IOSIF ÎN OCCIDENT - O carte de Leon Durã

Categ: Literatura | • by petre cichirdan



 


Formidabila aventurã a unui preot, doctorant, român!


Sub egida editurii Logos, Râmnicu Vâlcea, 2006, scriitorul Leon Durã, preot, doctor în teologie, lector la universitatea din Piteºti, paroh la bisericuþa “Sfinþii Eroi” din cimitirul “Cetãþuia”, loc de slujbã pe care ºi l-a asumat ºi l-a dezvoltat cu propriile forþe, membru al Uniunii Scriitorilor din România, dublu cetãþean al României ºi Belgiei, cetãþean care a urmat trei Facultãþi, una în þarã ºi douã în Occident, ne prezintã în ediþie bilingvã - românã ºi englezã, traducere semnatã de prof. Claudia Þâþu, nuvela sa (short story) - "Iosif în occident” (Joseph in the occident), o creaþie literar artisticã pe mãsura celor 19 cãrþi, ale sale, la fel ca ºi celelalte, apãrând în îngrijirea editorialã a Melaniei Durã ºi Alexandru Durã ºi în tehnoredactarea lui Valentin Piþigoi.


O carte dãruitã vâlcenilor, dupã cum spuneam, în 2006, autorul, surprinzând o stare caracteristicã ultimului deceniu de dictaturã ceauºistã - situaþie, stare, specificã azilantului român în societatea occidentalã, azil acordat politic.


Aflãm de la Leon Durã cã azilul cerut de un român, în evadarea sa cãtre lumea occidentalã, putea fi unul de naturã politicã sau economicã...


Iosif, absolvent al unei Facultãþii de Teologie din România, în anii ‘80, primeºtese o bursã de doctorat, în þarã, ºi face o vizitã la rudele sale din “Occident”. Acolo se hotãrãºte sã cearã azil politic - în þara de baºtinã aflatã sub dictaturã comunistã, nefiind liberã credinþa în Dumnezeu...


Plecarea în strãinãtate i se însceneazã, de cãtre organele de Securitate, ca fiind o evadare din propriul sistem, o încercare oribilã de infiltrare, a sa, în sistemul de informaþii extern...Iosif era supus legii necruþãtoare a ºantajului politic...


Odatã ajuns în occident acesta trãieºte îngrozitoare aventuri, fãrã voia sa, rezultate din neânþelegerile dintre serviciile secrete, aparþinând diferitelor structuri internaþionale ºi doar credinþa nemãrginitã în Dumnezeu îl face sã scape cu bine din aceste încercãri diabolice ºi, lucru rar întâlnit la un azilant politic, dupã mai multe nereuºite de întoarcere în patria ortodoxã, în 1990, sã revinã în þarã.


Iosif socoteºte azilul ca o evadare în Rai!


Occidentul, pentru orice tânãr crescut în România anilor ’80, însemna, prin prisma ideii de libertate, adevãratul Rai.


În acest sens, încã din startul nuvelei, Durã stabileºte, defineºte teritoriul, mediul, în care Iosif urmeazã sã plece. Îl prezintã cu privirea hiperbolizatã specificã esteuropeanului care vedea (atunci) în Occident (mereu în majusculã - precum divinitatea - element carateristic cãrþii) locul care reprezintã Raiul pe pãmânt -“frumosul Occident”. Iosif nu doreºte libertatea în plãcerea lumeascã, nu doreºte bogãþia ( acestea fiindu-i de ajuns în þarã), el doreºte libertate în credinþã, doreºte sã se închine unui Dumnezeu...liber!


Iosif este convins cã acest concept, al Dumnezeului “liber”, îi mânase pe cei mai mulþi teologi la acest pas, al exilului românesc.


”Prin anii 80”, dupã ce terminã Facultatea de Teologie, fiind un student meritoriu, este înscris, “dupã un an”, la doctorat! În semn de rãsplatã, familia, unul din fraþi, îl invitã câteva sãptãmâni în Occident...În lumea liberã. În “frumosul Occident”.


La întocmirea formalitãþilor de plecare este “ajutat” de “Tovarãºul de la UTC”, sã obþinã paºaportul ºi viza. Imediat ce se familiarizeazã cu ideea plecãrii, tovarãºul de la UTC devine “Domnul de la UTC” (aluzie finã la noua aristrocraþie pe care comuniºtii ºi-o arogau în particular).


Totul se aranjeazã în schimbul promisiunii cã, la întoarcerea în þarã, îi va relata cum se prezintã interioarele caselor enoriaºilor din Occident - Iosif, insistând ca sã-i fie rezolvate actele pânã în Crãciun, cînd trebuia sã meargã cu “Icoana”... Râde Iosif -prost e domnul de la UTC - nici nu ºtie cã în Occident nu se merge cu “Icoana”!


Stilul cãrþii este unul vioi, dinamic, imediat, de unde ºi caracterul sãu concis. În douã trei pagini, autorul, reuºind sã redea realitatea a zeci de ani de inteligenþã jalnicã, politicã, de neprofesionalism ºi tendinþã de crimã puse în sarcina serviciilor secrete comuniste - sectorul poliþie politicã.


Este uºor ironic, alura stilului, teatral, chiar poetic - în sensul unei nuanþe de ireal...”Domnule, ºtiþi, eu am primit o invitaþie din Occident, v-aº ruga sã mã ajutaþi sã ajung acolo...Vreau sã ajung înainte de Crãciun...ªtiþi, Domnule, dacã ajung înainte de Crãciun în Occident voi putea însoþi preotul - cu icoana - pe la familiile din Occident.”


Alternând rapid în dialoguri, Iosif cu îngerul sãu, Iosif cu Domnul X, dar ºi între stãrile de veghe ºi vis, ajunge la concis, cum spuneam, în câteva pagini afli situaþia realã a unei populaþii copleºitã de fricã ºi iraþionalitate, capabilã de orice - mituiri, ºi totul, doar pentru a atinge un vis...”Cu mici atenþii ºi fãcându-l nevãzut (de cãtre servicii) prietenul meu Iosif reuºi sã cumpere de la Agenþia Aerianã ºi biletele pentru avion”.


Caracatiþa informaþionalã, prosteascã, imbecilã, se aratã ca fiind semimelodramaticã...”La coborârea din avion (în Occident) un alt Domn -ajutor (de data aceasta occidental) îl invita la un dialog...”


Mã repet, dar trebuie spus, textul este percutant, distanþele a sute de unitãþi de mãsurã, graniþe, sunt concentrate în câteva fraze...


Cu excepþia lui Iosif, el însuºi o excepþie (un atipic al azilantului obiºnuit- gata de promiscuitãþi), Iosif - evreu, Iosif din Vechiul Testament - cel mai mic dintre fraþi ºi cu haine frumoase, Iosif - foarte aproape de Leon Durã, toþi ceilalþi au nume dupã tipicul fabulei cu conotaþii nu în lumea animalelor, ci în societatea omeneascã, apelându-se la denumiri, pentru personaje, pe care ea (societatea proletcultistã - comunistã - leninistã) le-a interzis, considerându-le Sfinte (cu majuscule): Domn, Þarã, Occident, UTC, Secretar...


O stare de perplexitate, de debusolare, atonalã pentru noi - mai ales cei de atunci, ne imprimã aceastã ficþiune a dialogului...”Domniºorule Iosif, zise Domnul -occident, te rog sã ne spui cu ce misiune vii în Occident...”


Textul nuvelei, comprimând ºi atemporalizând acþiunea, localizând-o vag, precum textul biblic, care nu explicã ºi cauzalizeazã prezentul faþã de trecut, cu alte cuvinte - fiind declarativ, îmbracã haina fictivului - ca expresie.


Citatul pare uneori poezie...Este starea specificã neºtiutorului aflat în faza dinaintea cunoaºterii adevãrului iluzoriu despre care a citit sau numai a auzit. O atare stare de plutire precum cea din citatele de mai înainte, eterice, am trãit-o mulþi dintre noi atunci când am coborât dintr-un tren al speranþei, într-o garã aflatã pe tãrâmul fãgãduinþei, dar interzis...


Suntem în faþa, aproape, a unei piese de teatru - tentã Eugen Ionescu...Cadru scenic, replicã, ton ºi ison, acþiune reacþiune...


Dezamãgit, Domnul - occident aflã cã Iosif a venit în arealul supravegheat de el doar pentru a “merge cu...Icoana”, de unde ºi neânþelegerile ivite între serviciile secrete în legãturã cu scopul deplasãrii sale în Occident.


“Iosif va fi ajutat de serviciile secrete din Est sã se îndrãgosteascã de o imagine”


Orice individ ieºit din þarã, în perioada anilor ’80, primul lucru când ajungea în faþa unui televizor îl butona cu mare zel în descoperirea imaginilor prostec interzise la televizorul de acasã...


Iosif vizioneazã searã de searã serialul “Emma”. Se îndrãgostise de o imagine. “Dar cine nu s-a îndrãgostit de o imagine? (...) Romeo (...) Tristan...”


Ne spune îngerul lui Iosif, scriitorul, cã seviciile secrete din vest erau mai slabe ca cele din est. Normal - adaugã prezumtivul cititor - ca serviciile din vest sã fie mai slabe, ele, neavând în structurã ºi o poliþie politicã sub controlul KGB-ului!


Tot aºa ºi în Berlinul de Est, patrula americanã te lãsa pânã lângã Poarta Brandeburgicã, faþã de patrula sovieticã care, în Berlinul de Vest, nu te lãsa sã te apropii la 200 m de zidul ce separa cele douã doctrine...


Azilanþii din est nu erau doriþi în vest decât dacã îndeplineau anumite condiþii.


Iosif nu gãseºte în Occident libertatea spiritualã, libera supunere cãtre Dumnezeu -aproape o obsesie în întrega creaþie literarã a lui Leon Durã, stare care amplificã puritatea sa spiritualã ºi îi conferã potenþial de poet, libera supunere doritã atât de mult în þarã.


Studiazã în ªcoli Superioare în domeniul ºtiinþelor exacte, face tot mai greu faþã loviturilor primite din partea teroriºtilor fãrã identitate, începe sã simtã dorul de casã, doreºte ºi cautã prilejuri de a se întoarce acasã. Dar contractul cu diavolul nu fusese îndeplinit...


“Descifrasem de mult marea tainã: credinþa în Domnul Dumnezeu. < Vocea Americii > inoculase în el fericirea de a cunoaºte Occidentul. Verile cãlduroase din estul Europei le petrecuse cosind iarba proaspãtã udatã de rouã ºi având convingerea nestrãmutatã de atunci, ca om tânãr ce era, cã Occidentul îi devenise necesar pentru exteriorizarea sentimentului religios. Iosif a bãut din apa platã a Occidentului. Nu din apa vie! Când a simþit cã are gust ºi miros a încercat sã dea înapoi, dar era prea târziu.”


Am simþit ºi noi, mulþi dintre cei care mergeam cu treabã în strãinãtate (ºi vai cât ºi câþi nu doream acest lucru) cã la nici trei - patru zile de la plecare, gândurile ºi picioarele începeau sã doarã, ochii sã oboseascã, dorul sã muºte nemilos din fiinþele noastre singure...Personal îi deplâng pe cei care au fost forþaþi sã plece din þarã ºi nu au reuºit sã se întoarcã.


În mod sigur lecturarea acestei cãrþi prinde foarte bine momentului de astãzi, fiind printre puþinele de acest gen, scrise cu acest scop - cel al unei recunoaºteri ºi dovedire de adevãr, rãmânând ca în partea a doua a materialului sã îl cunoaºtem mai bine pe omul Leon Durã, acest cetãþean de onoare al Râmnicului, simplu cetãþean al României ºi Belgiei!


 


25 o2 07


 


 


 



    Comments >>


Articol citit de 13 ori.