Scrisoarea boierului Neacșu Lupu din Câmpulung Muscel, scrisă în ultimele zile ale lunii Iunie 1521, este considerată cel mai vechi document scris în limba română. Ne raportăm la un text păstrat de străini, pentru că daco-geții și urmașii lor românii n-au avut vocația arhivelor. Cultura strămoșilor era una de tip oral, tradiție prelungită nepermis de mult, de aceea stăm neputincioși în fața necunoașterii pentru confirmare a uneia dintre cele mai vechi civilizații ale Europei. În consecință, nu pot decât să ne bucure minți iscusite ale unor români din Vâlcea, care au uimit lumea prin faptele lor demne a fi încununate cu lauri. Cine nu știe de Petrache Poenaru din Bălcești, peste drum de Murgași, satul străbunilor mei, cu o uimitoare putere de inventivitate, prefigurându-l pe celălalt român, Tesla, născut dincolo de graniță și trăitor în America? Ori de prodigiosul inventator al zilelor noastre, Petre Cichirdan, dublat de editorul harnic și scriitorul polivalent? Sau de romancieri de renume, ca Gib Mihaescu, Dem Teodorescu, Ștefan Dumitrescu, toți vâlceni? Sunt nenumărate asemenea modele. Noi dorim acum să scoatem în evidență strădania reușită a Logofătului Petrache, un miniaturist de înalt talent, care va fi avut o operă întinsă, deși noi astăzi suntem lipsiți de putința de a o scoate în evidență. A trăit la sfârșitul secolului al XVIII-lea și a fost dregător de vază, Șef al Cancelariei Domnești, având în subordine grămătici și dieci. Logofătul urma după ban și vornic, în ordinea de precădere. Logofătul era cel care se îngrijea de redactarea hotărârilor Domnului țării, pe care le întărea cu pecetea de stat. În cazul nostru, cărturar, om politic, artist.
Un alt vâlcean de seamă, născut în Copăceni, Gheorghe Popescu-Vâlcea, a pus în evidență activitatea artistică a Lugofătului Petrache, prin publicarea miniaturilor acestuia la un best-seller din epocă în țările române și în Europa, cu titlul „Erotocritul Logofătului Petrache”, 108 pagini, Editura Meridiane, București, 1977. Personalitate de prim ordin în domeniu, Prof. Dr. G. Popescu-Vâlcea a continuat și aprofundat cercetările unor Cartojan și Chițimia, premergându-l pe murgășeanul Vasile Drăguț.
Ilustrațiile Logofătului Petrache au întovărășit ediția în limba română a romanței poetului cretan Vincențiu Cornaro, un carte care a circulat atât în versuri, cât și în proză, cântând iubirea dintre Erotocrit și Aretiza, după modelul unui roman cavaleresc, „Paris et Vienne”, transpus în mediu grecesc.
Separat de text, Logofătul Petrache creează la rândul său, prin ilustrații, o lume românească in cromatică vioaie, plăcută. În versiunea românească a romanului, istorisirea epică este palidă, proeminente fiind zecile de miniaturi, care povestesc viu și transpun totul în mediul autohton din țările române. Personajele ne sunt ușor recogniscibile, poartă toate costume de epocă la modă, blănuri, așa cum purtau boierii noștri. Mobilierul este cel cunoscut de miniaturist, ca și tonul atmosferei, decorațiunile, instrumentele muzicale și celelalte. Pe ultima filă se găsește autoportretul logofătului, elegant, emanând intimitate, prietenie.
„Erotocritul Logofătului Petrache” are un studiu introductiv și note de optsprezece pagini, iar toate desenele, colorate, sunt însoțite de „comentarii”, cum le numește profesorul Popescu-Vâlcea, explicații de ținută, utile cititorilor de astăzi, deoarece toate cele câteva zeci de miniaturi sunt doldora de culoare locală. Un exemplu: „IV. PEISAJ (f.219r). Cel mai fumos peisaj, compus din stilizări severe, alternate cu desene libere, interpretate, cu sugerări și atmosferă de basm, fantezii la care arta modernă va ajunge abia după secole. De admirat înalta știință a compoziției, cu plasarea elementelor ușoare pe un suport compact și lipsit total de monotonie.” Să reținem numele unui mare artist al penelului, românul vâlcean Logofătul Petrache.
Din Valea Brazilor, de Sfântul Crăciun 2025
