CAPITALĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ

Categ: Turism | • by Ştefan BRANDES-LĂŢEA


Între intelectualii vâlceni dar şi printre oficialităţi au început să se facă auzite planuri şi dorinţe, ca vâlcenii să participe la proiectul “Sibiu, Capitală Culturală Europeană 2007”.
De la bun început şi cu nonşalanţa care mă caracterizează, trebuie să le spun duşmanilor dar şi amicilor că au pierdut şi această ocazie fiindcă, ultimul termen pentru predarea proiectelor a fost la data de 26 noiembrie a anului 2005.
Constat cu tristeţe că acest gen de ratări, precum şi lipsa de racordare la marile evenimente regionale sau naţionale, au devenit lucruri fireşti pentru oficialii vâlceni. Am constatat de altfel, că atât la nivel judeţean cât şi municipal nu există un plan cultural coerent, care să fie gândit pe lungă şi medie durată.
Este ruşinos pentru oficialităţi că nu susţin logistic şi material măcar un festival de nivel naţional, care să aibă identitate locală. Râmnicul are nevoie de un mare festival care să fie organizat după toate regulile genului şi care să aibă drept partener media cel puţin un post naţional de televiziune. Se irosesc degeaba miliarde de lei din banul public pentru a organiza zeci de evenimente banale care mor în anonimat.
În luna decembrie 2005 am asista la Consiliul Judeţean, la o şedinţă a Comisiei de cultură unde printre altele se plănuia şi evenimentul cultural legat de sărbătorirea „Zilei Unirii”.
Nimeni dintre cei prezenţi nu a remarcat faptul că această manifestare are nevoie în primul rând de un scenariu scris de un profesionist şi nu de iniţiativele unor oameni fără tangenţă cu această meserie. Asta dovedea fără drept de apel că nici unul dintre cei prezenţi nu ştia cum se construieşte un astfel de eveniment.
Am constatat uimit că prezenţa profesionistului local sau bucureştean nu este una dorită. Erau deranjaţi că un scenograf, regizor, muzician şi scriitor profesionist a surprins întreaga “gaşcă” cu lecţiile nepregătite. Cei câţiva scriitori locali, nici măcar nu fuseseră informaţi.
Oare aceşti culturnici au auzit că există în Râmnic şi artişti autentici nu numai cei de cumetrie ? Au auzit de drepturi de autor, de drepturi de interpretare sau de drepturi de imagine? Bineînţeles că nu, aşa că voi face din comentariile mele lipsite de orice linguşire, coşmarul vieţii.
Am să vă relatez doar un fapt, devenit de acum banal şi anume că:
De grafica pliantelor evenimentelor girate de Consiliul judeţean se ocupă o economistă şi nu un artist plastic aşa cum ar fi normal ! Deşi există o filială a Uniunii Artiştilor Plastici cu graficieni deosebit de talentaţi, nimeni nu-i bagă în seamă.
În SUA o astfel de “polivalenţă” nu ar fi fost în nici un chip încurajată fiindcă un economist care munceşte cu adevărat nu are timpul fizic să se ocupe de altceva decât propria meserie. Nu mai vorbesc de obrăznicia inconştientă de a se băga într-un domeniu care-i este complet străin. Simplul fapt că un oarecare are abilitatea de a lucra pe un calculator nu-i conferă şi statutul de grafician. Meseria de grafician este una cu totul aparte care se face după reguli precise, deprinse într-o facultate de profil. Moda suplinirii graficianului de către calculatorişti se vede din însăşi calitatea mizerabilă a graficii afişelor şi pliantelor care existentă pe piaţă.
La Consiliul Judeţean, evenimentele culturale şi nu numai sunt “croite pe un colţ de masă” iar preşedintele este cel care decide şi tot el împarte banii după o logică care-mi este străină.
Un inginer distins, aşa cum este domnul preşedinte, chiar dacă a cochetat cândva în adolescenţă cu dansul popular, ar trebui să nu se bage în domeniul cultural fiindcă la nivelul judeţului şi Râmnicului poate să apeleze la sprijinul unor autentici oameni de cultură, pe care din păcate nu i-am văzut în jurul dânsului.
Faptul că reuşeşte să-şi rupă din timpul preţios, pentru a se întâlni de exemplu cu academicianul Eugen Simion este lăudabil dar iniţiativa a dat bine doar pentru presă, fiindcă eu personal nu cred că vom asista vreodată la un mare eveniment cultural care să aibă drept parteneri, Academia Română şi Consiliul Judeţean. De ce ?
Fiindcă Academia Română nu are bani, iar “bucureştenii” vor doar să-şi lanseze cărţile şi să petreacă câteva zile într-o zonă frumoasă din provincie şi nu să se implice în proiecte importante aşa cum are Vâlcea nevoie. Eugen Simion nu este capabil să impună talente din provincie pe piaţa culturală bucureşteană. Academia Română nu este în stare să-şi văruiască măcar sediul din Calea Victoriei, nemaivorbind de premiile ruşinos de mici, cu care-i gratulează pe academicieni după decenii de muncă ! Această stare de fapt i atitudini provinciale, datorate în principal suficienţei, nepriceperii şi ignoranţei factorilor de răspundere transformă totul în vise iluzorii, aşa cum este şi parteneriatul cu “Sibiu Capitală Culturală Europeană “.
Conceptul de “Capitală Culturală Europeană” a fost lansat la 13 iunie 1985, la iniţiativa Melinei Mercouri, membră a Consiliului European de Miniştri. Scopul proiectului a fost acela de a crea o mai bună legătură între statele europene.
Din 1985 şi până în prezent, în fiecare an a fost promovată cel puţin câte o capitală. Astfel, 31 de oraşe au purtat titlul de Capitală Culturală Europeană, după cum urmează: 1985-Atena, 1986-Florenţa, 1987-Amsterdam, 1988-Berlin, 1989-Paris, 1990-Glasgow, 1991-Dublin, 1992-Madrid, 1993-Anrwepen, 1994-Lisabona, 1995-Luxemburg, 1996-Copenhaga, 1997-Salonic, 1998-Stockholm, 1999-Weimar, 2000-Avignon, Bergen, Bologna, Bruxelles, Cracovia, Helsinki, Praga, Reykjavik, Santiago de Compostela, 2001-Rotterdam şi Oporto, 2002- Bruges, 2003-Graz, 2004-Genova şi Lille, 2005-Cork(Irlanda).
Sibiu(Hermannstadt) a fost desemnat în 27 mai 2004, în urma votului final al Consiliului de Miniştri al Culturii din UE, drept capitală Culturală Europeană pentru 2007, titlu pe care îl împarte cu Luxemburgul care a mai fost capitală în urmă cu zece ani. Luxemburghezii sunt cei care au întemeiat în secolul al XII-lea aşezarea de pe malurile Cibinului, care este cunoscută astăzi sub numele de Sibiu.
Imediat a fost creată asociaţia “Sibiu Capitală Culturală Europeană”, asociaţie înregistrată conform legilor în vigoare atât la ORDA cât şi la OSIM. Asociaţia îl are drept preşedinte pe primarul Sibiului, Klaus Johannis. Conform statutului asociaţiei postul de preşedinte de onoare este deţinut de ministrul Culturii în exerciţiu. Din asociaţie fac parte instituţii de cultură dar şi ONG-uri.
Încă de la prima Adunare Generală au fost definite obiectivele, un instrument decisiv pentru eliminarea neînţelegerilor dintre parteneri, cauzate de lipsa unor obiective comune sau de neclaritatea acestora.
Principalele obiective ale Programului Sibiu 2007 sunt: îmbunătăţirea imaginii internaţionale a Sibiului; dezvoltarea culturală pe termen lung a oraşului; atragerea vizitatorilor de pe plan naţional şi internaţional; îmbunătăţirea sentimentului de mândrie locală şi încredere; creşterea audienţei pentru actul cultural; promovarea creativităţii şi inovaţiei; promovarea colaborării la nivel european.
Preocuparea oficialităţilor vâlcene ar trebui să fie aceea de a creşte şi de a promova propriile vedete ceea ce ar aduce un prestigiu de imagine precum şi câştiguri materiale dar nu am constatat în plan oficial că ar exista vreo intenţie sau preocupare în această direcţie. Totul este lăsat la voia întâmplării, iar oficialii se mulţumesc cu programe artistice care invariabil au în componenţă acelaşi ansamblu folcloric banal care transformă în nunţi de ţară chiolhanurile de după ale aleşilor.
Nu acelaşi lucru se întâmplă cu particularii care iată că şi în Râmnic şi-au dezvoltat afaceri în zona culturală. Este cazul eminentei coregrafe Mihaela Runceanu care înregistrează succes după succes, cu elevii din propria-i şcoală, evoluând pe teritoriul dansului de societate, unde este o concurenţă acerbă. Succesul şi medaliile obţinute cu şcoala ei înseamnă succes şi pentru propria-i afacere dar şi mediatizare pentru comunitatea din care provin aceşti copii. Vă rog să mă credeţi că în plină vacanţă de vară, şcoala de dans a Mihaelei Runceanu (aflată în propria-i casă), era plină de cursanţi. Ea este unul dintre puţinii particulari din Râmnic, care are tangenţă cu arta şi care nu mai depinde de ifosele şi finanţarea unor oficialităţi care sunt capabile să discearnă adevăratul act artistic.
Pe plan mondial gustul publicului ca şi ofertele culturale, s-au schimbat mult, dar culturnicii vâlceni par să nu fi aflat acest lucru. Iată numai metodologia şi criteriile de selecţie a proiectelor culturale pentru “Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007”.
Au fost depuse peste 300 de proiecte, toate încadrabile într-una din categoriile : arte vizuale şi multimedia(arte plastice, fotografie, etnografie, arhitectură); patrimoniu material şi imaterial(meserii tradiţionale, folclor, patrimoniu mobil, animaţie monimente istorice); proiecte muzicale şi coregrafice, inclusiv street-art; proiecte teatrale şi cinematografice; proiecte de mobilitate culturală. În urma selecţiei, proiectele depuse au fost împărţite în trei categorii, selectate, reţinute şi respinse.
Au fost selectate şi reţinute 100 de proiecte a căror finanţare va începe la data încheierii contractului cu Asociaţia Sibiu 2007. Enumăr câteva dintre proiectele selectate: Cultura europeană în oglinda cărţilor vechi; Realizarea de filme documentare; Festivalul internaţional de teatru; Spectacole de instalaţii; secţia percuţie Academia de vară “Cibinium”; Jazz Simfonic; Oratoriul de Crăciun ; Hermannstadt rock; Idei de proiecte muzicale; Educaţia tinerilor în spiritul valorilor europene; Târg internaţional de carte; Să descoperim istoria în arhive; Etno Tehno Parc- Muzeul copiilor; Sibiu oraşul meu natal etc.
Citind temele selectate, mă întreb şi îi întreb şi pe vâlcenii mei cu ce ar fi putut participa la acest eveniment irepetabil? Răspunsul este unul singur: CU NIMIC. Vina o poartă toţi aceşti culturnici care administrează instituţiile publice şi care îşi permit să-şi bată joc pe banii noştri, de talentul copiilor, de intelectualitatea locală şi de toate speranţele noastre.
Toţi cei care doresc să îndrepte această stare de lucruri şi să mi se alăture în lupta cu incompetenţa îi rog să mă contacteze .

Ştefan BRANDES-LĂŢEA
0722.767.215
e-mail:draculestii_transilvani@yahoo.com
www.draculasociety.ro

    Comments >>


Articol citit de 10 ori.