Masivul Cozia, muntele zeilor

by Ion TALPOS on January 27, 2025

Post image for Masivul Cozia, muntele zeilor

Din când în când gândurile noastre o iau razna, oprindu-se undeva, aiurea, fără să conștientizăm asta… O dată oprite, încep să ne roadă, puțin câte puțin. Mintea noastră începe să facă conexiuni, să asocieze imagini mai vechi din trecut,  cu altele mai noi din prezent, împletindu-le cu povești auzite, cu amintiri din vremuri trăite de noi înșine… Și atunci, se naște o poveste!

Masivul Cozia ar putea fi pentru mine subiectul unei povești trăite, începând cu anii tinereții. Fiind născut în frumoasa depresiune a Țării Loviștei, m-am simțit încă din copilărie ocrotit de umbra aruncată până în văile adânci ale depresiunii, de vârful masivului ce se înălța, semeț, în partea sudică a depresiunii. Au venit anii de liceu, făcut în Călimănești. Alături de alți colegi inimoși, îndemnându-ne reciproc, ne-am încumetat să luăm la pas potecile muntelui. Pe timp de vară, dar și pe timp de iarnă. Pentru că fiecare anotimp își are farmecul său iar Masivul Cozia nu prididește să ne uimească nici acum, din acest punct de vedere, așa cum a făcut-o dintotdeauna. Peisajele oferite de golurile ivite ici, colo, pe traseele de urcare, îți oferă priveliști de neuitat, mai ales toamna, când pădurea își îmbracă ținută de sărbătoare.

O recentă expoziție de fotografie (Expoziția „Vâlcea Naturală”, vernisată la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu pe 16 septembrie 2024, inițiatorii expoziției fiind tinerii vâlceni Silviu Țicu și Daniel Mârlea), mi-a răscolit amintirile legate de Masivul Cozia. Asta și pentru că tinerii amintiți sunt membri ai Asociației Kogayon, nume ales deloc întâmplător, zic eu. Pentru că atunci când vorbim de numele acestei Asociații, gândul ne duce către Kogayonon (după unele scrieri, Kogayon), muntele sfânt despre care legenda spune că ar fi fost folosit de Marele Preot Zamolxis, pentru a se izola într-o peșteră de aici timp de trei ani, dispărând din mijlocul dacilor.

Despre muntele sacru al dacilor s-a vorbit mult! Însă, cercetătorii nu au reușit să ajungă la un consens în ceea ce privește localizarea acestuia. Sunt cercetători care susțin că acest munte sacru al antichității pre-elene, ar fi Ceahlăul. Alții sunt de părere că acest munte ar fi Masivul Bucegi. Majoritatea cercetătorilor, însă, în frunte cu Alexandru Xenopol, localizează muntele în Oltenia de sub Munte, pe Masivul Cozia oglindit în luciul legendarului Alutus, Oltul.

Numele Kogayon dat Asociației vâlcene, m-a dus cu gândul la legenda care asociază muntele sacru al dacilor cu Masivul Cozia. M-a dus cu gândul, de asemenea, la ”Uriașul care doarme”, nume atribuit muntelui judecând după forma liniei de contur a Masivului, văzut dinspre Călimănești. Numele Kogayon m-a dus cu gândul la anii de liceu când, de nenumărate ori, îndrumați fiind de pedagogul nostru de atunci Ion (Bică) Drăgoescu, luam la pas potecile către vârful muntelui, simțindu-ne, la rândul nostru, niște zei!

Masivul Cozia se încadrează în munții cu altitudine mijlocie din România, vârful Cozia (Ciuha Mare) atingând altitudinea de 1688 metri. Se înalță pe stânga râului Olt, asemenea meterezelor unei cetăți fără vârstă, străjuind stațiunea balneoclimaterică Călimănești-Căciulata.

Muntele Kogayon există! Poate fi chiar Masivul Cozia! Deși localizarea lui este incertă la ora actuală, există și certitudini! Locul acesta este un loc de poveste! Cu peisaje mirifice, un loc în care simți că te încarci cu energie pozitivă. Cu multă energie! Și există Asociația Kogayon, o altă mare certitudine! O asociație care, prin membrii săi pasionați de natură, dezvoltă proiecte importante prin care sunt explorate, promovate și protejate geodiversitatea județului Vâlcea și importantul său patrimoniu cultural.

Se crede că Masivul Cozia a suferit o ridicare în bloc, înălțându-se cu mai bine de 1.200 m. Acest fenomen a fost dovedit prin descoperirea în jurul vârfului masivului a unor roci sedimentare din perioada eocenă, de același tip cu cele aflate în vale, la altitudinea de 300-400 metri, de tip gresii, calcare, conglomerate.

În apropierea Mânăstirii Stânișoara se află o pădure de gorun, care urcă până la 1.300 m. altitudine, favorizând climatul mediteraneean. Din acest motiv, la Stânișoara pot fi întâlniți nuci la 750 metri altitudine. Sunt cunoscute, de altfel,  toponimele „nucet” întâlnite în legendele legate de Masivul Cozia și zona Stânișoara.

Sunt multe detalii legate de formele de relief ale Masivului, care ne duc cu gândul la povești și legende țesute în jurul numelui Cozia/Kogayonon. Ciuha Mare, Bufnița cu Puiul,  Ciobănașul, Poarta de piatră… Dintre acestea, însă, enigmatică și demnă de vizitat mi se pare „Poarta de Piatră”.

Pornind ascensiunea către vârf, trebuie să te înarmezi cu răbdare pentru că traseele turistice, indiferent de punctul de urcare ales (Mânăstirea Turnu sau Mânăstirea Stânișoara), nu sunt deloc ușoare. Necesită o oarecare condiție fizică și un echipament de urcare adecvat ascensiunilor montane.

Sunt multe puncte „obligatorii” de popas pe traseele alese, datorate priveliștii care poate fi admirată pe oricare dintre traseele de urcare alese. Așa-zisele puncte de belvedere din care, panorama către cele patru zări care ți se deschide înaintea ochilor, este de vis.

Traseul spre Poarta de Piatră începe în Curmătura Mocirlele (unde se află și stâna Mocirlele), la aproximativ 11 Km. de la intrarea pe drumul forestier și 3 Km. distanță față de cabana Cozia.

Toamna, combinația de toamnă-iarnă este superbă în zonă. Trebuie urmat traseul marcat cu punct roșu, pe drum fiind întâlnit și un marcaj cu dungă roșie care te poate abate de la traseul propus. Traseul spre Poarte de Piatră este ușor, poteca ține curba de nivel până la un grohotiș abrupt, de unde se poate vedea o arcadă de piatră uriașă: este Poarta de Piatră din Cozia.

Pentru a ne bucura de peisaj, vom urca cei 20-30 metri de traseu abrupt, prin grohotiș. Trecerea pe sub arcada porții, te înfioară! Simți revărsându-te asupra ta energia zeilor care,  conform vechilor legende care au sălășluit, cândva, în aceste locuri. Iar privirea făcută roată, îți oferă priveliști pe care niciun aparat de fotografiat nu le poate cuprinde, imortaliza și reda la adevărata lor valoare. Iată de ce traseul acesta trebuie făcut măcar o dată în viață, mergând la pas, agale… Mai ales, toamna!

Leave a Comment

Previous post:

Next post: