Cine a lipsit de la concertul de acum douã sãptãmâni, de la sala Lahovary, a pierdut ocazia sã asiste la una din marile reuºite ale acestei stagiuni, reuºitã pe familiara, deja, scenã a ansamblului simfonic vâlcean, recunoscutã ºi internaþional, unde, în respectiva searã, au urcat doi maeºtri ai artei interpretative româneºti…Alãturi de orchestra simfonicã a Râmnicului, dirijatã de tânãrul Leonard Boga, pe scenã au evoluat: Ion Vãduva, în Concertul pentru trompetã ºi orchestrã în re major, de Tomaso Albinoni (1671-1751), ºi Viniciu Moroianu, în Concertul nr.25 pentru pian ºi orchestrã, de Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791).

Melomanii au audiat, în partea a doua a concertului, Simfonia nr.83, “Gãina”, de Joseph Haydn (1732-1809).

Reprezentant de seamã al barocului muzical italian, aflat în elita compozitorilor preclasici alãturi de Vivaldi, Scarlatti ºi Corelli, evident ºi Marcello, intersectându-se cu muzica lui Bach ºi Handel, Albinoni “este, în acelaºi timp”, un maestru al vechii “sonata da chiesa (lent-repede-lent-repede)” dar ºi unul “al concertului modern (repede-lent-repede)”.

Concertul pentru trompetã în re major, scris în structurã preclasicã, patru pãrþi, ne-a adus, în seara concertului, fantezia inegalabilã a barocului, a ambientului muzical, pe care numai arta secolului 18 l-a putut crea…Vedem, iatã, cum muzica, alãturi de celelalte arte, sfideazã modernitatea, rãmâne sã epuizeze minunea detaliului arabesc… Precum capitelurile coloanelor greceºti ºi romane, muzica se desãºoarã la înãlþimi estetice asemeni cupolelor arcuite peste aceste coloane, dar ºi sub semnul sãgetãtoarelor arcuiri gotice…

În armonia sau sub semnul ambelor tipuri de arcuiri, trompeta pare sã fi fost instrumentul cel mai pretabil, cea mai sugestivã poartã a deschiderii cãtre strãlucitii arhangheli…

Europa a avut ºi are, în ce priveºte muzica preclasicã, mari trompetiºti cu instrumente de aur.

În concertul de Tomaso Albinoni, cel susþinut acum câteva zile, a strãlucit unul din marii trompetiºti români, Iancu Vãduva, profesor la Universitatea Naþionalã de muzicã, din 1995 fondator ºi component al trioului “Ethos”.

Publicul, din Râmnic, a avut ocazia constatãrii unui ton cald, continuu, emis sub inflexiuni subtile, curat, exprimând superioritatea unei liniºti specificã doar inteligenþelor ºtiinþifice…Astfel de însuºiri sunt absolut necesare în interpretarea muzicii preclasice, dar ºi pentru a pune în evidenþã nonconformismul unui Albinoni, sigur ºi nepãsãtor faþã de vreme, ºi cãruia nu degeaba i se mai spunea “il dilettanto veneto”, cu alte cuvinte - cel care nu compunea pentru piaþa muzicalã a timpului…

Foarte aproape de Albinoni, Mozart, care se naºte la 5 ani dupã moartea lui, dar într-o cu totul altã epocã artisticã - maximul perioadei clasice, prin pianistul Viniciu Moroianu a dat o mare strãlucire serii…

Acest an ( 2006 – 1756 = 250 ani de la naºtere ) a fost declarat, de UNESCO, “Anul Mozart”.

Alãturi de Haydn ºi Beethoven, Mozart a alcãtuit “trinitatea clasicã vienezã”.

Observãm o mai mare concentraþie a lucrãrilor mozartiene, peste tot, la radio ºi televiziune, dar mai ales în programele de salã ale stagiunilor de concert.

Filarmonica Râmnicului a avut curajul sã programeze unul dintre cele mai grele concerte, cel cu nr. 25, Kv 503, pentru pian ºi orchestrã, compuse de genialul vienez…

Scris în 1786, odatã cu Simfonia nr. 38 ( care, împreunã cu Simfonia nr.86, de Haydn, avea sã fie declaratã culme a genului simfonic), ºi care s-a interpretat prima datã la Praga, dupã mulþi, capitalã a muzicii sec. XIX, capitalã de aur, concertul ne relevã un Mozart înscris pe un drum în afara timpului sãu, în modernitatea specificã epocii care avea sã urmeze, cea a genului romantic…

Sã subliniem, aproape de Haydn, Mozart ºi-a împãrþit celebritatea ( i-a legat ºi o prietenie fãrã margini) cu acesta, în sensul cã dacã Haydn a excelat, fãrã precedent, în domeniul simfoniei, al cvartetului ºi al oratoriului, Mozart a fost creatorul fãrã egal al concertului pentru pian ºi al operei lirice… A trãit 35 ani ºi are una dintre cele mai fabuloase opere privind creaþia muzicalã!

Dupã cum spuneam, un concert foarte greu, monumental, ºi care fãrã o interpretare de geniu, aproape cã nu se poate asculta…Secretul succesului, din 27 februarie, incontestabil, a constat în mãestria artisticã cu care Viniciu Moroianu a abordat aceastã partiturã, tempoul alert, libero adoptat în ultima parte, în modul cum orchestra ºi dirijorul, fericit subordonaþi pianului, au întregit spectacolul muzical.

Dramatismul primei pãrþi, în care se aud 8 - 9 note din “Marselleza”, precum ºi ritmul ºi intriga tematicã, revoluþionare pentru acel moment, l-au solicitat destul pe compozitor, dar nu mai puþin ( la polul opus timpului) pe Viniciu Moroianu care, încordându-se, ni s-a etalat ca un interpret cum rar am vãzut în interpretãrile mozartiene.

Intelectual, bine legat, cu treceri fãrã sincope între diferitele asimptotice acorduri, pianistul ºi-a uimit asistenþa prin dãruirea de potenþial, demonstrând importanta ºcoalã pe care ºi-a însuºit-o de la maestrul sãu, Gabriel Amiraº…

Muzica cu totul specialã a acestui concert, învolburarea sa tematicã, maniera explozivã impusã interpretului, propria abordare a acestuia, toate la un loc, au fãcut astfel încât sã afirmãm cã ne-am aflat în faþa unui experiment muzical, unul premergãtor romantismului…

Simfonia nr.83, interpretatã în ultima parte, ne-a demonstrat gradul de perfecþionism la care ajunsese, pânã a intra în secolul XIX, Joseph Haydn, dar ne-a oferit ºi ocazia prezentãrii unui dirijor aflat la debutul profesiei sale ( neobiºnuit faptul - pentru un dirijor de orchestrã - de a nu fi fost instrumentist), care pe scena vâlceanã a dovedit simþul ºi orientarea de ansamblu, a conlucrat bine cu soliºtii mai ales în concertul pentru pian, la care a plãcut prezenþa scenicã, dar la care poate, totuºi, din prea multã cãutare de eleganþã, gestica a depãºit uneori formatul teatral…

O notã de excelenþã instituþiei filarmonice pentru gestul, care ar trebui sã devinã o obiºnuinþã, de a organiza, în foaier, o expoziþie adevãratã de artã plasticã, de artã a desenului, cea a arhitectului Costel Dobrinescu, care expune câteva bijuterii ce pot sta la baza artelor grafice.