După spectacolele extraordinare de teatru jucate în sala mare a Teatrului Anton Pann și văzute de noi în anul 2022, „Emisie: Titanic vals în direct la microfon după Tudor Mușatescu” și „Jocul de-a măcelul” de Eugen Ionescu, și care au avut loc după evenimente reale tragice petrecute în istoria noastră postbelică (postbelic însemnând chiar și anul 1944, 23-24 August), în seara zilei de marți, 04 februarie 2025, în sala studio de această dată a avut loc premiera trilogiei „Cancerul, o poveste de dragoste” după Mioara și Viorel Grigore, regia Mateea Marin; o tragedie în prima parte (piesă) jucată de Mariana Tofan; o altfel de tragicomedie (deznodământ nefericit) a doua parte, jucată de Costa Tovarnisky, Sofia Ecaterina Popescu și Ilior Spătar; și o fantezie despre un suflet neadormit, a treia parte, jucată de Georgiana Marin și Sofia Ecaterina Popescu. Această trilogie fiind urmare a unei crunte realități, de astăzi, boala necruțătoare, cancerul!…care curmă viața a milioane de femei; și, care, totuși, până în ultima clipă au puterea de a lupta cu moartea, nu fără o anume speranță. Trebuie spus că spectacolul există și trăiește, fiind o excepție între spectacole, realizat excepțional, o realizare artistică de anvergură, prin această primă parte în care Mariana Tofan (actriță la Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad) realizează un „One woman show” de toată frumusețea artei teatrale, demn de toată frumusețea profilului de femeie – Evă și mamă – adevărată femeie! Nu singură, ci împreună cu dirijoarea (regia) Mateea Marin și cu ceilalți trei confrați de creație: Vlad Gheorghe Cadar (Scenografia), Lonard Hoca Virag (Lumini) și Rareș Rusan (Sunet). O notă maximă acordăm acestei interpretări constând în mișcarea scenică, mimica plină de expresivitate, dicția – performanță actoricească… O actriță care ne-a trezit via amintire a unui film franțuzesc din anul 1969: „Hiroșima dragostea mea”. Atât de bine a interacționat cu personajul, încât am fi jurat că este chiar autoarea dramatică a primei părți… Desigur, creatorii spectacolului s-au gândit să realizeze mai mult, și să pună în contextul înspăimântătoarei boli a cancerului, cum decurge viața de familie într-un astfel de caz, într-o atare situație! Astfel vedem în partea doua prin ce chinuri trece soțul și copila care nu este încă adolescentă, chinuri care alimentează neliniștea psihică, posibilul sfârșit al ființei iubite, soție și mamă. Vedem, însă, și contrariul!…viața care merge înainte și care îl supune pe cel determinat să ajute – bărbatul iubit – la tot felul de întâmplări hazli, nemernice praguri sociale (spectatorul râde în timp ce soțul suferă), în drumul său de a-și găsi liniștea privind sănătatea femeii cu care-și împarte soarta: drumul la Viena, la renumiții doctori, trecând prin Ungaria plină și ea de milițieni, răi cetățeni, și vameși; apoi drumul în Statele Unite ale Americii, la fel, către limanul fericirii, salvarea întregii familii. Dacă el, pe lângă trăirea alături de soție, petrece o parte din timp în lumea preocupărilor casnice și cotidiene: stradă, servici, din nou stradă, și farmacie, tată al unei fetițe, poate să domine psihoza care domină într-o astfel de familie, nu același lucru se poate spune despre puiul de om care suferă alături de mama sa, uneori, poate mai rău, în gânduri, decât bolnavul aflat în chinul că își trăiește ultimele clipe de viață și care nu vrea să arate. Nu vrea să se știe! Fetița ei nu trebuie să știe că o să rămână fără mamă…Iată, o parte, a doua, la fel ca și partea a treia, amândouă, inegale ca text și joc actoricesc cu prima…Totuși, realitatea în viață este cea intuită de Mateea Marin: tragedia care are loc în existența unei femei și care este dată de aceste boli ale cancerului și tuberculozei există în realitate, și, ele, împreună duc la moarte. Ea, tragedia, însă se diminuează căci viața dictează! și ea, viața trebuie să continue, la grămadă, la nesfârșit, precum Columna brâncușiană; și nu ca un gând versatil într-o poveste de tarabă, că „unul se naște și altul moare”! Lucru hotărât, mai mulți se nasc și unul moare!…Cu alte cuvinte partea a doua era necesară iar actorul Costa Tovarnisky și-a jucat bine rolul. El este omul de pe stradă care merge acasă și nu știe ce-l așteaptă. Și el, și mâine și peste o săptămână, și peste o lună, și tot așa, trebuie să meargă acasă și să-și întrețină familia, să-și crească copiii! … Necesară a fost și partea a treia în care fetița rămasă fără mamă trebuie să viseze că zborul ei în viață nu trebuie să fie întrerupt niciodată. Aici cărările noastre se despart, observator (spectator) și producător. Mama din partea a treia trebuia să fie mama din prima parte. Atunci trilogia se încheia ca un inel. Niciun copil, în nici o situație, nu-și poate imagina mama decedată (sau tatăl dispărut) într-un altfel de chip! ci numai acela de neasemuit…
*
Un spectacol realizat fără nici cea mai însemnată reclamă, adevărată creație în care predomină starea poetică, inspirat din realitate, realitate extrem de dureroasă și care ne vorbește și descrie această tragedie pe care o trăiește femeia care iubește adevărat și cu pasiune, dorind să respecte porunca lui Dumnezeu, că aducerea pe lume a unui copil sau mai mulți este cel mai de presus dar venit chiar de la El! Tragedie venită tot de la El, anume că unele dintre femei tot mai des mor datorită acestui flagel, cancerul de sân!…bine și rău, împreună, viață și moarte – mai mult viață… Plus și minus împreună, dar mai mult plus! Totuși, parcă Mioara Grigore merita mai mult și, nu un minus atât de mare. Un spectacol extraordinar de cuvânt și de mimă, o tragedie a unei femei, teribilă, într-o viață complet nefericită! Să fie mizeria asta un calvar pe care să-l fi primit Eva, încă de la nașterea sa din Adam, după mușcatul din fructul cunoașterii cu voia Domnului? Ea…simbolul perfecțiunii picturale și fotografice să fie sortită 3 din 7 cu cancer la sân? De ce ea trebuie să sufere din cauza libertății la dragoste și, vai, mai rău, gândesc, de ce Iisus n-a trebuit să cunoască iubirea de femei!?…Și totuși, după a cincia vizionare a secvenței filmate, a părții a treia, am descoperit că tânăra regizoare a pus în scenă ceea ce pare a fi cea mai verosimilă variantă într-un astfel de caz; Hitchcock! Am zis noi… Controversata mamă stafie este o altă mamă, pe care Mateea a creat-o înadins ca să arate că fetița nu poate accepta această variantă, și că este doar un copil plin de speranță, din care cauză, ea, nici nu vorbește cu această stafie, o chiar ocolește. Un truc al regizoarei care sugerează incompatibilitatea între personaje de credinți diferite sau între cele în vârstă, uzate, și cele mai tinere de altă încărcătură energetică…fapt pentru care, ca un leitmotiv, din când în când acestea defilează, nu se întâlnesc, nu-și vorbesc, chiar se ocolesc… Putem spune fără tăgadă că montarea Mateei Marin este o mare surpriză pentru teatrul vâlcean (nu trebuie uitat că ea a pus în scenă „Iona” și „Ivan”, două capodopere ale acestui gen) și chiar așteptam să vină și clipa teatrului mai costisitor, cu mai multe personaje fără a implica sindromul Pirandello!…Mateea fiind foarte tânără și având timp să-și caute ea personajele și nu invers. Această parte, a treia, îi deschide calea și înspre frumoasa carieră de dramaturg; atestânu-se de una singură de-a lungul timpului și în teatrul de păpuși, și în teatrul de cartier jucat în centralele termice dezafectate și de unii acaparate pentru presa cu tentă politică; și în teatrul „one man show” de la ATP; și, iată, acum cu această minunată piesă pusă în scenă ca să atenueze durerile oribile existente în lumea acestor nefericete femei căzute pradă nemilosului cancer!
