VAIDEENI, VÂLCEA – ZILELE EUROPENE ALE PATRIMONIULUI – EDIȚIA A XXXIII-A

by Petre CICHIRDAN on October 22, 2025

Post image for VAIDEENI, VÂLCEA – ZILELE EUROPENE ALE PATRIMONIULUI – EDIȚIA A XXXIII-A

Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea, Fundația „Vaideenii” a organizat în zilele 12 – 14 septembrie 2025 Zilele Europene ale Patrimoniului sub egida Ministerului Culturii: „Patrimoniu și arhitectură. Ferestre către trecut, uși către viito”; și, care în sala Consumcoop din Vaideeni, în data de 13 septembrie 2025, a oferit un spectacol susținut de Ansamblul folcloric Miorița din Vaideeni și Școala Populară de Arte Vaideeni; urmat de o amplă expoziție de artă plastică cuprinzând două feluri de exponate: una intitulată „Sufletul lemnului” – lucrări de grafică – prezentată de Gabriela Herbel care și-a lansat cu această ocazie și volumul „Tălmăciri în culoare”, Ed. PC Print, 2025; și, cealaltă având pe simeze o serie (foarte multe) de tablori pictate în diverse tabere organizate la Vaideeni și intitulată, „Vaideeni, istorie în culori”…prezentată de criticul de artă Mimi Necula de la TVR Cultural! Mai amintim că vernisajul celor două expoziții a fost susținut de o masă de iubitori de frumos foarte importantă, cetățeni ai Vaideenilor și invitați din împrejurimile acestei comune care și-a câștigat un important renume de-a lungul timpului fiind un adevărat ambasador al Ardealului, Mărginimea Sibiului, care după Revoluția de la 1848 pur și simplu a invadat nordul Olteniei!…vâlcene. O sală de festivități plină în care a tronat un prezidiu condus de primarul Achim Daniel Băluță înconjurat de: Florin Epure – directorul în funcție al Direcției Județene pentru Cultură Vâlcea și, care prin competenta prezentare a fenomenelor culturale aferente manifestării și-a prezentat și în fața elitei Vaideenilor ultimul său volum de scriere istorică „Râmnicul medieval”, Ed. PC Print, Râmnicu Vâlcea, 2025; Cătălin Siiulescu, președintele Fundației Vaideeni (director al Palatului Copiilor Vâlcea) și care a îndeplinit și rolul de moderator al manifestării; Remus Grigorescu, vicepreședinte al CJ Vâlcea; Gabriela Herbel, Prof. Dr. de Arte vizuale și Istoria Artei la Liceul de Arte Plastice Vâlcea (personal am descoperit în lucrările de grafică ale dumneaei o lucrare reprezentând Biserica din Cimitirul Șirineasa, un monument excepțional, după părerea noastră, care stă să cadă într-o neagră uitare…poate așa autoritatea în domeniu va evalua cum trebuie situația și va reveni, sprijinind reabilitarea ei…); Doamna Mimi Necula, un personaj extrem de plăcut comunității Vaideenilor, critic de artă priceput, de la TVR Cultural, care a intervenit de mai multe ori restabilind liniștea necesară desfășurării spectacolului și vernisajului…dat fiind ecoul deosebut de pronunțat al sălii. Cu mare satisfacție am urmărit după câteva zile reportajul cu imagine dată pe TVR-Weekend matinal în 20 sept. 2025… După spectacol și vernisaj a urmat o socializare mult așteptată de toată lumea, cunoscut fiind gustul deosebit de plăcut al tohanului și brânzei de oaie de Vaideeni …

NOTA: Accesați pe Video Arhiva de pe Cultura Ars Mundi sau pe Google You Tube următoarele video filme:

– NICOLAE GIOANCĂ ȘI ANSAMBLUL MIORIȚA DIN VAIDEENI – ZILELE EUROPENE ALE PATRIMONIULUI – EDIȚIA A XXXIII-A

– ANSAMBLUL MIORIȚA DIN VAIDEENI – ZILELE EUROPENE ALE PATRIMONIULUI – EDIȚIA A XXXIII-A

– VERNISAJ EXPOZIȚIE ARTĂ PLASTICĂ – ZILELE EUROPENE ALE PATRIMONIULUI – VAIDEENI, EDIȚIA A XXXIII-A

Leave a Comment

Previous post:

Next post: