În perioada 14 – 16 noiembrie 2025 la Voineasa, Vâlcea a avut loc Festivalul Muntelui – Ediția a XXVII-a – și care în acest an a răspuns unui deziderat de mult rostit la „Lira Litoralului”, celebrul fesival național și concurs care se ține în fiecare an la Mangalia, unde Ovidiu Roșca, organizatorul constănțean al acestei manifestări ținute pe plaja Litoralului, Cap Aurora, transmitea la megafoane celebrul hit din perioada Costineștiului studențesc: La Munte, la mare e mare sărbătoare… Iată, în aceste zile „Lira Litoralului” a venit la Voineasa în cadrul Festivalului Muntelui cu o Caravană Folclorică condusă de chiar Ovidiu Roșca și care a ținut în fiecare seară 14 și 15 noiembrie un spectacol folcloric ca parte dintr-un turneu amplu, internațional, pe care această celebră formație îl prezintă anual, aducând noutăți (noutatea, acum, Darya Andreea Rus!…fetița de 10 ani care a încântat pe toată lumea)!…O simbioză artistică de mare valoare s-a realizat la Voineasa în aceste zile…una între spiritul – arta populară – prezent la malul mării, la Constanța, minunata și bogata Dobroge, și spiritul muntelui de această dată (nu numai la Lira Litoralului – anual) reprezentat de către cei cățiva și nu puțini reprezentanți ai CTEM Lotru împreună cu elevii și profesorii din școlile gimnaziale din Voineasa, Malaia și Brezoi!…Organizatorii manifestărilor din aceste minunate zile, însorite, din Voineasa au fost asociațiile: CTEM Lotru, Descoperă Voineasa, Wild sport Voineasa și Școlile Gimnaziale, cum spuneam, din cele trei localități învecinate, pentru Festivalul Muntelui; și Asociația Culturală a Coregrafilor și Scenografilor, Artiștilor Liber Profesioniști și Amatori Constanța – România!, pentru Caravana Folclorică condusă de Ovidiu Roșca…În cazul Caravanei Folclorice, organizatorul prezentat mai sus este asociat cu Festivalul Internațional de Folclor „Dobrogea mândră grădină” și Fesivalul Național de Folclor „Dobrogea Vatră de Folclor Românesc”. Mai trebuie să adăugăm că pe posterul – afiș al Caravanei este scris cu multă generozitate, ca o definiție: Folclor – Animație – Distracție la maxim! De menționat că artistul Ovidiu Roșca, conducătorul acestei Caravane Folclorice este cel care an de an organizează, cum spuneam, la malul mării, „Lira Litoralului”, Festival Național și Concurs la care CTEM Lotru (Clubul de Turism Ecologic Montan Lotru Voineasa) condus de Corina Oprescu este unul dintre importanții participanți, an de an, aducând zeci de medalii și diplome în localitatea Voineasa! Localitate comunală proiectată să devină centru de turism internațional cu o bază nautică și a sportului de iarnă unice în lume!…Exagerăm? Nici pe departe! Așa cum vedem aceste rămășițe din ea (complexul de deasupra Voinesei) și noul centru de schi de deasupra Lacului Vidra, Ski Resort, cel puțin imaginile ca atare par desprinse dintr-o lume a viitorului!…ele fiind reale, unice, dacă urci la pârtia de ski și privești Lacul Vidra pe timp de iarnă!…Și ce-ar fi fost dacă s-ar fi realizat proiectul și telescaunele ar fi circulat între bazele de schi dintre Petroșani și Schi Resort Voineasa!?
Cum spuneam, în aceste zile la Voineasa, la Festivalul Muntelui, dar nu numai a triumfat ideea pensiunilor familiale între care cea condusă de Corina Oprescu și care ne poartă cu numele la sora Italie: Pensiunea „Bella Venere” ne-a cucerit, pentru a câta oară!?
Cităm din comunicatul acestui mare artist independent Ovidiu Roșca postat pe facebook în chiar data de 16 noiembrie 2025 pentru a cinsti numele artiștilor care, pentru câteva zile, au transformat Voineasa într-un centru european de interpretate a folclorului românesc, care are atâta căutare și, care în alte timpuri ridica săli de spectacol în picioare precum cele de la Scala din Milano sau Metropolitan Opera din New York… « Caravana Folclorică a finalizat cu bine acțiunea organizată în perioada 14 – 16. 11. 2025 la Voineasa – Județul Vâlcea, unde a avut loc Festivalul Muntelui, ediția XXVII – 2025. Echipele care au însoțit Caravana Folclorică au avut o evoluție scenică de o mare valoare artistică. Să facem și prezența, care arată astfel: – Ansamblul Folcloric ,,Cununa Domneștiului” din localitatea Domnești, Județul Argeș. – Grupul Folcloric de Tradiții ,,Macoveiu” din localitatea Padina, Județul Buzău. – Darya Andreea Rus din Răcari, Județul Dâmbovița. – Mariana Bojin din Mangalia, Județul Constanța. – Virginia Ciorogaru din localitatea Constanța, Județul Constanța. – Maria Panov din localitatea Murfatlar, Județul Constanța.
Invitate, care au onorat cu prezența în cadrul Caravanei Folclorice: – Doina Badea din Județul Vâlcea și Camelia Radu din Craiova, Județul Dolj.
Tuturor participanților și gazdelor acestui Festival și Caravanei Folclorice, le aducem multumiri. »
*
Mai amintim condițiile excelente din toate punctele de vedere, de cazare și masă, și o vreme deosebit de frumoasă de care a avut parte întreaga manifestare a Festivalului, precum și a Caravanei Folclorice…
Desigur, pe lângă clipele frumoase petrecute în sala Căminului Cultural Voineasa și la Pensiunea Bella Venere a trebuit să îndepărtăm din ochii și mintea noastră această realitate cruntă, inacceptabilă, existentă deasupra Voinesei, construcțiile deosebit de moderne aflate în părăsire, nu spunem încă, și în paragină: Hotelul turistic și anexa sa, cândva o cantină, precum cele studețești din cadrul Politehnicii București, hotel care avea (mai are – nemodernizată) o sală de festivități lăsată de pribeliște – fără egal, și acum, în întreaga Oltenie de Nord…; nu mai amintim de „satul de vacanță” din spatele așezării hoteliere, de neimaginat de modern altădată, atât de funcțional și bine construit și care astăzi pare al nimănui, părăsit! Spunem și noi, asumându-ne riscul, când vedem că nu mai avem voie să vorbim, chiar așa, să avem opinii că ne trezim cu garduri rupte, cu lipsă de canalizare etc, dacă criticăm… Dar vedem atâta nepăsare din partea organelor statului la nivel central și local, județean…Statul Român, nu credem că a dispărut și interesul general este deasupra interesului privat de care se face atâta vorbire…Chiar 35 de ani să dureze această tranziție către ce?…către unde?…clasa muncitoare a dispărut, de ce sunt atât de putrernice sindicatele!? Pe bune, cine este vinovat de paragina care a cuprins partea de sus, turistică a Voinesei? Primăria?…Nu! Vedem explozia minunată, benefică, a producției micilor producători din industria turismului complet privată și care fără o politică judicioasă a edililor locali nu ar face mare brânză! Dar, oameni buni, ce este sus în deal la Voineasa este gata făcut și nu trebuie să așteptăm rugina și ruina naturale să se aștearnă peste ceea ce am făcut bun odată, nu prea departe de ziua de astăzi… Noi cei care scriem și care am lucrat în marea industrie, de nici un fel!…mormane de fier vechi, suferim când vedem ce se întâmplă cu curentul electric produs în România, cu Energia, cu transportul pe Căile Ferate, cum Dumnezeu a fost posibil să întîrziem execuția acestei autostrade Pitești Sibiu? Știți de câte ori am plecat la Sibiu și a trebuit să ne întoarcem și s-o luăm pe la Tîrgu Jiu?…sau pe la Bran? De ce nu avem cale ferată dublă, electrificată între noi și sibieni?…între Europa centrală și Europa de sud est? De ce am abandonat calea ferată Râmnic – Vâlcele după ce am ridicat acești stâlpi de beton care și acum stau mândri în picioare și parcă râd de prostia lui Păcală și Tândală!…care se băgau în saci și strigau că nu voiau să fie primari! …
NOTA: pe Video Arhiva de pe Cultura Ars Mundi sau cu intrare și de pe Google, You Tube, se pot urmări video clipurile:
– CAMELIA RADU ȘI OVIDIU ROȘCA LA FESTIVALUL MUNTELUI VOINEASA ȘI CARAVANA FOLCLORICĂ – 2025
– DARYA ANDREEA RUS LA FESTIVALUL MUNTELUI VOINEASA ȘI CARAVANA FOLCLORICĂ – 2025









































































































