TABLETA - Un cetatean intre milenii, Despre greva profesorilor din Romania

Categ: Realitate | • by Petre Cichirdan


Mass media din ţara noastră a fost, toată, ocupată cu relatarea grevei generale a profesorilor, cu greva foamei la care au procedat câţiva dintre ei cei, probabil, de cea mai înaltă conştiinţă…
Am fost şi sunt partizan al revendicărilor, revoltelor de orice gen, căci am trăit într-o socitate care a ascuns aceste forme de libertate, am trăit oficial într-o lume dominată de consens generalizat. Întotdeauna a existat sintagma acum nu este momentul sau, în timpul lui Caragiale, aveţi puţintică răbdare…
Nu de puţine ori, până în ‘89 şi după, mă simţeam ruşinat că nu avem şi noi un ‘56 ca la unguri, un ‘68 ca la cehi, că nu ne-am remarcat şi noi, în sistem, printr-o cerere mai specială, printr-o opoziţie mai reală. Chiar şi după ’90 nimeni nu s-a arătat revoltat faţă de permanenta cumpărare a independenţei, faţă de ancestrala mituire a cumpărării şi rămânere la putere, faţă de biciuirea românului cu spinarea goală pentru ca birul să se strângă şi să meargă în altă parte, în situaţia în care domniile trăiesc fericite, construiesc palate iar sărmanul bou concurează, încă, tractorul…
Acum nu sunt bani, dar România este ţara cea mai bogată! Întotdeauna au curs râuri de miere, a fost şi lapte, şi peşte, şi mine de aur…În trei patru ani s-a înzecit rezerva valutară!
Nu am cunoscut români pasternaci, saharovi, haiduci curaţi.
Da, din păcate, am ajuns la concluzia că românul s-a obişnuit cu dubla existenţă, cu starea de a face una şi de a zice alta…
Am urmărit cu mult interes frumoasa poveste, cea a revoltei minerilor din 1973, pentru mine poveste, despre cea a muncitorilor braşoveni. Ne-au plăcut pentru timpul care a trecut, nu ne plac cele din timpul de acum.
Dar ce-ar fi fost toţi aceşti ani care s-au scurs din ‘89 până acum, dacă nu ar fi existat revoltele minerilor, dacă nu ar fi fost lupta de la Costeşti, Pacea de la Cozia, luptele de la Stoeneşti?
Sigur că le condamn prin prisma a ceea ce am văzut (mai ales pe cele din ‘90 şi ‘91-dar câte altele, neminere, nu sunt de condamnat?), dar le trec cu vederea, e bine că ele au existat.
Este neplăcut să vezi cum nu se respectă minime condiţii care să asigure dreptul la viaţă, cum aceste condiţii au fost deja târâte în jalnica economie de piaţă.
O naţie care nu are revolte şi revoltaţi, pe faţă, este una de aruncat la groapa cu gunoi… Dumnezeu spune: cere şi ţi se va da! Cine nu luptă, nu are ce arăta!
Rolul domniilor evoluate nu este să producă binele, ci să acumuleze puterea. Iar puterea nu se poate acumula fără principiul luării câte puţin de la fiecare. Dezastrul apare atunci când acel puţin reprezintă totul, sau mai mult decât necesarul fiecăruia.

Şi atunci, revenind la greva profesorilor, grevă pe care o stimez, fără a stima însă, în general, liderii de sindicat, este normal ca învăţătorii şi profesorii să-şi ceară drepturile aşa cum le-o cere conduita în societate, şi nu e normal să le ceară prin comparaţie căci, de când s-a format democraţia pe pământ, adică din antichitate, cel care munceşte ca salariat, serveşte pentru altul! Ori unul cu altul nu se pot compara, în sensul traiului de zi cu zi, niciodată.
Trebuie să mai adăugăm ceva; greva profesorilor nu s-a supus sintagmei schimbarea şefilor, bucuria proştilor. Ori rare au fost revoltele din România în care să nu se ceară căderi de capete! Această grevă a demonstrat, cu vîrf şi îndesat, dacă mai trebuia demonstrat, cât de performant este sistemul nostru economic, dar şi cel contabil.

Rm. Valcea,7.12.05

    Comments >>


Articol citit de 27 ori.