La „școala de vară” a Seniorilor, din 2026, ne-am propus să pipăim cu rostogolire de roți, drumurile vechi, asfaltate după milenii, pe acolo pe unde romanii, deja cuceritori ai Daciei noastre, cutreierau Balcanii spre o mare, vecină grecilor și cu peninsula italică peste ape. Să mergem în Albania, pe unde strămoșii ei, ilirii, purtau precum și păstorii noștri mioritici, oile prin munții înalți. Calendarul îl potrivisem să cuprindă finalul cu zile purtând numele lunii lui Iulius Cezar (și el un republican… neîncoronat vreodată împărat al Romei!), dar obligatoriu și pe cel al începutului lunii August, aleasă primei vizite în Albania, să fie pe numele lui Octavian Augustus… primul împărat al marelui imperiu. De ce ne legăm de Imperiul Roman? Pentru că veacuri de-a rândul viitorii imperiali, otomanii, vor fi numit întreaga Peninsulă Balcanică… sud/dunăreană: Rumelia (fostele teritorii romane, în turcă!), iar supușii creștini ortodocși ai sultanului își spuneau romani/romaìoi . Întregul Balcanilor, în spusa europenilor în vreme, era o Turcia Europeană, în care românii, până prin 1878 (Berlin) le eram de veacuri închinați, ca urmași ai acelorași cuceritori romani, numiți prin Balcani, dar și la nord de Dunăre, în toate felurile, după cum se vorbea local, în babelul imperiului cu atâtea amestecuri de vorbe noi și stâlcirile celor vechi. Prin 1866, în… constituția Principatelor Dunării de jos, unite prin voința puterilor din scenă și prin voința elitei pământene, sub Alexandru Ioan Cuza, prin 1859, chiar ni se acceptase botezul de… România! Părea un început al unui proiect de țară… în desfășurare, evocat demult pentru o Dacie mare, de o Ecaterina… cea mare, și un alt împărat al lumii. Dar despre … chestiunea orientală (2), una a geopoliticii, pentru vreo două veacuri, vom vorbi în altă parte!

Ne pregătisem temeinic de drum. Ne informasem din surse credibile despre geografia, istoria, credințele și tradiția locurilor. Consultasem scrierile unor autori recunoscuți planetar precum; Mark Mazower (vezi „Balcanii / de la sfârșitul Bizanțului până azi”, editată și de Humanitas, prin 2019!), apoi Ismail Kadare, albanezul, îmi descifra istoria modernă a Albaniei, ce semăna izbitor cu cea a României, sub dictatura moscovită și a ideologiilor locale, cu niște dictatori precum Enver Hogea și Nicolae Ceaușescu. Legăturile speciale între România și Albania prin personalitățile care le-au aparținut ca baștină, a numitorului comun, ne erau cunoscute. Focarul cultural aromân de la Moscopole (4) va fi dat – prin erupția romantismului european din veacul al XVIII-lea, efectele în geopolitica balcanică care au tulburat pacea dintre credincioșii – care se redescopereau națiuni inegale în drepturi! Andrei Șaguna (1809-1873) Mitropolitul ortodox al Ardealului, cu părinții născuți prin Moscopole, va fi fost trimisul providențial, în veacul… națiunilor, să ctitorească ASTRA Transilvană și să îndrume Biserica creștină a Ardealului, într-un ecumenism care împăca schisma și raportul regnum-sacerdotiu, în relație cu Împăratul austriac, de la Viena. Intelectualii înstăriți din știința comerțului, risipiți din baștina balcanică, prin Imperiul austriac (Habsburgic!) și apoi austro- ungar, precum Emanoil Gojdu (1802-1870), Mocioni (întreaga familie macedo-română, emigrantă în Ungaria, partizană cauzei românești, în atâtea domenii!) ș.a., s-au vădit resurse în susținerea bursierilor români, pentru o elită culturală transilvană, decisivă pentru dezrobirea națiunii. Aceasta aflată sub preșul istoriei, tocmai de prin 1437! Apoi, mai târziu ecoul românesc, este dat de istoricul Nicolae Iorga (6), pentru confirmarea identității Albaniei. Alte personalități ale culturii române cu origini albaneze, macedonene, grecești (vezi aromânii din fostul Imperiu otoman, în cuprinderea lui sud-dunăreană, identificați cu rădăcini prin prefixarea cu negru, sau în altă zisă cara – Caragiale, Caragiu, Cara/mitru, Cara/gheorghe, Caragea…) : scriitori, oameni de teatru, specialiști de elită în toate domenile… ne- au îndemnat să cercetăm numitorul comun al rădăcinilor noastre, în întreg cuprinsul balcanic, în care Albania, spațiu mai conservator, pare mai bun păstrător al vechimii substratului, prin munții săi mai greu accesibili, cum sunt și „țările” din Carpații noștri, mai periferice drumurilor principale ale marilor Imperii, de-a lungul timpului!

Cutreierasem prin peninsula Balcanică multe trasee spre: Balcic, Târnovo, Vidin. Trecusem prin Edirne (și acesta orașul lui Adrian/Adrianopole, până la cucerirea lui de către otomanii, veniți în Europa să supună treptat… Balcanii!) spre Istanbul, ori prin Sofia spre Atena. În Timocul sârbesc

poposisem pentru sfințirea unei biserici românești, cu câțiva vâlceni, iar peste Dunărea de la Porțile de Fier, strict local, trecusem ca hidroenergetician… prieten cu colegii sârbi! Pe Dunăre, în sus, până la izvoarele ei, chiar mersesem cândva. La Budapesta… am pozat-o atunci când ieșise din albie cu prea/umplerea ei (vezi foto!). Acum, la trecerea barajului, aflasem că este la un minim istoric din cauza secetei și că pune în pericol pe cele în mare nevoie de apa ei curgătoare, alta decât cea grea, pentru centralele nucleare și sistemele energetice în criză de putere. Trebuie văzută… neapărat Dunărea și însetarea ei intempestivă, tocmai când focurile pârjoleau păduri prin Europa!, își putea spune un… doctor de meserie, pentru ape și energiile lor! Aveam între Seniori și specialiștii potriviți! Unul, rămas pe acasă, chiar lucrase pe aici la centrală și ecluze, cum o va fi făcut și pe la Cernavodă. Vom fi povestit celor din autocar despre seniorul nostru, doctor pentru meseria în discuție!

Aflasem de la istorie că marile migrații spre Balcani ale slavilor și bulgarilor (cele care vor fi primenit mai puternic substratul băștinaș traco-get!) vor fi împrospătat oamenii reliefului, pe două direcții. Prin estul, venind din stepa rusă pe țărmul Mării Negre, prin Dobrogea și prin Vest, prin Panonnia, a Ungariei de azi, urmând Dunărea în curgerea ei, apoi prin afluentul ei sudic al Moravei, prin Serbia, cu extensie peste cumpăna de ape, tot spre sud, în valea Vardarului, care face legătură cu Marea Egee… de la Salonic! Și refluxul Geo/politic, imperial otoman, spre Viena, cu valurile istorice cunoscute, va fi urmat traseul acesta spre Europa centrală, în sens invers: Salonic, Skopje, Niș, Belgrad… (să ne oprim aici doar la hotarul dunărean, depășit spre nord în 1521… să ajungă în 1683, sub zidurile Vienei!).

Cum să ajungem în Albania, la Durres?, și cu intenția să aflăm lucruri noi, în plus celor oferite de sezonul estival pe o plajă specială? Zborul cu avionul, direct la Tirana oferea doar privirea aeriană cât ai clipi din ochi. Am ales cei circa 1000 de Km., tereștri, parcurși în 18 ore de mers la dus (cu staționările obligatorii la frontierele din cale/ ale unor state din afara Uniunii Europene!- și tot atâtea la întors, între Râmnicu Vâlcea și Durres (Albania). Drumul își cerea și el povestea… așa că reportajul care urmează încearcă să memoreze un jurnal, pentru numita de noi… școală altfel, nu pentru noi cursanții interesați, cât pentru cei ce nu au avut șansa dorită.

Am fost cu ochii în patru…! Le-am refuzat ațipirea și în toiul nopții, dar pe cele neobservate din absența luminii de afară le voi recupera și pe ziuă, la vreo nouă ieșire… pentru că a meritat și merită eforturile! De ce cu ochii în patru? Pentru a vedea marcajele pe drumul ales, corelând cele văzute în cale, celor cu ochii minții pe memoria unei hărți interioare (altădată, pe traseul din Turcia, spre Cappadocia, pe partea interioară a parbrizului, aveam afișată harta traseului, care în corelație cu bornele și indicatoarele rutiere, ne arăta în orice moment unde ne aflam!). Căutam cu privirea, continuu, număram minaretele moscheelor și turlele bisericilor să ne dumirim asupra credințelor și intensitatea lor locală. Așezarea în modernitate ne era vizibilă pe întreg traseul, după cum arăta infrastructura rutieră, dar și chipul așezărilor asaltate de reclamele globalismului, cu pondere variabilă pe lungul traseu. Diferența dintre drumurile foarte asaltate de trafic de pe văile largi, cu autostrăzi și cele prin munții mai greu de străpuns, s-a remarcat și în chipul economiei naturale, de subzistență specifică comunităților izolate, care respiră satul în veșnicirea lui. Cu ochii în patru se puteau observa cele ascunse, dar altfel vorbitoare despre viața oamenilor prin baștina lor înrădăcinată.

Marți, 28 iulie, 2026, ora 0 (zero) România/ Râmnicu Vâlcea.

În fața Sălii Sporturilor „Traian” așteptăm îmbarcarea în autocarul galben, pregătit de drum!

Coborâsem ieri dinspre Pons Vetus (cum pomeneau romanii veniți în Dacia, cu învingătorul Traian!), adică puntea de trecere a Oltului/Alutus, de la Câineni și trecusem pe la Pretorium/Cornet unde (H)Adrian- cel adoptat de Traian urmaș, construise castre pentru apărarea Trans/alutanului!

Acum în miez de noapte, drumul fiind lung și printr-o anunțată caniculă specială, ne porneam către îndepărtata mare a lui… Adrian (numita Adriatica!), pe o cale de o mie de kilometrii. Suntem câțiva

„Seniori” și de completare… doritori de plajă și de alte interese existențiale! Ca vârste cu toții seniori, dar dedați școlii altfel cei din asociația vâlceană, care își are ca obiectiv, și împărtășirea

altora, a impresiilor proprii, majoritate fiind dascăli de profesie, scriitori, ziariști (membrii UZP, cu sarcini asumate!). Pe la 0 și 15 minute, conform program, pornim, urmând… alutanul, trasat de romani spre Sucidava, unde cândva și Constantin cel Mare pusese un pod peste Dunăre. La Drăgășani (Pons Aluti) întregim grupul cu un nou membru. În dreptul Slatinei/Găneasa, o cotim spre apus, să ocolim Craiova spre Calafat, fără a ne apropia de noul pod „Europa” construit peste Dunăre spre Bulgaria cu Vidinul de pe malul celălalt și cu Timocul … bulgăresc în compunerea statului vecin. Continuăm drumul în noapte pe un drum paralel Dunării către Vânju Mare, mai puțin circulat, dar cu viteză și siguranță sporită, drumului principal al Olteniei spre Drobeta Turnu- Severin. Căutăm podul cel mai apropiat peste Dunăre să trecem spre Timoc, în… Serbiei. Îl găsim în vecinătatea Ostrovului Mare, unde românii și sârbii au construit hidrocentrala Porțile de Fier II . Este a doua ca mărime de pe întreg fluviul, cea mai mare fiind surata ei din amonte, Porțile de Fier I, plasată imediat în gura defileului de la… Gura Văii, amonte de Drobeta lui Severus, unde Traian îl pusese pe Apolodor din Damasc, să facă un pod, azi supraviețuind mărturie, doar cu o ruină de cap, pe malul stâng, să ne adeverească isprava că… de la Râm ne tragem!

La ora 5… suntem, după urările de drum bun!, ale vameșilor români și… de bun venit!, ale sârbilor, pe malul drept al Dunării în Timocul sârbesc (1). Povestisem ceva despre amenajarea hidroenergetică și de navigație, imediat după vămuirile care obligaseră trezirile, pentru legitimarea trecerii, apoi ațipirile confirmau liniștea și torsul motorului. Amânăm povestirea despre Timoc, către orele Opt, să nu tulburăm somnul… (vom reveni cu cele spuse și promisiunea că despre Porțile de Fier I, marele complex hidroenergetic și de navigație, vom vorbi la întoarcere, peste vreo săptămână, dacă orele ne-o vor permite!). Când părăsim Valea Timocului, de pe culmea despărțitoare cu bazinul hidrografic al Moravei (3) îi observăm panorama… Pare o țară în sine, mărginită de culmi și cu hotarul fluid spre nord al Dunării. De aici, mai departe, nu mai fusesem pe acest drum. Iau o gură de cafea, nu vreo piatră nouă pentru înviorare. Ochii în patru… priveau și nu se săturau, de noile văzute. Ba dădeau și înțelesuri multelor întrebări care nu avuseră încă lămurite de/ce-urile, din lipsa pipăitului, care încredințează! Coborâm de pe culmea cu drumul cu două benzi să întâlnim autostrada care venea dinspre Sofia, să o întâlnească pe a Belgradului, să vadă împreună Niș, un punct de intersecție esențial pe E75 / autostrada care merge spre sud, peste altă culme muntoasă, să trecem în Valea Vardarului (4), către Skopje, din Macedonia de Nord (cea desprinsă din Federația Iugoslaviei!) și a Macedoniei revendicată elenă, cu Salonic aproape de gura de vărsare. Autostrada… avea și marcajul sudic spre îndepărtata Atena la doar… vreo 850 de Km. și spre Belgrad, spre nord, la alți 235 de Km. Dinspre Sofia marcajele arătau 163 Km., iar spre Tirana, cu Durresul vecin, doar vreo 460 de Km. Cale lungă…!, îmi trece prin minte, și încă două treceri de frontieră spre Macedonia, și apoi spre Albania! De la vama dunăreană la Niș, numărasem vreo 170 de Km, adică distanța Râmnic-București, fără autostradă! După socoteli sumare… credeam că suntem pe la jumătatea drumului…(continuare pe Eseul cu același nume de pe Cultura Ars Mundi)