Editura „Fântâna lui Manole”, Golești-Vâlcea, 2025, a editat cartea cu titlul de mai sus, autor Mihai Călugărițoiu, ajutată fiind de Lucia Vlad, consilier editorial și corectură, de Gheorghe Deaconu, lector; Claudia Rus prelucrare grafică, machetare și copertă; Daniela-Mona Călugărițoiu, foto; Mihai Călugărițoiu-tehnoredactarea. O carte al cărui tipar a fost executat la Editura Antim Ivireanul, Râmnicu Vâlcea…O carte desfășurată pe trei capitole: „Din lumea satului”, „Dilema”, „Alte povestiri” și o „Postfață” semnată de Lucia Vlad, cea care l-a și consiliat editorial, după cum am văzut… Din start trebuie să remarcăm câteva saga personale pe care de la început acest autor le servește cititorului. Autor, care vine puternic din urmă, ca un atlet al cuvântului liber, literar, iată, nu actoricesc, și se înscrie în această lume nouă a literaturii beletristice a începutului de secol XXI, vâlcean!…o lume nouă, bună! …Scurte povestiri legate de realitatea românească, vâlceană, a României postbelice de care cititorul matur este atât de legat, și, circumspect totodată față de considerațiile critice sociale și politice ale acestui timp! Chiar așa, multiple saga, adevărate coda, după exemplul muzical și cu care Călugărițoiu își încheie fraza, frazele, povestirea… Iată prima dintre ele: „Să nu ajuncă vestea, înaintea ta, acasă!” („Învățăturile lu’Marin, a lu’Drugă, către fiul său Nelu”) splendidă comparație cu Neagoe Basarab, autorul celebrei scrieri „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”. Trebuie să vedem în această propoziție – saga – o înaltă conduită pedagogică, familiară, specifică învățământului anilor ’70, cu adevărat haretiană!… Și noi, toți ai acelei generații, ne preocupam să nu ajungă scrisorile, cărțile poștale sau chiar vizitele călare pe bicicletă sau motoretă ale doamnei diriginte Carmen Farcaș, acasă la părinții noștri… Așa este, toți eram zburdalnici, chiar prea zburdalnici, chiar copilăroși, în acele vremuri ale sfârșitului de democrație populară și începuturile de stat socialist ale României anilor 1960-1965! Am mai remarcat sfaturile parcă venite din lumea fiilor lui Israel, Cel care s-a luptat cu Domnul, sfatul excepțional dat de părintele lui „Nelu”, tatăl Marin, care spune: „Dacă te înjură vreunul de mamă, să nu te iei la bătaie cu el! Ca să facă ce zice, trebuie să vină aici, iar dacă vine, sunt eu acasă.” Chiar așa, așa zice și evreul, care caută, și iar caută o piatră cu care să-și lovească adversarul!…și nu o găsește niciodată de teamă să nu-l ucidă! Admirabil răspunsul tatălui, Marin, dat la întrebările fiului, Nelu: „Ce știi tu?” Și tot așa, cu „schepsis”, unică între aceste coda,demonstrând că înainte de toate Mihai Călugărițoiu este filosof!…acesta încheie povestirea cu expresia „Ce știți voi?!” adresată celor care produc zarvă în noua societate…Iată caracterul moralist al acestei prime povestiri.
Mihai Călugărițoiu a observat neregulile timpului chiar și când era copil, clasa a II-a, a III-a…Cum să pui copiii de 8-9 ani „să jure că-și vor iubi țara și o vor apăra cu prețul vieții”!? Toți am trecut prin asta, și nu ne-a plăcut; pe moment eram mândri, prima zi, de cravata roșie, apoi o ascundeam în buzunar!… Citim „Caprele”, excepțională povestire care ne vorbește de sărăcia românului, colectivizarea, cea pe care nu Lenin ne-a băgat-o pe gât, ci, însuși, marele Stalin! Cooperativele CAP ne-au nenorocit, căci ele i-au învățat pe țăranii, cărora astăzi li se spune fermieri!? să fure de la români, de la stat, și să înlocuiască soiurile tradiționale cu soiuri așa zise mai productive…Noroc cu agricultura de lângă casă, mai săracă, dar mai de calitate, mai sănătoasă, care au făcut din România cea mai avansată țară din lume în industria alimentară!…cea din nainte de 1978!…cum a fost posibil? Așa cum cu produsele agricole, și nu numai, cu industria ușoară, extraordinară, alimentară, cu mecanica fină și aeronautica (vezi elicoptere Brașov, IAR 99, hidraulica vâlceană) românii și-au plătit datoria externă în mai puțin de 9 ani!…10 miliarde de dolari.
Aflăm că pentru neglijența copiilor care scăpau vitele în lanuri, părinții lor trebuiau să achite daunele, statul, confiscând până la data plății, animalele… Nici că ne vine să credem! În 2003 nouă ni s-a ridicat mașina parcată lângă Universitatea Spiru Haret și a trebuit să mergem, să plătim 700 de lei și să ne-o recuperăm dintr-o rezervație pe care un străin nu ar fi cunoscut-o. Noroc că noi am alergat după mașina galbenă care ne săltase propria mașină pe roțile din spate, până la rezervația de mașini de unde am recuperat-o!…Îngrozitor, neocomunismul în anii 2003 încerca să salveze democrația perioadei sovietice! O dovadă că în anul 1989 în România nu s-a schimbat nimic politic sau numai de formă, poate doar pălăria, în mod firesc denumirea. Poate doar faptul că s-au deschis granițele…însă, pentru o revoluție, prea puțin!
Iarăși, în povestirea „Bronzul”, Mihai Călugărițoiu își etalează talentul de observator, critic psiho-social, uneori magistral: „În lumea satului, mai ales printre femei, exista dorința de a fi albă, grasă și frumoasă. Albă, pentru că n-o ardea soarele în timpul muncilor agricole. Grasă, pentru că trăia bine cu bărbatu’ și frumoasă ca o consecință a primelor două.” Și încheie cu deja celebra coda, numai a sa: „Mai târziu, Nelu a aflat ce este bronzul și cât de mult plătește lumea pentru a-l avea.” Spre exemplu, noi (patru persoane) am cheltuit în iunie 2025, pentru patru zile, extrasezon, la Cap Aurora, zece mii de lei… Și o remarcă de excepție, desigur, o coda la povestirea „Poza”, pozele din trecut, din copilăria noastră, se observă în ele, că oamenii priveau cu încredere în viitor. Astăzi viitorul aproape că nu mai există! „Cu toate acestea, poza cu pălăria rămâne prima, iar cei trei frați, având flori în mâini, încă proaspete, chiar dacă nu mai sunt toți, privesc încrezători spre viitor.” Orice poză din trecut exprimă, reflectă, încrederea în viitor!
Povestirea „InterNetul” nu face altceva decât să convingă cititorul că celebrul Internet pe care toți îl folosim astăzi, pozitiv sau negativ, vine de la numele toboșarului satului, de altădată, salariat al Primăriei, pe care îl chema Netu!…desigur idee afirmată la sfârșitul povestirii ca o…coda! „În vremurile noastre, Netu bate toba pe altă lume și nici el nu știe, săracul, că îi sunt încălcate drepturile de autor.” Glumă sau nu, românii sunt blestemați cu niște legi făcute de fricoși, ca să nu zicem proști, care oropsesc cetățeanul cinstit pe care nu-l apără nimeni… Cine știe că noi am inventat becul cu leduri încă din 1994!?, că noi am inventat microprocesoarele postprocesoare care au redus de câteva mii de ori activitatea de programare pe marile calculatoare…în 1977!…odată cu Bill Gates (în cazul Microsoft)!?
În povestirea „Oul și bomboana” apare „Cooperativa” (Parativa în limbajul basarabenesc – 1960, când peste Prut, aproaoe că era uitată limba rusă cea moștenită de la țarii Rusiei) satului românesc, cea care printre primele avea să ridice nivelul de trai al truditorilor țărani din toate timpurile. A fost cea mai mare realizare care a adus ceva mângâiere țăranilor care au trecut de la opincă la sandale și teneși…
„Buletinul”, o povestire de-a dreptul fantastică, incredibilă, anul 1958, când, pentru ca să treci strada trebuia să sapi un tunel prin zăpadă; noi aveam 7 ani (cei din generația mea)!; mama lui Nelu bolnavă mai dinainte și internată la București se întorsese și uitase buletinul de identitate la un verișor… Pruncul Nelu avea 12 ani și pleacă pe jos la București să-i aducă buletinul …fără să spună la nimeni! În fine după incredibile peripeții, Nelu este adus acasă cu buletinul mamii, care, după două săptămâni, moare! Dar, nu a murit fără buletin! În viață sunt întâmplări care, dacă se termină cu bine, îmbogățesc viitorul. „La două săptămâni, după venirea mea de la București, cu buletinul, mama a murit. Presimțirile ei s-au adeverit. Sper c-a fost mulțumită că i-am luat la timp, o piatră de pe inimă.”
Urmează „Dilema” o povestire din timpul nostru, secolul XXI, contemporan, o poveste adevărată, care-l fixează pe Mihai Călugărițoiu în rândul scriitorilor încă tineri, dar definitiv maturizați, din acest minunat areal literar al Râmnicului. Am notat: O carte mică, scurtă, care dă gata cărți chilometrice…Ceva de genul picturii celebrului chinez Zhang Xiaogang care, în anul 2000, a creat tabloul „Mica carte roșie”…un tablou de dimensiuni mari, în mijloc un micuț chinez cu o și mai mică carte roșie, la piept! Iată urmașul adevărat al lui Lenin cu cartea lui Mao la piept și care acum este considerat o icoană în China comunistă și capitalistă!…în același timp! …O carte cu de toate, pe care Mihai Călugărițoiu s-a hotărât să o scrie acum!…și bine a făcut, căci e timpul lui.
