Mihai Vinereanu a fost autorul Dicționarului Etimologic al Limbii Române, două volume, 6 100 de cuvinte, Editura Uranus din București, 2023, dicționar precedat de un mic dicționar și de lucrări științifice care schimbă cu totul înțelegerea provenienței limbii noastre și înlătură definitiv dicționarele de până acum. Rodul muncii de o viață, folosind cele mai noi teorii de pe plan internațional privind evoluția limbilor, Dicționarul Etimologic al Limbii Române dovedește că fondul traco-dac al limbii române este de 72%. Numai 7.5% sunt elemente comune cu latina; 5% elemente slave; 4,5% turcești; 3,6% grecești, iar 1,6% din lexic are origini incerte.
Cu studii de specialitate în România la Iași, cu titlul de doctor în științe căpătat la București și alte studii în America la New York, Mihai Vinereanu s-a dovedit un geniu al lingvisticii. El a avut inteligența lui Hașdeu, dar nu a fost un luptător. I-a lipsit sabia lui Mhai Viteazul pentru a-și impune opera sa care va dăinui secole. A murit ignorat, ca Nicolae Densușianu, ca Vasile Pârvan, iar cei care i-au întors spatele nu au acceptat dicționarul său, pe care nici măcat nu l-au deschis, din simplul motiv că nu ignora originile românilor și originalitatea și vechimea limbii române. Sunt aceiași oameni care, din secolul al XIX-lea au scris la comandă cărți și dicționare de ponegrire. Profesorii și cercetătorii români, lingviști, Academia, au închis brutal calea dialogului. Indiferent de meritele personale ale acestora în domeniul lingvisticii, vor pieri, ignorați la rândul lor de timpul nemilos, care este de partea geniilor. Pentru că Nicolae Densușianu, Vasile Pârvan, Mihai Vinereanu au fost incontestabil genii.
Asistăm la o cale modernă de cercetare. Se demonstrează cu argumente științifice că limba română nu s-a format în urmă cu nici o mie de ani, împrumutând cuvinte de la cotropitorii romani și de la semințiile care, în valurile migrației asiate spre Europa, s-au așezat de jur împrejurul teritoriului României (citește Daciei), fie ei slavi, unguri și huni, bulgari, sârbo-croați, greci și turci.
După dicționarele noastre, limba română mai că nu exista înainte ca Traian și oștile Imperiului Roman să atace Dacia, înainte să se așeze la granițele Daciei mai multe triburi slave venite de la răsărit, înainte să apară de la capăt de lume hunii și mai apoi ungurii și să nu mai părăsească partea de nord-vest, Câmpia Panonică. Ajungem să credem că noi, românii, nu avem strămoși. Pentru mulți, traco-dacii nu aveau scriere, iar ei comunicau onomatopeic, nu știau să vorbească! Cuvântul plug l-au luat de la bulgari, cuvântul haină de la sârbi, vai de ei! Cu ce arau și cum se îmbrăcau înaintea sosirii acesta în Europa? Cu toate acestea, civilizația strămoșilor daco-geți a fascinat cele mai înalte minți ale neamului românesc, Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Nicolae Densușianu etc.
DLRM, Dicționarul limbii române moderne, editat în anul 1958 de Academia Română și Institutul de lingvistică, cu Dimitrie Macrea drept președinte, colaboratori Iorgu Iordan, Jacques Byck și câteva zeci de lingviști, cercetători, redactori ș.a.m.d., preia cele trei dicționare anterioare și în primul rând își însușește datele lui Al. Cihac din Dictionnaire d’étymologie daco-romane, 1870. Dicționarul limbii române”, în două volume (1871-1875) de August Treboniu Laurian, pe numele real Augustin Trifan, Dicționarul universal al limbii române, 1896, de Lazăr Șăineanu. În toate domină viziunea Cihac, care are meritul de a fi autorul primului dicționar etimologic al limbii noastre. Totuși, el afirmă că limba română nu conține nici un cuvânt de origine dacică, 20% fiind elemente latine, 40% slave, 20% turcești, 20% alte origini.
Comparați această viziune denigratoare cu adevărul dovedit prin cercetări moderne profunde – 7.5% elemente comune cu latina; 5% elemente slave; 4,5% turcești; 3,6% grecești, 1,6% din lexic cu origini incerte.
Totodată, 72% fondul traco- geto-dac.
Mihai Vinereanu, 1954 – 2025, s-a născut în Vaideenii deVâlcea, a făcut facultatea la Iași și, pasionat de lingvistică, în anul 1985 a plecat în SUA, pentru a cunoaște nivelul mondial al acestei științe a limbii. El a urmat masteratul la City University of New York, după care a fost profesor la aceași universitate. În toată această perioadă, a făcut cercetări în domeniul lingvisticii comparativ-istorice și și-a însușit abordarea actuală, la nivelul mondial cel mai înalt, pe principii indo-europenistice.
Alte lucrări. Dicționarul etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică, 935 pagini, Editura Alcor Edimpex, București, 2008; Rădăcini nostratice în limba română, ediție bilingvă română-engleză, 193 pagini, Editura Alco-Edimpex, București, 2010; Adevăruri incomode despre limba română, 301 pagini, Editura Uranus, 2018; Fondul lexical principal al limbii române, 600 pagini, Editura Uranus, 2020.
De lucrările lingvistului Mihai Vinereanu mi-a semnalat, în vara anului 2015, un profesor chinez de la Secția de Limba Română a Universității Beijing. Abia inaugurasem Institutul Cultural Român de la Beijing, când am aflat de el și de o versiune a poeziilor lui Mihai Eminescu de mare succes în SUA, realizată de Adrian Săhleanu, americanizat Adrian G. Sahlean. Mă preocupa publicarea în China a poeziilor eminesciene în traducere modernă a Secolului XXI, însă nu există traducători tineri. Studenții de la limba română nu mai sunt interesați de literatură. Oricum, româna, ca toate limbile pământului, este în prezent cea de-a doua limbă, prima fiind engleza. I-am scris Domnului Săhleanu la New York și i-am cerut permisiunea să traducem în China după varianta sa în limba engleză. A cerut remunerare ca autor, încât întregul proiect a căzut. În anii următori, am reluat cele mai bune traduceri anterioare, într-o ediție nouă. Pe Mihai Vinereanu l-am cunoscut în 2019, la un simpozion literar la Râmnicu Vâlcea și în felul acesta am înțeles cum un savant de renume mondial este negat și ignorat. Nici acolo cei prezenți nu au arătat un real interes, nu i-au cumpărat cărțile. Specialiștii noștri nu au acceptat să se întâlnească, să dialogheze, să se confrunte, cu toate că acest savant se cuvenea să fie ales membru al Academiei. Oare nu trebuia consultat, citit, înalinte de a fi respins? Îl vor recunoaște generațiile viitoare, sunt sigur. Opera sa este nemuritoare.
Din 2023, de la apariția dicționarului Vinereanu cu șase mii de cuvinte explicate științific, cu excepția a doi-trei prieteni care au publicat în revistele de cultură articole de prezentare, dacă nu cumva greșesc, nici un lingvist român, nici un profesor universitar sau de liceu, istoric, cărturar în orice sferă a culturii nu s-a pronunțat. Pentru că nimeni n-a studiat singurul dicționar providențial al limbii române!
Începând din 2024, imediat după editarea dicționarului, eu am publicat câteva cronici, reliefând meritele. Am propus o dezbatere la nivel național. Nu a răspuns nimeni.
Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine –
Și de-atâta vreme
Nu știe de mine
Nimeni, nimeni, nimeni…
(George Bacovia, Rar, 1906)
Cu atât mai rău. Nimeni de acum o sută și douăzeci de ani și, desigur, de mai înainte, de totdeauna. Meteahnă a poporului român? Geniile rămân de-a pururi singure.
Îi rog din nou pe toți intelectualii care se consideră români să cumpere și să folosească acest dicționar etimologic și apoi să se pronunțe pro sau contra, să se exprime în scris, să-și publice opiniile. Chem la o dezbatere serioasă, care să antreneze toată națiunea! Sunt de acord ca această tabletă să fie preluată, dacă există chemare. Mulțumesc.
Din Valea Brazilor, 6 Martie 2026
