DESERVICII CULTURALE

Categ: Literatura | • by Petre Cichirdan


    Suntem din ce în ce mai aserviþi presei scrise, audiovizualului, astfel încât cultura fiecãruia, personalã, este din ce în ce mai influenþatã de aceastã presã, iar atunci când informaþiile sunt precum imaginile de televizor, false în profuzime ºi nereale în raport cu direcþia de filmare, atunci se aduc grave prejudicii însuºi actului de culturã, actului de decizie culturalã.
   Nu vreau sã-mi reamintesc situaþia plinã de grotesc din 1990 prin primãvarã, când t.v.r.istul Roºianu, nu putea sã transmitã imagini de pe explanada revoluþiei bucureºtene, þãrãnisto-liberalã, datoritã ceþei pe care el o reclama ca fiind prezentã în acel moment ºi care fãcea imposibilã orice transmitere de imagine. Iatã cum încã din primele ore ale noii orânduiri, presa audiovizualã se instala în fruntea dezinformãrii prin intermediul vocii umane ºi a expresiei inflamate. Deserviciul cultural din acea vreme consta în faptul cã românii din afara capitalei trebuiau sã rãmânã aºa cum au fost ei pânã atunci, manipulaþi, neputând sã compare, cât de cât real, mesajul unei Opoziþii reale, cu iz istoric, cu mesajul Puterii transmis artificial.
    Sãptãmânile trecute, dupã cum ne-am obiºnuit de aproape cincisprezece ani, voci în maximã alertã, cu respirãri adânci la intervale regulate, transmiteau ºtiri de importanþã capitalã, panicante, ºtiri cum cã România se aflã înecatã sub ape, iar noi vedeam o maºinã de pompieri cum trãgea apa dintr-o bãltoacã de raþe, ºtiri cum cã în Vâlcea vântul a luat acoperiºuri de case, iar în Ostroveni Sat vântul smulsese cartonul de pe un coteþ de porci, ºtiri care ne aratã acum o Românie înecatã sub zãpadã, din pãcate, nu atât cât s-a prevãzut anterior...Acuºi va veni dezgheþul ºi vor începe „catastrofale” inundaþii...Dã-i strigãte ºi vaiete iar...Aºa a fost ºi cu corupþia, zilnic imagini transmise din cartiere de þigani.
   Se modificã înclinaþia axei pãmântului, se inverseazã anotimpurile, se dau ºtiri care sã înebuneascã minþile. Se dau ºtiri kitch, anticulturã...
   Iatã bunãoarã, chiar de câteva zile, una se transmite ciclic, în scris, ºi voce sugrumatã...”Autostrada Soarelui” este întreruptã din cauza vântului care troieneºte zãpada undeva pe la Lehliu. Dar care este „Autostrada Soarelui”?
    Probabil cea pe care ne chinuim, mai cu turcii, mai cu alþii, sã o construim între Bucureºti ºi Constanþa.
   Iatã cum într-o þarã în care abia se vede soarele din cauza sãrãciei ºi prostiei, românul gazetar, românul om de presã care a „înegrit” realitatea prin deformaþie opticã ºi prin scandal, timp de cincisprezece ani, boteazã cei 100 de km din viitoarea autostradã, repetã ºi strigã întruna, „Autostrada Soarelui”.Cum eu mi-aº spune...Michelangello!
    Cândva, între 1956 ºi 1964, în Italia s-a construit, din raþiuni politice ºi economice(„soarele” s-a adus, politic, din sudul însorit cãtre nordul muntos ºi, economic, dinspre nordul bogat spre sudul sãrac), o minune de autostradã, prima în Europa, de 755 km, legând Milano de Napoli. Aceasta a fost denumitã oficial "Autostrada del Sole".
    Hopa ºi noi românii numim începutul de autostradã, troienit la Lehliu, „Autostrada Soarelui”...
    Adaug eu, pentru a sublinia celebritatea strãzii italiene care sunã ca o licenþã, cã marele dirijor german Herbert von Karajan obiºnuia sã dea concerte la Roma doar din plãcerea de a-ºi conduce automobilul, în fulminantã vitezã, pe Autostrada del sole...
    Tot în categoria deserviciilor culturale trebuie amintitã poziþia oamenilor de presã, din cea mai importantã presã, în acþiunea de demolare a personalitãþii lui Emil Constantinescu, demolarea primului preºedinte democratic ales, acþiune fãcutã aproape constant înainte, în timpul mandatului ºi dupã. Permanent am avut indusã în minte ideea cã ziariºtii care scriau aceastã presã aveau aceeaºi culoare politicã cu cei care numai auzind de numele lui Constantinescu se comportau surescitaþi de parcã ar fi pomenit de Antonescu, de rege sau de legionari.
   Aceaºi gafã, de fond, a produs-o presa postdecembristã, presã care s-a declarat adevãratã când a luat permanent în derâdere, stigmatizându-l, termenul SRL pe care îl scria „sereleu”.
    Acum, dupã 15 ani, aflãm tot de la ei, foºtii ziariºti cu ochii mãriþi cât cepele, urmãrind numai sã divulge în tot acest timp „sereleurile” care nu ºi-au plãtit impozitele la STAT, cã marea fraudã s-a produs în afacerile naþionale cu întreprinderi SA, în afaceari naþionale de eludarea a tuturor fondurilor venite ca pomanã din afarã.
    Astfel, în România postdecembristã s-a consumat un gest postcomunist periculos, identic cu cel postdemocrat petrecut în anii 70, atunci când au fost desfiinþaþi mandatarii. În chip real, nu teoretic, micro ºi micile întreprinderi sunt pe cale de dispariþie ºi nu averea de stat, vaca de muls bugetarã.
    Tare mã tem cã ºi în Uniunea Europeanã, aflatã în stare de tranziþie filozoficã ºi politicã, ºmecherii financiari îºi „pãrãsesc” titulaturile de la conturile personale prin ocuparea de funcþii europarlamentare, vrând sã se înfrupte de fapt din fondurile comunitare, adicã...fondurile statale.
    Simetrice aceste democraþii Est-Vest, aceste socialismuri, sã ne uitãm doar cãtre cel din vest, cãci aºa cum prevedea Marx, ca apãrând în cea mai dezvoltatã economie capitalistã, se solidificã tot mai pregnant în rândul þãrilor comunitare. ªi la noi, mai nou ºi la ei, se divinizeazã funcþia bugetarã...
    Un deserviciu cultural îl reprezintã lipsa din presã, aproape total în cei 15 ani, a criticii destinate delapidãrii de fonduri alocate intern ºi extern dezvoltãrii satului românesc, a înmormântãrii lui în negura vremii. Sistemul rural a fost persecutat de civilizaþia urbanã care a procedat la exacerbarea kitchului folcloric în scop cultural. Avem de a face cu un sistem rural în care weceul este instabil, apa lipseºte de la robinet, malurile alunecã, se dãrâmã din lipsa rigolelor de scurgeri ale apelor pluviale, ºi câte ºi mai câte. Parcã cei mai proºti oameni au fost puºi sã rezolve problemele ce þin de ºtiinþa funciarã.
    Un alt deserviciu adus culturii, de astã datã specific oraºului nostru municipiu de judeþ, îl constitue organizarea, transmiterea prin media, unor evenimente de „anvergurã”culturalã, adicã de prost gust, cum ar fi de exemplu expoziþii de artã ticluite aici ºi peste graniþa Bãbeniului pânã la Bruxelles, din cine ºtie ce fonduri comunitare, fonduri bugetare, prin cine ºtie ce criterii oculte, cine ºtie ce fel de ordonanþãri. Media le prezintã aºa cum este ea, incultã. Incultã când nu face distincþia între nou ºi vechi, când nu distinge criticul onest de criticul beat, când nu distinge valoarea de nonvaloare, ura de concurenþã cu dragostea de subvenþie, imaginea privatã în faþã, în spate protejatã de putere, când nu face distincþie între meserie ºi artã, între arta culorii, a graficii ºi arta culinarã. S-a ajuns pânã acolo încât nu se mai ºtie ce este aia bogãþie, ce înseamnã sãrãcie, ce înseamnã parastas, nuntã, botez, muzicã de taraf, teatru de bulevard ºi muzicã de promenadã... Vinul sã curgã iu, iu, iu ºi Coana Pipa sã-ºi adune gâºtele din stradã.

* * *

    Avem, totuºi, ºi un exemplu de adevãrat serviciu cultural. Dupã ce anul trecut criticam atitudinea intelectualilor sibieni, aceea de a permite în continuare prezenþa în Piaþa Mare a Sfatului a unei statui, atestat de inculturã esteticã, reprezentîndu-l pe Gheorghe Lazãr, iatã, zilele trecute statuia a fost dãrîmatã, ºcoala de artã româneascã blamatã, aºiºderea ºi cooperativa de artã aºteptând sã fie desfiinþatã... Desfinþatã, cãci nici o uniune de creaþie nu poate oferi titlul de artist aºa cum o face cea româneascã. Românii plasticieni, trebuie sã ºtie cã pe pãmânt nu existã nici o meserie în care sã primeºti gratuit atribute de valoare, atribute materiale! Rm. Valcea, 08.02.05

    Comments >>


Articol citit de 25 ori.