BRAVO RÂMNICU VâLCEA, BRAVO EUROPA!…EMINESCU SĂRBĂTORIT LA ARHIEPISCOPIE DE COPIII PROFESIONIȘTI!

by Petre CICHIRDAN on January 18, 2026

Post image for BRAVO RÂMNICU VâLCEA, BRAVO EUROPA!…EMINESCU SĂRBĂTORIT LA ARHIEPISCOPIE DE COPIII PROFESIONIȘTI!

« Poetul Mihail Eminescu a fost omagiat la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, la împlinirea a 176 de ani de la nașterea sa. Cu acest prilej a fost săvârșită slujba de parastas în Catedrala Arhiepiscopală și la statuia poetului din scuarul Mihail Eminescu, manifestările, fiind încheiate de recitalul elevilor Liceului de Arte „Victor Giuleanu”, clasele profesorilor Nicoleta Vasîi și Robert Pîrșu, din cadrul spectacolului „Dor de Eminescu” organizat de Asociația Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin”. » (Arhiepiscopia Râmnicului, știri)

Evenimentul s-a petrecut la Arhiepiscopia Râmnicului în data de 15 ianuarie 2026 la Catedrala Arhiepiscopală, slujba de pomenire, apoi în scuarul cu bustul poetului nepereche, în continuarea slujbei din biserică; și în Sala „Iosif Episcopul” a Centrului Pastoral Cultural „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” unde a avut loc spectacolul „Dor de Eminescu”, cum spuneam, ce a fost susținut de către elevi ai Liceului de Arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea.

La manifestări, în Biserică și în Centrul Pastoral au fost prezenți pe lângă mai mulți cetățeni din Râmnic și împrejurimi (comunele Golești și Tigveni, prof. Ion Stătescu fost director la Școala Gimnazială Tigveni, care ne-a promis că anul acesta îi va organiza o manifestare închinată celebrului creator vâlcean de manuale școlare, și compozitor, Theodor Geantă, fost învățător în satul Bădislava), în primul rând Directorul Direcției Județene de Cultură și Patrimoniu – Florin Epure, membri ai Asociației Seniorii și Forumului Râmnicului, precum și reprezentanți ai Palatului Copiilor din Râmnicu Vâlcea și ai Ligii Scriitorilor din România Filiala „Valeriu Anania”, Asociația Femeilor Ortodoxe… O maniufestare, în prima parte, interesantă la care au oficiat patru preoți conduși de Pr. Constantin Olariu și avându-i cântăreți în strană pe Pr. Profesor Petre Mateiescu din Gura Văii, fost profesor la Seminarul vâlcean și paroh la nu mai puțin celebra biserică din satul Gura Văii, o capodoperă a artei plastice românești, și bisericești, din secolul XVIII; și preotul doctor în istorie, Constantin Mănescu de la parohia din Urșani, biserica cu hramurile „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” și „Sf Ioan Botezătorul” o altă capodoperă a artei plastice românești, și bisericești din sec. XIX, unde odihnesc doi mari eroi ai neamului românesc: I. G. Duca și Vasile Gavrilescu cu soțiile lor…

La sfârșitul ceremoniei de parastas din Catedrala Sf. Nicolae preotul Constantin Olariu a dat citire mesajului ÎPS Varsanufie pe care lunarul nostru de cultură, îl are afișat pe prima pagină!…

Surpriza s-a produs după slujba de la bustul lui Mihai Eminescu, când am pășit peste pragul Centrului Pastoral Cultural Sala Iosif Episcopul, unde eram așteptați de elevii Liceului de Artă și, care, cu două echipe conduse de profesorii Nicoleta Vasîi și Robert Pârșu au dat viață unor opere muzicale corale și canto clasic: Vasile Popovici – Dorința, Vasile Timiș – După ce atâta vreme, Alfred Alessandrescu – Când perdeaua dragii mele, Nicolae Bretan – Stelele-n cer, Carmen Petra Basacopol – Peste vârfuri, Ciprian Porumbescu – Te-ai dus iubite, Sabin Drăgoi – Flori albe, Eugen Doga – Te știam numai din nume. Le-au interpretat, în ordinea scrisă: Corul Liceului de Artă, primele două, apoi: Ana Predescu – cls a XI-a, Nicoleta Vasîi, profesoara, următoarelor două; Ioana Alboi – cls aXI-a, Irina Anghel – cls a X-a, Sibylla Albulescu cls a XI-a…

A acompaniat la pian prof. corepetitor Anastasia Belinschi (sosită din Cernăuți, o admiratoare a Școlii de Artă Populară Românească condusă de Iurie Levcic la care de mai multe ori în perioada 2016 – 2020 delegații din Vâlcea au participat la valoroasele întruniri culturale organizate la Cernăuți, inclusiv cele legate de înfrățirea orașului Horezu și comunei Costești cu orașul Hotin și o comună din Bucovina de nord, în prezent sub administrație ucrainiană).

Un spectacol de ținută înaltă la care credem că a contribuit întreg colectivul de juniori artiști, adevărați profesioniști, conduși de cei doi profesori și programați de Asociația Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin”.

Ne-a făcut plăcere să o ascultăm pe doamna profesoară de canto Nicoleta Vasîi, într-un recitativ demonstrativ, o voce minunată de soprană, care, se pare, practică această pedagogie a exemplului personal, transformând ora de muzică de canto într-un atelier de practică și studiu individual așa cum este, în general, muzica camerală, o anticameră a marii muzici interpretative orchestrale și de Operă… O maestră care pregătește, trudește, în această dificilă ramură de artă în care foarte greu este să remarci vocea tinerilor de până la 18 – 19 ani! Felicitări doamnă profesoară!…

NOTA: Vizionați secvențele video de la manifestare selecționate și montate de Bogdan Cichirdan pe Video Arhiva Cultura Ars Mundi sau You Tube:

– CORALA LICEULUI DE ARTĂ DIN RÂMNICU VÂLCEA LA ZIUA CULTURII ROMÂNE – 2026!

– SIBYLLA ALBULESCU CÂNTĂ PE MELODIA LUI EUGEN DOGA

– NICOLETA VASÎI CÂNTĂ PE MELODIA LUI NICOLAE BRETAN – „STELELE-N CER”

– PR. CONSTANTIN OLARIU CITEȘTE CUVÂNTUL IPS VARSANUFIE LA MIHAI EMINESCU, 2026!

prof. Anastasia Belinschi – pian
prof. Nicoleta Vasîi
Pr Petre Mateiescu
prof. Robert Pîrșu

Leave a Comment

Previous post:

Next post: