Urmărind evenimentele din ultima parte a anului trecut şi din această perioadă a începutului de an, cele declanşate odată cu numirea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al României, am senzaţia unei schimbări radicale în societatea românească, schimbări dorite încă din decembrie ‘89 dar pe care nimeni nu a reuşit să le transforme în realitate, până în prezent, decât parţial.

      Mă refer la acele schimbări care fac veridică o revoluţie căci, nu aşa, s –au cheltuit şi se cheltuiesc energii uriaşe, odată pentru răsplata eroilor şi, încă odată, pentru creerea de noi eroi. Oricum, nicicând în istoria adevărată, eroii nu s-au declarat pe bază de referate...

      Schimbările petrecute în realitate au fost în marea lor majoritate de ordin semantic, întreprinderea primind denumirea de societate, de multe ori au fost caraghioase, vezi înlocuirea forţată a termenului de director cu cel de manager, fierul vechi a devenit marfă de contrabandă, copiii şi tineretul au fost scoşi în faţă, gâdilaţi, ei au constituit paravane pentru ingineriile financiare din spate, competenţa a devenit comunistă, vârsta, o racilă a societăţii democrate şi tot aşa mai departe...

      S-a demonstrat, mai mult de cât se poate, că democraţia zglobie nu-i decât o prostie.

      Iată ziarele, presa în general, ne arată acum după 15 ani cât de valabilă a fost a ei libertate, a ei profesionalitate, cum din umbră a fost distilată, aranjată, încât azi să ne trezim cu şi mai multă statalitate, cu şi mai multă centralizare, cu şi mai multă corupţie la niveluri înalte, cu şi mai mulţi evadaţi din economia privată aliniaţi la politici şi funcţii bugetare, ca şi cum ne-ar face în ciudă: sic, sic...aşa vă trebuie dacă nu l-aţi ascultat pe părintele socialismului cu faţă umană, iar acum trebuie să înduraţi, nu pentru mult timp (!), democraţia creştin liberală...

   Da stimate cetăţean român, chiar mai înainte de anii ‘80, încoace, minciuna a stat cu tine la masă. Minciuna cu M mare, şi scriu aceste rânduri căci trăiesc senzaţia unui început de eradicare a ei...După atât de mulţi ani, mai mulţi decât o generaţie, această ţară este condusă de o politică democrat liberală şi creştină. Teoretic, cel puţin, este un lucru adevărat. Faptic, trebuie să vedem timpul cum o să-l împlinească. În ce priveşte caracteristica creştină, trebuie ştiut că adevăraţii democraţi cît şi adevăraţii liberali, într-o ţară excesiv de puternică în ortodoxie, o au încă chiar de la naştere.

   După atât de mulţi ani, mai mulţi decât într-o generaţie, oameni aşa ca noi, oameni care au avut o meserie utilă, care au stat la bloc şi la case reale, care au avut „rate”şi au trăit nostalgic „la bel(l)e (e)poq(ue)”, au învăţat curat la şcoli înalte, pe care presa, tot ea cea neruşinată, i-a numit nediplomaţi şi fără carismă politică, fără „experienţă”, ne place să credem că ei sunt aleşii de azi, iar noi suntem aleşii lor. Deviza declarată este cea de tip revoluţionar, anume că, în centrul interesului politic şi de stat stă fiinţa umană...Aşa înţeleg eu mesajul acestui început de an.

   Nici un discurs din campania electorală, inclusiv al preşedintelui ales, nu a sunat mai bine şi mai convingător decât cel al lui Traian Băsescu expus la şedinţa de investitură a guvernului, moment în care s-a desprins nota personală a acestuia şi am avut motiv pentru a considera că în România are loc o revoluţie... precum cea de catifea.

În 1964, cred, atunci locuiam în Versailul vâlcean, am fost martor la o scenă care anunţa o însemnată schimbare. Filip,miliţianul sectorist, a venit la noi în casă, şi-a luat şapca de pe cap şi a dat cu ea de pământ strigând: ”gata, doamna Cichirdan, am scăpat de ruşi!”
La fel mi-a venit şi mie să spun atunci când l-am văzut pe Băsescu cuvântând la acea adunare...”Gata domnilor, am scăpat de prefecătorie!”

   Din clipa aceea faţa noastră s-a îndreptat corect spre Uniunea Europeană. S-a rezolvat problema minorităţilor naţionale prin intrarea UDMR-ului la guvernare şi prin atragerea tuturor forţelor minoritare la majoritatea parlamentară.

   S-a vorbit răspicat de necesitatea autonomiei locale şi independenţa Justiţiei, despre corupţie.

   Primul pas în ce priveşte independenţa Justiţiei a fost făcut...Ministrul Justiţiei a fost numit din afara spectrului politic.

      De unde această elocinţă la un om practic şi plin de expresivitate umană?

      Din nou văd fragmente dintr-o presă incultă sau rău voitoare...Traian Băsescu nu are carismă politică. Cum o să ne reprezinte un marinar (!) în relaţiile diplomatice. Ce guvern este acesta, format din oameni necunoscuţi şi fără experienţă politică? Etc...şi mult mai multe falsuri, atribute răuvoitoare.

      Experienţa profesională a lui Traian Băsescu este atuul cel mai de preţ al cotării valorii sale personale şi sociale. Este cel mai de preţ argument al reliefării calităţii de lider.Este greu de stabilit care dintre cele două domenii de vârf ale unei economii naţionale, domeniul aeronautic şi cel naval, este mai de preţ, este mai greu sau mai important. Un lucru este cert, amândouă sunt guvernate de cele mai savante legi ale ştiinţei, tehnicii şi organizării, amândouă sunt cele mai severe din punct de vedere al răspunderii personale. Este imposibil să ai munci de răspundere în aceste domenii şi să nu fi deştept, diplomat, să nu ai bun simţ, să nu fi cultivat, să fii insensibil. În stările de greu, de pericol, oamenii sunt mult mai apropiaţi decât sunt depărtaţi.

      În ce priveşte cultura personală, din această cultură îi vine preşedintelui ales elocinţa de care vorbeam mai sus. A câştigat-o, odată din contactul direct (cea mai valabilă) cu chiar oamenii ce produc cultură şi, a doua oară, din necesitatea firească, de refugiu, în lumea studiului atunci când te înscri pe o curbă a vieţii, ascensională.

Elocventă mi se pare şi următoarea istorioară, care îl scoate pe Traian Băsescu din lumea politicianiştilor grobieni, care îl face incompatibil cu lumea incultă.

      Acum vreo 10-12 ani am avut o discuţie cu scriitorul şi gazetarul Felix Anton Rizea, undeva pe malul Oltului, la Călimăneşti. În Bucureşti, făcuse parte dintr-un cerc de oameni de cultură care era frecventat şi de Traian Băsescu, cu alte cuvinte, se cunoşteau foarte bine. Împreună cu Felix doream să punem la punct o bază nautică pe lacul din Călimăneşti. F. A. Rizea dorea să mă sprijine în implantarea activităţii de semaforizare mobilă pentru reabilitarea drumurilor naţionale. Traian Băsescu nu mai era ministru al Transporturilor.

Iată ce îmi spunea Felix atunci...”Petre, cu proiectul ăsta mergem la Băsescu. Nu mai este el la putere dar, ascultă-mă bine, tot el va fi cât de curând ministru. E prea deştept, este cu zece clase peste ăştia ca să stea de o parte...” O spunea un om care avea foarte mult bun simţ şi era sincer.

      Discursul lui Traian Băsescu şi primele lui fapte, îi pune pe români într-o lumină de o culoare mai favorabilă decât cea de până acum, îi îndatorează, îi obligă să fie solidari cu ideile sale, care sunt parcă izvorâte din mintea şi cugetul românilor buni.

Rm. Valcea, 27.01.05

    Comments >>

Articol citit de 29 ori.