„Istoric sînt şi n-am frate/ N-am rude, n-am vecini/ Stăpân am p-adevărul; / Lui singur mă închin.” (Cronica lui Zilot Românul alias Ştefan Bănuţă)
,,Sub fundaţia bisericii ridicate de Bogdan la Cuhea s-au găsit mai multe monede din Serbia şi Bosnia, o rută a traseului făcut de Bogdan de la Râmnicu Vâlcea sun Maramureş”! Acest Bogdan, spune ing. Ioan Costea, autorul lucrării a fost unul şi acelaşi cu Koriatovici, ginerele lituanianului Gediminas, iar Muşata a fost fiica sau sora lui Gediminas, şi deci mama lui Laţcu al Moldovei (1368-1375) şi soţia lui Bogdan Descălecătorul”, cu care s-ar fi căsătorit în anul 1335 (Gediminas ,,voievod cu multe turme pe care şi le transhuma an de an, după cum da Gemarnicul între Maramureş şi Marea Neagră….”!, pag. 4. Acest Bogdan (Voievod de Maramureş, născut între anii 1304-1308), spune ing. Ioan Costea autorul lucrării cu acest titlu după o incursiune cu istoricul cuman prin Moldova şi Transilvania, află că Bogdan care cucerise Podolia vecină cu Lituania lui Gediminas şi intrînd în alianţă familială cu acesta, şi-ar fi luat numele de Bogdan Koriatovich! Aşadar, autorul a legat descoperirea de sub fundaţia Bisericii Cuhea, ctitorită de Bogdan, a unor monede din Serbia şi Bosnia precum şi inrudirea cu Teodor Kariatovich, cu ruta traseului de la Râmnicu Vâlcea la Maramureş. Ba mai mult, spune că Bogdan ar fi ,,fiul lui Micula, probabil un frate al lui Basarab I”. Apoi făcând apel la memorie îi ,,vine în minte legenda luptei dintre Basarab şi Olea”, legendă mai detaliată în Cronica Râmnicului din 1764, pag 194! Din păcate, la pag. 33 a lucrării, tot el scrie ,,Voievodului Bogdan I i s-a dat de către Carol Robert de Anjou pământ la Cuhea, unde şi-a construit o biserică catolică, păstrându-şi titlul de voievod”! De asemenea prezumă că în zona Costeşti s-ar fi desfăşurat lupta, numită Posada, pe micul canion al pârâului Bistriţa. Catagrafia Latină (catagrafia, act administrative şi de recensământ, în limba latină) a Valahiei (sursă austriacă), o lucrare din sec. al XVIII-lea, datată 10 iunie 1731 cuprinde textul: ,,Biserica Episcopiei Râmnicului a fost ridicată din temelie de Bogdan Voievod cel vechi, fratele lui Mircea Voievod în anul 6812 (1301-1304), care biserică aparţinuse oraşului (!) Râmnic. Când însă arhiepiscopul sau mitropolitul (!) numit Antim mutase arhiepiscopia (!) de la Severin la Râmnic rămase aceasta mitropolitană (!), însă s-a făcut de către urmaşii arhiepiscopului (!) Antim, anume Eftimie Vlădica şi Mihail (înscrişi în Pisania Bisericii cu data de 1562), care de asemenea au avut grijă de a construi vechi clădiri episcopelale. Ca să aibă tipografia şi pivniţele, care se află sub ea, Matei Vodă a avut grijă ca să le facă” (traducere după textul latin al lui Nicolae Dobrescu, pag. 232)!!!! Mai toţi neistoricii au rostogholit aceste scrieri încă neacoperite de izvoare reale. Simple speculaţii referitoare la arhiepiscopie, arhiepiscop, oraşul, la frăţia lui Bogdan cu Mircea Voievod etc, fie datorate traducerii, fie inventate precum Buridava lui Dumitru Berciu, vorba profesorului Sorin Oane. Şi Petre Bardaşu, folclorist şi istoric, fost director al Muzeului Judeţean de istorie, pe baza unor scrieri ale lui Nicolae Dobrescu, întocmeşte lucrarea ,,Studii de Istorie” publicată în 2002 de Ed. Comphys pag. 92. Pe Bogdan îl prezintă ,,un voievod oltean mai puţin cunoscut ,,un cneaz şi voievod al sec. al XIII-lea, care ar fi stăpânit un vast teritoriu în nordul Olteniei şi Ţara Haţegului din sudul Transilvaniei”. Şi el precizează că; ,,Biserica Episcopiei Râmnicului a fost ridicată din temelie de Bogdan voievod cel de demult în 1303-1304 şi care a fost biserica Oraşului Râmnic până când arhiepiscopul şi mitropolitul Antim a mutat scaunul episcopal de la Severin la Râmnic”. Tot el spune că ,,în anul 1303 voievodul Bogdan era minor şi că împreună cu mama sa Anca puteau fi ctitori”. Ca argument foloseşte descoperirea de la Malul Alb (Goranu) a unei diademe de aur cu şapte cruci cu inscripţia ,,Anca”, datată 1250 care ar fi fost oferită mamei lui Bogdan de către ,,ambasadorul” imperial pentru voievodatele Olteniei, numit de regele Ungariei (Constantin Panaitescu, Ora de istorie – Trăiesc în ţara lui Litovoi şi a voievodului Bogdan….., pag. 17, lucrare publicată de Gazeta Vâlceană în 7 martie 2017). Şi alte înscrisuri preluate din lucrarea lui Leiczky Tivadar, din 1881 ,,Varmagye Monographia” , cum ar fi: ,,Turnul lui Dancă identificat şi de arheologul Teohari Antonescu, pe malul stâng al Oltului, în zona localităţii Racoviţă-Cornet, zona probabilă a luptei de la Posada (1330), unde se sugerează că Bogdan l-ar fi salvat, de Basarab, pe Carol Robert de Anjou, ducându-l în ascuns şi mascat în afara luptelor. De unde şi recunoştiinţa şi transferarea lui Bogdan în Maramureş”. Apoi, în ,,Cronica Râmnicului din 1764”, publicată de Argessis în ..Studii şi comunicări, seria istorie TOMX, 2001”, sub semnătura lui George Georgescu, şi aflată la Muzeul Judeţean de Istorie Judeţul Argeş, lucrare întocmită după ,,Cronica Franciscanilor din 1764”, se redă primele evenimente şi descrieri catolice ale Râmnicului. La pag. 194 găsim textul: ,,Biserica episcopiei Râmnic a fost ridicată din temelie de Bogdan cel vechi fratele lui Mircea Voievod în anul 6812 (1304) care biserică aparţine oraşului Râmnic. Când arhiepiscopul (!) sau mitropolitul (era episcop) Antim a mutat arhiepiscopia (episcopia s-a înfiinat în 1503, până atunci fusese eparhie; episcopia a fost ridicată la rangul de arhiepiscopie de către Sfântul Sinod, la 18 iunie 2009, iar Presfinţitul Gherasim Cristea a fost numit arhiepiscop) de la Severin la Râmnic, această biserică Noul Severin a rămas arhiepiscopală până astăzi. Musai, să redau aici un citat din Condica Râmnicului din 1764. Pag. 194: ,,În vechime la Cetăţuia se apăra un voievod Basarab de vrăşmaşii săi precum şi zicala-Olea face oale şi Vâlcu le sparge. Olea din Fedelişoi-Malul Alb şi Vâlcu din Vâlcea Cetăţuia”. Dacă coroborăm cele patru elemente ale ,,istoriei” existenţei lui Bogdan la Râmnic: zicala cu Olea, descoperirea diademei atribuită mamel lui Bogdan, salvarea regelui ungar Carol Robert de Anjou de către Bogdan şi mărturia episcopului, cancelar al curţii, Ladislau Calocsa privind recompensarea şi strămutarea lui Bobdan la Cuhea, eu l-aş credita pe Bogdan ca fiind Olea olarul, şi poate aş fi acceptat că acesta ar fi ajuns Bogdan I! Ipoteză emisă şi de prof. Mihai Titi Gherghina, prezentată şi în Cronica Râmnicului. Medicul oftalmolog, Constantin Panaitescu, pasionat de ştiinţă, istorie şi religie, născut la Ponoare-Poienari Gorj, în lucrarea sa: ,,Trăiesc în ţara lui Litovoi şi a voievodului Bogdan, viitor domn al Moldovei”, zice aşa: ,,Am fost navetist între Dealul Muierilor (Ponoare) şi sediva Ţării lui Litovoi şi a primului voievod Bogdan, recunoscut în acte de către regale maghiar Carol Robert de Anjou (în 6 oct. 1335….!)”. El spune, la pag. 17, că pe la sfârşitul sec. al XIX-lea istoricii maghiari ar fi emis ,,ipoteza că voievodul Bogdan era fiul lui Basarab I pe care l-a trădat la Posada şi care a fost transferat în Maramureş la Cuhea, de către regele Carol Robert de Anjou, după cum arată şi documentele din 6 oct. 1335, ce-l pomenesc alături de mama lui, Anca”. La pag. 24 mai spune că ,,voievodul Bogdan, cneaz la Râmnicul de atunci, urmaş al lui Farcaş, apoi domnitor al Moldovei, ce priveşte la noi de acolo din Rădăuţi, unde-şi doarme veşnicia, printr-un modern studiu al ADN-ului fiecăruia”. Ţara lui Litovoi, consemnată oficial în Diploma regelui Bela al IV-lea în contractul cu Cavalerii Ioaniţi din 2 iulie 1247 şi strămutarea lui Bogdan la Maranureş, reprezintă o diferenţă de aproape 100 de ani. Ţara Românească fiind invadată de tătari în 1241, invazie descrisă în Cronica Persană a lui Fezel-Ullah-Raschid unde este menţionată şi Litua lui Litovoi , Ilaut anagramată, se pare! Sau, poate anagramarea Lituaniei lui Gediminas! Ilaut, identificat şi Lauta, adică, ţara Oltului, sau Oltenia! Trebuie spus, însă, că numele lui Bogdan Voievod (dacă a fost voievod) este legat de perioada cnezatului/voievodatului/domniei Basarabilor, chiar dacă această denumire de Basarab se găseşte la noi şi inainte de ,,întemeietor”, fiind, însă, ,,responsabilă” de întemeierea „Ţării Româneşti), începute cu Intemeietorul Basarab (nume de origine locală), etnogeneză acceptată de toţi istoricii şi constituită în Cronica Basarabilor a lui B. P. Haşdeu, combătută, însă, de istoricul D. Onciu datorită, ca şi în cazul Bogdan, lipsei documentelor. Din păcate în genealogia domnitorilor români din Condica Cantacuziană (disertaţia lui Prai, pag 140) nu figurează şi familia Basarabilor şi nici în Monografia Basarabilor a lui Constantin V. Obedeanu ; ,,Dinastia Basarabilor”. Ar fi trebuit ca , în acestea, să figure şi ,,Voievodul Bogdan”, al aceloraşi timpuri. Chiar dacă nu există o atestare documentară putem spune că perioada acestora începe cu Bezeremban (o compunere basarab şi ban), la 1241 şi sfârşită la 1436, odată cu încheiere domniei lui Alexandru I. Aldea. Prof. univ. dr. Denis Căprăroiu în lucrarea: ,,Din nou despre originea olteneacă a Voievodului Bogdan I”, lucrare publicată în cadrul volumului ,,Românii în istoria Europei”, la Târgovişte de Ed. Cetatea de Scaun, în anul 2013, pag. 70-86, analizează informaţiile cuprinse în actul din 6 oct. 1335 al ,,Cancelariei angevine, informaţii părtinitoare, care nu au fost acceptate ”, privind identificarea lui Bogdan cu aceste informaţii, de către istoricii români. Pe lângă cursurile de istorie a evului mediu, participare la săpături în siturile medievale şi studii etnografice comparative, a susţinutt în anul 2009, o comunicare ştiinţifică cu tema ,,Asupra probabilei origini oltene a Voievodului Bogdan I”, la Simpozionul dedicat sărbătoririi a 650 (1359-2009) de ani de la întemeierea Moldovei, unde argumentele prezentate au evitat ,,reticená” participanţílor moldoveni. Aceasta, completată cu ,,probe”, cum spune el, rezultate şi din activitatea arheologică personală, a fost publicată, sub denumirea : ,,Opinii istoriografice despre unul dintre voievozii cu numerle de „Bogdan” din sec. al XIV-lea, în Analele Universităţii din Craiova, seria Istorie, 2011, pag. 27-43. De exemplu, sobele din reşedinţa lui Bogdan de la Cuhea, denumite cuhle-oală, din sec. al XIV-lea, ca fiind apropiate de sobele de cuhle din sudul Carpaţilor, şi chiar de la Râmnicu Vâlcea (Eugen Busuioc ,,Vestigii feudale de la Rm. Vâlcea”, în Buridava nr. 3, pag. 24-25. Dacă şi Analele Academiei Române, la cap. ,,Memoriile secţiunii istorice” se întrebau! De unde acest Bogdan Voievod? Poate din Ţara Severinului, poate din Ţara Românească, în tot cazul o ţară vecină cu Banatul. Desigur ungurii şi l-au adjudecat ca fiind fiu al Maramureşului unguresc, pe acele vremuri, şi aşa cum aprecia şi Deceneu cum că argumentele lor le lipsesc, şi ,,nu doar documentele ci şi logica”, aviz istoricului Petrovai Gyiorgy. (Denis Căprăroiu, ,,Din nou despre originea oltenească a lui Bogdan I”, pag. 3). E bine de susţinut că istoricii români, preocupaţi de acest subiect, găsiţi în lecturile prezentate: Sergiu Iosipascu, Maria Holban, Viorel Achim etc, şi chiar Nicolae Iorga nu au reuşit să dezlege istoricul parcursului lui Bogdan, de la noi de la Râmnic. Totuţi nu putem abandona căutarea existenţei acestuia la noi în Oltenia şi de ce nu am lua de bună expresia: ,,Oltenia lui Bogdan”, denumită şi explicată de Sorin Oane în ,,Poveştile Râmnicului”, pag 50-51, sau de ce nu am lua de seamă ,,Pomelnicul cel mare”, în care se identifică adăugirea în latină ,,prima biserică episcopală din Râmnic a fost întemeiată în 1304 de un anume voievod Bogdan şi mama lui Anca”. Apoi mai adaugă că ,,Bogdan ar fi fost fratele lui Mircea cel Bătrân”. În Pomelnicul, în tabelul cu domnitorii ce trebuiesc pomeniţi, este înscris şi ,,Bravul voievod” , apoi şi ,,Bravul voievod cu mama sa Anca” (ibidem, pag. 25). Recitind înscrisurile mele din ,,Monografia comunei rurale Bleici (1865-1938), pag. 26-27 ,,Cât despre cneazul Farcaş, cel dintâi voievod cunoscut în sec. XIII la Râmnic era Bogdan voievod, cum este denumit în unele documente, cel de demult, pentru că într-o diplomă ungurească (1247) numele îi este tradus din ungureşte (Naţionalul Vâlcii, dec. 1937, pag. 11). Aşa este numit şi în Pomelnicul cel vechi al episcopului Ştefan al Episcopiei Râmnicului. Tot Naţionalul Vâlcii, la aceiaşi pagină scrie: se cunoaşte numai anul 1304, când el la Cetăţuie zideşte reşedinţă şi biserică episcopală, împrejmuindu-le cu ziduri de cetate….. Această ctitorie este înscrisă şi în Istoria Eparhiei Râmnicului, Ed, Comphys, 2009, a lui Gherasim Cristea”, acum nu le-aş mai susţine. Iată câte confuzii, privind localizarea, perioada, activitatea Voievodului Bogdan de Râmnic. Toate aceste nenumărate înscrisuri au pornit de la acea ,,mărturie” a episcopului cancelar al curţii austriece, Ladislau Calocsa (ajuns sfânt mai târziu), găsită şi înscrisă în Diplomele din 6 octombrie 1335, sub textul ,,Noi Carol, prin mila lui Dumnezeu regele Ungariei, prin cuprinsul celor de faţă facem cunoscut tutur cărora se cuvine, că în anul Domnului 1335, venind înaintea noastră venerabilul întru Hristos părinte frate Ladislau, din aceiaşi milă episcop de Calocea şi cancelar al Curţii noastre, naşul nostru preaiubit, a arătat în faţa noastră şi a mărturisit cu limpede mărturie precum urmează. Că întrucât fiind trimis din porunca noastră pentru pregătirile privitoare la trecerea şi strămutarea voievodului Bogdan, fiul lui Micula, din ţara sa în Ungaria, a cărui strămutare nu răbda atunci nicio zăbavă. Căci ţinuse prea mult timp, pentru ca treaba să se zorească şi să se împlinească cât mai iute, fiind el nevoit să se ducă la marginea acelor părţi şi să zăbovească acolo din pricina pomenită, a trebuit să poposească în părţile marginaşe ale regatului, în slujba noastră, întâia oară de la sărbătoarea tuturor sfinţilor până la sărbătoarea Botezului Domnului, a doua oară după aceea până la sărbătoarea Rusaliilor şi în sfârşit, a treia oară până la sărbătoarea Adormirii Fericitei Fecioare. Şi pentru aceasta fusese nevoit să facă şi să se încarce cu sarcina unor foarte mari şi costisitoare cheltuieli, din pricina cărora el a împovărat întrucâtva cu strîngerea merindelor şi a cheltuielilor trebuitoare, nişte moşii numite Jam şi Sîngeorge împreună cu cele ce ţin ele” care, .aşa cum spun şi istoricii, au vicii de nepotrivire,printe care: -pe baza acestui document, după 500 de ani istoricii maghiari emit ipoteza apartenenţei lui Bogdan ca fiind fiul lui Basarab I, împreună cu Iuga; – l-au botezat Mihail pentru a justifica numele de Micula; -sărbătorile menţionate, de rit ortodocs mai degrabă, nu se sărbătoreau la vremea aceea. Şi multe altele. Această mărturie a fost publicată în RevistaTransilvania, fondată în 1868, unde o comentează şi istoricul, jurnalist şi diplomat orientalist, Aurel Decei (1905- 1976), la nota nr.4, în numărul 3 al revistei din 1939 După această, aşa zisă mărturie, s-a luat şi călugărul Ştefan, de la biserica în cauză, întocmind acel Pomelnic (despre care au scris toţi istoricii şi neistoricii) care, la fel, este contestat. În concluzie, eu, nu am făcut altceva decît să redau, din zecile (ceva mai multe) de scrieri, mai ales de către neistorici, dar iubitori de istorie, care potrivit ,,Historia Magistra Vitae” istoria este ştiinţa adevărului, pentru că istoricii profesionişti nu au găsit izvoare, documente, acte şi alte diplome /condici/ pomelnice sau pisanii justificative şi nu au putut rezolva dilema ,,Voievodul Bogdan”! Rămânem în continuare tributarii ,,mândriei naţionale”, fără logică, fără interes patrimonial, fără o ,,aroganţă” educativă şi culturală. Acum înţeleg şi eu de ce trebuie să renunţăm la absolutism, să acceptăm totul prezumtiv pentru că toate datările de: judeţe, oraşe, sate, şcoli, limbă, arheologii, acţiuni, persoane şi demnităţi aflate înainte de Cuza sunt aleatorii datorită înscrierilor lor, în cea mai mare parte , în secolul XX. Datorită limbii, interpretărilor şi traducerilor aleatorii şi personale (Io, Mircea voievod dăruiesc judeţului (!) meu de suflet …) se împing cu sute de ani în urmă termeni existentenţi la data inscrisurilor. De unde judeţe, sate, școli s.a.m.d. pe vremea aceea? Apreciez iniţiativa şi munca de sisif a profesorului (de istorie) dr. Sorin Oane de a ,,toca” toate inscripţiile şi înscrisurile incluse în documentele istorice ale Râmnicului, ceea ce ar trebui să ne lecuiască pe noi toţi să tot rostogolim falsele compuneri, chiar şi ale istoricilor. Dacă adevărul ar fi altceva , iar nu Dumnezeu – Omul Hristos, el ar fi mărunt, neîndestulător, trecător, muritor! (Sfîntul Iustin Popovuci)
21 iunie 2026 Gheorghe Stanciu Opăteşti
