Cum au trecut anii! Ajuns acum la o vârstă venerabilă, trădată de iernile care și-au cernut neaua în părul meu, albindu-l, am răsfoit alături de nepoțelul meu de doar un anișor, o cărticică menită să ne ajute să închegăm un dialog între generații. O cărticică educativă, cu imagini care de care mai sugestive, gândită să-i dezvolte micuțului aptitudini, simțuri, să-i stimuleze imaginația… Un mic buton aflat pe fiecare pagină a cărții, genera la atingere melodii sau sunete care asociau imaginile prezentate în carte, cu elemente și sunete din natură. Cu trilurile păsărilor în libertate, în înaltul văzduhului, cu sunetele animalelor sălbatice din mijlocul pădurii, cu ale celor domestice, aflate prin curțile noastre… De unde vin sunetele astea, m-am întrebat? Parcă, de nicăieri! Am întors cartea pe toate părțile pentru a-mi confirma ceea ce intuiam, de fapt. Că tehnica zilelor noastre a ajuns astăzi la un nivel de miniaturizare greu de anticipat, cu ani în urmă! Că un „dulap muzical” de altădată, mare cât toate zilele, conținând mecanisme și dispozitive de tot felul, în vogă la începutul erei muzicii mecanice, poate fi ascuns, acum, într-o filă de carte!
Sigur că noi, adulții, suntem deja familiarizați cu cip-urile care ne-au invadat traiul de zi cu zi, fiind disimulate aproape în toate instrumentele de lucru devenite indispensabile vieții noastre cotidiene. De la cip-urile cardurilor bancare, ale cardurilor de sănătate, ale actelor de identitate și până la tablete, lap-topuri, telefoane mobile,etc.
Gândul, darul pe care Divinitatea ni l-a oferit nouă, oamenilor, m-a purtat către un eveniment cultural, recent, desfășurat în „dulcele târg al Ieșilor”. Mi-am amintit de expoziția de instrumente de muzică mecanică găzduită în cadrul Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din Iași, pe care am vizitat-o de curând. O expoziție temporară deschisă cu mai mult timp în urmă, în Palatul Culturii. Acolo am avut prilejul să văd aparate de tot felul, realizate la începutul secolului trecut, care aveau menirea să producă sunete și linii melodice pentru a întreține atmosfera în marile săli de dans ale lumii, sau în căminele familiilor înstărite, de altădată.
Adevărate dulapuri muzicale, la propriu vorbind! Și în egală măsură, adevărate opere de artă! Ele ascundeau „în pântece” mecanisme de dimensiuni apreciabile, care generau linii melodice de genul celor pe care le putem auzi la tot pasul, în zilele noastre, răzbătând până și dintre paginile cărților de povești pe care le răsfoim alături de nepoții noștri.
Mintea ne este menită să caute continuu, să genereze întrebări, să ne ofere răspunsuri, făcând conexiuni între feluritele aspecte ale vieții noastre cotidiene, mai vechi sau mai noi. Să realizăm că, de fapt, trăim astăzi într-o lume în care clipa însumează ani de evoluție continuă, de dezvoltare, de progres, inclusiv tehnologic. O asemenea clipă de bucurie petrecută alături de nepotul meu, în timp ce răsfoiam împreună o carte de povești, m-a dus cu gândul și la efemeritatea vieții noastre pe pământ. La anii de evoluție în care am trecut de la dulapurile muzicale de altădată, la micro dispozitivele electronice de astăzi, devenite indispensabile unui trai decent. Chiar și atunci când vorbim doar despre o banală carte de povești! Doamne, cum au mai trecut anii!
Foto Ion Talpoș
