După Sfintele Paști, am mers în vizită de reculegere la Schitul Iezeru azi Iezer, mănăstirea românilor situată printre lăcașurile de cult cele mai afundate în munte și păduri. Noi am purces din Curtea de Argeș. Județul Vâlcea ne-a salutat cu măreția topografică și a vegetației, iar odată desprinși de satul Cheia am sințit în aer Dumnezeirea desăvârșită prin alegerea acestui loc de schivnicie de la începutul trăirii creștinismului în țara noastră, apoi prin dăruirea credinței de către Cuviosul Antonie, iar astăzi cu rugăciunea ca o permanență evlavioasă a maicii starețe Antonia Bogdan și a celor 26 de călugărițe.
Istoria consemnează câteva etape esențiale în conturarea destinului Schitului Iezer. Creștinismul este prezent pe pământul românesc începând din anul 46, odată cu venirea Sf. Andrei în Dobrogea, unde a hirotonit preoți și a numit episcopi. Au existat suferințe precum, Sf. mucenic Lup, din neamul noastru, născut peste Dunăre de Zimnicea și martirizat la 23 August 304. Pustnicii creștini ortodoxi, călugării nevăzuți alegeau locuri pline de har duhovnicesc, încărcate energetic, greu de ajuns, în lungul și-n latul Carpaților. În felul acesta a fost fondat și Schitul Iezeru, la început mult mai sus în munte decât astăzi, refăcut în secolele XV și XVI. Împrejurimile sale sunt desprinse parcă din basme, la poalele Muntelui Cheia, către malul stâng al Râului Cheia.
Dacă pe timpul lui Neagoe Basarab, de exemplu, era mănăstire de călugări cu hranul Schimbarea la față a Domnului, la mijlocul Secolului XVI, Doamna Chiajna i-a schimbat hramul care s-a menținut până astăzi, și anume: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.
Schitul Iezeru a fost vizitat de Al. Odobescu și de pictorul elvețian Henric Trenk, ale cărui desene în creion, tuș, acuarele sunt neîndoielnic, după Ion Frunzetti, documente autentice. Alexandru Odobescu prezintă o legendă. Conform acesteia, Mihai Viteazul și-a ascuns la Schitul Iezeru visteria înainte de a trece cu armata în Transilvania. Cei care i-au adus moartea au aflat această taină, au împresurat schitul, i-au ucis pe cei 300 de călugări și credincioși prezenți și au furat tezaurul țării românești. Există multe asemenea istorii, cu siguranță reale. Grozăviile porneau din lăcomia de aur, dar conțineau în ele și prigoana asupra ortodoxismului.
După uciderea domnitorului Mihai Viteazul printr-un act de trădare, pe 9 August 1601, și distrugerea satanică a schitului de către adevărați păgâni, acesta și-a încetat existența vreme de un veac. Dumnezeu l-a ales pe cel care avea să fie numit cuviosul Antonie. El fusese călugărit la mănăstirea Sărăcinești. S-a mutat la Iezer, iar schitul a prins din nou viață. El a donat schitului toate bunurile sale. S-a refăcut biserica, s-au zidit chiliile, care se păstrează până astăzi. Timp de trei ani, pe baza unui vis ceresc, cuviosul Antonie a săpat în stâncă singur, sârguincios, cu dalta și ciocanul, paraclisul și chilia. În ultimii săi ani de viață, între 1693 și 1705, a trăit retras în rugăciune în chilia din piatră. Mormântul tot singur și l-a săpat, iar aceste trei sanctuare sunt la numai zece minute de mers pe o cărare de munte, pornind din incinta mănăstirii. Este prăznuit pe 23 noiembrie. Un gând pios pentru cuviosul Antonie de la Iezer.
În anul 1946, schitul milenar a devenit obște de maici, care în anul 1998 și-au ridicat o biserică nouă.
Să reținem că, între anii 1909-1912, Iosif Lascu Protosinghelul a zugrăvit altarul, clopotnița, unde a așezat două clopote, a reparat chiliile. Pictura în frescă a bisericii vechi fusese lucrată de Ieromonahul Nicolae, la 1714. Pictura a fost restaurată între anii 1865-1870, de Ieromonahul Dositei din Cheia, iar la 1881, la inițiativa starețului Nicandru, a fost zugrăvit din nou pridvorul, o parte din Sfântul Altar și s-a scris pisania, pictor fiind Moise Zugravul. Ultima pisanie precizează că în 2003 și 2004 s-a restaurat pictura bisericii.
În prezent, cu o nouă biserică-paraclis și cu chilia în care a stat Cuviosul Antonie refăcută, Schitul Iezer dispune de o colecţie de patrimoniu impresionantă, precum colecția de manuscrise și cărți religioase vechi, cele trei pisanii, evident parte din tezaur. De o rară valoare sacră sunt moaștele Cuviosului Antonie, care săvârșesc minuni pentru cei care cred!
Am trecut pe rând pe la toate aceste locuri de pelerinaj, cu o rară încărcătură spirituală. Biserica veche era încuiată. O vizitasem în alte drumeții din cursul secolului XXI. Am adăstat în biserică, fiecare după voia și nevoia sa. Oamenii intrau și se rugau, scriau acatiste, se retrăgeau în smerenie. Așezați pe scaune, cu palmele deschise spre înalt, am simțit energia Cerului jucând în podul palmei și o lumină lăuntrică ne învăluia pe fiecare, ca în puține locuri.
Din Valea Brazilor, Aprilie 2026
