Între viziune şi clarviziune se situează privirea vie a zilei prezente, ivită din trecuta noapte a visului. Dar poate ochiul abia trezit, să descifreze tâlcurile întunericului? Poate un el – cu e… mic totuși!- având o cuprindere parțială, mărginită propriului domeniu de definiție, în spusa abstractului matematic, să observe întregul de dincolo, fără ochii minții ai acelui EL, ascuns de taină să ne fie călăuză? Vorbind despre întreg, ca un domeniu al trăirii, al vieții pe cale, una lungă a umanității venind din primordial, avem în vedere spațiul de sub simțuri (vorbeam de „domeniu”) unde trăim „timpul cu istorie, într-o înșiruire de pași temporali, după niște legiuiri cu procesele lor de ființare, eterne! Ne-am pus această întrebare observând „specialiștii”, partizanii cu diplome, ai domeniilor lor de adâncă specializare, clar definite și cu atestările formale ale unei voințe anume, neapărat terestră! Risipirea vederii lor (disiparea centrifugă, pe un anume sector al… cercului!), să o numim viziune, creează dinspre punctul propriu de vedere, perspectiva partizană pentru adevărul relativ al propriului domeniu. Întregul este însă hora de cuprindere a tuturor ochilor, acel ochi central, care origine fiind, este a toate văzător cu infinitatea razelor sale. Până la Dumnezeu, spune o vorbă românească… te mănâncă sfinții! Dar există și o posibilă conciliere a acestora care să se apropie…, asimptotic însă, de clarviziunea supremă. Profeții, marii filosofi, psihologi, antropologi, sociologi, pedagogi, teologi, politologi…, adunați în/ și prin oamenii de știință- pot da împreună mai întregul cunoașterii și cheile înțelesurilor prin cultură, artă și… puterea transformatoare a stărilor de lucruri, atât de necesară marilor oameni de stat. Vizionarii au pus împreună, ideile lor, dincolo de vremea lor, de dar să fie întregului umanității. Oameni, asemenea nouă, unii au fost geniali, prin polivalența cunoașterii lor și cuprinderea înțelesurilor legilor, principiilor și a făptuirilor. Pare o supremă delegare de competență unor aleși ai… treimii de ființare, pentru: a ști, a vrea și a face, să împlinească o misiune dincolo de interesul parțial, în folosul de-a împreună al semenilor în liantul ființării lumii, definita umanitate cu structurările ei sociale.
Cum să-ți faci cunoscută propria viziune dobândită, necesar a fi transmisă pentru făptuirea mai binelui, în societatea cu propria ei… mecanică? Legile domeniului și observația directă de sub simțire, adeveresc inerția. Nu te poți opri imediat. Este nevoie de anticipare, de-a fi proactiv. Toate-s până la o vreme, multe își au termene de garanție, durate de viață. Domeniile diferite ca moduri ale ființării, simultane în peisajul social, își au legile mecanicii diferit acordate, cu proprii „dirijori” (vezi spațiul sacru și cel profan, cu știința și cele iraționale în confruntare!). Inerția își prelungește diferit mișcarea. Tradiția își potențează obișnuința, obiceiurile și ocupațiile într-un reflex demult statornicit, precum ritualul religios instituționalizat – aproape anacronic și secularizat, prin descifrarea rațională a multor taine, citirea alegoriei, reconsiderarea mitului etc., toate își prelungesc coada precum o cometă, și lasă în mentalul colectiv remanența radioactivă… încă departe de înjumătățire! Fără a vedea dincolo de imediat și de mărginirea ochiului fizic (ajutat de prelungirea tehnologică a tuturor simțurilor!), nu se poate vorbi de clarviziune, de profeți, futurologi, de acei oameni care proactivi fiind, au în dotare ochii minții, care își cercetează bazele de date, cunoștințe, experiențe agonisite! (cu extensie în marea bibliotecă, cu autori din toate timpurile!). Niște ochi… formați, antrenați, exersați trimiși să se dăruiască până la sacrificiu (vezi… mesianismul, apostolii, misionarii, înainte mergătorii…!) au existat în istoria umanității. Mitologia ne vorbește de ochii secreți/indiscreți ai lui Argus, apoi înfloritoarea perioadă axială ne centralizează vederea în acel UNU, cu un cuprinzător ochi a/toate văzător. Apoi modernitatea, își va fi statornicit o întreire a puterilor acelui întreg al lui Parmenide – din raiul lui Dumnezeu/chiar al lui Allah, Buda etc.!- prin secularizare, începută după noaptea evului de mijloc, cu marele macaz, la sfârșit de secol al XVIII – lea!
Cum te poți desprinde de mărginirea punctului fix, uneori chiar fără mișcare, să poți cuprinde mai lărgimea, mai adâncimea, mai înaltul? Cum poate fi edificată clar/viziunea– ce cuvânt ne oferă limba română atotștiutoare!- una fără ceață și transparentă pentru cuminecarea celor aflate de auditori, poate cititorii scripturilor primite? Urcând scara virtuțiilor! Ne vor recomanda teologii…, amintindu-ne de scărarii celebrii. Înmulțind ochii văzători, precum ai amintitului Argus, să-și vegheze potrivnicii; tocmind ochii și urechile serviciilor secrete, în tot atâtea domenii paralele uneori, chiar ascunse state paralele prin divergentele lor scopuri generale (adică cele care slujesc interese, ce nu se intersectează decât la … infinit!). Fiecare, partizan al propriului domeniu de acreditare, ne va da o soluție anume și le vom constata chiar soluții aflate în duelul momentului. Arbitrul, unul echidistant unde-l aflăm când nu avem balanța potrivită, să stabilim dreptatea instantanee, a mersului vremii (barbarul politicăl corect!) ? Trebuie mers în baza de date și evenimente din lada de zestre lămuritoare (uneori cu interzicere legiuită a fi deschisă o vreme, să nu tulbure lumea cu adevărurile ei… incomode!), care trebuie să fie undeva prin preajmă și să istorisească multe situații din lunga istorie cu efectele similare ale unei cauzalități cu repetiții, într-un univers cu rotații neîntrerupte.
Iertare… pentru această uvertură, doar o introducere, ca o motivație elogiului unui OM: Virgiliu Constantinescu, pentru darul său… Ne-a dăruit de curând cărțile de învățătură…, în colecția provocatoare cunoașterii generale de sub titlul: Paradigme ale Cunoașterii Umane. Am primit cărțile: „Tratat de sociologie a comunităților rurale”, 2 volume, apărute la Editura Fundației România de Mâine, în 2023. Mi-au trecut pragul în luna mai, 2025, într-un moment special. Tocmai se punea de un nou guvern și mai multe oferte politice căutau consensul, ca un compromis al diversității, pentru a crea voința unor acțiuni imediate… condiționate extern. Se dorește o reechilibrare a balanței dintre câștigurile și costurile societății românești, constatându-se marele deficit, acea mare datorie publică, față de creditorii de dincolo de fruntarii… Am cercetat sumar structura cărților, imediat. Am luat act de aparatul critic, unul imens cu cele cca. 2300 trimiteri la surse. Structura prezentării îmi lămurea limpede amprenta sociologiei, cu o trimitere specială către sociologia ruralului și utilitatea informației culese la sursă, pentru citirea realității din teren, una care își cerea un diagnostic calificat. Dinspre generalitatea unei lumi cu voință geo-politică și confruntări, către acasă proprie și ea copiind curentele mai lărgimii, vedeam argumentele unor diagnoze, dar și istoria cu scriptura ei/cronică, necesare evaluării imediate. Parcursul societății românești de la constituirea statului ei modern, ne era clar sintetizat, iar etapele parcurse ne arătau oamenii mari, providențiali, care au pus împreună știința cuprinzătoare, cu voința politică. Trecem în revistă – evident simplist!-, cuplurile: Ion Ionescu de la Brad – Alexandru Ioan Cuza; Spiru Haret – „dinastia” Brătianu; Dumitru Drăghicescu – I.Gh. Duca; Dimitrie Gusti/Nicolae Iorga – Carol al II -lea, tocmai pentru a observa misiunea asumată de Virgiliu Constantinescu, tocmai la ceasul nevoii tuturor. În ceea ce ne privește, observasem imediat o sincronizare fericită cu o intenție a noastră. Anul 2025, în peisajul cultural vâlcean, în proiectul recuperator al Academiei de sub Pământ, îl dedicasem sociologiei și alesesem domeniul, constatând socialul românesc în căutări de soluții electorale, într-o societatea românească foarte divizată, aflată într-o lungă tranziție, cu inerția unui melc ce nu poate să se târască prin deșertul societății românești fără călăuze adevărate. Identificasem candidatul model, pentru proiectul nostru: Dimitrie Gusti. Un sociolog emblematic, întrunind cerințele momentului, pentru atragerea atenției asupra stării societății românești în căutarea cumpătului, în marea furtună planetară și cu mari tulburări în casa proprie. Mai observasem, ca o confirmare a etichetei analfabetismul funcțional și deconsiderarea spiritului Academiei Române, detronată din autoritatea ei legitimă, privind cunoașterea, prin acel 1948 nefericit ca schimbare de macaz între punctele cardinale, și azi în cruntă războire.
După oprirea unui tren în plină viteză, prin 1989, una bruscă cu un semnal de alarmă tras de unii, la comanda altora – cărora nu le distingem culoarea înnoitoare, ori înnămolirea societății cu actorii:revoluționari și teroriști, după încadrarea nu prea decantată, post eveniment!-, încă nu ne-am dumirit asupra cauzelor majore ale stării de fapt din societatea românească. Traiul pe datorie, exodul peste fruntarii, prăpastia rural-urban, deprofesionalizarea, declinul general al educației, lentoarea debirocratizării (în societatea cunoașterii cu aportul tehnologiei informatizate!), smintirea informației prin partizanatul politic, statalitate fără actualizare legislativă (inclusiv constituția!) și asincronă mersului lumii, cu justiție în litera legilor anacronice, clasă politică imatură… etc. Toate sunt azi, raportate imediatului de ieri, cu vinovații politici cârmuitori (nu i-am ales democratic ?!, noi înșine?, pe cei ce ne-au dus cu vorbele frumos coafate?) cam aceeași și alaltăieri… până cu decenii în urmă. Ba se aruncă vina și pe „epoca de aur”, oricum industrializată și fără datorii… pe umerii celor ce vor fi tras semnalul de alarmă! O analiză obiectivă, cu bune și rele, privind fenomenele în cauzalitatea lor obiectivă, trebuia făcută „fără ură și părtinire”. Este o adevărată cerință în datul creștin… să îți mărturisești, asumare explicită, greșelile dacă îți cauți mântuirea și să nu ascunzi sub preșul electoral nereușitele, ori să le pui în cârca altuia să le ispășească. Spiritul acesta al cercetării societății românești, în perspectiva devenirii ei în statalitatea de sine, cu recuperările modernității, dar și cu marile traume ale furtunii geo-politice l-am observat imediat în volumele profesorului cercetător, pedagog și sfătuitor celor cu puterea să-i valorifice ideile în scenarii și strategii viabile, privind dezvoltarea comunităților administrate.
Vorbim aici, evident și cu orgoliul unui patriotism local, despre vâlceanul nostru din Galicea, Virgiliu Constantinescu, care nu putea să observe baștina rurală cu mai mare vibrație dinspre urban. Apoi să descifreze între proxim și specific ocupația de profesie și să vadă procesul urbanizării, ca o trecere blagiană, dinspre întregul veșniciei, către specialul în/prizonat în celula din fagurele bloc, ca un stup cu altă constituție funcțională. Apoi pedagogul din sine, trebuia să argumenteze cu multe informații – de la lumea… bună adunate, în îndemnul lui Anton Pann (și el trecut prin Cultura română și prin Vâlcea!) să le dea învățătură… celor în mare nevoie (mă gândesc nu doar la studenții săi, ci chiar la autoritățile de putere locală, regională, care își pot găsi soluții în strategiile și planurile de acțiune proprii, citind despre atuul specificului local în căutarea propriei înfloriri!/ vezi doar reactualizare funcției căminului cultural, ca soluție oferită de Dimitrie Gusti, dincolo de deturnarea către o imagine idilică anume, de cântare angajată propagandistic și ruptă de întregul conținut al culturii… ca o altfel de respirație vitală!).
O carte de învățătură, cu oferta interioară a pedagogului spre mai ușoara asimilare, trebuie neapărat studiată, cu răbdare. Trebuie citită, citită și răs citită, ținută în preajmă pentru clarificările pe care le are… pentru diversitatea definirilor, din specificul atâtor domenii puse împreună. Cercetările din teren, acel pipăit al locului care încredințează raționalul (amintind și înaintașii!), descifrează particularitatea specifică ca amprentă a unicității și identifică conexiunea la legitatea generală, pot sincroniza fericit forma administrativă cu nevoile. Dualitatea rural-urban, național-internațional (vezi organismele internaționale, cu impunerea regulilor lor – membrilor proprii care au aderat prin propria voință!- în diverse acorduri și mai ales condiționările integrărilor, în societatea globală, fie ea chiar Uniune Europeană, Consiliu al Europei, Organizație a Națiunilor, NATO… etc.). Cum să se dumirească nespecialistul, care tot aude în zumzetul vremii… despre suveranism și globalism, dincolo de faptul că sufixul lor le vădește extreme ale unor părți ale binomului, care sugerează dreapta lor cumpănire într-o dialectică a dinamicii pendulului, și în care strângerea lor de mână este chiar pacea socială?
Cuvintele cheie de pe coperte lămuresc imediat conținutul, adresantul și scopul, iar data apariției? chiar nevoia de informare, imediată și… temeinică! Este evidentă destinația propusă mai multor iubitori ai cunoașterii. Pe scara propriei deveniri, cu lărgirea orizontului personal, sunt studenții… atâtor domenii ale științelor, nu doar spre sociologia invocată. Sugerăm aici nevoia de-a fi studiată de toți politicienii angajați partizani ai vreunui partid, să slujească interesul general al societății, constatând tocmai lipsa culturii politice, una imperios necesară! Cum poți accede pe o listă electorală, să fi investit cu o anume putere, fără a certifica habarul, privind o responsabilitate dorită? Patriotismul autorului, dorindu-și o altfel de Românie, mai înflorită și mai așezată într-o bunăstare… este explicit, și obiectiv în analiza diagnostic pe care o face, fără a cânta în strunele hulitorilor… care nu observă și lucrurile bune ale celor din trecut, constrânși de forțe dincolo de ei, căutând compromisul salvării și al progresului posibil. Fără ură și părtinire, cu răbdarea decantărilor (finalizarea judecării unor procese istorice!), în ritmul vremurilor cu propriul tact, să învățăm din experiența umanității, să ne asumăm propriile năravuri (Vezi Psihologia Poporului Român, primită în dar de la vâlceanu Dumitru Drăghicescu, recuperat și el de academia de sub pământ, inclusiv de autorul nostru Virgiliu Constantinescu).
Mediul cultural vâlcean, preocupat și prin alți chemați de cercetarea fenomenelor istorice, sociale, politice etc., tocmai pentru „citirea” prezentului… prin scriptura la dispoziție și observația directă (vezi dezbaterile în asociațiile locale, media audio-video și scrisă, dar și cercetările publicate!) este beneficiarul acestui dar adăugat, primit de la unul dintre fiii Vâlcii. Acesta va fi urcat treptele unei scări mai cuprinzătoare spațio-temporalului și va fi văzut pentru noi emanciparea omenescului, cu ochii minții proprii și ai celor cercetați special din marea horă cu pași adăugați permanent, când năvalnici, când bătând pe loc, pe loc… Din perspectiva Cercului de la Râmnic (România-Grădină a Maicii Domnului!) suntem în situația să-l constatăm pe Prof. dr. Virgiliu Constantinescu (academician al… Academiei de știință), membru marcant al Cercului, căruia îi adaug alți contemporani (unii înveșniciți de curând!), care învârtesc hora cercetării lămuritoare în acest domeniu special al trăirii. Profesorii (cu doctorate… pe bune!): Gheorghe Dumitrașcu/ vezi opera sa dedicată haretismului și unor personalități remarcabile; Gheorghe Diaconu/ etnologul… de serviciu; Titu Georgescu/istoricul cu… Tot un fel de Istorie; Alexandru Popescu-Mihăești; Doru Moțoc, bibliotecarii: Petre Petria și Fenia Driva (o viață slujitori cărții și autori de cărți/dicționare!), scriitorii: Dinu Săraru, George Anca (recuperatorul operei lui… Dumitru Drăghicescu…) și mulți alții, cărora le adaug aici, omul special, polivalentul Petre Simion Cichirdan, un cronicar competent pentru evenimentele artistice și scriitorul despre o anume urbanizare… „modernă”, prin cartea sa „Orașul de carton”! Am dat aceste exemple din cuprinderea celor acreditați , prin fapte, în numitul cerc, care își face anual un raport al trăirii … Acestui cerc informal (ca atitudine civică!) l-am alăturat pe cel ce ni s-a dăruit, prin opera sa, acum sporită cu cărțile de învățătură ce trebuie studiate, neapărat și cu perseverență! (Mihai Sporiș/ lider cerc)
