Joi 20 februarie 2025 la Cimitirul Sf. Ion din Râmnicu Vâlcea a avut loc slujba de înhumare a Colonel (rez) Mihai Popa (1949 – 2025) membru al Societății Culturale „Anton Pann” și al Forumului Cultural al Râmnicului, care a decedat la vârsta de 76 de ani. La această slujbă de adio care a fost ținută de un sobor de zece preoți din Eparhia Râmnicului, conduși de Pr. Nicolae State Burluși au participat pe lângă familie și cunoscuții acesteia un mare grup de prieteni din cele două foruri culturale din Râmnicu Vâlcea, precum și prietenii defunctului din comuna Ștefănești, Vâlcea, cu care de-a lungul a două decenii, împreună cu Mihai Popa l-au comemorat și sărbătorit pe Teodor Bălășel, unul dintre cei mai importanți folcloriști de la începutul secolului XX … La sfârșitul ceremoniei cei prezenți au ascultat cuvintele de despărțire ale celor care l-au cunoscut pe Mihai Popa și i-au fost alături.
Pr. Nicolae State Burluși: – Astăzi este o zi de doliu pentru cultura vâlceană. Ne părăsește o piesă grea din cadrul ei, colonelul în rezervă Mihai Popa, membru activ al Societății Culturale Anton Pann, al fostului Cenaclului Interferența Artelor 21 din cadrul acestei societăți, al Forumului Cultural al Râmnicului. Îl rugăm pe domnul Ioan St Lazăr, președintele acestui forum să spună câteva vorbe despre Mihai Popa…
Ioan St Lazăr: – (…) Ne despărțim cu multă durere în suflet de acest om, Mihai Popa, și doresc să vă mulțumesc că ați venit în număr atât de mare să-i aduceți un ultim omagiu. Frica de Dumnezeu nu înseamnă o spaimă, ci o sinteză a păcatelor. Așa cum în armată a fost grijuliu cu fiecare soldat aflat în subordine, tot așa a fost grjuliu pentru fiecare dintre noi din această comunitate, societate. A fost părtaș la multe momente ca organizator și prezentare de eveniment. A fost alături de noi la evenimente, aducându-și o contributie deosebită la buna lor desfășurare. Dumnezeu să îl primească în gradina Sa!
Pr. Nicolae State Burluși: – Colonelul Mihai Popa, având soția din Ștefănești a avut o contribuțșie specială în dezvoltarea vieții culturale a acestei comune. Iată, de la Ștefănești a venit și nonagenarul Ilie Stoica, fost învățător în această comună, și nu a venit singur, ci cu părintele Liviu Lazăr de la Ștefănești, care, și el, trudește acolo, și care ne aduce cuvintele sale de recunoștință marelui nostru prieten Mihai Popa. Apoi o să-l rugăm pe preotul de la biserica Sf Gheorghe, Ilie Stuparu, al cărui epitrop a fost ani de zile, colonelul care ne-a părăsit astăzi, să ne spună și dumnealui câteva cuvinte…
Înv. Ilie Stoica: – Vorbesc in numele Ștefăneștenilor, urmași ai marelui apostol, preot și folclorist, Teodor Bălășel. Vorbesc in calitate de prieten foarte apropiat al dlui colonel în retragere Mihai Popa, care: – A fost un strălucit militar; -A fost un strălucit familist, împreună cu soția sa, asistent medical, doamna Lenuța, consăteanca noastră din Ștefănești; – A fost un om credincios, fiind aproape de Biserică și Dumnezeu; – Un mare om de cultură, după ce s-a pensionat ca militar. – Iar, pentru intelectualii din Ștefănești- Vâlcea, a fost un simbol- un mare scriitor, care ne -a ajutat extraordinar de mult să edităm și să tipărim cele 17 numere ale revistei Școlii, ,,Ștefănești , dincolo de cuvinte…”cu peste 3000 de pagini, pe care dumnealui le-a lecturat și le -a corectat cuvant cu cuvânt, pentru a nu se strecura vreo greșeală, dar și 11 numere la revista „Gușoieni, raze de lumină”, la Școala Gușoeni. De aceea am venit să-l conducem pe ultimul său drum, să-i aducem un omagiu de mulțumire pentru implicarea sa la Ștefănești. Să- i mulțumim încă o dată dumnealui și prof. Dragoș Marinoiu, pentru că au scris pagini de istorie despre Ștefănești, istorie, economie și cultură, cu care noi ne mândrim. Te omagiem, dle colonel și nu te vom uita niciodată.
Ilie Stuparu: – Colonelul Mihai Popa a fost un strălucit familist, un strălucit om de cultură, nu se poate spune în câteva cuvinte câte realizări a făcut în această lume. În același timp a fost și un strălucit credincos, a avut o viață creștinească cât mai puternică, l-a căutat pe Dumnezeu în tot ce a făcut mai ales după ce a trecut în rezervă și a avut mai mult timp pentru toate aceste lucruri. A avut o preocupare sufletească duhovnicească, deosebită. Această latură a vieții lui s-a manifestat prin participarea la sfintele slujbe și ajutorul său nelipsit pentru biserică. A cercetat mari duhovnici, s-a spovedit și împărtășit în fiecare post. A ajutat biserica cu resursele lui, sigur că ajutând biserica ne ajuta și pe noi preoții, de exemplu: în problema incendiilor unde ne loveam de o adevărată birocrație pe care noi preoții nu știam să o rezolvăm, nu aveam experiența necesară. Dumnealui ținea evidența fișelor, documentelor bisericii. Ne-a luat prin surprindere plecarea lui Mihai Popa dintre noi; știam că are probleme de sănătate dar nu știam că se va agrava așa de repede. De asemenea îmi amintsc că atunci când a fost momentul comemorării patriarhului Justinian Marina, care a fost preot paroh la Biserica Sf. Gheorghe (din Piața Mare) a avut o contribuție deosebită…De acum îl vom purta în amintirea și în sufletele noastre și în același timp ne rugăm pentru sufletul lui. Rugăm pe bunul Dumnezeu să îl așeze în dreapta sa. Dumnezeu să il ierte!
Pr. Nicolae State Burluși: – Rămâne pentru noi un model de trăire creștină și culturală. Biserica pierde pe unul dintre cei mai buni credincioși ai săi și nu îl vom uita niciodată, iar dumneavoastră din cănd în când să vă rugați pentru el și să îi aprindeți lumănare, pentru că Sfăntul Apostol Pavel spunea: „omului îi este dat să moară”. Vă mulțumesc din suflet în numele familiei pentru că ați venit în numar atât de mare.






