ÎNCEPE DEZINSECȚIA CONTRA ȚÂNȚARILOR ȘI CĂPUȘELOR

by Primaria Ramnicu Valcea on June 9, 2025

Post image for ÎNCEPE DEZINSECȚIA CONTRA ȚÂNȚARILOR ȘI CĂPUȘELOR

Începe dezinsecția pe spațiile verzi din domeniul public al municipiului – principalele ținte: țânțarii și căpușele!

În perioada 7 – 15 iunie, Piețe Prest S.A. va executa operațiuni de dezinsecție împotriva țânțarilor, căpușelor și gândacilor pe spațiile verzi din domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea. Substanța utilizată este SOLFAC TRIO EC 140, avizată de Comisia națională pentru substanțe biocide din cadrul Ministerului Sănătății, iar aplicarea se va face prin tratament de tip ceață rece ULV cu autospecială dedicată, exclusiv nocturn, în intervalul orar 22.00 – 06.00. Apicultorii și sericicultorii de pe raza municipiului sunt rugați să ia toate măsurile de protecție necesare pentru evitarea contactului între substanța insecticidă și familiile de albine și viermii de mătase. În cazul unor condiții meteorologice nefavorabile, perioada stabilită pentru efectuarea tratamentelor de dezinsecție se va decala sau prelungi. Aceasta este prima etapă din procedura anuală de dezinsecție, o nouă aplicare fiind programată în cursul lunii iulie.

(foto și video atașate, cu caracter informativ)

Leave a Comment

Previous post:

Next post: