vioară fiind Alexandru Tomescu...Două luni mai târziu, decembrie 2004, amintim deosebita interpretare a Simfoniei cu nr. 8 de acelaşi Dvorak, la pupitrul orchestrei simfonice fiind Teodor Costin.
Eveniment de mare clasă prezenţa lui Vasile Marian şi a lui Teodor Costin în Concertul pentru contrabas şi orchestră simfonică în ianuarie 2005.
Simfonia a III a cu orgă de Saint-Saens şi Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Chopin în interpretarea lui Rareş Saghin şi Florin Totan constitue de asemenea puncte de atracţie din stagiunea, de toamnă, trecută.
Personal am agreat la mod de excepţie artistică prezenţa pianistului Florin Berculescu în cvartetul, cu pian, op 60, de Brahms, din cadrul recitalului trioului „Allegretto” format din Luana Gorun, vioară, Dorina Pîrlea, violă şi Elvis Ciuculescu, violoncel, prezent în concert, la Rm. Vâlcea, în prima lună a anului curent.
Din nou eveniment artistic pe scena Filarmonicii, în luna martie, când orchestra simfonică împreună cu violonistul Florin Croitoru şi dirijorul Florin Totan interpretează Concertul pentru vioară şi Simfonia a IV a de Beethoven, într-un festival Beethoven.
Un alt eveniment, cu o lună înaintea celui de mai sus, a fost interpretarea Simfoniei a V a, de Piotr Ilici Ceaikovski, de către orchestra simfonică sub conducerea italianului Fabio Brunelli, dar şi a Concertului nr.1, de acelaşi compozitor, în interpretarea lui Vlad Dimulescu.
În luna decembrie, 2004, publicul vâlcean a fost prezent la un concert, iarăşi, de excepţie, când pe scenă s-au desfăşurat dirijorul coreean Choi Yong Shin (Joseph) şi violonistul Gabriel Croitoru, într-un festival Ceaikovski, când au interpretat Concertul pentru vioară şi orchestră şi Simfonia a IV a, deosebită, ambele scrise de celebrul compozitor rus.
Imediat acest concert a fost urmat, cadou pentru melomani, de un recital al Cvartetului Transilvan compus din Gabriel Croitoru, vioară, Nicuşor Silaghi, vioară, Marius Smărăşan, violă şi Vasile Jucan, violoncel.
De remarcat concertul susţinut de orchestra simfonică dirijată de Florin Totan în cadrul festivalului „Remember Enescu”, unde publicul vâlcean a putut să-i urmărească la lucru pe mai tinerii Francesco Ionaşcu, vioară, Axia Marinescu, pian şi Tudor Scripcaru, pian, tinere speranţe care bat la uşa confirmării, aparţinând generaţiei de azi.
După cum vedeţi romantismul european, cel specific secolului XIX, a fost dominant în alcătuirea programelor concertelor care au constituit repertoriul stagiunii trecute.
Nu ar fi rău dacă în stagiunea care urmează dominant să fie clasicismul, cel premergător romantismului, şi care în mod uimitor au influenţat, au penetrat, împreună cu programatismul francez, secolul XX.
Iată o punte interesantă de arătat, de reliefat, cum legii clasice, peste suflet, i s-a adaugat raţiune, apoi decadenţă, înspre ce tărâm artistic s-a îndreptat această lege.
Să nu uităm că la începutul secolului XX, doi mari artişti, dar nu numai, s-au apropiat şi au semnat, aşa cum dădea bine noii arte, frivole, a publicităţii, moartea instantanee a două arte cu socluri, pictura şi muzica, propunându-le ca arte fără socluri sau fără alfabet. Picasso şi Schonberg.
Din fericire pentru noi secolul XX s-a scurs, a rămas ca un vis urât. Vrem să constatăm, în prezent, că o Tehnologie mai temperată a purces la drumul de urmat şi împreună cu cugetul şi partea de suflet uman să demonstreze că cele două arte mor, cu soclu, doar când dispare omul.





Rm. Valcea, 22.07.05

    Comments >>


Articol citit de 15 ori.