Ecoarta. Exprimarea ecologica a artei (I)

Categ: Ecoarta | • by Petre Cichirdan


Pornind de la previziunea lui A.Marlaux, aceea, precum că secolul XXI va fi religios sau nu va fi de loc, îmi permit să-l contrazic pe marele filozof, scriitor şi politician francez, spunând că religia ortodoxă, cea catolică, probabil şi cele orientale, şi-au dat seama mai de mult că nu vor rezista în formulele actuale. Expresia eminesciană " religia, o armă de dânşii inventată..." a prins contur tot mai însemnat în adevăr, iar aceast lucru, mai ales în democraţiile foarte avansate, generalizate, este imposibil de acceptat. Puterile religioase, dându-şi seama, purced intens către o imigrare în spre componentele democratice ale societăţii. În acest sens, biserica se deplasează către individ şi nu invers.
Se urmăreşte, de către biserică, fiinţarea reală în spiritul omenesc, arătându-se mai multă înţelegere materialităţii eului şi nu sută la sută materialitatăţii divinului.
Să menţionăm, înaintea oricărei supreme instanţe, biserica şi-a dat prima seama că proclamaţia ilustrului gânditor francez este lipsită de sens şi conţine mai degrabă o componentă fatalistă.
Noi, cei care nu formăm biserica, dar suntem lângă ea şi formăm clasa simţitoare a artelor, a ştiinţelor şi tehnologiilor, ştim sau bănuim, pronosticăm, că viitorul, deci şi secolul XXI, va însemna o suprapunere a interesului tehnologic, practicat la nivelul unei productivităţi controlate, cu cel încredinţat divinului, simţirii sufleteşti, iubirii şi neiubirii.
Acest sufletesc este sinonim cu iubirea, cu speranţa, cu credinţa în divinitate, iubirea pentru fapta de viitor, cu creaţia, cu iubirea de viaţă.
Secolul XXI va fi dominat de două simţiri universale. Cea care poartă interesul existentei materiale, dezvoltarea ponderată a tehnologiei, şi cea care priveşte estetica şi coabitarea cu mediul înconjurător, cea definită prin simţirea aleasă.
Destul s-a destrăbălat secolul XX în căutări de formule originale, însă aproape normale într-o atât de amplă şi devastatoare dezvoltare tehnologică. De aici a rezultat şi prezenţa răului în spirit, lipsa de morală ecologică...
În artele vizuale, spre exemplu, s-a uitat, s-a neglijat complet existenţa alter ego-ului, opera în sine, şi s-a pedalat pe stabilirea profilului psihic al autorului, analiza dezechilibrelor lui, postboema târzie (faţă de cea interbelică). Au fost numiţi artişti înainte de a se perfecţiona în meserie…
Singurul curent, serios, care a încercat să salveze ceva din simţirea şi măestria artistică, din existenţa ca atare a operei, nedistrugând desenul şi nici puritatea cromatică, a fost doar suprarealismul. Restul, neînsemnând decât o amplă şi cruntă decadenţă, oricum a-i lua-o, nu are cum să fiinţeze într-un sistem de adevăr...ecologic.
Există o estetică a mediului înconjurător, fără a face referire la arta ambientală. Există produs artistic în concordanţă cu puritatea mediului atât în spaţiul fizic cât şi cel spiritual.
Probabil, noile stiluri, curente artistice, vor ţine cont de această estetică care se impune şi vor oferi lucrări curate în spirit, în grafie, curate în ansamblul optimismului colectiv…Lucrări care să conţină manoperă, energie potenţială, dar şi cinetică, estetica frumosului (sic!), dar şi pe cea specifică feed back-ului informaţional!
Ecoartă nu înseamnă arta ecologiei sistemelor mediului, ci arta care se exprimă ecologic, protejând spiritul de viruşii răului-urâtului, şi crează un mediu favorabil iubirii, speranţei, vieţii, şi care protejează simţirea umană de nesimţirea ei.
Ca să existe, ea trebuie elaborată dens, trebuie să reziste în timp ca formulă, ca idee filozofică, să scoată în evidenţă însuşirea care domină prezentul, secolul XXI, când dezvoltarea tehnologică încearcă tot mai mult să fie în rezonanţă cu însufleţirea omenească.
Chiar şi în situaţia unei însufleţiri total de partea lui Dumnezeu, chiar şi atunci, Malraux va fi avut doar parţial dreptate, căci componenta tehnologică, ponderată de această dată şi combinată cu ştiinţa avansată, ridicând relaţia om-om şi om –unealtă la nivel de artă, va duce la creşterea dimensiunii omului în detrimentul celei divine, dar nu întratât încât să o depăşească…
În Ecoartă au loc toate artele care manifestă în conţinut respect pentru efortul creaţiei, pentru lumina pe care o răspândeşte în jur această creaţie.
10.11.03

    Comments >>


Articol citit de 29 ori.