Pe afară se face seară. În casa gândurilor noastre contemplăm urmele cu umbrele lor alungite și din ce în ce mai slab conturate. Mai tresărim și alergăm instinctiv, la poarta grădinii, ori la ușa casei. Pe acolo cugetul nostru retrăiește fecioria, ori poate vizita mamei venită de departe, atunci când încă ne purta de grijă. Apoi, în contemplația retrăirii, melancolia ne exprimă starea și o respiră duios. Totul pare… toamnă. Una în care rodul este strâns, interior grădinarului, ca o rapsodie, poate o epopee, poate o dulce poemă, așa cum sunt fructele toamnei, unele vorbind ștrengărește, altele tăinuind clipele intimității, precum niște comori neprețuite. Seara, la lumina lunii, a stelelor poleind cerul, ne amintim și de cei ce ne vor fi însoțit ruturile cu cântecul lor consacrat. Mihai Eminescu, George Coșbuc, Octavian Goga, Vasile Militaru, Alexandru Macedonschi ș.a., împrieteniți cu atâția muzicieni, inspirați și ei de duhul inefabil al înserării meditative, vor fi cu noi balsam al romantismului și al înseninării unei nopți ce stă să cadă, cu visele ei începute cu ochii deschiși și îmbătați de aducerile aminte.
Născut fiind, între schimbarea la față și adormirea Maicii…, cu ridicarea ei la ceruri, adică venit pe lume într-un 8 august 1943, demult, când vremea era dimineață abia ivită, cel cu răbojul zilelor oamenilor îi va ursi lui Gheorghe Cărbunescu, pe lângă multele daruri, evident acum roade încununate, respirația romanței. Respiri ceea ce ți-a cotrobăit interiorul, rostindu-te, întotdeauna, pe tine. Ce respiră, în aerul tuturor, prietenul înserării noastre? Ne-am cunoscut în mediul cultural al unui cenaclu literar și am constatat că inspiră încă, valoarea adăugată a poeziei. Am fost pe drumuri de țară împreună cu el, şi foarte des cu Ştefan Stăiculescu, el fiind conducătorul mașinii în care, ca vântul și ca gândul, sfidând… levitația uneori, atunci îl simțeam un iubitor al pământului și oamenilor din Oltenia, în care se va fi născut, pe Valea Oltețului, la Alimpești, deși numele îi ascunde povestea, mai veche, a moșilor lui pe la Târgul Cărbunești. Dar azi, constatăm că toți românii adevărați sunt unii rudă cu ceilalți și locuiesc întreaga țară și că în moda risipirii globale vor locui, global, planeta. Pe la Câmpul Mare al Gorjului, trecând cu mașina, nu călare, pe drumul întins de acolo unde se născuse demult inegalabila privighetoare Maria Lătărețu, aproape spontan, întrerupând abrupt conversația despre mașini, expertize ale evenimentelor, rutiere ori feroviare, respira și el măiastra locului din spiritul Mariei, al lui Arghezi, al lui Schileru. Apoi relua discuția rămasă, după ce se asigura, prin radio, unde se află ascunși cerberii siguranței rutiere, să nu ne deranjeze liniștea … zborului. Ba îl mai bârfeam – numai de bine, se-nţelege!- pe Ştefan, acum nefiind cu noi. Am zăbovit împreună pe la Târgu Jiu, Pestișani, Hobița, Baia de Fier, Polovragi, Slătioara, Horezu, Costești, Arnota, amintind aici doar câteva locuri unde am respirat împreună Oltenia de sub munte, ai cărei fii sunt amândoi, amprentaţi inconfundabil. Gică al nostru – că despre el vorbim aici!-, este o fire neostoită, ca râurile de munte, spirit sintetic, paradoxal așezat, prin autocontrolul pe care i-l dă disciplina formației inginerești. Are în sine gustul frumosului, ușor de remarcat în respectul de sine al ținutei sale impecabile, nu doar la evenimentele cu… haine bune, ci în toate împrejurările. Atenția acordată detaliului, atunci când organizator fiind de evenimente publice nu vrea să fie surprins de amănuntul neprevăzut, îi atestă responsabilitatea. Credem că aici exagerează puțin, tot din respectul pe care îl are față de oameni, pentru că pus în situații ne/programate să respire, numai cum știe el o romanță, o face dumnezeiește. Am trăit astfel o seară minunată la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”, când, la un eveniment dedicat lui Mihai Eminescu, ne va fi emoționat cu… dorul poetului,- cel ales fiind ultimul, cel din fața nemărginirii Mării! Apoi, în alte împrejurări, plăcerea de-a dărui viersului său potrivit versurile alese, ne-a transformat în stane vii. Ochii și urechile cu epiderma încrețită, împânzită de mii de antene înfiorate nu pierdeau ceea ce ni se oferea din inimă și cu însuflețire pilduitoare. Am înțeles demult, cât de important este să ști cum să dăruiești și la întâlnirea mea cu Gică, cu Ștefan, printre ultimii veniți în cercul meu de prieteni, totuși strâmt în interiorul unei tovărășii mai largi, am primit chiar certitudinea importanței gestului. Poate așa se va fi născut prin illo tempore ceremonialul, unul încă neconfiscat de aparența lucrurilor, adică rămas să ne exprime frumos sufletul cu dumnezeirea sa neintermediată de nimic. Are cu sine dodismul provocator, hâtru, al olteanului pus pe șagă, uneori manifestat abrupt. Aici trebuie să constat înțepăturile amicale date prietenului nostru comun, Ștefan Stăiculescu, și el gorjean stabilit în vecinătatea Râmnicului Vâlcea, pe Topolog. Plăcerea conversației și a finețurilor de limbaj, savoarea unor întâmplări redate cu trăire, i le-am constatat în casa vărului său Greere, acolo unde, cu dreptate, mă voi fi lămurit că între ai tăi, oameni obligatoriu egali ca normă a smereniei, chiar dacă te numești Constantin Brâncuși, unul cunoscut întregii lumi, tot gorjean, român ești, doar că ți-ai dobândit gloria, ca reprezentant al acestui „mare anonim”. Avea dreptate reprezentantul comun al locului, și o voi fi aflat după atâtea simpozioane pe la: Pestișani, Târgu Jiu, Hobița, Horezu etc., acolo la Baia de Fier ( la evenimentele dedicate marelui sculptor gorjean vom fi mers îndrumaţi de neasemuitul brâncuşolog: Ştefan Stăiculescu – vinovatul de serviciu, pentru introducerea noastră într-ale…Brâncuşologiei!), din gura vărului Ionică, un „filozof” necenzurat de nimeni și nimic, în curata zicere a spiritului locului. Patriotismul său local, puternic marcat, nu exclude iubirea întregului de țară și neam. Consecvența sentimentelor sale nu stă sub mode și manipulări propagandistice aiuritoare. Prietenii, pe care îi are, au povestea lor de viață, una în măsură să probeze prietenia. Invocăm aici numele lui Ion Ureche din Slătioara – pe la poarta căruia mă va fi purtat și pe mine – fratele unui poet, din păcate, prea puțin cunoscut: Damian Ureche. Pe Ion Lupu, originar din Mateești, instrumentist și o voce remarcabilă a folclorului românesc cu care Gică al nostru din Alimpeștii Oltețului, va fi susținut concerte pe la frații noștrii basarabeni, tocmai dovedind iubirea tuturor românilor, nu doar baștinii sale oltene, îl amintim, descoperiindu-I deasemenea, un spirit consonant cu neamul.
Amintesc un eveniment, special organizat, împreună cu Gheorghe Cărbunescu. Se petrecea în 11 Octombrie, 2011, zi în care mama mea de lapte ar fi împlinit centenarul. La Biblioteca județeană, se lansa CD-ul cu romanțe al lui Gică, sub titlul: „Mama”. În mănunchiul de romanțe, „A venit aseară mama!”, romanța pe versurile lui Vasile Militaru și, se pare, pe muzica lui George Enescu, deschidea fericit albumul unor nostalgice aduceri aminte cu care se identificau, în felul lor, toți participanții. Au fost acolo pe lângă cei mulţi: Ştefan Stăiculescu și Ion Ureche, fratele poetului Damian Ureche care ne va fi recitat din versurile fratelui (apoi vom fi vorbit împreună de poetul din Rugetu-Slătioara pe la televiziunea locală vâlceană și Ionică va fi recitat, din nou cu patos, din poezia fratelui Damian!). Ion Lupu va fi dat dat glas viersului oltenesc, iar Costea Marinoiu, la ultima s-a apariție publică cu mesaj prietenilor săi, înainte de eternitate, va omagia mama, în general, constatând-o iubire eternă. Acolo, darul lui Gheorghe Cărbunescu, își potrivea rostul. Mama mea aflată la centenarul nașterii, cea a domnului profesor Laurențiu Stilea, cu aceeași zi a venirii pe lume, a lui Vasile Militaru, în fapt ale tuturor oamenilor dintre mamele cu lapte și cele cu sân etern, își primeau dovada iubirii noastre. Acestui moment, și multor altora, Gheorghe Cărbunescu le va fi adus talentul său, acel talant, dat spre înmulțire, să ne fie cugetarea așezată în rosturile cu temeiuri moștenite și să ne contemplăm urmele zilei în faptul înserărilor noastre. La pieptul mamelor noastre, venite în faptul serii, suntem în paza tatălui nostru, și el prin preajmă.
Dragi prieteni vă dedic/Sufletul meu într-un plic,/ Viața-mi dusă-ntr-o speranță/ Ce se strange-ntr-o romanță. Cu această dedicație am primit în buchetul de romanțe sufletul lui Gheorghe Cărbunescu. Atunci când telefonul lui nu mă caută iscoditor, de multe ori provocator, de vreau să-l am în tihna serilor sfătuitor, îi slobozesc suflarea din plic și ea devine romanța întârzierilor mele, hrănindu-mi melancolia. Deschid larg ferestrele înserărilor noastre să intre liniștea în mantia umbrelor, să aud vânturarea de aripe a gândurilor iscate din cele petrecute și trecute în memoria scrisă a cerului cu sferele lui de cântări tainice. Duhuri pătrund atunci în casă și mă urmăresc adânc, dincolo de reverie, în ultimul colțișor al firii, să ne fie somnul lin, după atâta zbucium. Acolo, în aerul serii, te descopăr și pe tine Gică, cu speranța ta, și mai mereu, cu romanțele, vorbindu-ne viața. Iar Ştefan, sigur şi mâine în zori, îmi va aduce proaspăt „gândul zilei”, primit din virtual și retransmis să ne fie de învățătură și poate cuminecare!
NOTA În 11 Octombrie, 2013, mi-am amintit că Gheorghe Cărbunescu a adunat în cei 70 de ani tereștrii comorile vieții nepieritoare, doar atunci când sunt dăruite lumii de unde le-a agonisit.
*
Reluăm această poveste despre un anume moment de viaţă. Evenimentul era dedicat mamelor noastre demult plecate. Acum, aici constatăm că la sân de mume vor fi plecat şi dintre cei prezenţi, acum şapte ani: Costea Marinoiu la doar două luni (decembrie, 2013!), iar Ştefan Stăiculescu la şapte ani, adică acum câteva săptămâni (ianuarie, 2020!). Să fie un semn, peste timp, că faptele bune nu se uită când cei dragi se topesc în marele anonim! (31 ian. 2020)
*
NOTA Azi 16. Noiembrie, 2024, revin asupra acestei cronici și constat și alte plecări către …dincolo: Laurențiu Stilea, Ovidiu Mihail Stângă și mulți, mulți alții mai tineri decât noi, Moșule! Revin nu pentru a ne întrista de plecările celor dragi, care sigur ne vor veghea din înalt, ci pentru a-ți spune că întru Marius al tău, citindu-i „cugetările” din presa vâlceană (strânse într-o carte frumoasă!) am aflat speranța că vreme vine are luciditatea multor izbăviri; o cuprindere clară a lumii, cu înnoirea ei amețitoare. Am citit-o cap-coadă, imediat și m-am vindecat de un anume scepticism privind responsabilitatea generației, care ne urmează. Transmite-i și felicitările mele, asigurându-l că i-am împărtășit imediat… sentințele. Cam la vârsta lui de acum mă angajasem cândva la …„Spiritul civic” (1999-2006/4 volume, împreună cu fratele Nicolae!). Cele bune și… fiți mândri, Tu! Moșule și Mama lui, Maria!, de această rara avis, cu duh de aur!
*
Remember! 2025
Da! Niciodată, încă pe tărâmul ăsta fiind, nu se sfârșește povestea, ca un dialog care își cere o nouă filă! De ziua pomenirii anuale a lui Constantin Brâncuși – 15 Martie 2025, la Mănăstirea Lainici! – am retrăit și clipa pomenirii lui Ștefan Stăiculescu, sălășluit la Târgul Cărbunești. Tu, Gică ai fost organizatorul transportului celor 15 seniori, la pomenirile de la Lainici și la mormântul lui Ștefan. Nota de aici se vrea o fericită constatare. Ritualul pomenirii: cu vin și colac – și vocea preotului oficiant (pr. Nicolae State- Burluși) a fost făcut, cu cele sfințite în fața altarului Mănăstirii, și pe care le-am legănat acum și pentru un brâncușofil special/Ștefan Stăiculescu. Chiar Ștefan, slujitor marelui sculptor va fi fost cândva cel ce ne va fi înfiat pe noi vâlcenii…marii familii a lui Constantin Brâncuși. Seniorii aceștia, adoptați familiei de Ștefan, își fac anual pelerinajul să-și ostoiască dorul de marele sculptor și de cei în grabă, adăugați coloanei fără sfârșire cu duhurile înaripate căutând cerul. Le-am rostit numele, în fața altarului, și cele ale ultimilor plecați dintre rudele noastre… prin alianță (ai familiei lărgite… Brâncuși!): Vlad Ciobanu și Sorana Georgescu Gorjan!
Acum, în 2025, un soare de vară ne dăruise strălucirea de aur și bucuria unei zile speciale. Marea familie… a sculptorului se adunase pe Valea Jiului, la Lainici, deși în faptul nopții Parângul și Vâlcanul, munții posădari ai unei Căi a Eroilor și sfinților (vezi doar pe generalul Ioan Dragalina , pe Irodion și Visarion sfinții din sinaxar de aici!), zăvorâseră trecerea. Să dăm mulțumire Cerului sub care munții de omăt se vor fi îmbrăcat și ei în alb (precum tine, Gică!, Moșule!) și Organizatorilor între care cei din Peștișani/ Gorj și Obștea Mănăstirii, păstorită dumnezeiește de un arhimandrit erudit: Ioachim Pârvulescu! Pentru confirmarea prezenței adăugăm câteva imagini!
16 martie 2025
