Pe Carmen Cristina Oltean, poeta născută în Lunca Mureșului, județul Alba, stabilită de mai bine de două decenii în Toronto, Canada, nu am întâlnit-o, încă… Fiind venită în România, am avut privilegiul să port o discuție telefonică cu dumneaei. Să aflu că după atâția ani petrecuți pe meleaguri străine, Carmen Oltean se zbate, din toată ființa, să-și găsească echilibrul între cele două țărmuri interioare între care pendulează: unul, cel în care sufletul ei tânjește până la disperare după locurile natale din România și celălalt, Canada, țara care a adoptat-o, fără rezerve, cu ani în urmă. Mistuită de dorul de țară, Carmen Oltean își exprimă zbuciumul său interior, în poezie. Peste două săptămâni, pe 21 mai 2025, la ora 17, Carmen Oltean ne va încânta cu prezența sa în cadrul unui eveniment cultural special, care se va desfășura la Biblioteca Județeană din Alba Iulia: o lansare de carte, în care vom avea șansa să facem cunoștință cu poeta și cu opera sa vastă, lăsându-ne mângâiați de foșnetul foilor de hârtie al celor șase volume de poezii care au văzut lumina tiparului până în prezent, pe care poeta nu le-a lansat până acum. Moderatorul viitorului eveniment cultural va fi prof. univ. dr. Anca Sîrghie, din Sibiu.
Poeta nu a vrut să-și lanseze volumele de poezii pe meleaguri străine! A așteptat momentul potrivit să se întoarcă ”acasă”, să se încarce cu energia emanată de locurile natale care au inspirat-o întotdeauna, să împartă cu noi bucuria sa interioară exprimată în versuri.
Carmen Cristina Oltean s-a născut în județul Alba, acolo ”unde cuvintele se învață de la păsări, iar liniștea are miros de busuioc și cer de vară”. A urmat Liceul de Chimie din Ocna-Mureș și apoi Școala Română de Afaceri din Alba Iulia. Între 1993 și 2001, a fost parte din echipa Televiziunii Sica / PROTV Alba Iulia, iar în 2001 s-a mutat la Toronto, ducând cu ea România ca pe o taină caldă în piept.
Începe să scrie poezie din primăvara anului 2020 iar după un an, în martie 2021, publică la editura „Ecou Transilvan” din Cluj-Napoca, primele sale două volume de versuri: ”Desculță prin Suflet” și ”Și îngerii plâng”.
Publică apoi „Scrisori către mine”. Le urmează volumele de versuri ”Șoapte de îngeri”, ”Între ieri și azi” și ”Lumini și umbre”, publicate la Editura Coresi din București.
Este membră a Asociației Canadiene a Scriitorilor Români (ACSR) și a Asociației Scriitorilor Români din America de Nord. Poeziile sale au fost publicate în reviste și spații culturale din România, Canada și Australia: Observatorul Toronto, Armonii Culturale Bacău, Bumerang Literar Australia, Vatra Veche Tg. Mureș, Meridianul Vaslui, Extemporal Liric Oradea, Prodiaspora, Luceafărul, Logos și Agape, Agora literară, Bogdania, Vatra, Cafeneaua Literară, Ecouri din Turda, Repere Literare și Destine Literare din Quebec. A primit și o cronică literară în revista Extemporal Liric. A contribuit la antologiile Taina Scrisului (Vol. 3) și Ecoul Singurătății – Momente din Vremea Pandemiei, iar în prezent participă la două noi volume colective: Armonii Culturale și 100 de povești călătoare din diaspora. Din dialogul telefonic purtat cu poeta Carmen Oltean, am reținut câteva din opiniile sale:
Ion Talpoș: După ce ați fost plecată mai mulți ani din România, ați revenit ”acasă”! Cum revedeți acum România?
Carmen Oltean: Sunt fascinată cât de mult s-a dezvoltat România. Acum nu-mi mai vine să plec înapoi, în Canada. Pe mine mă fascinează natura! Îmi vine să plâng! Am venit din Apuseni de curând, unde am fost la o cabană, la niște prieteni, pe Valea Meteșului. Am umblat de una singură pe acolo, pe stânci. Nu m-au intimidat nici câinii ciobănești, nu mi-a fost frică nici că am fost singură… Mă tot gândesc, ce natură minunată avem! Parcă aici este Raiul pe pământ! Oamenii de aici nu se prea duc să umble, cred eu. Iar ei vor crede că sunt nebună, dar m-aș duce în fiecare zi pe dealurile astea…
I.T.: V-am urmărit câteva postări făcute pe pagina dumneavoastră de Facebook, prin care îmi confirmați aceste afirmații…
C.O.: Ceea ce postez, nu postez pentru mine! Vreau să vadă toți prietenii mei, din toate țările, mai ales cei din Canada, ce frumoasă este România! Că este poezie curată! În articolul meu din „Alba24” am insistat pe aspectul acesta, că românii s-au obișnuit cu locurile acestea și nu-și mai văd țara! Pentru ei, frumusețea aceasta s-a normalizat. Dar este vorba, cred eu, să te cultivi să vezi frumusețea, că dacă ești absorbit de problemele tale de zi cu zi, nu ai cum să mai vezi frumosul din jurul tău. Am vrut să vizitez cetatea medievală de la Tăuți, construită în 1276, cu o grămadă de istorie în spatele ei. Am rugat o prietenă să vină cu mine și nu a vrut… Am fost la Glod, în comuna Almașu Mare, unde au fost aduse niște case maramureșene de prin 1892, cu ștergare, cu lepedeie, cu cipcă, cu tot ce-i vechi, din lemn… Zici că acolo este Castelul lui Dumnezeu, dacă Dumnezeu are vreun castel…
I.T.: Cum v-ați adaptat acum, la noile condiții în care ați regăsit România?
C.O.: Pentru mine, situația în care sunt acum reprezintă un consum nervos! Cred că frumusețea asta este ca un drog, atunci când iei o doză prea mare, după cum se spune. Prin mine trece tot, prin inima asta parcă trec vulcani! Este adevărat, îmi vine și inspirația când văd atâta frumos în jurul meu… Îmi vine inspirația până și de la umbră! Am zărit de curând un șir de copaci și niște umbre răsfrânte, de ziceai că-i un spectacol! Am scris o poezie, fiind inspirată de umbre. Se numește „Convoiul umbrelor”. Eu văd poezie în tot ce întâlnesc în calea mea: într-o piatră, într-o pasăre, într-un fluture, într-o umbră…
I.T.: Aveți emoții legate de viitoarea lansare a cărților dumneavoastră ?
C.O.: Da, când mă gândesc la Cetatea Alba Iulia, la locul în care a fost înfăptuită Unirea, cred că este important să fie făcută o lansare ”ca la carte”! Mai ales că aș vrea să discutăm atunci despre toate cele șase volume pe care le-am tipărit, fără a avea până acum posibilitatea să le lansez, oficial. Mă tot gândesc, uneori, dacă oamenii mai sunt interesați de poezie?
I.T.: Eu am convingerea că românii sunt interesați de cultură. Ori poezia înseamnă cultură! Înseamnă arta exprimării în versuri a simțirilor noastre interioare. Iar pentru dumneavoastră, scrisul este o formă de rugăciune și mângâiere; o întoarcere către sine și către ceilalți, într-o limbă care nu obosește să iubească.
I.T.: De ce ați ales România pentru lansarea volumelor dumneavoastră?
C.O.: În Canada avem un cenaclu literar, însă prietenii mei cei mai mulți, stabiliți în Statele Unite și Canada, sunt la distanțe mari față de mine. Facem evenimentul on-line… Ca să fac în Toronto o lansare de carte, nu știu dacă vor veni la eveniment douăzeci de persoane, din cauza distanțelor foarte mari. Este complicat.
I.T.: Vă propun să ne oprim deocamdată aici cu discuțiile legate de evenimentul literar/cultural la care vom participa, pe 21 mai, la Alba Iulia. Un eveniment la care îi îndemnăm pe toți iubitorii de poezie să vi se alăture, participând. Pentru a-i incita, aș vrea să le prezentăm una dintre poeziile dumneavoastră recente. O poezie care vă trădează frământările interioare, focul interior care vă mistuie sufletul, atunci când vorbiți despre România!
Două țărmuri, aceeași mare(Carmen Oltean, februarie 26, 2025)
Mă nasc de două ori în fiecare dimineață, o limbă mă strigă în vis, alta mă trezește. Două ritmuri îmi bat în tâmple, două voci îmi cos tăcerea pe margini.
Într-o limbă plouă cu dor, în cealaltă, dorul e vânt ce mă poartă mai departe. Într-una, casa e acolo unde s-a născut copilăria, în cealaltă, acasă e acolo unde pașii ating cărările.
Cuvintele curg între ele ca două râuri ce se întâlnesc în aceeași mare. Uneori, mă scufund într-una și ies la suprafață în cealaltă, aceeași, dar altfel.
Într-o limbă iubesc ca o flacără, în cealaltă, iubirea mea e lumină lină. Într-una, tăcerea e grea, ca un munte nins, în cealaltă, e doar o foaie albă, așteptând să fie scrisă.
Sunt două maluri ale aceleiași ființe, două aripi ale aceleiași păsări. Oricare mi-ar lipsi, m-aș prăbuși în absență.
