DANIELA IONESCU: „CASĂ…CA SĂ…” – GÂNDIRE ȘI EXPRESIE!

O carte de poezie dedicată părinților Danielei Ionescu – Marta Iliana și Aurel Ionescu – apărută în 2023 la Editura „Conphis” Râmnicu Vâlcea. O carte cu ilustrații de Olga Popescu, membru UAP Filiala Vâlcea. O carte care se dovedește atât de necesară în acest timp debusolat, și care reușește cu ajutorul imaginilor picturii Olgăi Popescu, cu rădăcini în neoclasicul, care, deja, cuprinde impresionismul de pănă la marginea de început a secolului XX,  să exprime real prezentul și să strecoare puțină speranță pentru viitor; uite că se poate să ne exprimăm ecologic, ecoartă reală, să ne exprimăm adevărat, să reliefăm adevărul despre timpul nostru, să vedem care sunt cărările care reînsuflețesc speranțele românilor… Începem abrupt, asimptotic: citiți poeziile din acest volum al Danielei Ionescu, priviți din nou picturile Olgăi Popescu, pentru ca să înțelegeți și să vă placă lumea din jurul dumneavoastră; trăită în timp real altădată, recentă totuși – zece, cincisprezece ani – și plină de speranță!… Volumul este un prilej de prelungită meditație  pentru cititori și, a fost!, pentru autor; meditație și gând privind realitatea din jur, una a cetății noastre și cealaltă din jurul artistului plastic, realitatea sa, care este specifică lumii satului… Da, poeta este sub teribila impresie a expoziției de pictură a Olgăi Popescu, cum am fost și noi, de altfel, la timpul acela… Și ea, poezia Danielei Ionescu, împrumută din plin din atmosfera bucolică a imaginii transpuse pictural: „Un acoperiș”, gradina casei, între noi fie vorba, astăzi, nu mai vezi nici în ultimul cătun asemenea imagini care trezesc lacrimi de emoție pentru un paradis pierdut!…„poiată, fânar,/ căruță cu felinar,/ jug, boi,/ hamuri noi, fântână cu ciutură,/ făraș, mătură,/ ouă în cuibar,/ desagă și măgar,/…scară, seceră,/ coasă după casă,/ roabă, stropitoare,/ flori mirositoare.” Timpuri – ecologice!… Iată poetica Danielei Ionescu, care confirmă sintagma Cellei Delavrancea, care spunea, așa cred, că „între arte pictura este cea mai intelectuală”…Da, înșiruind cuvinte poeta reușește, și ea, să plângă satul care nu mai există și care a existat cândva… poate dintotdeauna, poate doar în paleta de culori a pictorului…prieten! … „O casă”, „În jurul casei” iată poezii în care autoarea zugrăvește cu cuvinte neapărat simple casa satului, prosperă, care trebuie să fi avut și un copilaș, un îngeraș, desigur, în fereastră, „răbdător/ iertător” („Îngerul casei”)…

Cartea Danielei Ionescu are cinci capitole…Casa copilăriei, Album cu poze de familie, Casa sufletului meu, Casa zilelor noastre și Casa, dulce casă!…Și, doar, numai prin această enumerare de capitole autoarea definește, așează noțiunea de casă  în prim planul vieții noastre!…care, ce să însemne oare? Copilăria nu există fără casă, familia nu există, la fel, fără casă…Sufletul, simțirea, cele mai pure, chiar mai mult decât iubirea, dragostea, nu există în afara casei! părintești și, mai apoi, în familie.

Dar casa poate să existe și în afara timpului celui care locuiește în ea. Timpul prezent!  Iată, casa îmbracă diverse forme, precum și mediul, politicul, socialul se învârt în jurul proprietarului ei! Casa nu poate să fie decât expresie durabilă, și dacă este construită din piatră sau din scânduri, ca la americani, și dacă e acoperită cu șiță, atunci când ea adăpostește oameni care se respectă și se iubesc …

„În loc de prolog”, poezia care deschide volumul este ca o prefață a ceea ce are să se întâmple, a ceea ce s-a scris, aici, în acest colț de lume, locul cel mai iubit și frumos în care și noi ne-am născut, ne-am jucat, am învățat…până ne-am format în poezia anilor șaptezeci și care se adăpostea și se citea pe aleea castanilor în umbra și lumina Episcopiei și Muzeului Simian!?

Iată, „Casa copilăriei” un prim capitol din volumul citat. Un titlu de poezie: Un acoperiș: Casa, expresie plastică a timpului. Grădina casei …expresie plastică a bogăției din casă…O casă,  casa poetului, casa artistului plastic, amândoi reali, este o „Casă primitoare/ albă sub soare/…Bucătărie luminoasă/ cu miros de-acasă/ oaleîmbietoare/ cu iz de-afumătoare/ mămăligă tăiată cu ață,/ și povești de viață,/ bucate pe foc/ familie la un loc…” … Îngerul casei. Îngerul casei este unul și același al mamei și tatălui, al fraților, care, toți,  se iubesc între ei!… Noapte de vară. Poetul vede prin ochii artistului plastic, pictorul,  și, invers, pictorul vede prtin ochii poetului…Da, aceasta este noua artă a timpului, când poezia este totuna cu pictura și, desigur, cu muzica, în această noapte de vară muzica fiind înlocuită cu glasurile vesele, râsetele de copii, cu aromele calde din bucării. …Azi noapte. Ideal: „viață frumoasă/ în noapte ploioasă.”…

*

În expoziția din 2010 (2011) Olga Popescu, pictor cu liciență luată în 2001 la Institutul Nicolae Grigorescu din București a expus la Sala UAP din Râmnicu Vâlcea o expoziție, i-am spus noi lecție! de fapt o declarație plastică demostrând și apărând esența artei propriei picturi!…desenul impecabil, arătând că arta plastică, pictura, poate renaște în menirea ei dată de clasic și tradițional într-un univers fără granițe, personal… Vâlcenii nu mai văzuseră până atunci o expoziție de anvergura celei semnate de Olga Popescu!

*

„Album cu poze de familie”, capitolul doi din volumul prezentat. Și un prin titlu de poezie: Tablou de nuntă. „Roche albă/ cu trenă/ pe trup de sirenă” trei versuri scurte și atât; cu cuprindere cât un album de artă… Sinteză a miresei în întregul ei, precum se intuiește că are și nu are picioare…parcă ar fi din familia unui pește!…Tablou de familie. Tablou cu tata în armată, pe piept fotografie cu mama care așteaptă și în buzunarul de la piept cu scrisoare de la aceeași ființă dragă!…Mama la geam. Mama la geam așteaptă să-i sosească…fata!  Pictorița blondă. Este chiar Olga Popescu, autoportret, frumoasă lucrare de șevalet… Tablou cu prințesă. „În splendoarea-i/ desăvârșită,/ se apleacă/ deasupra șevaletului,/ pe care așterne/ povești de viață/ viu colorate/ petrecute sub ochii ei”… Odaia bunicii. Din toată averea ei, nu a rămas decât un țol uzat și o ladă de zestre…goală!  Femeia casei. Fată mireasă, fată mare, apoi mamă și bunică!…

*

Olga Popescu, pictor, doctor cu lucrarea „Retorica feminității în arta secolului XX pleacă de la neoclasicul Ingres – Jean Auguste Dominic și ajunge fără peripeții la liniile și culorile impresioniștilor! Chiar postimpresioniștilor de genul lui Rousseau Vameșul…

*

Iată, „Casa sufletului meu”, capitolul trei cu o primă poezie: Punct de sprijin. Sprijinul Danielei Ionescu în arta ei poetică nu este regretul și nici speranța, este chiar fapta trăită, experiența!… Punct de referință.„…lumină/ dătătoare de viață/ cămin cu foc nestins/ soare/ și cer albastru/ după furtună/ parfum suav,/ chemare irezistibilă,/ locul meu pe pământ,/ adăpost de vreme rea.”… Dați-mi o casă. Noi toți pictori și poeți vrem o casă, nu vrem un reper, cu camere multe și pereți la fel pe care să înșirăm tablouri, icoane, desene, picturi în relief,  și cărți, foarte multe cărți împrăștiate peste tot…da, așa suntem noi pictori și poeți… Râvnă. Râvnă am în tot ce fac! să nu mor, și să trăiesc, să iubesc! …Casa. „Casă, cântec/ a două suflete/acordate perpetuu.”

„Casa zilelor noastre”…un capitol patru. Rămânem plăcut surprinși că acest volum este o construcție care are la bază un proiect, bine întocmit: Cum se vede casa în care trăim din perspectiva timpului!…trecut, prezent și viitor; întregul volum fiind o istorie a omului contemporan, în primele trei capitole, până în anul 2000, începutul mileniului trei. Un timp al echilibrului și încă al neucisei arte, încă vii, cu tot avangardismul și modernismul prea sus clamat!…amândouă curente puternice la începutul sec. XX. Amândouă prea mult asumate, dar existente în lumea naturalului, așa cum i-am promis noi, artiștii oameni, marelui și naturalului Brâncuși!… A îndrăznit cineva să-l numească pe Brâncuși modernist? Rămânem surprinși că în acest capitol, al patrulea, nu regăsim nici o imagine creată  de Olga Popescu! Și ni se pare normal ca la asemenea lume prefăcută și în rău schimbată să nu mai aibă ce căuta un maestru al penelului, să nu mai aibă ce căuta transfigurarea plastică, adevărată, care nu poate să existe într-o lume fără speranță de viață! De ce surprinși?…fiindcă vedem o poetă sensibilă cum se transformă în leoaică și lovește fără milă, se năpustește asupra celor care din anul 2000 s-au apucat să schimbe în rău, lumea! Acesta este un capitol manifest și suntem alături de autoarea volumului care pornește la luptă cu ajutorul cuvântului, cu ajutorul artei, împotriva celor care au arestat arta care se dorește a fi în libertate și nu oricum, ci într-una în care să se întrevadă speranța! Fără speranță și dragoste de aproapele, nu se poate trăi! Casa astăzi. „Leduri și termopane,/ nici urmă de busuioc/ și icoane, mobilă ergonomică/ minimalistă/ impersonală și tristă,/ console,/ plasme,/ telefoane deștepte,/ tablete…/ povestea îngălbenește,/ se usucă,/ nimeni nu mai citește,/ visul moare/ într-un ocean de uitare.”… Copilul modern. Telefonul mânâncă copii și facebook-ul mănâncă oameni, personalități!…scria un confrate jurnalist din presa vâlceană. Telefonul va distruge, anihila, calculatorul, care abia cu chiu cu vai reușise la începutului mileniului III să ajute omul!! să-l facă mai deștept decât a preconizat Lenin cu îndemnul său adresat popoarelor sovietice: învățați, învățați, învățați!. Nu am învățat nimic…din moment ce omorâm animalele noastre domestice și ne pregătim să omorâm oamenii expuși de mii de ani la milioanele de virusuri și alte cele… „… (Copilul n.n.) Robot/ perfect programat/ se veștejește/ în lumea virtuală./ Palid, gras,/ cu ochii roșii/ ucide trecutul/ ignoră strămoșii”… Ce mâncăm astăzi.  Poezia Danielei Ionescu trăiește cu noi în consonanță, ortomanii, care mai speră să salveze viața! De ce nu, să salveze țara noastră, care, încet încet alunecă înspre neviață…alunecă vertiginos din anul 2000,  instaurând minciuna și fraudele de tot felul. „Totu-i sărat, aromat,/ cu condimente/ cu condimente/ de pe cinci continente,/ cu gusturi exotice/ ca la tropice,/ genetic modificat,/ numai bun de mâncat.”… Viața second hand. 33 de ani de viață second hand trăim noi în țara noastră, cei care am avut cea mai teribilă industrie ușoară din lume! …să mai ajungem și noi la o viață pe care să o trăim, așa cum dorim, pentru copii, asigurată! Vrem să spunem că va mai curge mult și bine apă pe Olt, dar nu spunem că Oltul a devenit lac și nămol, și nu spunem că apa Oltului curge la vale…precum unui câine, căruia, legat, îi dăm drumul din cand în când din lanț! „Cumpărăm marfă/ second hand,/ conducem mașini second hand,/ prindem șanse second hand într-o țară/ secomd hand,/ cu istorie/ second hand!” Capitolul V, Casă, dulce casă…„Azi fac curat prin amintiri”…Atât i-a mai ramas omului curat la suflet, și apucături, și obiceiuri…Iată, în această poezie casa redevine casă și este prima pe listă în salvarea omului a cărui moarte este încă departe…Așa gândește o adevărată spovedanie despre binele pe care încă îl putem face…Dor de casă!…acea casă în care toți sunt acasă, și stau împreună la masă! Dor, mare dor, de ce a fost și încă mai este, pentru cât timp?, astăzi pe masă…