În marea trecere, săptămână mare a Paștelui, numită și a patimilor, după ziua Soarelui și a Lunii, purtătoare de griji luminii și adâncimii gata să primească fertilizarea, urmează, planeta… Marte să-și numească ziua Marți. Zeitate bătrână Marte, cel cu pornirile răzbelului ( res-bel… în spusa latină lucru necesar/frumos!) dar într-o altă zisă Ares, chiar truditor cu plugul pentru noile însămânțări. Să nu uităm aici cununia Zeului cu frumoasa Afrodita/Venus… să facă o nouă recoltă de… oameni!
Scriptura ne spune parabola cu … fecioarele în așteptarea cununiei visate. După creșterea împlinită… sorocul însămânțării, cheamă plugarul și semănătorul anume, pe Marte, zeul…
Consemnam prin 2021 în Zăganiada, Ed. INTOL PRESS, Rm. Vâlcea p.134,
în Ziua a III-a, Marți: „… este o Taină a Cununiei (Pe vremuri Marte, războinic și plugar vestit, ademenea pe… Venus/ doi luceferi la hotarele nopții își dădeau… mâna!)
Candele cu foc-fecioare își ard uleiul spre-nserare/ Din zece cinci, de vis cuprinse, rămân dragostei nestinse./ Iat-un fulger… Zburător! Cată-n noapte-o luminare…/ Vede-o mâna, albă zâna cu cinci candele aprinse!// Lumină cu lumină să se-nsoțească,/ Hora cununiei să dănțuiască,/ Mâna dreaptă-n dreapta mână/ Fi-vor una! Împreună!// Candela ce arde și pururi este plină/ Își are în lăuntru izvorul de lumină!…. 14.04. 2020/Robești”
Prea plinul Măslinului/ Untdelemnul destinului// Candela lumina își ține/ Cât mai rodește măslinul din tine!…/ Omule!, Pomule!… Pomule! Omule!
Marți 7, Aprilie 2026




























































































