ION NĂLBITORU-TRIPLĂ LANSARE DE CARTE

by Mircea Vasii on April 21, 2024

Post image for ION NĂLBITORU-TRIPLĂ LANSARE DE CARTE

    Pe data de 12 aprilie, Anno Domini 2024, la Biblioteca Județeană Rm. Vâlcea, a avut loc un eveniment cultural de mare amploare, lansarea a trei cărți de același autor, Ion Nălbitoru, cărți de teatru, farse și comedii negre, cum însuși autorul le-a intitulat. Manifestarea a avut loc sub egida Ligii Scriitorilor din Romînia, filiala ,,Gib Mihăescu” Vâlcea, a Societății Literare ,,Anton Pann”, a Asociației Culturale ,,Rusidava” Drăgășani și a Bibliotecii Județene ,,Antim Ivireanul” Vâlcea. Volumele lansate au fost: ,,Dictatorul” și ,,Plaiul lui Dracula” cuprinse în aceeași carte, ,,Lupii din Carpați”, cu ,,Lupul din Carpați și Cowboy-ul” și ,,Sfârșitul lumii” cu ,,Sfârșitul lumii” și ,,Dragoste pe drumul morții”.  Astfel, într-o atmosferă sărbătorească, au fost prezentate, analizate și discutate cărțile tipărite la Editura ,,Franco”, din Brezoi, editură cu o activitate susținută și prolifică de către autorul lor, inginerul Ion Nălbitoru, președintele Ligii Scriitorilor, filiala Vâlcea.

       Deschiderea a făcut-o domnul Marian Bărăscu  moderatorul evenimentului, poet, jurnalist, om de cultură drăgășenean, prezentându-l pe autor și opera sa, printre altele aducând la cunoștință celor prezenți faptul că aceste cărți de teatru au fost premiate de către Liga Scriitorilor din România și faptul că autorul ,,păcătuiește”  des pe meleagul scrisului românesc și păcătuind foarte bine. S-a dat cuvântul apoi invitaților speciali și nu numai, începând cu profesor doctor Mihaela Rădulescu, cea care n-a mai avut nevoie de nicio prezentare, fiind cunoscută de majoritatea vâlcenilor, cu o activitate prodigioasă în domeniul culturii, cu apariții editoriale valoroase și analize pertinente la cea mai mare parte a lansărilor de pe plaiuri vâlcene. Astfel, a trecut în revistă cu stilul său caracteristic de nivel academic cele trei volume ale autorului, poet, eseist și de data aceasta, dramaturg. În cazul piesei ,,Dictatorul” reiese viziunea originală asupra construcției, singularizîndu-l în domeniul dramaturgiei române, aflată la granița dintre comic și tragic: ,,autorul dă un colorit temei politice la un nivel subliminal”, are o construcție aluzivă, o putere de analiză trecută și prin filtrul personal, cu multe semne de întrebare, etc. Personaje cu nume voit comice: Ninel, Nuțica, Neluțu, dau o grație prezentării subiectului, un mod frumos de expunere a acestei farse.

   În ,,Plaiul lui Dracula” pune în balanță talentul prezentării în versuri a piesei, ,,dincolo de aspectul estetic preexistând conținutul”, aduce conceptul de naționalism, patriotism, în contextul globalizării, aspecte care produc efecte asupra celor implicați, inclusiv în rândul cititorilor. Prin particularitatea sa ancestrală, românul face ,,haz de necaz” în orice situație, ieșind mai ușor uneori cu ironie din încurcături.

  În ,,Lupul din Carpați și Cowboy-ul” , ironie care merge până la lipsa de identitate , se prezintă raportul dintre culturi, ,,simbioza forțată dintre acestea”, cu scene tragi-comice între reprezentanții acestora: badea Ion cu Mărioara, Johnny americanul, Abdullah arabul, Ivan rusul, Yumalai asiatica, Isabelle, de la U.E. și un șef de trib din rezervația Americii.

   În ,,Regatul Vulpilor” e înfierat actualul sistem juridic, ,,care frizează normalul, moralul, firescul” . O virgulă poate să ia viața celui împricinat, cel care a furat miliarde primește pedeapsă cu suspendare, iar cel cu găina presupusă furată, care între timp se întorsese la stăpân, primește câțiva ani de pușcărie. (Aici subscriu, pentru că dacă aveam o justiție cum trebuia să fie, eram departe la așa țară bogată și frumoasă cum a fost și încă mai este, sau din ce a mai rămas din ea).

      În  ,,Sfârșitul lumii” se prezintă o parafrază a societății, care  generează multe semne de întrebare, privind granița dintre moral, motivațional, deschise spre anularea raselor, a valorilor, a unor concepte normale despre corect și incorect,  ,,cum putem vedea lumina, dacă nu există întunericul”.

   Sunt prezentați tineri împliniți, dar cu deprimările societății în care trăiesc, proasta înțelegere a sensului vieții pe pământ. Se pierde valoarea , sensul vieții , printro parabolă interesantă a autorului. Femeia însărcinată își produce intenționat un accident mortal cu mașina, iar soțul sinucidere prin aruncare în râpă, reieșind în final la modul general drama actuală a viitorului copiiilor societății.

    Marian Bărăscu mai punctează câteva aspecte privind numele autorilor, cu referire la foștii dictatori, cu ,,polimerii savantului de renume mondial”, etc. Dă cuvântul apoi doamnei Elena Agiu Neacșu care a făcut și corectura la două dintre volumele prezentate, fiind printre primii care au intrat în contact cu scrierile. A început prin a-l felicita pe autor, a prezentat modul în care l-a cunoscut pe autor, fiindu-i mentor spiritual, model de dăruire întru creație: ,,trăiește scriind și scriind trăiește”. Captivat de acțiunea  acestora, folosește un limbaj vioi, sarcasm, cititorul intrând  pe nesimțite  în pielea personajelor. Un autor care va dăinui prin vreme, personaje  care înfierează corupția, lașitatea, tarele societății actuale . Face o analiză a farsei ,,Regatul Vulpilor”, care este de foarte mare  actualitate, cu indivizi condamnați  pe nedrept, iar alții care delapidează milioane,  sunt lăsați în pace, mituirea justiției, cumpărându-le chiar vile pe Valea Prahovei, iar procesul principalului inculpat este amânat peste șapte decenii.

     În cuvântul său domnul Petre Cichirdan, om de cultură, ziarist, scriitor, eseist, prezintă  importanța evenimentului de amploare la care luăm parte. Îl prezintă pe autorul Ion Nălbitoru, confrate în ale scrisului, cu multe cărți premiate,  Liga Scriitorilor fiind receptivă la valoarea unor lucrări de înaltă calitate. Face referiri la cele desprinse din conținutul lucrărilor, realitatea despre trecut fiind percepută corect sau incorect, citind îți pui întrebări, despre realitatea existențială, autorul având un stil aparte, prezentând din experiența acumulată. Lupul din Carpați, provine din vechime , de pe timpul dacilor,  lupul bătrân învățând pe cei tineri, apoi geniala ,, Stalin se pupă cu Caragiale”.

   Bărăscu completează prin faptul că autorul exploatează inclusiv  bancurile românești, umorul românesc în sine.

   Intervine apoi  un rapsod popular de talent, domnul Mitroescu, care cântă la 15 instrumente , prezentând  acum o melodie la drâmbă, un instrument aproape uitat.

    Doamna Valerica Predescu face referiri la Liga scriitorilor, la ,,Caravana Culturii”, apoi prezintă felicitări pentru acest eveniment, o sărbătoare emblematică a Râmnicului.

    Liliana Ghiță Boian-Jianu, salută prezența poetului Nicolae Dragoș, caravana cu care venea acesta  pe timpuri culegând poeți de talent din licee și facultăți. Necunoscând opera autoerului prezentat,  salută cuplul Nălbitoru amândoi confrați pe tărâmul literaturii, felicitându-i.

    Ilie Bucă, de la profesor de matematică la literatură, ,,citea prefațele la cărți, și se descurca la ore”, susținând că ,,orice carte este binevenită”, care lasă impresii asupra cititorului, încă fiind uniți în dorința de a lăsa ceva posterității, tineretului care să vină printre noi, să discearnă valorile, să înțeleagă prin citire.

   Nicolae Dragoș:  ,, mulțumiri, întâmplător în oraș, născut în anul în care Carol al II-lea a revenit la putere pritro lovitură de stat. Amintiri frumoase, cu concluzii care se pot reține. Bucurie pt. asemenea întâlniri, cărți care sunt poate pentru prea puțină lume, cartea egal istoria  celui care o scrie, atragerea atenției în privința unor aspecte din viață, războiul cu tine însuți, lupta cu cuvintele care să exprime ceea ce trebuie să exprime.

    Urmează domnul Bebe Jianu ,,să vorbim despre lucrurile frumoase, cu mesaje de bucurie , de prietenie, de amintiri plăcute”. Interpretează o melodie hazlie cu tentă populară ,, Ia uite-o zău, se uită la mine rău”.

    Profesor, teolog Paulian Buicescu , mulțumiri, și prezintă un laudatio în versuri:  prolific scriitor, eseist, editor de carte, făcând referire tot în versuri la cele prezentate în cele trei volume, aducând elogii familiei Nălbitoru pentru râvna de care dau dovadă în ale scrisului și în a susține și menține pe linia de plutire cele două reviste ,,Memoria Slovelor” și ,,Valea Lotrului”.

   Domnul doctor inginer Mihai Sporiș, fiind invitat la cuvânt susține lupta pentru înființarea la Vâlcea a unei filiale a Uniunii Scriitorilor din România, luptă totuși eșuată din diferite cauze, chiar dacă existaseră promisiuni din partea președintelui vâlcean Nicolae Manolescu și a vicelui Varujan Vosganian. Piesele autorului Nălbitoru prezintă realitatea cruntă uneori a vieții inclusiv culturale  actuale, cu toate că există un viitor bun pentru cultură. Inginerul Ion Nălbitoru este prezentat ca și coleg de breaslă în hidroenergie, cel care promovează Valea Lotrului prin revista sa cu aceeași denumire, felicitându-l în mod deosebit pentru tot ce face pe tărâm cultural.

     Domnul profesor Tatian Miuță despre Ion Nălbitoru: un om deosebit, un om pe care îl atașezi imediat la inimă, îl felicită pentru cele trei volume și pentru toată activitatea sa literală.

    Doamna Ana Vasile din Slatina prezintă bucuria de a se afla la acest eveniment deosebit, mai ales că fiind vâlceancă se bucură de prietenia multor scriitori vâlceni.         Din Drăgășani doamna avocat Alina  Neagoe vine cu bucuria de a participa la acest eveniment, făcând referire la faptul că numele de Ion fiind ,,sluga lui Dumnezeu”, e convinsă că mesajul celor trei volume este de a pregăti drumul spre cele bune, autorul  receptând ce nu merge și ce merge în prezent, pentru a nu se mai repeta anumite erori în viața oamenilor. Dându-i-se cuvântul, autorul vine cu mulțumirile de rigoare tuturor celor prezenți, celor care au prezentat cu pertinență cărțile sale, își prezintă pe scurt realizările pe tărâm literar, venind cu scrieri începând din studenție cu ,,Poarta destinului” și altele,  prezentând apoi un volum apărut mai demult ,,Stăpânul Soarelui” care era o piesă de teatru s.f., dar la care vrea să intervină transformându-l în roman s.f., chiar dacă între timp au avut loc evoluții remarcabile în domeniul roboticii, romanul accentuând robotizarea omenirii care va duce la un final tragic. Prezintă apoi cele trei volume, ca fiind farse și nu pamflete, aducând în actualitate aspecte din trecut, de dincolo de `89, dar și din istoria ținuturilor  în  care trăim, felul în care cum pot fi manipulate masele, mai ales în ziua de azi. În final rapsodul Mitroescu a întreținut iarăși atmosfera cu alesele sale cântări din fluier, totul terminându-se cum era și de așteptat cu felicitările de rigoare, cu autografe și urări de bine pentru viitor și cu o șuetă pe hol la o gustare.

{ 1 comment… read it below or add one }

Nălbitoru Ion April 24, 2024 at 8:48 am

Mulțumesc pentru promovare domnilor scriitori și jurnaliști, Mircea Vasii și Petre Cichirdan!

Reply

Leave a Comment

Previous post:

Next post: