,,Diploma de Excelență” a Centrului județean pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale Vâlcea, de pe lângă Consiliul Județean Vâlcea ,,Pentru activitatea desfășurată cu scopul de a menține la standarde înalte, calitatea vieții culturale vâlcene”, 16 ianuarie 2020,era o răsplată binemeritată, acordată D-lui Col.(rtg) Mihai Popa la aniversarea a 70 de ani de viață.
Caz de excepţie pentru un ofițer al armatei române care iată se implica în actul cultural pe deplin, în publicarea de articole pe teme de istorie, tradiții, etc. în presa vâlceană dar și prin calitatea de redactor de reviste școlare ( Ștefănești și Gușoeni, județul Vâlcea) de aproape zece ani de zile.
Col.( rtg) Mihai Popa îi datorăm, noi cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Teodor Bălășel” Ștefănești, editarea revistei „Ștefănești – Dincolo de cuvinte”, ajunsă iată la cel de-al XVI-lea număr. În pofida dificultăţilor economice, prin tipărirea acestei reviste, școala, colectivul de cadre didactice, toți colaboratorii s-au ridicat la nivelul unei instituții care nu numai că face educație, dar transmite cultura în ansamblu dar și în particular cititorilor săi. Dar bunul Dumnezeu, a avut alt plan cu domnul Colonel Popa, chemându-l mai devreme la El, într-o zi de 18 februarie 2025…
Mihai Popa s-a născut la 21 octombrie 1949, în satul Buda, Municipiul Rm-Vâlcea, din părinţi creştini, Marin şi Elena. Instrucţia şi-a început-o în şcoala primară din satul Buda în anul 1956, cu dascălul Ion Ştefănescu, cel care se purta tot timpul în tradiţionalul costum ţărănesc. De la el a învăţat să citească, după metode extrem de simple dar eficiente, să scrie, dar mai ales să lucreze ordonat. Lui îi datoreză evoluţia sa ulterioară ca elev, student etc.
Pedagog înnăscut, fără a fi absolvit o şcoală pedagogică, Mihai îl caracteriza ca fiind ,,părinte duios, cântăreţ neîntrecut, bisericesc şi lumesc’’; el a trezit şi a adâncit în sufletul tânărului Mihai, ,,marele fior al dragostei pentru învăţătură, pentru carte, pentru poezie, pentru cântec, pentru muncă, pentru luptă şi pentru simţul de echilibru în toată viaţa’’.
Şcoala de la Buda funcţiona într-o veche casă de ţară, cu o tindă şi câte o odaie de o parte şi de alta; în una era cancelaria cu o laviţă, un dulap cu dosare, cărţi, etc, unde se păstrau cataloagele, iar cealaltă era sala de clasă unde învăţau simultan, toţi elevii, în total erau vreo 15, clase simultane( de la întâia până la a IV-a), satul să fi avut vreo patruzeci de case. Învăţătorul făcuse din munca cu elevii, o justificare a vieţii, căreia i se dedica total. La această şcoală a făcut doar clasa I-a. Ulterior, se mută la Şcoala Generală cu clasele I – IV, nr.3 din Str. Ştirbei-Vodă, Rm-Vâlcea, unde îl are ca învăţător pe Ion Niţu. Aici absolvă următoarele trei clase primare. Învăţătorul Niţu era, de asemenea, un om deosebit de o exemplară punctualitate în împlinirea datoriei, Organiza în aşa fel materialul pe care-l preda în clasă, încât elevii să desprindă cu uşurinţă ce era fundamental şi ce era important în fiecare lecţie. Acest modest învăţător din clasele primare i-a vorbit tânărului Mihai şi multor altora despre patrie şi despre iubirea de patrie… De la profesorii săi, din clasele V-VII a învăţat un mare adevăr şi anume: ,,..cunoştinţele căpătate în anii de şcoală vor sta la temelia viitoarei profesii a elevului şi că, în anii adolescenţei, se formează omul de mâine’’.
A urmat cursurile claselor elementare, V-VII la Şcoala Generală nr 4 Rm-Vâlcea cu profesori pe care dl. Mihai, având un cult pentru ,,dascălii săi, pentru şcoală în general’’ îi categorisea ,,extraordinari’’,precum: Matei Victoria- dirigintă, Dron Ana- profesoară de geografie, Dem.Moţoc profesor de limba română, tatăl scriitorului Doru Moţoc ş.a.
În septembrie 1963, a susţinut examen de admitere la liceul ,,Nicolar Bălcescu’’din Râmniccu-Vâlcea, celebru de-a lungul timpului ca şi patronul său spiritual la secţia ,,uman’’. Şi aici a avut o ,,galerie’ întreagă de profesori care au rămas înscrişi în ,,Cartea de Aur’’ a liceului şi a sufletului său: Gibescu Paraschiva – dirigintă, soţii Aftenie, Radu Vişan, profesor de sport, Gheorghe Voinea, profesor de astronomie, etc. Profesorii de aici, înainte de toate, au fost pentru elevii lor deschizători de drumuri, arhitecţi de vieţi umane, pentru că au plăsmuit omul de mâine, pentru că au văzut şi au descoperit în elevi, lumina talentului şi a vocaţiei muncii, au cultivat spiritul de dreptate şi adevăr, pe care l-au hrănit şi cultivat pas cu pas ca pe o fragilă floare.Toţi au lăsat un semn adânc în conştiinţa absolvenţilor, adevăr la care subscriu şi eu ca absolvent al acestei cetăţi a învăţământului românesc. În a doua clasă de liceu, clasa a IX-a, a fost recrutat de mr. Biţică de la CMJ Valcea pentru Liceul Militar,,Dimitrie Cantemir’’Breaza. Cu greu s-a despărţit de colegi, de liceu. Consideră că a avut noroc în liceu să crească sub ochiul atent al prof. Paraschiva Gibescu ce i-a fost dirigintă. A fost unica persoană determinantă în ceea ce priveşte alegerea carierei militare.
Aşadar, după absolvirea claselor a VIII-a şi a IX-a la Liceul ,,Nicolae Balcescu’’, a susţinut examen de admitere şi a fost admis la secţia ,,real’’ a Liceului Militar ,,Dimitrie Cantemir”din Breaza, raionul Cîmpina, regiunea Ploieşti. Îşi aminteşte cum a păşit cu inima cât un purice în şcoala asta formidabilă, care avea spune Mihai un ,,dar de la Dumnezeu: aceea de a forma caractere’’.
Colegiul Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza se înfiinţase de curând în 1954, după ce în 1948, se desființaseră toate liceele militare din țară (din Craiova, Predeal, Tg. Mureș, Iași, Timișoara). Pănă în anul 1968, liceul a funcţionat cu o durată a învăţământului de doi ani, cursurile desfasurându-se pentru clasele a X-a si a XI-a. Mihai Popa a fost absolvent al ultimei generaţii de elevi cu 11 clase, ca şi noi(aici îl includ şi pe colegul nostru de an Dumitru Bondoc). Deşi era o instituţie militară a avut şi profesori civili.
Pentru tânărul elev, dascălii de aici erau un model de probitate profesională, de pasiune ştiinţifică, de atitudine etică. Dirigintele clasei, profesorul de fizică, Ion Niţă, era un bun pedagog, nu căuta niciodată să îi prindă pe elevi cu lecţia neînvăţată, ca să-i demobilizeze punându-le o notă rea, ci îl interesa lecţia în sine pe care căuta să o expună cât mai plăcut şi mai pe înţelesul elevilor. Nu îşi aminteşte ca vreun elev să fi făcut vreodată vreo obrăznicie la ora lui. Îşi aminteşte că la întălnirea colegială de 50 de ani de la terminarea Liceului Militar ,,Dimitrie Cantemir’’ Breaza, şi la 84 de ani profesorul Niţă, acesta i-a încântat pe toţi absolvenţii, inclusiv prin eleganţa ţinutei. A absolvit liceul în anul 1967, cu Diplomă de bacalaureat (până în acel an, liceul se absolvea cu ,,diplomă de maturitate”).
A urmat între septembrie 1967-decembrie 1970, Şcoala Militară de Ofiţeri Activi din Sibiu care se numea, pare predestinat tot ,,Nicolae Bălcescu’’- se pare că marele patriot revoluţionar în calitatea sa de patron spiritual i-a fost de bun augur. A ales arma ,,Artilerie’’. În această şcoală, pe lângă pregătirea militară de specialitate, i s-a asigurat şi o pregătire tehnică superioară, echivalentă cu un an de politehnică. Îşi aminteşte cu plăcere de comandanţii săi. Îi amintim ca o pioasă pomenire pe căpitanul Vasile Morar, comandant de baterie, lt.col. Vasile Porojan lector la ,,Principii construcţii guri de foc’’, col. Ilie Raicu la ,,Tactica artileriei’’, lt.colonel Eugeniu Machedon la ,,Topogeodezie artileristică’’, lt.colonel Teodor Ioan la ,,Tragerile artileriei’’. A terminat cursurile şcolii cu o medie deosebită, la absolvire, prin ordinul M.F.A din 25 decembrie primind, primind gradul de ,,Locotenent”. Profesorilor săi din şcoala de ofiţeri le datorează statornica dragoste pentru profesiunea pe care şi-a ales-o. Nu e puţin ceea ce a primit: o carieră militară de peste 30 de ani. La 30 decembrie 2000, a ieşit la pensie cu gradul de ,,Colonel’’.
Iată că şi acum, la 75 de ani, purta în minte şi inimă, chipurile învăţătorilor, a profesorilor şi a cadrelor militare care l-au format şi educat în şcolile prin care a trecut. Memoria dascălilor, a comandanţilor, e fără uitare. A fost repartizat la Unitatea Militară 01217 Slatina ( Regimentul 1 artilerie ,,General Eremia Grigorescu”). Anul 1970 a fost anul care l-a marcat cel mai mult în cariera de ofiţer, a primit ,,botezul focului’’ ca participant, timp de o lună, la lichidarea efectelor inundaţiilor din zona Slatina, Salcia, Piatra-Olt, Strehareţ, unde s-au produs unele dintre cele mai distrugătoare inundaţii din Oltenia, dar şi din istoria României moderne. Ca aproape întreaga Românie, judeţul Olt a avut o mare parte din suprafaţă, inundată şi comune întregi acoperite de apă. Atunci, în calitate de comandant de subunitate s-a călit, a înţeles ce înseamnă jertfa, dar, mai mult de atât, ce înseamnă solidaritatea, coeziunea între oameni. A participat la evacuarea populaţiei ameninţate de ape, la evacuarea bunurilor şi apoi, la înlăturarea efectelor inundaţiilor din localităţle afectate. Aprecierile la adresa devotamentului militarilor, al conducerii acestora a fost consemnat în ordinele de zi pe unitate, în registrul istoric al unităţii, în presa centrală şi locală a acelor vremuri, în istoria ţării.
În 1973, a cunoscut-o pe Elena ( Niculcea), asistentă la Spitalul Judeţean Slatina, secţia ,,Obstetrică- ginecologie’’care i-a devenit soţie devotată şi care, la un an, i-a dăruit o fiică minunată, pe Georgeta- Cristina, născută la Slatina, jud. Olt, în prezent fiind juristă.
În iulie 1976, a cerut prin raport către M.Ap.N, mutarea în garnizoana Rm-Vâlcea. Raportul a fost aprobat şi, începănd cu 1 septembrie 1976 a fost încadrat comandant de pluton la Batalionul 28 V.M. Rm-Vâlcea. După nici o săptămână, colonelul Dumitru Flencheş, comandantul Divizionului 41 obuziere de munte apreciindu-l, a cerut comandantului Brizăzii 4 V.M.,,Posada’’ general maior Vasile Popescu mutarea sa, care a aprobat-o prompt. A fost numit comandant de pluton comandă la Divizionul 41 obuziere de munte.
Pe 14 septembrie 1976, a fost trimis la cursul de comandanţi de baterii cu durata de 6 luni la Centrul de instrucţie a artileriei Ploieşti. Cutremurul din 4 martie 1977 l-a prins la Ploieşti. (Cutremurul s-a produs la ora 21,22, avănd o putere de 7,2 grade pe Scara Richter, cu o durată de 56 secunde.Epicentrul a fost la o adăncime de circa 100 km.în zona Vrancea).
În anul 1983, a susţinut, la Centrul de Instrucţie al Artileriei Terestre Ploieşti examenul pentru gradul de maior. A fost permanent preocupat de propria-i carieră, de propria-i perfecţionare. A urmat un curs de comandament pentru divizioane de artilerie cu durata de 3 luni în 1984, ca ,apoi,să susţină examen la Institutul pentru Pregătirea Cadrelor in domeniul stiinţelor socio- politice cu durata de 5 ani, curs fără frecvenţă, pe care l-a absolvit în iunie 1989.
În iulie 1989, a susţinut examen pentru gradul de ,,colonel’’reuşind cu o medie foarte bună. Urcând treptele ierarhiei militare până la gradul de colonel, lucrează în diferite garnizoane, îndeplinind funcţii atât pe linie de comandă cât, şi de stat major; Este licenţiat şi în Ştiinţe Economice.
Se pensionează la 15 decembrie 2000, cu pensie de serviciu pentru activitatea depusă. Pentru anii de vechime în cadrele permanente ale Ministerului Apărării Naţionale şi pentru rezultatele meritorii obţinute în activitatea desfăşurată, a fost decorat de preşedinţii României cu Ordinul ,,Meritul Militar” clasa a I-a, a II-a, a III-a.
Ca pensionar, începe să-şi fructifice însuşirile şi calităţile de la natură primite, dar şi cultivate prin educaţie şi muncă, studiind istoria, tradiţiile locului, dar, mai ales, ale armei pe care a slujit-o, Artileria.
A început să scrie după acumulări, debutând publicistic, în anul 2005, cu articolul ,,Schitul Troianu încrustează în răbojul istoriei, starea unei culturi’’, publicat în ziarul ,,City’’’nr.28 /19-25 septembrie. În volum, debutează în 2011, în calitate de coautor, alături de preotul Ilie Stuparu, parohul Bisericii ,,Sf. Gheorghe’’ din Râmnicu-Vâlcea şi profesorul Costea Marinoiu cu studiul ,,Patriarhul Justinian- iubitor de credinţă şi glie străbună”, publicat la editura Silviana, Rm-Vâlcea.
Urmează, în 2014, cartea ,,Studii, Mărturii, Profiluri”, tipărită la Editura ROTIPO, Iaşi; apoi, în 2015, monografia ,,Buda, un sat din Vâcea’’ tipărită la Editura Silviana Rm-Vâlcea. În calitate de coautor, tot în 2015, participă la editarea pliantului documentar ,,Parohia ,,Sfănta Treime’’-Buda, Ocnele Mari, Judeţul Vâlcea. Istoric şi actualitate, tipărit la Editura Conphys Rm-Vâlcea, autor pr. Sorin Ioan Părăuşeanu.
În 2016, alături de profesorul Dragoş Marinoiu, fiul protagonistului cărţii, participă la editarea monografiei profesorului Costea Marinoiu ,,Preotul Teodor Bălăşel-învăţător, folclorist şi apostol haretian’’ la Editura Rotipo Iaşi. În perioada 2005-2019 a scris şi publicat circa 150 de articole pe teme diverse: de istorie, tradiţii, folclor şi trecutul bisericii, evenimente şi persoanealităţi culturale la ceas aniversar sau comemorative. A fost un bun colaborator al prof. Ioan St.Lazăr în desfăşurarea acţiunilor Centrului de Studii Medievale şi Premoderne ,,Antim Ivireanul’’.A susţinut interviuri în emisiuni televizate pe teme de istorie la posturile TV ,,Etalon’’ şi ,,Vâlcea 1’’. A colaborat la majoritatea publicaţiilor culturale vâlcene (,,Studii vâlcene”, ,,Cultura vâlceană”, ,,Renaşterea’’, ,,Forum V”, ,,Povestea vorbei”, ,,Casa cărţii vâlcene’’ etc.)
A primit distincţii militare pentru activitatea ca militar, diplome ale unor ONG-uri culturale şi ale unor unităţi şcolare (medalia aniversară a Asociaţiei Cultul Eroilor, Filiala Vâlcea, diplome oferite de Forumul Cultural şi Societatea Culturală ,,Anton Pann”, de conducerea Şcolii gimnaziale ,,Teodor Bălăşel’’ comuna Ştefăneşti, judeţul Vâlcea, etc. Începând cu ianuarie 2017, a fost redactor al revistei ,,Ştefăneşti …Dincolo de Cuvinte’’ , a Şcolii Gimnaziale ,,Teodor Bălăşel’’, Ştefăneşti-Vâlcea; şi din ianuarie 2019 şi al revistei ,,Guşoeni- Raze de lumină’’, Revista Şcolii Gimnaziale Comuna Guşoeni, Judeţul Vâlcea.
A coordonat editarea şi tipărirea a 10 cărţi pe teme de pedagogie şcolară, istorie, folclor şi religie. Era membru al Forumului Cultural al Râmnicului din mai 2006 şi al Societăţii Culturale ,,Anton Pann’’ Rm-Vâlcea din anul 2005, participând permanent la activităţile organizate de aceste ONG-uri culturale. A realizat împreună cu colectivul secţiei Periodice al Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea, filmele documentare: Gheorghe Popescu – Vâlcea şi Preotul Teodor Bălăşel, pe care le-a prezentat la acţiunile organizate şi moderate în cadrul manifestărilor Forumului Cultural al Râmnicului în parteneriat cu BJAI Vâlcea şi alte ONG-uri şi instituţii.
În fiecare vară, el se întorcea în satul natal Buda, pentru a participa la viaţa satului, la diverse sărbători religioase precum: hramul bisericii ,,Sf. Treime’’ și pentru a se bucura de întălnirea cu oamenii satului, cu meşterii olari care mai trăiesc şi care îi povestesc despre meşteşugul olăritului,deschizându-şi sufletul cu tristeţe că nu mai au urmaşi care să le continue arta ceramică, a olarilor, activitate tradiţională a românilor, dar şi să asculte poveştile şi legendele legate de acest meşteşug. Iarna, la mijlocul lunii decembrie, revenea cu aceeaşi plăcere printre săteni de ,,Sf. Spiridon’’, al doilea hram al bisericii satului. Profita de acest moment pentru a-şi revitaliza energiile primare ca un nou Anteu, pentru a-şi împrospăta mental figurile unor oameni care au fost şi au făcut istorie în satul Buda.
Din viaţa şi activitatea Col. (rtg) Mihai Popa, se profilează un tip de om exemplar, care şi-a organizat viaţa milităreşte, ca să nu trăiască în zadar, harnic şi hotărât s-o ia timpului înainte, reuşind ceea ce şi-a propus, în prima parte a vieţii, pe linie profesională, iar în a doua pe linie cultural – spirituală, reuşind în puţinii ani din urmă să intre şi să rămână şi în memoria culturală a Vâlcii.
