LEON DURĂ, UN POET AL PARADISUL TEOLOGIC

Categ: Literatura | • by pcichirdan



 


Publicăm mai jos fragmente din creaţia poetică a unuia dintre scriitorii, contemporani, cei mai fecunzi, care este prezent în viaţa culturală şi religioasă a Râmnicului, membru în diverse societăţi culturale, in Forumul Cultural al Râmnicului, preot la Parohia Cetăţuia-Eroi, prezent în viaţa ştiinţifică a ţării, profesor lector, doctor, la Universitatea din Piteşti, autor al multor articole de presă, autor de cărţi, realizator de emisiuni radio-tv, trăitor al vieţii de aici şi de dincolo de graniţele naţionale, iubitor de frumos şi, adăugăm noi, un reprezentant de seamă al ecumenismului…


Leon Dură ne-a încredinţat aceste poeme spre publicare, prezentându-ne, conform puterii noastre de înţelegere, propria-i stare de veghe, de încărcătură potenţială, spre un univers paradisiac, spaţiul edenic, un univers pe care îl simte nu doar cu sufletul, ci şi prin sugestia palpabilă, şi pe care îl intuieşte ca posibilă soluţie vieţii omului mileniului trei…


În creaţie, cea mai importantă realizare este legătura cu universalitatea, cu timpul generalizat, cu spaţiul aparţinând oricărei dimensiuni. Asta realizează Vechiul Testament, ştiinţific, şi încununează, cu simţire sublimă, Noul Testament. Leon Dură reuşeşte să se apropie de universalitate fiindcă el se autoconduce după Credinţa în această minunată nemurire a lumii.


Jos pagină-Grafica: P. Cichirdan, scene biblice din ciclul “Vechiul Testament şi Noul Testament”

toamna 2006

    Comments >>


Articol citit de 29 ori.