26 iunie 2026, o dată importantă pentru cultura vâlceană, literară și de spectacol la care pictorul și scriitorul Dumitru Zamfira cu invitații săi au sărbătorit în satul Nenciulești, Vâlcea, Arta: Literatura și Muzica tradițională și, iată, cred că pentru prima dată, meseria de medic, doctor în sănătate!
La Nenciulești, la această dată, de la ora 17:00 au început să sosească invitați care să participe la lansarea cărții „Galopând printre nori” scrisă de Dumitru Zamfira și comentată de Mihaela Rădulescu și Puiu Răducan; să-l comenteze pe autor, una dintre personalitățile de frunte ale culturii vâlcene, pictor și scriitor și lider recunoscut unanim în activitatea de ajutorare a persoanelor cu dizabilități; să-l prezinte unii dintre cei care l-au cunosct mai deaproape: medici de frunte ai Vâlcii…și mai apoi să asculte, autor și invitați, două reprezentante de marcă ale muzicii populare vâlcene: Mioara Raica și Elena Ghițulete acompaniate de violonistul Petre Ilie și naistul Gheorghe Iordache, cel care a condus până nu demult formația Rapsodia Vâlceană!…Din motive de sănătate Alina Neagoe nu a putut să cânte dar a fost alături, împreună cu Nicolae Petre, Marian Ghiță, Nicoleta Constantin, Florina Oprițescu și mulți alții. Eveniment cultural pe care ar fi „invidioasă” și Filarmonica Ion Dumitrescu, și Biblioteca Județeană Antim Ivireanu… Eveniment culinar tradițional cu artiști ai locului!
…Dar să revedem un fragment din articolul semnat de același autor, scris în urma desfășurării evenimentului similar, din septembrie 2025, ca să vedeți că, deja este o tradiție instaurată de președintele Cenaclului Petale; mai adăugăm, corolar cu această primă parte, că totul s-a petrecut ca într-un peisaj de basm în ce privește pregătirea și petrecerea în mod tradițional românesc…desprinse parcă dintr-un peisaj din secolul XIX creat de Nicolae Filimon…
„Un adevărat eveniment cultural a avut loc pe 26 sept. 2025 în comuna Tetoiu, satul Nenciulești…acasă la Mitică Zamfira, președinte al Cenaclului Petale din Râmnicu Vâlcea, artist plastic cu viziuni tradiționale, îndrăgostit de realitatea care, astăzi, e și mâine nu mai este; poet și prozator…La data semnalată, Mitică Zamfira și-a dus cenaclul la el acasă, unde a organizat o ședință de toată pomina!…chiar și cu tot ce vrei și nu vrei în arta culinară – inclusiv palincă marca „Mitică”, porc și berbec la proțap; cu muzică originală, superioară (cum adică să nu fie așa, când la vioară a cântat Petre Ilie, iar văzul și auzul ne-au fost fericite privind-o și ascultând-o pe Alina Neagoe!… pe Corina Ofelia Corpodean – ghitară, voce; pe Lili Brânzan și Tudor Vlada) … De pomină, căci în partea de substanță literară a ședinței de cenaclu s-au manifestat: Mihaela Rădulescu (eseu vorbit liber despre Radu Stanca – favoritul lui Mitică Zamfira și al nostru; Corina Ofelia Corpodean și soțul ei – Vasile Corpodean – din Sebeș, interpretând o melodie pe versurile lui Radu Stanca și prezentând excepționala carte pentru copii, „Bunica mea joacă șotron” scrisă de Irene Postolache; Denisa Ciucă, elevă, emancipată și serioasă, mai ales și frumoasă! care a citit din creația lui Radu Stanca, pregătindu-se, probabil, pentru Facultatea de Teatru; Puiu Răducan, poetul Țepeștilor, care a prezentat comuna Tetoiu, un scurt istoric – raportat la vremea lui Adam (și Eva, am adaugat noi) – și a citit din creația proprie lucruri foarte frumoase!; Rodica Eleonora Pop, o adevărată surpriză, venită de la Cluj, și care a recitat din Radu Stanca iar mai apoi a prezentat cu mult talent, mai naturală decât toate interpretările pe care le-am văzut până acum, o scenă din „Chirița în provincie” de Vasile Alecsandri (iată, ce bogăție spirituală, Radu Stanca și Vasile Alecsandri, la Tetoiu, comuna în care s-a născut Bogdan Amaru …și totul petrecut în amurg într-o gospodărie sătească cu artiști de calibru și nu la un teatru de stat (nu de lucrat)! sau municipal, ci așa cum este normal, din toate timputrile, în cultura liberă creată de artiștii independenți de care astăzi cei mai mulți dintre noi am cam uitat!…astăzi, totul fiind valabil numai la Stat și în Uniunea de creație! – bravo mare Domn, Mitică Zamfira!) ” (Petre Cichirdan, „Dumitru Zamfira a ținut Cenaclul Petale – luna septembrie – în comuna Tetoiu”, Cultura Ars Mundi, 03 11 25)
*
Până la manifestările de la Cinciulești, personal, nu credeam că un singur om, care se mai deplasează și într-un cărucior (bravo acestui cărucior care-l duce, unde vrea stăpânul său, Mitică Zamfira) poate să organizeze un asemenea spectacol și într-un loc atât de pitoresc și care este chiar casa și gospodăria în care a copilărit și crescut!…extraordinar de frumoasă și valoroasă! Dar, desigur, orice este posibil pentru un om în care credința stă în primul rând în mâinile sale, mâinile omului alături de gândul său bun și imaginația creatoare…Mai mult, Mitică Zamfira se ajută cu mâinile ca să și umble, să se deplaseze!…La anii tinereții timpurii, militarul în termen a suferit un accident nefericit și, după ce a mers la armată să-și satisfacă stagiul militar, tânăr frumos și deștept, sportiv, ghinionul îl obligă să se întoarcă acasă tânăr frumos și deștept, dar…invalid!
Editarea și lansarea cărții lui Mitică Zamfira este mai mult decât un eveniment literar, vâlcean. Cartea „Galopând printre nori” este conceptul unei întregi generații care acum se afă la maturitate, post anii ’80, și, care și-a dat seama că renunțarea la satul românesc și tradițiile sale (ca la mai toate satele din estul european cu accent pe credința ortodoxă) este cea mai mare greșeală a lumii contemporane…Datorită vieții bucolice specifică satului românesc, aceeași în întreg spațiul locuit de români, fântâna, apa (râul și lacul) este simbolul păcii, încă din vremea patriarhului Avraam (care, cum înainta și cucerea în ținutul nou al Raiului extins, săpa o fântănă în semn de mulțumire adus Dumnezeului său de Sus… Când m-am împropietărit în 1997 la Muiereasca de jos, primul nostru gând (al meu și vecinului cu gard comun) a fost să săpăm o fântână pe granița comună dintre noi…Apa este hrana (viața) comună omului și animalului domestic și cel sălbatic… Așadar, mai înainte de Avraam, Domnul a hotărât și Noe a executat ca sămânța omului și anumalului (de orice fel) să supraviețuiască Potopului și să înceapă împreună o nouă viață…în care omul, nu să iubească animalul, ci, mai mult, să aibă grijă de el, să-l îngrijească!…Calul, făcând parte din familia (civilă) sa! Aceasta este ideea fundamentală a cărții lui Mitică Zamfira, pe lângă care, acest pictor al vieții de la țară (sat) zugrăvește literar elemente specifice vieții din satul oltenesc de sub munte, legându-se spiritual de pictorul vâlcean Constantin Iliescu…
Cartea a apărut în anul 2026 la Editura Mircea cel Bătrân a prietenului său, Puiu Răducan, cu coperți tehnoredactate de Vlad Petcof și inspirate din pictura lui Mitică Zamfira…
O carte minunată scrisă modern, într-o narațiune continuă…la această lansare, foarte bine reliefată și interpretată, lapidar, de Puiu Răducan; și literar, și emoțional de Mihaela Rădulescu… Nenciuleștiul, sătenii din Nenciulești, peisajul – locul natal, obiceiurile, eroismul oamenilor din partea locului în Primul Război Mondial fac parte din succesul asigurat de autor; și, care, reușește să zugrăvească cu ajutorul cuvintelor în argou local minunata relație care există între om și cal; între iapa Lina și întreaga familie – gospodăria lui Dumitru Barbu; peripețiile iepei care participă la al Doilea Război Mondial până sub zidurile Stalingradului (ca animal rechiziționat). Născând un mânz căruia soldații îi spun Norocel (contrar regulamentului de război) iapa și mânzul sunt trimise acasă la Regimentul 2 Cățea – Rm Vâlcea. Pe drum, Norocel se pierde în timpul unui bombardament „executat la țintă” de către Armata Roșie…Iapa ajunge acasă distrusă sufletește de pierderea mânzului. Mânzul era procreat cu „Petrică” armăsarul, care „bea vin în loc să bea apă (și nu jar)”, lui Codin, vecinul de tip Moromete al lui Dumitru Barbu… Lina, ca orice cal, animal fabulos în cele două ere (înainte și după Christos, la noi prin „El Zorab„ al lui George Coșbuc și, de ce nu, la ruși prin „Doamna cu cățelul” al lui Cehov – în final cititorul crezând că iapa se va arunca sub tren) prieten real al omului, se reîntoarce după un an și își reia locul în familia lui Dumitru Barbu, parcurgând cu aceasta întreaga perioadă dintre interbelic și cooperativizarea forțată, când, decât să o predea statului, Dumitru, frământat de idei ca și iapa frâmântată de pierderea lui Norocel, o alungă într-o noapte în zgomotul asurzitor al trenului accelerat care trecea de la Drăgășani spre Sibiu sau invers…
Textul este de un naturalism și realism zguduitor, recunoaștem gângăveala politică românească, postbelică, dar mai ales cea de astăzi…„- Dacă a plecat regele…nu e bine leatule! Dacă vor face cum este în Rusia se alege prafu’…o să muncim noi și o să dăm la stat iar statul ne dă el ce crede!.” Chiar așa. Am declarat după 1990 că am ales calea capitalismului!…O la la, care, capitalism în lume de 70 de ani este socialism american, păi cum să vină capitalism după socialism? Astăzi nimeni nu face un pas fără aprobarea statului. Mai ales acum, și în România! Unde nu se astupă o groapă în drum fără banii statului…până și în domeniul privat, după 1990 se lucrează cu fonduri de la stat (vezi privatizarea comerțului) și mai ales după 2007 cu fonduri europene!…Da, mai ales acum, când legea salarizării se discută la Cotroceni cu liderii partidelor politice!… Astăzi primește bani județul care a început autostrada, o face până la punctul X din județul vecin în care trebuie să se întâlnească cu tronsonul început invers, unde, fiindcă nu sunt bani, autostrada nici măcar nu a început… Ca la noi la nimeni. Adevărat stat care s-a vrut capitalist și care a dispărut complet de pe malurile Dâmboviței…
„Păi, de unde știe statu’ ce am eu nevoie?…Să muncesc, eu, cot la cot cu al de Mititelu? Care nu au avut niciodată după ce bea apă și să împărțim…?” Simțim amarul unor teorii cu care puterea comunistă căuta în anii ’60 să convingă țăranul român să adopte viața de colectivă!…Notăm în acest punct paginile italianului Papini care, la Lenin fiind, în anul prăpădirii sale, scria că ar fi spus acesta: comunismul nu este mai breaz decât capialismul, atâta doar că în Rusia s-a reușit ca în loc de 200 de inși să dețină marea avere, numărul acestora să fie de 2 000 000 … Se știe că Lenin nu a prevăzut în planul său, colhozul, ci a intuit o agricultură precum cea înstalată în Germania lui Bismark…Stalin a demonstrat că fără colhoz comunismul nu poate exista…
Citind aceste rânduri pe care le-a scris Dumitru Zamfira, pictor și literat, legat tot de politică, dar și de interacțiunea acesteia cu satul românesc, o să citez prezența sa în curentele politice instalate în 1948 în Nenciulești: (un al treilea curent în politica satului erau cei) „precum Dumitru Barbu care credeau că nu mai este nimic de făcut ca să împiedice venirea Anticristului pe pământ”. Și mă gândesc acum în 2026 cum de-a ajuns un sat ca Hlina așezat lângă Hotin, dincoace de granița cu Ucraina, în Basarabia, un sat atît de bogat și de înfloritor în 1960, când toată lumea vorbea românește cu zâmbetul pe față, pentru ca în 2004 să devină un sat atît de trist, aproape inexistent, sărac și fără iazuri magnifice, cu pești și cu niște rumâni care nu mai știau românește… Sau eu la Muereasca de jos, în 1998 să construiesc Instalații mobile de semaforizare pentru Drumuri Naționale, să am 12 capre, 100 de curcani albi de Bacău…și astăzi să nu mai am nimic, și toți să nu mai aibă nimic. Deunăzi nu am găsit un gram de baligă, uscată, de vacă, pe drum, ca să pun la rădăcina unui pui de dud!
Calul este prietenul omului, iar cartea lui Dumitru Zamfira este un poem în proză închinat magistral acestui animal care nu-și mușcă stăpânul atunci când acesta își bate cu sete animalul supus unei poveri exagerate (în cazul unor cărăuși nărozi, desigur!)… La evacuarea din martie 1944, când 70 de mii de nord bucovineni și basarabeni au venit în Vâlcea, mai jos 200 de metri de Catedrala Sf Apostoli, pe strada Matei Basarab stătea domnul Dașchevici (da, cel cu băiatul la Metrou, director) și care avea un cal teribil, puternic și deștept, cu care venise de peste Prut. Erau patru persoane: tata, mama și doi frați. Numai calul muncea și ceilalți îl îngrijeau… Și ce-au ajuns în viață!… Când a murit domnul Dașchievici, calul a stat în fața ferestrei deschise parcă priveghind-ul trei zile fără să bea apă și să mănânce. Victor îl chema pe cal. Victor, care nu văzuse niciodată biciul a câștigat bani cărând în principal lemne de foc oamenilor din oraș. Astfel că domnul Dașchevici și soția sa și-au construit o casă și pe băieți i-au ținut la Facultate cu banii rezultați din travaliul calului! În cortegiul de înmormântare Victor a mers în spatele mașinii care căra coșciugul, între văduvă și fiii ei.
Calul domestic este tot atât de inteligent, cât este omul cuminte!
NOTA. Urmăriți pe Cultura Ars Mundi, Video Arhiva, secvențele filmate cu titlurile:
– DUMITRU ZAMFIRA ÎN CENACLUL „PETALE” – NENCIULEȘTI, VÂLCEA, IUNIE 2026!
– MIOARA RAICA, ELENA GHIȚULETE ȘI PETRE ILIE LA CENACLUL „PETALE” – NENCIULEȘTI, VÂLCEA, IUNIE 2026!
