În cuprinderea întregului, titanul Atlas, ținând pământul pe umeri, se putea întreba cândva: unde să-și potrivească așezarea grădinilor, acele locuri înseninate și cu verdeață, unde oamenii să… trăiască: să-și viețuiască timpul și să-și odihnească veșnicia! Lăsat în rostogolire, pârjolit de soare, Pământul și-a rotit erele cu oamenii din ce în ce mai mulți, în căutarea celor prielnice. Urmele lăsate de urdinișul lor continuu a devenit o sfântă scriptură (aici cu sensul… de adevăr tăinuit a ceea ce a fost în cele trăite și povestite ca adevăruri relative…, conforme cu emanciparea omenirii din perspectiva evoluției!). Azi, omul concret, care se vrea ATLAS, preocupat de planetă, chiar a pus ochii pe insula… care își primise numele de… pământ verde, înainte de marele îngheț istoric. Știm însă că cei luați pe sus (în cerurile fictive ale puterilor politice!), orbiți de prea însorirea din vârful piramidelor, nu mai ascultă de vocea pământului mamă…, nu observă Raiul, pentru că alte urgențe le scot ochii precum lui Prometeu cel prea iubitor de oameni, ori lui Oedip, cel cu impardonabilul incest asumat eroic. Înțelepții lumii, cei ce au fost temeinic inițiați în citirea cu înțelegerea, ucenicind să dea contur materiei în căutarea chipurilor, pe potriva numelor hărăzite… nu sunt prizonierii unei singure puteri, să o numim aici pricepere, ori partizanat- în nișa vreunei zeități obscure din mai largul Olimp! Facem aici elogiul polivalenței, a acelor oameni providențiali, neostoiți în cercetare și făurari exemplari, cum din fericire umanitatea i-a avut, iar scripturile i-a legitimat în marele panteon al umanității. Vorbind aici de scriptură nu ne referim doar la Carte/fie ea Biblie, Coran, Rig Veda etc., dar și la celelalte arte cu cele sfințite ale lor, pentru nemurirea vieților din Grădina/Rai a umanității. În vecinătatea lor fiind, a acestor făurari, rar se întâmplă să-i observăm. Nimeni nu poate fi profet/vizionar/mai altfel decât cei din preajmă!, este o constatare veche, care amână recunoașterea personalității din comunul nivelator și o pierde în marele anonim. Într-o perioadă în care toți vorbesc și foarte puțini ascultă, că de citit nu mai vorbim, omul polivalent (bun la toate!) are totuși șansa de-a se face remarcat, mai ales atunci când de serviciile lui ai nevoie, în timp real (de-o invenție, de vreo recenzie, vreun reportaj/de ce nu? și cu înregistrarea video și sonoră!-, de un sfat, de accesul în paginile revistelor, de vreo recomandare…). Iertată-ne fie lunga introducere, care nu justifică provocarea titlului, dar sperăm să dea o sugestie asupra celui ce ne-a provocat ecoul de față!
Am primit darul (Cărțile: Raiul, după Cain!/One Man Show și Raiul după Christos!/One Man Show, apărute la Editura INTOL-PRESS, Râmnicu Vâlcea, 2024) de la Petre Simion Cichirdan, autorul cărților editate la… editura personală. Chiar de ziua nașterii sale, în 21 februarie (în urmă cu vreo 74 de ani!), acum în 2025, sărbătoream pe Constantin Brâncuși, tocmai de Ziua Culturii și constatam ce greu îl revendicăm public pe artistul român, cetățean francez, abandonat cândva de grădinarii români de sub alte zodii, cu alți profeți. Titlurile îmi sugerau ceva nou, față de „Cartea Cărților & Cartea Vieții. Raiul este aici pe Pământ. Roman” apărută, tot la editura sa, în 2021. Îmi spusesem părerea, despre roman, confirmând multe sentințe, asociind și păreri proprii imediat după citirea/recitirea, în paralel cu scriptura din tălmăcirea aceluiași Dumitru Cornilescu (făcută pentru o popularizare și în limba română, a Bibliei, într-un proiect mondial, pe limbile pământului, într-un tiraj, de 2 miliarde de exemplare, pentru 200 de state/ evaluare din… 2022!). Ce ne propunea acum autorul? Dincolo de precizările sale introductive, privind pe enigmaticul Om/Un anume… Man al prezentului, vorbind limbajul… globalizat, și în dialogul virtual, peste cumpăna timpului, cu „Vocea din Adâncuri”, observăm autorul, în travestitul simbol al artei: Toschris. Profilul unui făurar, atins de tehnologia modernă, în slujba artei, îl aflasem demult. Cum putea Toschris să susțină noul dialog cu adâncimea scripturii, când cu puțină vreme în urmă trăsese… sentențios concluzii ferme? Cărțile cele noi, numitul dar, reiau demonstrațiile și întăresc afirmațiile, celor dinainte, cu o altă punere în scenă (autorul spune că le optimizează și completează!), cu un probatoriu înnoit și noi cercetări. Vremea de azi, din Raiul de acasă (noi îi spunem de un sfert de veac: România: „Grădină a Maicii Domnului”!) confirmă simultaneitatea lumilor: cu timp și adâncimi, dormind eternitatea. Toate-s vechi și noi sunt toate, dar faptul înnoirii… cu picioarele înainte, se observă în neadaptarea la vreme vine, a asincronului -evident în lentoarea tradiției noastre… încă geto-dacice, incomplet romanizată (??!) și de/fazată rotației astrelor. Multele năravuri, ca tare sociale ale veacurilor de robie (vezi și D. Drăghicescu, privind psihologia… neamului!) ne risipesc spre mai îndepărtatele ceruri/Raiuri făgăduite. Marea migrație a cutezătorilor, Abeli – uciși de pământenii Caini/precum câinii dresați de stăpâni!- își caută libertatea departe de grădina de acasă. Uităm, prin dezrădăcinare, de statornica slugărnicie la vremelnicii stăpâni, sentința: … fie pâinea cât de rea tot mai bine-i în țara mea -grădina/raiul … personal. Cadrul referențial al dialogului, pe marea scenă a istoriei, una în două acte, ca două legăminte, cu două ere marcate anume, prin două testamente…, date spre împlinire urmașilor, este anunțat de pe poarta de intrare… coperta I.
Ai imediat imboldul să descifrezi taina din cuvintele cheie ale titlului. Pre/Numele autorului ne vorbește de un Petre (noi știm că el este completat de Simion!) și că în fișa postului său de grădinar al raiurilor (vezi și al artei cu atâtea lucrări de grafică, pictură, sculptură!), al culturii (vezi cărțile proprii cu poeme și studii diagnostic, asupra realității, pentru lumea întreagă /vezi culturaarsmundi.ro.), al Editurii INTOL PRESS, al redacțiilor revistelor patronate etc., chiar este păstrătorul atâtor cheii. Imediat m-am întrebat cum va fi preluat ștafeta de la demult pensionatul Anubius, cel cu cheia/ ANKH, văzut și el pe scriptura Stelei Nanai, prin Egiptul dinastiei a XVIII-a? (vezi p.146, vol. I, unde ne reamintește de sceptrul puterii și… balanța justiției, care se înclină și ea după legile vremii!). Cuvintele cheie: Cain și Christos, ne clarifică asupra perioadelor localizate istoric, atât de știință, cât și de religie, ori legendele care legitimează! Izvorul unui… popor ales, a unui crez unificator al dumnezeirii; definirea raiului ca un pământ făgăduit (tocmai de voința supremă instituită!); căutare perpetuă o omului în neostoită mișcare, toate își cereau dinspre prezentul mileniului acesta cu globalizare, clarificările dinspre toate valurile omenești, pentru prezentul în căutarea de sine. Câte legende…, atâtea legitimări ale grădinilor/ raiuri, toate, absolut toate pe pământul mănos, după cum soarele: dumnezeire supremă pârjolește Sahara, îngheață Groenlanda și face mănoase cursurile marilor ape să înverzească Grădinile! (tocmai pentru lucrul pământului în Mesopotamia, ori în lunca Nilului, pentru Raiurile stăpânilor, vor fi suferit evreii istorica lor robie!). Titlul, cu trimitere la Cartea Cărților/Biblia, ne trimite la Cain, marcă a omenescului primordial și fără apartenență etnică (antropologii l-ar identifica cu așezarea oamenilor să lucreze pământul, după desprinderea culegătorilor din sânul naturii!, cu uciderea vânzolelii din bătaia vânturilor și zbenguiala fără cuib propriu, precum a nestatornicilor cuci!). Învățații vremurilor, adică profeții recunoscuți de toate religiile, filosofii și artiștii (de toate culorile…) au putut fi prin purtătorul de cuvânt al adâncului, partenerul de dialog Omului Man, din mileniul al III-lea. Iar Iisus Christos/ TOS-CHRIS, ca o reflxivitate interioară poate evalua saltul omenesc spre propria înălțare, chiar în oglindirea cu sinele interiorizat, și acum pe Cale, în Raiurile pururi vii! O personalitate care nu se revendica din lumea oamenilor, cu duhul mărginit doar al unora, Om fiind, dar în serviciul tuturor neamurilor, cum îl va fi constatat apostolul Pavel, depășind mărginirea pietrei de temelie… doar iudaică, a putut deveni dincolo de izvorul creștinătății… profet și altor credințe (vezi Islamul cu scriptura revelată lui Mahomed!).
Între prima întâlnire cu TOSCHRIS și cel de-al II-lea – protagonistul dialogului cu „Vocea din Adâncuri”!- chiar eu, observatorul… cititor, îmi sporisem mai adâncimea propriei cercetări, una cu pipăitul lui Toma prin locurile cu artefactele. Voi fi fost prin Cappadocia, pe Valea Nilului (cu cele de sub cerul liber, de prin morminte și unele cu toate explicațiile științei din marile muzee, inclusiv cel de… egiptologie din Cairo) și foarte curând prin Carthagina și Istanbul. Voi fi aflat că dincolo de geneza monoteismului în creuzetul iudaic, alte Raiuri au fost propuse umanității înainte de Statalitatea ebraică, în pământul făgăduit și marcat cu un templu vremelnic, în locul cortului migrator. Apoi faptul că după proiectul Raiului creștin, instituit Biserică în, dar și dincolo de fruntariile Imperiului Roman, va mai fi fost și Raiul propus de Islam, prin Mahomed la începutul veacului al VII-lea. Incitat să citesc/recitesc Coranul voi fi observat existența simultană, tot pământeană a mai multor Raiuri, toate pământene și cu reguli ale viețuirii adaptate geografiei, organizării statale și tradiției cu memoria ei conservatoare, unde faptele trecute… intrate în mituri și legende au putut susține viziunile profetice. Foarte recent voi fi citit versiunea pdF. a cărții „Istoria culturii universale în date” Ed. ARGONAUT, Cluj Napoca, 2021 (autori: Victoria Anghelescu, Marian Gavrilă, Minodora Petrovici.) unde la p.31 tocmai ne consemnează despre Stela Nanai (1400 – 1350 î. Ch., realizată din lemn sculptat, aflată la Muzeul Egizio, din Torino); despre 1375-1370 î.Ch., construirea orașului Tell- el Amarna ca reședință regală și capitală a Egiptului în timpul faraonului Akenathon (primul reformator monoteist cunoscut de istorie, tatăl nefericitului Tutankhamon și soțul celebrei Nefertiti!), apoi la p. 32 se consemnează: „1250 -1200 î.Ch., potrivit cărții biblice Exodul, Moise i-a scos pe evrei din Egipt și au rătăcit în pustiu timp de 40 de ani. Ioșua i-a trecut peste râul Iordan aproape de Ierihon, și i-a dus în Țara Promisă: Canaan/ apoi… 1200 î.Ch., potrivit cărții lui Ioșua Țara Canaan-ului este cucerită de evrei”.
Te lămurești repede că multe Raiuri, toate pământene, a experimentat umanitatea, dar că cele luate scene, ale unui dialog actualizat, (fiecare parte… din marcajul dialogului, respectă o cronologie!), venind prin treptele purtătorilor de cuvânt, profeți recunoscuți, sunt rezonante softului nostru creștin. Că această sacralitate ne-a marcat cultural propria adâncime, agonisită în miile de ani, prin cuvântul limbii noastre, ca adevărată piatra din capul unghiului. (maternitatea grădinii carpato-dunărene, vocea mamei creștinată pe vremea unei Rome, ce își păstrează atributul eternității, ne este incontestabilă, în ciuda disputelor privind izvorul adânc al graiului!) Lumea cu toată lărgimea ei planetară își află morala Raiului, să o numim și DREPT al OMULUI, în legea iubirii semenului.
El, Omul, fiind Piatra/Petre, pe care s-a pus temelie Bisericii Creștine, să fie piatra din capul unghiului, dar în același timp păstorul turmei/popor de oameni, în liantul social, are nevoie de o conduită clar marcată să poată fi urmată. Cum să înțelegi lumea de azi? când în durata strâmtă a trecerii Omul trebuie să afle de unde a izvorât umanitatea, să se dumirească cine este și ce misiune are, dincolo de curgerea de-a împreună pe apa timpului, și povestea despre cele două lumi, cu polarități diferite? Este nevoie de răspunsurile date de … adâncime, și acestea provocate de întrebările prezentului, unul în cunoștință de cauză (de aici nevoia de polivalență cu știința acumulată și dublată de puterea de-a comunica, nu doar prin vorbe, dar și prin faptul concret al mâinilor care știu să facă!). În primul volum autorul ne vorbește și prin limbajul artei, dincolo de erudiția omului de știință. Observăm chiar într-o cronică în arta graficii, vezi p.6. „Primul ciclu al omenirii” lucrare pe lemn pictat, din 2002, care, precum o stelă din mileniu 3, reamintește prin artă despre lumea post adamică, apoi pe „Daniel în groapa cu lei”, dezrobitorul evreilor din robia Babilonului… redat de autor într-o pictură pe sticlă, tempera, în 2002., dar și o sugestivă… cronică grafică a altei perioade istorice (p. 180): „Timpul după robia babiloneană” într-o pictură pe sticlă, tempera… din perioada studierii temeinice a Bibliei, același an 2002. Trimiterile la arta lui Constantin Brâncuși (autorul fiind un brâncușolog recunoscut și ucenic în atelierul sculptorului Constantin Lucaci!) sunt nenumărate, dar constatarea lui privind Steaua lui David (aceea cu 6 coarne), că prin deplasarea triunghiurilor echilaterale care o compun, în cele două sensuri ale verticalei, cu apropiere și distanțare, obținem romboedrul/modul, „mărgea”, a coloanei fără sfârșit sau, pe sensul inversat… clepsidra!
Cărțile, prin vocea prezentului, sunt o privire critică asupra grădinii noastre, cu proiecția pe seceta unor ani deșertici, cu multe promisiuni și amăgiri, ba chiar cu ademeniri… false considerate revoluționări, ori poate integrări unor raiuri prin preajmă. Un spirit civic, evident, se pune în scris, adevărată spovedanie de om liber, care descoperind Adevărul… Domnului, unul care va fi împăcat simfonic: Iubirea inimii – credință declarată!-, cu Știința atâtor acumulări școlite și a atâtor priceperi ucenicite, până la cele mai înalte tehnologii (precum cea a plăsmuirii de sine… în chipul lui Toschris!), poate sluji necesara mântuire. Referențialul atâtor profeți, chemați în dialogul, devenit dezbatere pentru analiza prezentului, face din sentințele autorului o invitație specială de-a citi cu ochii minții realitatea de sub priviri, nu numai din vorbăria mediei partizane, dar mai ales din subtilitatea scripturilor artei, cu perenitatea unor simboluri ce nu pot fi răstălmăcite. Reluăm și aici invitația de-a citi cărțile împreună cu scriptura chemată în dialog, și avem convingerea că veți regăsi în adevărul propriu, ca o descoperire de sine. Autorul se deconspiră în fiecare volum, dând în vileag pe Toschris, cu propria scară a vieții, apoi se arată prin oglindirile înconjurătorului, nu puține! Un Om liber, care are pe Domnul în sine, nu are voie să se teamă de nimeni! Recomandăm studierea acestor cărți pentru că răsplata nu va întârzia în mai cuminecarea celor multe demult știute și încă în anticamera descifrării.
27. Feb. 2025
