O carte a unui prieten a ajuns la mine în prag de Crăciun. Un eseu de aproape o sută de pagini, intitulat Povestirile lui A.E.Baconsky, ed.aII-a, tipărit la editura Hoffman. La aceeași editură au apărut, sub semnătura prietenului Nicolae Drăghici, volumele: Tragicul la Caragiale (2009) – teza de doctorat; Scrisoare către Enkidu – versuri (2011); A .E .Baconsky – povestitor (2016) și Introducere în lirica neomodernistă (2017).
Pentru cititorii mei iată câteva date biografice ale autorului: născut la Osica de Sus, județul Olt, 20 decembrie 1954, face studii gimnaziale și liceale în comuna natală; este unul dintre elevii-săteni ajunși studenți-orășeni în încercarea de a cuceri o altă condiție socială. Absolvent al Facultății de Filologie-Istorie, Universitatea Craiova (1980), doctor în filologie cu teza Tragicul la Caragiale (2008). Este traiectoria exemplară a unui profesor de limba română la diverse licee din Slatina, Rm.Vâlcea și Olănești, traiectorie emblematică pentru o parte dintre noi, colegi de generație și de breaslă. Dascăl de renume și publicist neobosit a colaborat la ziare și reviste locale, dar și la mari reviste de cultură: Tribuna Învățământului, Mozaicul, Argeș, Viața Românească; în egală măsură poet și prozator, eseist/critic și scriitor.
A scrie un eseu dedicat Povestirilor lui A.E.Baconsky este o întreprindere temerară. Omul a fost un personaj ambivalent, poet proletcultist în anii ’50, devine un promotor al înnoirii poeziei spre sfârșitul deceniului, prin apelul la lirica interbelică și universală. Opera lui urmează traseul literaturii române de la al doilea război mondial până la manifestările optzeciste. Debutează cu poeme suprarealiste, continuă cu rimări proletcultiste, redescoperă lirismul marilor poeți interbelici, pe care îi recuperează și, astfel, deschide drumul neomodernismului generației ’60. Un parcurs literar incredibil. Și nu e doar atât! De la cântărețul ,,vremurilor noi” se dă peste cap, ca-n basme, și denunță starea deplorabilă a poeziei românești din anii ’50, smulge ,, gipsurile mistificatoare” și deplânge ,,uciderea adolescentului mistificat”. Tovărășia de drum cu Partidul e suprimată. Are o faimă de nesupus și de profet sumbru . Divorțul e clamat cu volumul Cadavre în vid, din care cităm: ,,un zid pretutindeni un zid…/ iată se aude istoria urlând depărtat/ cine are urechi de auzit să audă!…” Poezia și proza – o literatură despre și între ziduri. Volumul de povestiri Echinoxul nebunilor (1967) e ciuntit de cenzură, iar povestirea Ultimul rol este aruncată din volum. Romanul Biserica neagră este interzis și va fi publicat în străinătate ; pentru care i se deschide un Dosar de urmărire informativă de către Securitate. Reproducem un fragment din ce scrie un critic de ocazie și securist cu vocație în dosar:
10 ianuarie 1975 – Notă privind pe scriitorul Baconsky Anatol
,, Este născut la 16 ianuarie 1925, în comuna Cofa, Basarabia, fiul lui Eftimie și Liuba, neîncadrat politic. În anul 1970, Baconsky Anatol a prezentat spre publicare, editurii Cartea Românească, un manuscris, Liga cerșetorilor, cu conținut dușmănos, de aproximativ 200 de pagini. Editura a refuzat să-i publice romanul, deoarece eroii săi sunt macabri, implicați în acțiuni absurde, iar societatea căreia îi aparțin se identifică cu societatea noastră. Eroul principal al romanului ar fi chiar autorul, care se află într-un oraș unde activează Liga așa-zisa Liga cerșetorilor, o bandă de teroriști, criminali violenți. Ei pun mâna pe putere și, treptat, Liga cerșetorilor devine un fel de partid puternic, care ajunge să conducă întreaga țară. Ajunși la putere, suprimă libertățile, instalând în stat un mecanism al crimei. Vrând să evadeze din această situație prin fuga în altă țară, eroul principal află de la prietenii de acolo că cerșetorii au apărut pretutindeni, societățile și popoarele sunt induse în eroare, încep să le acorde cerșetorilor interes, sprijin și prevestește că aceștia vor stăpâni pământul. În prezent, acest roman se află în Austria la Max Demeter Peyfuss cu care întreține relații foarte apropiate…” (Cartea Albă a Securității. Istorii literare și artistice, 1969-1989, Editura Presa Românească, 1996, pg.65).
Cutremurul din martie ’77 izbăvi autorul și opera, totodată scăpă de o grijă Partidul și Securitatea .
Pasionat de proza lui Baconsky, Nicolae Drăghici navighează dezinvolt prin narațiunile acestui scriitor exemplar prin operă și destin. Meritul indiscutabil al eseistului este că reușește să aducă în actualitate un prozator care îmbină fabulosul și realul într-o țesătură inextricabilă. Timpul lecturii este simultan cu timpul interpretării. Anii de profesorat se vădesc în întregul demers. Discursul critic urmează un model didactic, scris cu o acribie specifică adevăraților profesori: ,,Am supus analizei următoarele volume: Echinoxul nebunilor și alte povestiri, Corabia lui Sebastian.… și Remember, fals jurnal de călătorie, împărțind studiul în patru capitole .
Dată fiind natura diferită a volumelor analizate (primul – o proză a straniului, înțelegând prin straniu o aventură consumându-se în limitele realității, dar în limitele ei extreme atingând, uneori, irealitatea; al doilea volum – povestea unei lumi agonice, crepusculare, societatea de consum; al treilea – în aparență, impresiile unor călătorii prin câteva țări occidentale, în esență o poveste ,,à rebours” a unui destin singular, de intelectual ivit la o răscruce derutantă a istoriei contemporane), am acordat fiecărui volum câte un capitol, identificând, când a fost posibil, prezența, în toate cele trei volume, a unor obsesii comune. Ultimul capitol e sintetizator și stabilește trăsătura dominantă a prozei baconskyene, plecând de la identificarea unui complex – acela al calofiliei.”
(În loc de introducere) Iată și titlurile capitolelor: I. Straniul și voința de mister; II. Avatarurile alienării; III. Călătoria -o aventură interioară; IV. Complexul calofiliei. Cartea devine o grilă de lectură a prozei baconskiene.
Motivarea studiului este o declarație de iubire de o sinceritate copilărească, dar care se dovedește a fi pe cât de profund autentică, pe atât de bine întemeiată.
,,Stătui lângă zid în bătaia tuturor duhurilor” e ipostaza personajului povestirilor, însuși naratorul multiplicat în cele zece povestiri, care pendulează între o lume reală și una imaginară: ,,Întâmplarile istorisite se desfășoară în locuri stranii, stăpânite de o singurătate apăsătoare, într-un peisaj dezolant sau în cetăți ale unor meleaguri ale solitudinii și pierzaniei.”
Clepsidra nu se mai întoarce și timpul încremenește, toate sunt înecate în acest ,,demult, demult”, un timp scitic, al agoniei. Cititorul este cucerit de curiozitate față de o taină parcă… ,,la vedere”, dar și adânc ascunsă din existența personajului. Întâmplările se desfășoară într-un decor fabulos, dar odată convenția acceptată bagheta magică îl transformă în realitate. S-au evocat ca posibile modele Eminescu, Macedonski, Sadoveanu, Mateiu Caragiale, Gala Galaction, Eliade, Voiculescu, Panait Istrati, Emil Botta și de aiurea Kafka, Camus, Orwell, Hesse, Julien Gracq, Dino Buzzati etc.
Scrisă alert, cu mână de prozator, interesantă și seducătoare prin harul critic, cartea lui Nicolae Drăghici ridică un văl de pe povestirile lui Baconsky și propune chei de interpretare, stimulând cititorul să caute singur răspunsuri. Limbajul e adecvat, exact, cuvintele intră în vărtejul comunicării și imprimă cercetării un caracter sobru și convingător.
Riscantă și temerară se dovedește încercarea eseistului, nevoit să navigheze printre zecile de articole, studii dedicate scriitorului. Odată aceste informații asimilate, scheletul eseului este închegat și Nicolae Drăghici bifează riguros, în cele patru capitole, originalitatea prozei lui Baconsky.
