La Editura Intol Press Râmnicu Vâlcea, 2026, a apărut cartea cu titlul de mai sus și care este opera de debut a acestui tânăr scriitor, Victor Nevea și pe care nu-l cunoaștem decât din niște fotografii de familie. Un autor despre care nu știm decât că este mare jucător de șah amator, și mai știm că este pasionat de călătorii prin munții României. Mai știm că este vâlcean și că a fost coleg de clasă cu Bogdan Cichirdan cel care ține în spinare revista magazin cotidian cultural on line Cultura Ars Mundi. Nu sunt de prisos aceste informații, dar am vrut să fim foarte clari: este o carte a unui autor născut în anul 1980, care a trăit copilăria, zece ani în vechiul regim politic, întunecat politic, și zece ani în noul regim politic luminos al ultimului deceniu al secolului XX…Simțimi la acești copii născuți atunci moștenirea serioasă a dragostei de societate, patrie și natură, și mai apoi de libertate, pentru ca la intrarea în mileniul III să devină de o maturitate exagerată în față cu nevoi nebănuite înainte, și cărora trebuie să le facă față din greu…Cartea a apărut prin efortul integral al seniorului nostru editor, Mihai Sporiș, în calitate de tehnoredactor; și al Simonei Maria Popa Kis, tehnoredactor, precum și Ana Maria Lazăr, care a realizat coperție după concepția aceluiași Mihai Sporiș care i-a furnizat conținutul – fotografiile… Menționăm calitatea tiparului și promtitudine execuției dlui Andy Barcan, direcorul Editurii Hoffman.
Cartea Regele carcalacilor este o culegere de optisprezece povestiri realiste, onirice și romantice desprinse parcă dintr-o lume a anilor șaizeci – literari, într-un stil anume creat ca pentru lauda scriitorului român dintre lumi, Mircea Eliade dimpreună cu ciracii săi! …
*
„Pe cine mințiți, bă, voi?!”. Excepțională propoziție generică pentru epoca lui Nicolae Ceaușescu. Aveam și noi aici în urbea Râmnicului pe unu Gică Tănase, care stătea pe undeva prin zona blocurilor C.P.L.-ului făcute după proiectele sovieticilor- lecție de arhitectură – de civilizație și acum, și de știința construcțiilor – și care striga cînd ajungea în fața Institutului de Proiectări Județene, unde era agățat uneori un tablou al președintelui țării socialiste, Nicolae Ceaușescu: – „Dați-l jos! Dați-l jos!”…„Băi nebunule” striga cineva cuminte la cap…Striga iar nebunul de Gică Tănase: – „Dați-l jos, dați-l jos…să-l pup!”…Povestire în care te îndrăgostești de mizeria din jurul gării centrale din Sibiu, unde nebunii prinși de aventura strigăturilor sau beției, strigă, alături de un grup de vrăbiuțe care ciugulesc ceva firmituri aruncate de oameni, fericite, și care beau apă dintr-o băltoacă!…mai ceva ca în neorealismul italian al secolului XX! Mizerie afară, mizerie în sala de așteptare, mizerie în Bufetul care ar fi trebuit să sclipească de curățenie!
„Furtuna”. Interesantă descriere a furtunii lângă pădurea de pini, bătrânii muntelui, onomatopee, precum vântul supărat; sugestiv, pictural atât în ce privește cerul, cât mai ales în ce privește natura din fața cerului; iată, cât și pământul, precum în celebrul poem simfonic, Preludiile de Franz Liszt… Interesant cum narațiunea urcușului lent din cauza necunoașterii este la coborâre – întoarcere spre casă – aproape egală ca timp cu cea a coborâșului…specific ițanului care știe să meargă la deal și la vale cu același pas!… Și ce final!… „Și cum uneori pleci la drum cu o sticlă de apă și cu un sandwisch și apoi te întorci cu o găleată de prietenie și un litru de fericire”…Un fel de Amintiri din copilărie chiar din Voineasa.
„Regele carcalacilor”, început abrupt. O epopee specifică timpului trecut de libertate limitată și autogospodărire a campusurilor studențești din orașele fără pretenție la bogăția spirituală și intelectuală, sau din jurul blocurilor de garsoniere pentru nefamiliști și de confort IV!…Pentru că atunci când tăcerea e asurzitoare gândurile încep să alerge precum…carcalacii! Brrr am revăzut filmul lui Albert Hitchkok, Păsările…Mizeria asta asemănată cu o grămadă înfometată de șobolanii lui Ceaușescu sau păsările, pescărușii lui Hitchkok este dizgrațioasă dar prezent permanentă în aceste locuri publice care sunt căminele și blocurile de nefamiliști ale societății socialiste și comuniste, și neo, din primii ani ai secolului XXI! Regele carcalacilor nota zece din partea Intol Press!
„Portalul”…onirică! Și Portalul și Orașul Gazos sunt scrise foarte aproape de o stare poetică mai mult decât vizibilă, bacoviană.
„În curu…gol”. O excepțională narațiune scurtă și senzuală la vremea dintre adolescență și tinerețe (fără de moarte – oare ce este ca tinerețea?…lucru mare!) cu vorbe foarte puține și fapte multe (petrecute doar în minte), și sugestive. Nu ne rămâne decât să ne mândrim cu timpurile de altădată în fața acestui prezent netrebnic și care ne înpinge către trecut, transformându-ne în niște nostalgici. Desigur ne mândrim că avem un trecut, pentru cei mai mulți dintre noi, apolitic…Excepțională narațiuna? Da! Fiindcă ne face să trăim în virtualul (!) trecutului și fiindcă ne aduce aminte că putem încă să râdem natural de stângăciile iubirii juvenile, să zâmbim la urmă fericiți de mica, dar vitala împlinire. Lecturând Regele carcalacilor, unde tehnica și stilul, amândouă țintesc în modernitate și își spun cuvântul, și această povestire, chiar eseu despre o Love’s Labour’s Lost din piesa lui Shakspeare, desigur, mai aproape de zilele noastre, cititorul se întreabă ce vârstă are autorul Victor Nevea și alte cele lucruri personale, care în mod normal completează cartea, explică, justifică, contribuie la aducerea mai aproape a virtualului. Gândindu-ne la vârstă și la rolul experienței în orice acțiune în viață să enumerăm doar câteva exemple, celebre, despre multilateral și valoarea expresiei artistice care îmbracă în aur creația: Ceaicovski, Arghezi, Gaugain…au debutat profesionist în artă după 47 de ani! Nimeni nu se poate ridica deasupra mediei, atinge valoarea care ține de înaltul profesionalism, decât după trecerea perioadei de acumulare și a unei bogate și înalte experiențe… Am notat după lectura acestui volum, după lectura celor trei povestiri, Pe cine mințiți, voi, bă?!, Regele carcalacilor și În curu…gol, că acordăm o notă de 10 (zece)! cu plus, încă odată, așa, fără să ne oblige cineva sau să ne ceară, tânărului autor Victor Netea pentru această carte; povestiri, care îl plasează foarte aproape de o veritabilă pe verticală asimptotă literară…
„Insula”. Simbolism curat în acest dialog cu apa mării sau cu apa oceanului, ori cu marea înspumată printre colțurile de stâncă de culoarea granitului, negru acesta și alb, spuma apei…O povestire dialog cu sine însuși, evident dialog, după micul naufragiu. Dialog care nu ar fi fost, dacă n-ar fi existat barca sfărâmată, precum speranța sfărâmată cu a ei cale, stradă, către nicăieri; barca vieții schilodită dintr-o dată! Poate fi vorba și despre acest prezent care provoacă chiar virtual (înainte de producerea consecinței) naufragiul bărcii vieții…Prezent care tace ca un mut în fața întrebărilor mulților întrebători. „Dezamăgirea pe mine, că nu simțisem marea. Că valul ăsta mă luase așa pe nepregătite. Că după toți anii ăștia de navigat încă eram un mare amator. Că toate cărțile alea pe care le studiasem, toate tabelele de curenți și vânturi și stânci subacvatice, toate geografiile interioare și exterioare mie nu-mi folosiseră la nimic în momentul critic. Dezamăgirea că nu era zi și era noapte. Dezamăgirea că apa era udă și rece și zbuciumată, în loc de caldă și liniștită și primitoare. Și, mai presus de toate, că nicio barcă din preajma mea nu știuse să mă ajute. Să vină, să nu mă lase așa în derivă.” Recunoașteți, nu așa? Un minim text de psiho-analiză critică la adresa comunității prinse în ghearele ascuție ale globalismului forțat și neintegrant! Momentul este critic precum timpul de astăzi. Semenii nu se mai recunosc între ei și stau cu spatele unii față de altții ca într-un dans contemporan de pe Mezzo în care umbrele (după perdea) joacă în locul actorilor!…sau regizorul îl caută pe cel care a scris și semnat „În căutarea timpului pierdut”! Narațiune eseu, care arată că realismul și suprarealismul, chiar oniricul sunt vecini buni și de nădejde; și cinci mii de ani au rezistat și încă mai rezistă! O plimbare agățat de-o coadă de pește poate fi mai utilă decât sute sau mii de experiențe în școli urmate la zi! Toate narațiunile acestea, povestiri, pot fi transformate în nemăsurate poeme despre sine și lume, viață oglindită în mare sau viață suitoare pe versantul muntelui preaînalt…
„Colecționarul”. O Poveste cum nu mai este, care ne întoarce la literatura anilor 70, stilul emancipat între realitate și vis, stil: între premoniție și întâmplare, trascendent și suprarealism, prezent, de genul celui practicat în textele lui Michelangelo Antonioni (care a ridicat regia deasupra scenariului) din Blow up (relația dintre realitate și imagine – film din 1966) sau realitatea – fapta – textul din pelicula „Într-o seară un tren”, film din anul 1968 regizat de Andre Delvaux după romanul lui John Daisne… Totul, tulburător de real și poetic, întreaga natură era cu ei, fremătând împreună cu cele două personaje… „Întorși în cameră o descoperiră la fel de primitoare, caldă și chiar senzuală. Patul îi invita și lumina slabă a lunii îi îmbrățișa delicat. Făcură dragoste cu tandrețe, altfel decât de obicei. Savurau fiecare atingere, fiecare mișcare, fiecare sărut. Și se abandonau plăcerii mai mult decât știuseră să o facă vreodată. Și timpul trecea pe lângă ei, parcă nevrând să le întrerupă momentul special. Erau aproape în afara lui, în afara lumii. Într-un cocon de dragoste, îmbrățișați în prezentul mătăsos și dulceag. În jurul lor, camera începuse și ea să fremete. Și dacă ar fi avut ochi și pentru altceva decât pentru corpurile lor, ar fi văzut mocheta fremătând și patul pulsând în lumini difuze ce păreau să curgă dinspre ei spre adânc. Marea din tabloul de Turner se agita și ea și corabia cu pânze sălta pe valuri, înfruntând furtuna.”
„Reduta”. De foarte multe ori pădurea, miraculoasa făptuă a pădurii a fost decorul cel mai potrivit și natural al ascunderii în desișurile sale a scenelor de iubire dintre un el și o ea, scene care l-au inspirat și pe marele nostru gorjan, ursul din Hobița să imagineze sculptura modernă și înveșmântată in clasic: Sărutul sau eterna încleștare, eterna îmbrățișare, podoaba casei, familiei și Arcului de Triumf, o Poartă a Sărutului!… Triumful vieții pe pământ. Adevărata redută a vieții omului pe pământ este chiar iubirea de viață… Apoi urmează „Vidul”, „Tanya”, „Turnul”, „Muie Kafka”, „Ecranul albastru”…
Doamne, vai, digitalizarea, neglijată până în 1990 și reneglijată după, va produce numai erori…România nebeneficiind niciodată de un sistem informațional corect și, deci, nici de un sistem informatic, corect; și, atunci, cum poate să facă România după 2007 o digitalizare corectă?… cu un Minister? Așadar, astăzi propaganda globalistă nu face altceva decât să omoare România și să creeze un minister al digitalizării care să adâncească și mai tare criza care a cuprins România în această problemă a ușurării muncii din activitatea financiară prin înlăturarea facturii pe hârtie…Prea devreme și prea târziul fraților!… Păi cum să nu fie așa dacă fiecare instituție, sistem din țara noastră, și-a creat sistemul informatic propriu! Deci în România există zeci de sisteme informatice specifice unor domenii fără nici o punte de legătură cu un sistem informatic unic cum are fiecare stat din UE și din aiurea!! …Omenirea va muri cu fața la ecranul plin de cifre, și coduri de calculator fiindcă a uitat miile de parole!…și care se schimbă mereu de frica hoților! Doamne, vai, digitalizarea este fără noroc în această țară care prea repede vrea să se renunțe la tehnologia Gutenberg!
„Vipera de Gabon”. Relatarea unui vis, obsedant, scene onirice cu șarpele casei de Gabon, o viperă, lectura cărții, narațiunea fiind o reală plăcere. Constatăm, că in detrimentul debutului avem de a face cu un autor de mare clasă! Matur. Habar nu avem, nu-l cunoaștem, dar există real pe pagina de titlu! Citim cu plăcere, deoarece ne este stimulat cititul…Ne dăm seama cât de importantă este cartea în general și cât de importantă, iată, în partuicular! Narațiunea, tehnologia Gutenberg ne captează și nu mai dorim What shapp și facebook, nu mai dorim fiindcă nu mai facem față la mișcarea browniană care ne strică lumina, ne strică mișcarea și nu știm unde vom ajunge și cum! O narațiune excesiv onirică, care nu ne face rău!…citim în continuare…vise și iar vise și totuși, de ce vipera de Gabon? De aia!
„Bătrânul care vroia să fie Quetzalcoatl” și „Antiadevăr”…psiho filosofie economică în procente! Așa este moda acum. Să calculezi și să demonstrezi în procente. Viața omului, la general se află la procentaj, precum alegerile și corectitudinea politică aflându-se mereu la procentaj! Dacă crești pensia cu o sută de lei și sunt pensionari în număr de 5,5milioane, de unde vrei să ia bietul stat 500,5 miloane? Iaca, așa să-i dea pe toți din buzunar. Să dea câte 200 de lei! Și să le crească pensia cu 200 de lei că merită…dau odată la bugetul statului și primesc bani cu 200 de lei mai mulți, lună de lună! Ne-am obișnuit toți să facem calcule și să judecăm global în procente…Între atătea cifre și procente calculate la global, sinuciderea este o soluție, ca și provocarea loviturilor de stat!
„Mertz”. Banii nu aduc fericirea când sunt la ciorap sau în Bancă! Ci, mai degrabă iubirea dar iubirea nu poate exista fără bani. Bani din jocuri de noroc, bani din Fabrică, bani din falimentarea unor parteneri!…Mertz se sinucide cu tot cu avion fără ca nimeni să câștige ceva…precum un program ONU, artă pentru artă, idealism științific calculat, și din care globalizarea câștigă și popoarele mor sigur…În fond așa este făcută lumea. O lume care moare continuu și tot așa se naște! Norocul pe lume veghează și nu…regretul! Da. Mi-am schimbat haina și deci și înfățișarea…Pe la fizică am mai învățat ceva, dar, în rest, ce-am învățat nu ne-a trebuit niciodată. În viață nu am aplicat din Matemaică decât Aritmeica și Geometria plană și în spațiu…ceva din Trigonometrie dar am cheltuit foarte mult pe meditații și participări la Olimpiade…Tot pe la Fizică am învățat că indiferent de masă corpurile cad cu aceeași viteză și accelerație constată: g!
Îmi amintesc, acum 60 de ani zburam cu un AN 24 de la București la Suceava și în cele două ore de zbor am primit ceva aperitive grozave și o sticluță plată de coniac, 200 ml…Cumnatul meum cu 17 ani mai mare a băut două sticluțe. Am primit și bomboane ca să ni se destupe urechile…Vai ce rău era în democrația populară!…Astăzi de la București la Frankfurt am Main, prin Varșovie cu Agenția LOT în 4 ore de zbor am primit de două ori ceva ca niște Eugenii un pahar de apă sau un pahar de vin…zburând cu un teribil reactor cu două motoare de 200 de locuri, șase pe rand…Vai ce bine ne este acum!…
Ne bucurăm că editura noastră a editat aceast carte semnată de tânărul autor, Victor Netea, căruia îi mulțumim pentru încrederea arătată apelând la Ed. Intol Press…O carte cum rar se vede la un tânăr autor!
