„Alb – Astru”, volum de poezie care a fost lansat vineri 06 martie 2026 la Centrul Multifuncțional din Călimănești de către poeta Anita Elena Beloiu, o minunată prezență care a înfierbântat inimile tinerilor și mai vârstinicilor creatori și admiratori de poezie din orașul Călimănești, o poezie sensibilă, parcă venită din vremurile magistrale ale poeziei trecute, romantice, dar cu surprinzătoare legături cu ritmurile contemporane specifice zilelor noastre… Interesul nostru a crescut pe măsură ce amfitrionul, mai mulți, chiar a anunțat că poeta prezentă în sala minunatei vile din Călimănești este și autoarea picturilor de pe pereți sau fotografiile lor, adevărate franjuri de linii și culori, și zgârieturi, parcă desprinsă din pictura lui Marin Sorescu… adevărate reprezentări ale păsărilor cu cioc, în zbor vertical, avioane în picaj pe care ilustrul poet, creator modern al Ionei din Vechiul Testament le-a creat pentru amatorii de pictură și teatru. « „…permiteţi-mi să vă prezint cartea pe faţă şi pe dos cum ar spune marele nostru poet Marin Sorescu pe care îl consider ca una din marile lecţii creatoare, ale noastre…” (Florea Miu prezentându-și volumul Cerul din lacrimă la Zilele Curierului de Vâlcea – 23 aprilie 2010). Pe faţă şi pe dos, da, se pare o reuşită sintagmă, care îl caracterizează pe Marin Sorescu, ca poet, dar şi ca pictor, în această ultimă calitate maniera sa de lucru părând de natură să-şi „descoase” trăitul, expresiv şi inexpresiv, aşa cum şi viaţa în general ni se pare, plină de frământare, între oglinzi de nisip alunecând… Acest da şi nu, această culoare şi neculoare, desen început şi netrminat, carton cu pete sau ţepi de culoare, nerăbdare, nemulţumire şi chin, abia figurate gesturi este mai tot timpul manifestat, poetul, pictor acum, vrând a ne asigura că drumul său a fost mereu doar unul, drumul fără întoarcere al poeziei, dar, ca mai întotdeauna când un talent îţi este dat, după el, în şirag nemăsurat vin şi alte talente-haruri. Căci har îţi trebuie, să-ţi dai, să dai, atunci când exprimarea ţi se pune ca un nod în gât, să te-adresezi celor din jur şi să n-o poţi face prin mijlocul care îţi este cel mai cunoscut; şi totuşi s-o faci, mut, cu ajutorul mânuirii creionului şi a culorii…cu ajutorul expresiei plastice.» (Petre Cichirdan, Marin Sorescu – pictor, la Muzeul de Istorie! – Povestea vorbei 15 2 (39) iunie 2010) …
Volumul Anitei Elena Beloiu a apărut în anul 2023 la Editura www.Coresi.ro și conține ilustrații semnate chiar de domnia sa având și o copertă realizată genial de Viorica Didic Vlas pe fondul unei lucrări-pictură-a aceleiași Anita (da, ne place foarte mult numele acesta: Anita – ne amintește de ziua în care l-am cunoscut pe monumentul uman din satul Roșia de lângă Sibiu, sasul Eginald Norbet Schlattner, poeta fiindu-ne ghid; „De la Sibiu am fost conduși la Roșia de nepoata dlui Mihai Mustățea, Anita Beloiu…Pe drumul până la Roșia, Mihai ne-a prezentat magistral personalitatea pastorului care are în grijă unul din monumentele cele mai importante din țara noastră, Biserica catolică din Roșia – astăzi reformată, care în acest an, 2025 a împlinit 800 de ani de existență (1225)!!” (Cultura Ars Mundi, Simion PETRE, 10 sept. 2025 – Eginald Norbet Schlattner – O colosală lecție de patriotism)).
Coperta volumului, o combinație de alb și albastru, cal alb și lună albă, spuma mării – la fel, albă! – crengi uscate, negre (parcă ar fi pomul vieții cu rădăcinile în cer, cerul și oceanul unindu-se în albastru segmentat: Alb – Astru!! Desigur! teribil este calul străbătând oceanul prin spumele valurilor precum coama-i țepoasă, stropi nemiloși, ace, cai precum păsările lui Sorescu, zbor în picaj, izbindu-se de ocean înspumat de alb și albastru…
La această lansare a cărții Anitei ne-a izbit alura scorțoasă între naivul desenului și impresionismul coloritului în care întrevedem flori între orbitele ochilor și roșul aprins al buzelor…viziune ludică a esențialului. Deschidem cartea și vedem că desenele și culorile au pătruns printre cuvinte realizând chiar infinitul, asistăm la o curgere de stări poetice, vizibile și cugetări între cele două coperți… O curgere, cuvinte aplecate precum lacrimi, mai mult, cuvinte precum Rugăciunea lui Brâncuși… Parcurgere fără titluri, fără limite precum tablourile ei fără rame, cuvinte și idei precum fluturii care zboară din floare în floare. „două curcubee au bătut în geam,/de-o parte și de alta a răsăritului./ s-au așezat la rând/ în palma mea./ omenirea își spune adio/ de la o eră mult prea sângeroasă,/ întunericul a fost/ în fiecare din noi./ când clopotele au început să bată ora două/ te-ai petrecut, între noi/ și ai rămas cu capul plecat./ pilonul iubirii la stânga ta,/de cealaltă parte doar forța și dorința de a birui./ deși au trecut doar șapte zile de atunci,/ pământul parcă s-a înturnat pe dos,/ așteptând să vină ultimul înger.” A fost prima pagină, un prim poem și urmează a treia cu un al doilea tablou de cuvinte, tot poem, prozaic, dar puternic înfipt în realitate sufletului pictural și poetic, și în care toți cei prezenți în sufletul fostei copile au dispărut, acum din „femeia de azi, solitară”…Pe pagina doua de poezie a acestui volum al Anitei Beloiu, poeta, și-a pus un desen reprezentând un sărut probabil, ba nu, o împreunare ca un ying și yang, o încleștare care are în centru mobilul sofisticat: o schiță de melc, sau o curbă a lui Arhimede, mai bine zis o rampă de lansare în plină desfășorare care pleacă din punctul numit pământ și după un zbor elicoidal se-ntoarce tot în pământ ca un taur furios pregătit să ia în coarne un toreador…priviți-l cum cântă, mândru, înainte de a fi răpus! …O curbă Arhimede dusă spre infinit este ca o fărâmă de piatră aruncată în lacul neclintit sau ca piatra din capul unghiului care parcurge vremea de la Adam la timpul eroului Iisus… Și după ce parcurgem volumul de 111 pagini ajungem la sfârșit…un preaplin de emoții: „în albastrul de necuprins/ nopțile albe/ singurul refugiu./ creația lui Dumnezeu/ mult prea perfectă și măreață./ sfioasă mă retrag din artă,/ pentru a fi martoră/ celui mai grațios spectacol!”…și magic, spectacolul astral, „alb-astru”!
*
Pe autoarea volumului de față o cunoaștem din cartea „Alb” , volum de poezii semnat de Anita și publicat la aceeași editură www.coresi.net, în 2020. Acesta se deschide cu „Autoarea se prezintă” în care aflăm că poeta, încă de la grădiniță participa la concursuri de poezie și proză: „În 1997, la vârsta de 13 ani, am luat premiul I la recitare oferit de Alianța Franceză, Ploiești, în cadrul concursului «Les Tempes des livres». Deși a scris poezie și proză în timpul liceului, „abia în anul 2007” debutează cu poezii în stil haiku la „radio Anna Livia FM” din cadrul Festival of Word Cultures din Dublin (Irlanda) propusă fiind de către Anatoly Kudryavitsky…În 2012 participă la prima expoziție de fotografii și picturi „The Link Lighterrs” (Luminătorii de drum). Între 14 și 18 aprilie 2014 la Biblioteca Astra din Sibiu, realizează expoziția „Zeița în ulei, lumină și cuvinte”, o interferență a artei fotografice cu pictura și cu poezia…
La lansarea volumului „Alb – Astru” de la Călimănești Anita Elena Beloiu, în final, punea: – Nu prea am multe cuvinte de adăugat, au spus mult antevorbitorii și le mulțumesc. Eu aș vrea să vă citesc ceva, un text care pe mine m-a emoționat profund și care, din foarte multe puncte de vedere, mi-a confirmat ceea ce am simțit încă din perioada când încă nu eram sigură pe scrierile mele. Am avut marele noroc să o cunosc pe profesoara mea de limba și literatura română care a descoperit în poeziile mele stări, coincidențe cu cele din gândirea lui Marin Sorescu care scrisese piesa de teatru „Iona”; și din curiozitate, fiind o persoană foarte curioasă și plăcându-mi să descopăr mereu lucruri noi mi-am zis: hai să vedem despre ce este vorba în această piesă… Și am avut o mare surpriză să-mi răspund la multe întrebări pe care mi le-am pus în legătură cu poeziile mele. Doresc acum să vă citesc textul (enorm de sugestiv) pe care Marin Sorescu l-a fixat ca preambul la piesa de teatru Iona: „Prefeţele scrise de autorii înşişi nu-şi au rostul decât în măsura în care vin cu nişte precizări de ordin documentar. Altfel, să încerci să spui – e prea lung. Şi poate că ai şi uitat. Creaţia e o bâlbâială în faţa lui Dumnezeu. După ce a creat lumea în şase zile, el s-a simţit atât de epuizat încât n-a mai putut mişca un deget. A mai apărut oare ceva nou de atunci? Iată un exemplu de epuizare divină. Recitesc după câţiva ani Iona, cu ochi rece, străin, şi mă întreb: oare unde rămăsesem? Iona, proorocul care a fugit din faţa Cuvântului, a încăput în burta chitului. Ca o scrisoare, în cutia poştală. Am găsit, poate din greşeală scrisoarea. Am citit-o cutremurat şi mi s-a părut c-o înţeleg. Am încercat s-o transcriu. Asta a fost tot. După aceea am vrut să-l uit pe Iona. Ce s-a ales din mândra cetate Ninive „mare înaintea lui Dumnezeu s-o străbaţi în trei zile de umblet”? Ce s-a ales de oamenii ei care s-au îmbrăcat în sac şi s-au pocăit şi nu i-a mai ajuns mânia de sus? Am uitat absolut totul. Apelaţi la arheologie. Am fost întrebat dacă burta chitului simbolizează călătoria în cosmos sau singurătatea intrauterină. În ce măsură Iona e primul om ori ultimul om? Dacă dau o accepţie freudistă, mistică, politică ori cabalistică experienţei acestui personaj? Şi mai ales ce semnificaţie are gestul final şi dacă nu e prea multă amărăciune şi dacă nu mi-e milă de umanitate? Nu pot să vă răspund nimic. Au trecut trei ani de când am scris tragedia. Totul mi se încurcă în memorie. Ştiu numai că am vrut să scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur. Cred că lucrul cel mai îngrozitor din piesă e când Iona îşi pierde ecoul. Iona era singur, dar ecoul lui era întreg. Striga: Io-na şi ecoul răspundea: Io-na. Apoi nu a rămas decât cu o jumătate de ecou. Striga: Io-na şi nu se mai auzea decât Io, Io în vreo limbă veche înseamnă: eu. E tot ce-mi mai amintesc”. (Marin Sorescu) Încheiem prezentarea noastră citând poezia cu care Anita își incheie volumul… „în albastrul de necuprins/ nopțile albe/ singurul refugiu./ creația lui Dumnezeu/ mult prea perfectă și măreață./ sfioasă mă retrag din artă,/ pentru a fi martoră/ celui mai grațios spectacol!”
