În anul 2008 a apărut o carte legată de Cadrilater, pe care autorul Cătălin Negoiță a întitulat-o : „Țara uitată. Cadrilaterul în timpul administrației românești 1913 – 1940”, publicată la Editura Fundației „Scrisul Românesc” din Craiova. Este un subiect deosebit de interesant, fiind vorba de o istorie pe care România a trăit-o într-o perioadă dificilă. Volumul este prefațat de trei istorici români, din care vom semnala câteva pasaje.
Prof. univ. dr. Dumitru Șandru avea să mărturisească că această lucrare este o realizare meritorie. „Domnul Cătălin Negoiță și-a propus să urmărească istoria acestui teritoriu din cele mai vechi timpuri până la reîncorporarea lui la statul bulgar, cu concentrarea cercetării asupra perioadei în care acesta făcea parte din România. Lucrarea conține numeroase aspecte inedite, interesante și judicios argumentate, ceea ce ne face să considerăm că este o realizare meritorie. Mai trebuie adăugat că stilul folosit este extrem de atractiv, fapt care îi conferă un plus de valoare”.
Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu consemnează această lucrare ca fiind o veritabilă contribuție științifică. „Lucrarea se dovedește a fi o contribuție științifică de ținută, mai ales că autorul abordează sistematic și frontal o problemă, considerată delicată înainte de 1989. Trebuie să constatăm, cu deosebită satisfacție, că domnul Cătălin Negoiță s-a achitat admirabil de sarcinile științifice, el oferindu-ne o monografie solidă, cea mai temeinică din câte cunoaștem noi, cel puțin până acum. Lucrarea prezintă originalitatea demersului științific, întemeiat pe o vastă bibliografie și pe ample cercetări în arhivele și bibliotecile din țară”.
Prof. univ. dr. Mihai Iacobescu consideră că acest studiu științific este o sinteză bine documentată și un act de mare curaj. „Lucrarea domnului Cătălin Negoiță prezintă o însemnătate specială, cel puțin din două motive. Noutatea, originalitatea unei astfel de temă rezidă în cea dintâi încercare de a prezenta, sinteza și de a înfățișa o monografie asupra acelei entități teritoriale numită impropriu Cadrilater. Întreaga lucrare impresionează plăcut prin calitățile de investigație, de analiză și sinteză ale autorului, prin capacitatea sa de a ordona și interpreta faptele istorice, de a le reconstitui logic și cronologic, de a le prezenta și explica, într-o exprimare elegantă, limpede, convingătoare, ca un istoric înzestrat cu reale aptitudini”.
Autorul lucrării avea să mărturisească în introducere: „Cadrilaterul a reprezentat un ținut fascinant, exotic, cu peisaje și lumi mai degrabă din universul asiatic, decât din cel european. Clima, mai degrabă mediteraneeană, îmbinarea muntelui cu marea, la Capul Caliacra, exotismul satelor turcești și tătărești, cu toponimia lor inconfundabilă, culoarea absolut diferită de cea clasică, românească, au avut darul de a mări preocuparea pentru acest subiect.
Am abordat tema ce reprezenta drama trăită de românii din Cadrilater în anii în care regiunea s-a aflat sub administrația guvernului de la București și mai ales, după cedarea din toamna lui 1940. Odiseea coloniștilor, cu precădere a celor aromâni, siliți, în decursul unei vieți, să abandoneze de două ori vetrele pe care nici nu gândeau a le părăsi vreodată, a reprezentat o dramă ce merita studiată.
Problema cedării Cadrilaterului nu a fost abordată în lucrări apărute în istoriografia românească în anii de după semnarea Tratatului de la Craiova. De fapt, despre Cadrilater nu s-a vorbit aproape deloc până în 1990. Sper ca lucrarea să constituie încă un pas în cunoașterea aprofundată a unui teritoriu ce n-a apucat, datorită vitregiilor istoriei, să intre în conștiința colectivă, ca fiind pământ românesc”1. Denumirea de Cadrilater este datorată celor patru laturi ale sale, sau a celor patru cetăți turcești până în 1878, care alcătuiau un sistem defensiv în nord-estul Bulgariei din 1913: Silistra, Ruse, Șumen și Varna. Ca urmare a implicării României împotriva Bulgariei, în cel de-al Doilea Război Balcanic, partea Dobrogei din sud este anexată de România în 1913. Populația Cadrilaterului era atunci majoritar turco-tătară. În momentul anexării, potrivit statisticilor bulgare, dintr-o populație de 286.000 de locuitori, doar 6.348 erau români, restul populației era constituită din turci și bulgari.
Încă dinainte de independența Bulgariei și a României, autoritățile otomane din Dobrogea i-au permis cărturarului Nifon Bălășescu să reorganizeze școlile românești și să creeze altele acolo unde nu existau. În Silistra, încă dinainte de 1850, funcționa o școală românească.
Cadrilaterul a rămas în componența României până în 1940, când, prin Tratatul de la Craiova, din 7 septembrie, este cedat Bulgariei, ca urmare a presiunilor politice germane asupra guvernului român. Procesul de evacuare a populației din Cadrilater a avut loc în perioada 20 septembrie și 1 octombrie 1940.
Acordul interministerial de la Craiova a permis bulgarilor să reintre în posesia acestei regiuni pe cale pașnică. În final, populația română din acest teritoriu a fost mutată în Dobrogea de nord printr-un schimb obligatoriu de populație cu bulgarii. Castelul Reginei Maria din Balcic a rămas în proprietatea fostului rege Carol al II-lea, fiind îngrijit de către un reprezentant al acestuia, până în 1948, când domeniul a trecut în proprietatea statului bulgar2.
Castelul reginei Maria este astăzi principalul punct de atracție al orașului și grădina sa este renumită pentru frumusețea ei.
Cadrilaterul rămâne un subiect deosebit de interesant, care merită a fi citit prin lucrarea prezentată și, nu în ultimul rând, merită a fi vizitat pentru satisfacerea curiozității, dar și pentru a depista momente din istoria României.
______________________________________________________________________________________
1 Cătălin Negoiță, Țara Uitată, Cadrilaterul în timpul administrației românești 1913-1940, pag. 7-12
2 Wikipedia, Cadrilater, pag. 1-4
