Ecoartã nu înseamnã hârtie igenicã pe pereþi, nu înseamnã sculpturã cu hârtie
igenicã înºiratã pe sârmã...Nu înseamnã pensule legate de cozi de mãgar. Ecoartã
înseamnã producþia de lucrãri artistice care sã fie în concordanþã cu relaþia,
echilibratã, om - mediu înconjurãtor, sã reprezinte asimptotic spiritul, fiinþa
umanã faþã de neperenitatea ei. Înseamnã cum influenþeazã mediul, omul. Cum
spiritul oglindeºte timpul în favoarea sa, încercând sã clarifice relaþiile
dintre el ºi realitate, el trebuie sã oglindeascã interesul uman. Aceste relaþii
sunt în continuã miºcare, schimbare. Ecoartã a existat, pentru scurt timp, ºi la
începutul sec XX. Poate mai mult ca oricând. Dar, atenþie, în timp ce lumea
continua sã se dezvolte, sã se schimbe, sã se regãseascã pe ea însãºi într-o
zodie mai bunã, arta a ieºit tot mai mult din relaþia sa cu timpul ºi s-a ocupat
numai de imitaþie sau originalitate. În sec XXI, Ecoarta va trebui sã însemne
revenirea la reflecþia lumii obiective în interiorul simþirii, dar sã o ºi
influenþeze, fiindcã în acest secol omul este ºi va fi mai inteligent. S-a
hotãrât ca spiritul ºi sufletul, pe care în general le numim simþire, sã fie
existenþe obiective, în plinã cercetare, în atenþia individului conºtient cã a
greºit pânã acum, ocupându-se numai de Tehnologie. Avea dreptate dr. Alexandra
Rus, critic de artã din Cluj, când spunea la un vernisaj, nu prea îndepãrtat, la
Polul Culturii Clujene, cã trãieºte o mare satisfacþie, cãci în spatele
formulelor ºi cifrelor cibernetice, " respirã tot mai mult sentimentul de
viaþã..." De mai bine de douã mii de ani, arta, în sine, a fost ecoartã,
producþia artisticã a fost în concordanþã cu aspiraþia timpului producerii ei,
creând dezvoltarea cãtre idealuri. Pe lângã spiritul de dominaþie al elitelor
societãþii asupra vulgaritãþilor, arta era tot una cu tehnologia progresistã.
Din sec XX încep lucrurile sã se schimbe, aceastã tehnologie, luând un curs
imberb, se aruncã cu ochi închiºi cãtre micro ºi macrocosmos. Arta pãrãseºte
obiectivizarea lumii, o neagã, ºi aruncã spiritul în cele mai tenebroase laturi
ale existenþei sale. În primã fazã, prematur, artiºtii îmbrãþiºeazã, dintr-un
handicap cultural, comunismul. Îl îmbrãþiºeazã, fiindcã au convenit sã trãiascã
în boemã…Este un adevãr care nu a putut sã însemne un fapt evolutiv (ori de
involuþie nu are nevoie nimeni!). Credem, unii, cã din acest secol, arta ºi
tehnologia, în coabitare, prima "urmãrind-o" pe a doua, dar ºi invers, mai mult,
cea de a doua oferindu-i primei materialul necesar, amândouã þinând cont de cele
douã realitãþi, sensibilã ºi materialã, vor realiza o nouã vorbire, cu bãtaie
lungã, numitã Ecoartã. Exprimarea eccologicã a artei,sã spunem din nou, înseamnã
acele lucrãri care întãresc spiritul omului în univers, forþa sa de creaþie,
importanþa sa, a vieþii, faþã de toate celelalte realitãþi. Înseamnã exacerbarea
meºteºugului, a spaþiului plan ºi tridimensional, a spaþiului cu ºase grade de
libertate…Înseamnã absenþa inovaþiei decadente... Prin ecoartã, oamenii vor trãi
sã producã artistic necesitãþile mediului lor. Posibil ca mediul, prin artã, sã
fie transformat într-o plãcere a vieþii. Paradoxal, va fi o plãcere chiar ºi
starea de neplãcere, cãci prin raritatea ei, prin tehnologia de eradicare, se va
gãsi o cale de valorificare… Însãºi tehnologia va deveni o artã, cãci ºi înainte
timp era o artã. Artã ºi meserii, doi termeni care, prin comasare, înseamnã
ecoartã. Estetica, creaþia ºi simþirea divinã vor sta la baza tuturor
lucrurilor. Ecoartã va însemna sã se creeze numai pe bazã de logicã, chiar ºi
atunci când se manifestã ca urmare a unui suspans sentimental. Logica devine o
necesitate pentru creaþie, ca ºi credinþa, precum fenomenele fizice au nevoie de
repere în spaþiu, chiar ºi în sistemele relative, precum soarele se miºcã odatã
cu pãmântul. Sufletul ºi simþirea au ºi ele nevoie de referinþe. Sã sperãm, cã
pe lângã faptele legiuite de Dumnezeu, vor fi ºi faptele legiuite de Artã. Prin
ecoartã omul trebuie sã-ºi creeze spaþiu vital, unul terestru, rupt de veºnicia
condamnãrii sale în subteran, nu unul idilic, de zbor, cãci el nu este pasãre,
ci unul pe scoarþã, între cer ºi subteran, aºa cum este logic. Dinspre jos în
sus se ridicã minerala substanþã ºi dinspre sus în jos se lasã aerul inspirat
spre dumnezeiasca viaþã.
Rm. Vâlcea,24.11.03

    Comments >>