ALEXANDRU TRIFU: „A FOST ODATĂ CA NICIODATĂ. REVOLTA. 1942-2014”

Cartea este un produs al Editurii Tracus Arte, Bucureşti, 2016 şi s-a executat după un material redactat (şi tehnoredactat) de Alexandru Trifu, din care un fragment (secţiunile 89, 90 şi 91 ale preconizatului roman-numit aşa de subsemnatul) a apărut în „Povestea vorbii 21” nr.1 (11) martie, 2015. După ce a fost refuzat de mai multe edituri din ţară să publice această carte (dartorită realităţilor româneşti surprinse înainte de 1989, dar mai ales pentru cele de după), iată, Editura Tracus Arte o editează… Declarăm, din start, că ne aflăm în faţa unuia dintre cele mai însemnate gesturi editoriale din ultimul deceniu, la vremea respectivă, când am luat contact cu cartea, 2014, lansând ideea că de la „Cronică de familie” a lui Petre Dimitriu, nu s-a mai tipărit o carte asemănătoare în spaţiul românesc, nu ca stil, ci ca forţă de transmitere a unor generoase idei, desigur, nu asupra lumii aristocrate a perioadei interbelice, ci în cea artistică a vremii…1950-1916! Acest lucru, de aflarea adevărului despre realitatea în artă şi societate, este cu atât mai important, cu cât lumea artistică de pretutindeni, a artelor plastice (lui A Trifu neplăcându-i această definire de „artă plastică” şi preferând-o pe cea adoptată după 1990 de societatea românească, de „artă vizuală”- în alte părţi fiind adoptată de mult, poate chiar încă de la momentul Pop Art al anilor ‘50), după 1907, a trăit şi trăieşte degringolada decăderii sale în modernism şi în…politic (dacă nu un politic autentic, măcar în unul prin care a înflorit critica de artă; modernismul fiind singura raţiune a „operei” de artă!)…Facem o paranteză, nici Constantin Brâncuşi şi nici Constantin Lucaci, cei mai reprezentativi sculptori ai secolului XX, români, nu au căzut în plasa modernismului, Brâncuşi, chiar, detestându-l…Ori „Revolta” (fiindcă plin de revoltă este Alexandru Trifu când se referă la ambele situaţii, nedreptatea socială şi prostia din politica trecută, românească, şi cea din lumea artistică mondialzată, lui Trifu aparţinându-i sintagma de „mutant globalizant”) tocmai la aceste aspecte se referă, şi ar fi minunat dacă toţi românii ar intra în contact cu lucrarea sa literară, extraordinară în reliefarea multor adevăruri. Noi rămânem la părerea că lucrarea lui Alexandru Trifu are caracterul unui roman, el şi familia sa, reprezentând personajele principale-importante, care pornesc din trecutul impresionant al românilor din interbelic, şi chiar ante, şi ajung, trecând prin comunismul specific românesc, dar şi prin capitalismul eronat, central european, în acest timp al posmodernismului, în această lume, care, nu mai contează unde, este dominată de spaimă şi este considerată de cei mai mulţi, fără viitor! Vreţi să ştiţi cine poartă vina acestor realităţi-nedreptăţi? acestei lipse generalizate de speranţă? atunci luaţi filă cu filă această carte, şi acordaţi atenţie, dar şi indulgenţă, unui caracter puternic spiritualizat…

Omul prezentului, de acum, din secolul XXI se află la intersecţia dintre două milenii, doi şi trei, din era lui Christos, din care cauză drumurile îi sunt blocate. Menirea pe care o are în această viaţă i se şterge treptat şi, cu alură asimptotică înspre rău, i se aşează în faţă, în orizont, împreună cu spaţii şi timpuri noi, iluzorii, şi, mai curând, false! Până în 2000 mai exista o speranţă, că, totuşi, nu va urma sfârşitul lumii, Apocalipsa fiind un fel de „fata morgana”. După anul 2000 speranţa a dispărut, copiii duc jocul mai departe, înspre bătrâneţe, sărind peste spaţiul productiv şi inteligent al muncii şi al maturităţii… Bătrânii sunt mai neputincioşi, vremurile, venind peste ei mai repede decât s-au aşteptat, şi, în cuminţenia lor, asiguraţi cu carduri în bănci şi cu dinţi extrem de falşi, simt că nu mai au nici o perspectivă, iar genele lor sunt pe cale de dispariţie în ceea ce priveşte rostul ştiut… Experienţa lor a devenit o ruşine pentru ei sau prezintă total dezinteres, pentru urmaşi, într-o lume în care a diaspărut frumuseţea muncii şi în care copiii nu iubesc, la rândul lor, copiii… Cartea lui Alexandru Trifu vede lumina tiparului într-un asemenea moment şi ea devine o necesitate pentru cei care încă nu dau înapoi, dar mai ales pentru tânara generaţie care trebuie să ştie în ce fel de lume şi-a găsit până acum rostul, dacă l-a găsit, şi în ce fel de lume şi-l caută în continuare…În primul rând ne referim la realitatea româneaască din perioada comunistă şi postcomunistă, dar şi la realitatea europeană postbelică cu precădere realitatea artistică, dar şi realitatea socială şi politică. Autorului nu-i scapă nimic din lumea în care se mişcă, părând a se situa pemanent de partea adevărului oricât ar fi acesta de crud. Descrierile sale, afirmaţiile, uneori, sunt duşuri reci, nu tocmai confortabile, care din unghiul unora par reale, din unghul altora sunt nereale pornite fiind din conflictele personale, astfel, părându-ne câteodată extrem de subiectiv. În carte personajele sunt date cu nume şi prenume, personaje reale, multe având funcţii înalte în statul român. Discursuri sau relatări nu tocmai democratice, mai ales că românii au absentat şaizeci de ani de la cursurile şi examenele despre actul democratic. Poate doar Ştefan Dumitrescu, scriitorul nostru de la Tulcea, în romanele sale, să mai fi fost atât de direct. Considerăm capitolele închinate vieţii artistice din cercurile înalte, mondiale, ca fiind cele mai reuşite, până acum, nimeni, neajungând ca Alexandru Trifu, să o pună, partea negativă, în evidenţă. De fapt, încă din 2003, în „Căminul românesc” din Geneva, Alexandru Trifu se făcea cunoscut prin atitudinea sa declanşată împotriva „preapocalipsei” care cuprindea întreg spectrul de artă la nivel mondial… „A fost odată ca niciodată. Revolta. 1942-2014” o considerăm o carte de mare curaj, un veritabil roman al realităţilor contemporane din această lume a artelor, şi nu numai, care te ţine cu sufletul la gură, căci nu există om cu „scaun la cap” să nu fie curios să afle acele substraturi care au făcut ca în prima jumătate a secolului XX tabloul unui pictor executat în câteva ore, să valoreze cât podul arcuit peste Golful Hudson… Ca să înţelegem acest prezent, care ne doare prin lipsa, generalizată, de speranţă (iată, în numai câţiva ani devenind astfel), trebuie, mai întâi, să înţelegem „enigmele” din trecutul nostru imediat!…
*
Iniţial, fiecare dintre citatele pe care le dăm în continuare, a fost comentat de noi când am lecturat cartea, dar, în final, văzând că de fapt scrisesem aproape o altă carte, format A5, 70 de pagini, am renunţat la părerile noastre şi am lăsat cititorilor plăcerea de a le comenta singuri, fiindcă este imposibil să citeşti această carte şi să nu ai reflecţii proprii. În fapt, această însuşire de a stârni comentarii, de a oferi şi soluţii, face dintr-o carte un produs de mare valoare…

„OM, aminteşte-ţi, eşti pe acest pământ să IUBEŞTI nu să faci justiţie” … „Numai dorinţa permanentă de a descoperi, de a lupta, de a protesta, de a fi solidar şi nu complice, capacitatea de a face sacrificii ne permite să cucerim libertatea, ne ajută să urcăm spre lumină, să nu coborâm spre tenebre”. … „Lasă mamă, o bucată de mămăligă şi o ceapă să avem pe masă, principalul este să punem capul pe pernă liniştiţi.” … „Acea Moscovă se ocupa cu dragoste…de omul nou ce va popula întreaga planetă” … „Loc care înainte (de colectivizare n.n) era sursa unei oarecare prosperităţi a devenit un loc sinistru care nu mai producea practic nimic. Ţăranii deveniţi funcţionari la stat furau şi puţinul rămas, căci furtul devenise mijloc de supravieţuire. Peştele care se afla din abundenţă în lacul Greaca a dispărut complet deoarece lacul a fost secat pentru a se planta porumb. Deoarece apele freatice se încăpăţânau să se supună ştiinţei comuniste au transformat fostul lac într-o imensă şerpărie unde nimeni nu mai îndrăznea să intre. Nu m-am mai întors niciodată pe acele meleaguri. Sfârşitul bunicii mele, dispariţia casei, a grădinei, toate acestea au provocat în sufletul meu o rană prevestitoare de evenimente ce vor urma inexorabil drumul tenebrelor. Din acel moment pentru mine a început să funcţioneze, în paralel dacă nu în principal un alt calendar. Un calendar fară zile fară nopţi, fară sărbători, un fel de desfăşurător al unui deţinut care-şi marchează, zgârie pe zidul celulei, zilele care-i mai rămân, care-l despart de momentul eliberării mult visate, când v-a regăsi primăvara”. … „Într-adevar, se poate spune că o casă are un suflet care intră în simbioză cu cel ce o locuieşte. În momentul când pierzi sau îţi părăseşti casa, ţara, chiar dacă reuşeşti să-ţi refaci un cămin pe alte tărâmuri, cum a fost cazul meu şi al soţiei mele, vei fi ca o floare fără rădăcini. Te vei veşteji înainte de soroc.” … „Că tatăl meu a fost trimis să muncească ca strungar de către un individ obez şi transpirat care-şi zicea primar al « Primăriei de Verde ». Un analfabet care umilea pe cel care la vârsta de douăzeci şi doi de ani fusese asistent universitar, la treizeci de ani profesor universitar suplinitor, şi profesor titular la treizeci şi doi de ani…” … „A fost barat drumul celor despre care Jean d’Ormesson, scriitor, membru al Academiei Franceze, spune în a sa carte O istorie a literaturii franceze vol II: Noi datorăm mult Românilor. Ei ne-au dat nu numai cu generozitate actori şi sculptori: un Brâncuşi, o Elvira Popesco, cu accent de neuitat… Ei ne-au dat unii dintre cei mai buni artizani ai limbii noastre pe care o cunoşteau mai bine decât noi şi pe care o iubeau tot aşa de mult ca noi: Doamna de Noailles născută Brâncoveanu; toţi Bibeştii îndrăgiţi de Marcel Proust; într-un gen destul de diferit, Tristan Tzara, fon-datorul mişcării DADA; Panait Istrati, un romancier al aventurii, autorul şi în special cei trei prieteni, Mircea Eliade, Eugen Ionesco şi Emil Cioran. ” … „Alţii s-au trezit şi au acceptat situaţia mergând pâna acolo în a colabora şi atunci, şi acum. Aşa zişi pragmatici, realpoliticii. Din păcate cei ce s-au trezit şi nu au suportat jugul au fost totuşi puţini. ” … „În acest timp mama mea îşi concentra activităţile pentru sporirea confortului casei. Să pună gaze, să cumpere televizor şi în cele din urmă să cumpere casa în care locuiam. În acest scop ritmul meditaţiilor s-a accelerat, împrumuturi la Casa de Ajutor Reciproc şi bani luaţi cu dobândă.” … „Ori, experienţa lui de viaţă îi spunea că principalul în viaţă este să munceşti îndârjit toate celelalte fiind secundare.” … „Cuvintele lui au fost: Tovarăşe profesor ar fi o crimă să nu-şi continue drumul, precizând că va trebui să am umerii solizi în meseria de artist…” … „Un artist nu este un specialist ci în acelaşi timp poet, muzician, matematician, filozof, un căutător şi descoperitor de comori pe care să le pună la dispoziţia semenilor. Că drumul unui artist este un permanent dute-vino în trecut şi viitor cu uşoare opriri în prezent. Forţa unui profesor este aceea de a dovedi că metoda lui nu este a lui ci rezultatul memoriei colective, un dialog permanent cu misterul legilor naturii. Umilinţa şi meditaţia constitue elemente de bază ale conştiinţei de artist. Un artist trebuie să-şi cucerească libertatea de spirit maternizat de profesorul său.” … „Am fost martorul direct al aproximaţiei, amatorismului şi dacă vreţi al unui anumit intuiţionism cu aere savante. Bineînţeles că mă consider şi victimă printre victime. Am pierdut ani din viaţă din cauza unui sistem de învăţământ organizat de hoţi de visuri şi vieţi care mai hălăduiesc şi azi. Am pierdut timpul ca să aflu că frumosul nu trebuie confundat cu arta, că arta este o invenţie umană genială pentru a suporta permanenţa efemerului. Că frumosul nu-l putem explica, că trebuie să-l descoperim şi să-l relevăm cum spunea Gaudi. Iar pentru aceasta trebuie avut un suflet, un EU. Şi numai când acest EU intră în fuziune cu spiritul universal atunci găsim frumosul, extazul, fericirea, pacea atât căutată de OM, acea stare imaterială ce ne permite să descoperim eternitatea. Sorensen Kierkegaard explică foarte bine procesul de definire şi regăsire a EU-lui.” … „Astfel Dostoievski inspirat de un personaj real, Serghei Neciaev, a scris romanul Posedaţii. În 1872. Iată ce scria acest revoluţionar în al său catesism revoluţionar, 1868: Sarcina noastră este de a distruge, o distrugere teribilă, totală, nemiloasă, universală. Tot Dostoievski în Fraţii Karamazov (1880) spune: Dacă Dumnezeu nu există, totul este permis ” … „Dar cum eram într-o lume ce mă mira din ce în ce mai mult m-am lăsat condus, cum spun eu, de teoria dopului de plută aruncat în râu, inspirată din filozofia chinezului Lao-Tzeu, lasă-te dus de apă până când ajungi la mare”. … „Revoltă ce m-a determinat să iau hotărârea dramatică de a mă exila. Profit de aceast[ ocazie precizând că eu ca şi mulţi alţii, nu am fugit, ci am fost GONIT ca şi mulţi alţii.” … „Familia este un centru de stabilitate, artistul, de instabilitate. Familia este un centru de pace, de armonie, artistul o sursă permanentă de angoasă, de nemulţumire. Familia este destinată a avea copii, a se multiplica. ” … „Omul, aşa cum bine spune Berdiaeff, este o fiinţă paradoxală. Vrea în acelaşi timp ordine şi libertate…” … „Când mama mea a fost internată, Crina, o vizita des să o spele pe spate căci surorile medicale erau ocupate cu pălăvrăgeala şi numărarea banilor. Normal, într-o ţară unde nimeni nu trăia din salariu. Nu degeaba circula zicala: Noi ne facem că muncim iar statul se face că ne plăteşte.” … „Aşa supravieţuia (înainte de 1989 n.n) poporul român incopetenţei şi jafului ce continuă şi azi la scară industrială (2014 n.n). ” … „Cum se adeveresc din nou spusele lui Cioran: Limita suferinţei este o suferinţă şi mai mare”. … „La rândul nostru, eu şi Crina am dat de un alt excroc ce ne-a vândut trei miniaturi pe fildeş, zise vechi, dintre care una semnată Renoir, cu 30.000 lei de a căror falsitate ne-am dat seama numai odată ajunşi în Elveţia.” … „Cultura, mass-media este în mâna stângii, fenomen care priveşte, de altfel, întreaga Europă. Dar surpriza stupefiantă, când am sosit la Geneva (1982 n.n), a fost aceea de a descoperi că partidul socialist este majoritar în Elveţia. De abia cu ocazia referendumului negativ privind aderarea la Piaţa Comună s-a făcut simţit un uşor declin al acestuia care continuă şi acum, în 2014. Verzii, ecologiştii, de asemeni. Despre verzi se spune, de altfel, că sunt ca pepenele, verde pe dinafară şi roşu pe dinauntru.” … „Nu puteam să-i opresc la noi (1991 n.n), de unde bani pentru tratament în principal. Nu aveau nici o asigurare de boală sau de accident care costau enorm, având în vedere că sunt străini. Este oribil să fii cu mâinile legate şi să nu poţi face nimic ca să-ţi salvezi părintele tău.” … „Plec acasă şi, pe drum, iar fac pipi în pantaloni. Ce puteam eu să fac mai mult pentru Crina?” (la aflarea diagnosticului de cancer al soţiei n.n) … „Am lipsit de la servici trei zile, maximum autorizat fără certificat medical. (…) Dacă refuzi în continuare o să pleci de aici român împuţit.” … „Dacă ne gândim la Italia şi chiar la ţara noastră, Elveţia nu se poate mândri cu o pictură religioasă faimoasă cantitativ şi calitativ. Cu atât mai mult este de admirat munca lor de conservare a memoriei materiale şi spirituale naţionale.” … „Cu timpul am început să diferenţiez adevăraţii anticomunişti, foarte puţini, de falşii anticomunişti, de ipocriţi, de agenţi ai securităţii, de oportunişti abjecţi, de profitori, de refugiaţi economici.” … „Cei vinovaţi de exodul a zeci de mii de români trebuie să platească în faţa unei justiţii demne de o adevărată democraţie, nu să-şi umple în continuare buzunarele pe cale frauduloasă.” … „Metaforic, bineînţeles îmi mai spunea: în Occident nu trebuie să te duci la şcoală, căci aceasta este la fiecare colţ de stradă. Gândindu-se mai ales la Italia, acest muzeu în aer liber.” … „Nopţi întregi am fost bântuit de coşmaruri spunându-mi cum a fost posibil să-mi părăsesc ţara torturată de comunişti şi să dau peste aceleaşi specimene odioase.” … „Anii petrecuţi în ţara mea sub regimul comunist când orice contact cu lumea exterioară era interzis, au creat un decalaj care nu numai pentru mine ci şi pentru întreaga generaţie căreia îi aparţineam, nu mai putea fi recuperat.” … „Fiind vorba de rolul BANULUI de CAL TROIAN în distrugerea ARTEI aşa cum a fost ea concepută de OM în decursul mileniilor. Îmi voi permite să citez o referinţă în cultura franceză care a descris foarte bine efectele materialismului, marele scriitor Louis-Ferdinand-Céline: « Comunismul materialist, este MATERIA înainte de toate şi, când este vorba de materie, niciodată nu triumfă cel care este superior ci, întotdeauna, cel care este cel mai cinic, cel mai şiret, cel mai brutal. Priviţi deci în acest U.R.S.S cum banul s-a reconfortat! Cum banul a regăsit imediat întreaga sa tiranie! şi încă la puterea treia! Atât timp cât îl flatăm, POPU ia tot! înghite tot! El a devenit acolo hidos de pretenţios, de suficient, pe masură ce era împins cât mai adânc în rahat, pe masură ce-l izolăm mai mult! Acesta este fenomenul oribil. Şi cu cât este mai amărât, cu atât devine mai îngâmfat! De când credinţele au luat sfârşit, şefii îi exaltează toate defectele, toate sadismele, îl ţine în frâu mai ales prin vicii: vanitatea, razboiul, MOARTEA într-un singur cuvânt… Îl face să crape prin mizerie şi prin vanitate de asemeni? Vanitate înainte de toate! ” … „ Aşadar iată ce spune Tzvetan Todorov într-un interviu acordat revistei elveţiene L‘Hebdo din 18 10 2010: …Rolul dominant al economiei în societate este flagrant. Trădat de comunismul real şi de leninism, marxismul aprecia, ca şi neoliberalismul, că supremaţia economiei constituie esenţialul vieţii şi al colectivităţii… În mod paradoxal, neoliberalismul şi comunismul se aseamănă prin monismul lor, prin dorinţa lor de a supune totul unui factor unic: voinţa colectivă într-un caz şi voinţa individuală în celălalt caz… Căci, dacă nimic nu limitează libertatea individuală, ne reîntoarcem la supremaţia forţei. (Se vorbeşte în permanenţă de drepturi şi foarte puţin de obligaţii, aş spune eu). Mai concret, dacă dorinţa de îmbogăţire nu întâlneşte frâne şi limite, există riscul de a dăuna colectivităţii. « Puterea trebuie să oprească puterea », Montesquieu. Căci influenţa persoanelor particulare ce ar corespunde astăzi cu influenţa forţelor economice, a devenit impresionantă graţie globalizării. La întrebarea, dacă secolul XX a fost cel al totalitarismelor, ce va fi secolul XXI? Tzvetan Todorov raspunde: Vedeţi cum este imposibil de a prevede viitorul: cine-şi imagina, în 1985, prăbuşirea zidului Berlin-ului? Gravele probleme care ne aşteaptă în cursul acestui secol nu sunt de natură politică, ci demografică, ecologică sau energetică. Probleme aşa de ample încât noi nu ştim încă ce soluţie să găsim. Sper că vom acorda într-o zi mai multă atenţie. ” … „Aşadar, CALUL TROIAN de care aminteam puţin mai înainte, cu toate derivele sale pernicioase, a pătruns în Europa, instalându-se de fapt în intreaga lume prin procesul de mondializare. ” … „Totul a început odată cu al doilea război mondial. Parisul fiind ocupat de armatele lui Hitler, mitul oraşului lumină a dispărut, fapt care a permis o deplasare geoculturală în Statele Unite. Libertatea de expresie şi-a găsit un nou loc de desfăşurare. De acolo va reveni în Europa în 1948 impulsionată de planul Marshall pentru a face baraj, se afirmă, ideologiei totalitare comuniste. A fost propusă şi impusă o altă logică culturală în cadrul unui nou mod de viaţă. Renumita WAY OF LIFE. Hollywodul fiind principalul suport mediatic. Pentru a ne da seama imediat de forţa acestuia amintesc că filmele cu lagărele naţional-socialiste proiectate cu ocazia procesului de la Nüremberg au avut un rol decisiv în sentinţele date. Pentru prima oară în istorie într-un proces de mare anvergură forţa ima-ginii şi-a dovedit eficacitatea. Aşadar Statele Unite au făcut o INVESTIŢIE CULTURALĂ cu ocazia planului Marshall ale cărei urmări le vom vedea. Dar pe lângă sumele enorme trebuia creat şi un suport intelectual solid pentru a dovedi că arta, cultura americană, îşi merită locul de lider. În acest sens, actorii principali au fost doi critici de artă, Clement Greenberg şi Harold Rosenberg care au cauţionat artişti ca Gorky, Matta, De Kooning, Polloc, Newman şi mulţi alţii. Ideea principală era de a susţine teza potrivit căreia calitatea intrinsecă artistică nu mai trebuia luată în consideraţie. Noţiunea de operă de artă trebuia anulată. A venit timpul Anti-Operelor, Anti-ARTĂ. Obiectele artistice, constituind de acum încolo un pretext necesar dezvoltării a numeroase şi diverse teorii artistice ca Pop – Art, Minimal, Conceptual, Land, Neo, Neo în permanenţă. Teoria devine mai importantă decât opera de arta în sine.” … „La bienala din Veneţia din 2007 comisarul expoziţiei este americanul Robert Storr considerat un Papă în lumea artei, unul, deci, care dă consemnul ce trebuie urmat: pictor, critic de artă, conservator de muzeu; cel mai vechi cadru universitar al şcolii de artă al Universităţii din Yalle. El spune: Esenţialul este ce vrea să spună artistul şi nu ce vedem. Artistul are ca vocaţie să explice ceea ce NU vedem, a face invizibilul vizibil. ” … „Unul din personajele cele mai importante în această nouă dinamică « culturală » a fost Leo Castelli, veneţian de origine, emigrat în Statele Unite. El a avut intuiţia de turnură care va fi luată de relaţiile dintre SUA şi Europa la toate nivelurile, inclusiv cultural. Mai ales că avea informaţii din surse sigure, serviciul de informaţii american al cărui colaborator a fost, fiind trimis în Europa Centrală odată cu amata americană. Şi nu întâmplător în Europa Centrală, cunoscută foarte bine de prima lui soţie Ileana Sonnabend, născută în România. Obţinând informaţiile necesare noii politici culturale ale guvernului Statelor Unite, revine în Statele Unite unde colaborează cu Alfred Bar care a avut un rol determinant în creerea Muzeului de Artă Contemporana din New-York.” … „Artistul spre bucuria lui… de scurtă durată, a fost scos din izolarea lui fiind transformat în animator socio-cultural, INTEGRAT IN SISTEM, bucuria sistemelor totalitare. Noul sistem totalitar al aşazisului sistem de piaţă, de marfă, dictat de bursă, de bani, total opus ideii de spiritualitate. Nu se mai crează artă, se emite, ca bonurile de tezaurizare. Nu se mai cumpară artă ci semnături. Iar pentru a avea dreptul de a semna şi implicit de a vinde trebuie să te înscrii în postulate ideologice precise. Iar acest drept îl dau o sută de oameni ce decretează care artişti sunt buni, bunele pânze, şi bunii cumpărători. Ce afirm nu este o formă de delir ci rezultatul consultării unui material bibliografic important de unde am ales două cărţi care, cred, rezumă foarte bine situaţia şi pe care le recomand: Artistes sans art autor Jean-Philippe Domecq, editura Esprit şi Grands et petits secrets du monde de l’Art autoare, Danièle Granet şi Catherine Lamour, două jurnaliste care au anchetat timp de doi ani călătorind de la Shangai la New-York, de la Berlin la Miami.” … „Deoarece arta face parte integrantă din societatea de consum-dixit Pierre Huber.” … „Materia primă pentru vânzarea produselor artistice este supra abundentă: prostia, incultura şi banii.” … „Nazismul adică naţional socialismul şi comunismul au avut ca bază ideologică trama distructivă a aşa zisei logici, binare, cu noi sau împotriva noastra, actualizată în pro-american sau contra american. Ea este generatoarea ideii absurde a omului nou-arian şi mai târziu a lui homo-sovieticus, iar astăzi viziunea etnocentristă occidentală a democraţiei în numele căreia se poartă razboaie planetare.” … „Capitalismul poate convieţui cu democraţia, comunismul nu. În momentul de faţă, de fapt, nu se mai poate vorbi de capitalism şi comunism ci de o tendinţă generalizată spre o DICTATURĂ MATERIALISTĂ, la nivel mondial, a cărei origine o găsim în Manifestul Partidului Comunist-1848.” … „Rasismul naţional-socialist cu al sau OM NOU care presupunea eliminarea poporului evreu ca soluţie a fericirii generale, rasismul comunist care implica exterminarea fizică şi morală a oricărei opoziţii naţionale şi internaţionale prin teroare permanentă, erau condiţii sine qua non a Paradisului pe Pământ. Stalin a vrut să deporteze toţi evreii din Rusia, în Siberia, unde să le creeze un aşa zis stat. Era obsedat de complotul evreilor împotriva sa, declanşând procesul de tristă memorie al Halatelor Albe, proces care a încetat numai odată cu moartea sa. (…) …Grigori Zinoviev care afirma că vom construi socialismul chiar dacă din o sută de milioane vom extermina zece milioane. Trebuie ştiut că N.K.V.D.-ul a fost organizaţia statală care a inventat şi a folosit pentru prima oară, deci înaintea naţional-socialiştilor, naziştilor, gazarea duşmanilor adevăraţi sau presupuşi, sub forma unor camioane special adaptate în acest scop. Fapt real relatat în cartea document scrisă de Alexandr Soljeniţin numită Două secole împreună, 1917 – 1972, Evrei şi Ruşi înaintea revoluţiei volumul I, şi volumul II Evrei şi Ruşi în timpul perioadei sovietice, Editura Arthème Fayard – 2002.” … „Europa de vest se credea la adăpost. După euforia celor 30 de ani numiţi glorioşi alimentaţi de Planul Marshall, calul Troian al materialismului aşa zis liberal, a intrat şi ea pe drumul regresului la toate nivelurile.” … „Ipocrizia sfruntată fiind noua faţă a politicii internaţionale în raport cu sensul originar dat de Aristotel şi anume: Omul este destinat prin natura sa nu numai pentru a trăi o existenţă biologică, ci şi pentru bine şi fericire. Fericirea presupune o independenţă maximă faţă de constrângerile materiale pe care individul este incapabil să o obţină singur şi care nu este realizată decât în COMUNITATEA politică.” … „Calea către Apocalipsa spre care duce ineluctabil ideea, demenţa de dominare mondială, este ilustrată, cred eu, de către una din revelaţiile lui Iisus Christos care spune că la SFÂRŞIT, fiecare va fi judecat după fapte iar Satana, marele şarpe malefic va fi distrus, RAZBOIUL originar care opune COPIII luminii celor ai TENEBRELOR se va sfârşi. Dar această delivrare va fi însoţită de suferinţe incomensurabile . Oare cum a fost posibil că Statele Unite, o ţară fără istorie comparabilă cu cea a Europei, fără o tradiţie culturală, spirituală solidă, a reuşit să impună un comportament societal total străin Europei?” … „Tratativele duse în cel mai mare secret dintre George Bush – tatăl şi Mihail Gorbaciov, în apele teritoriale ale insulei Malta au consfinţit supravieţuirea comunismului…(…) Homo Sovieticus cu a sa mentalitate aşa de bine descris de Alexandr Zinoviev, de fapt s-a extins în întreaga lume. (…) În China comunismul perdurează (persistă n.n) ca ideologie unică şi de Stat aplicându-se strict doctrina trotzkistă. Îl citez din nou pe Trotzky cu a sa carte scrisă în 1930 deja, L’internationale communiste après Lenin (Le grand organizateur de la défaite): Socialismul va învinge capitalismul folosindu-se de politica pieţei, prin intervenţia preţurilor mici.” … „Americanizarea vestului Europei şi rusificarea estului Europei a avut o consecinţă dezastruoasă asupra educaţiei, instrucţiei, culturii la nivelul întregii planete, capacitatea de discernamânt generală fiind foarte mult diminuată.” … „Mondializarea descrisă ca panaceu universal al tuturor imperfecţiunilor care nu a făcut altceva decât să dizolve puterea statului, naţiunii, în favoarea capitalului internaţional speculativ care, practic, nu mai produce bunuri materiale, ci se reproduce şi se multiplică el la infinit atrăgând corupţia; şi, care se generalizează şi se amplifică. Pe aceeaşi linie se înscrie ca rezultat distrugerea lianţilor societăţii precum familia, credinţa într-un Dumnezeu, efectul vizibil ce capătă din ce în ce mai multă amploare fiind comunitarismul politic, religios, cultural, pe scurt revenirea la o formă tribală de existenţă umană.” … „Marx: Dacă vreţi să distrugeţi societatea capitalistă, măriţi la nesfârşit impozitele.” … „Acum zicese împărţim pe tot globul aceleaşi valori. Oare? Oare noul Păgânism de un materialism abject nu ne conduce direct la Apocalipsă? În acelaşi timp există soluţii pentru evitarea lui. Instrucţia, educaţia, cultura, lupta pentru democraţie, elemente interdependente şi complementare, şi convingerea că Dumnezeul Natură ne-a închiriat…cu generozitate o planetă extraordinară, PĂMÂNTUL, căruia trebuie să-i plă-tim o chirie…prin grija pe care trebuie să i-o purtăm, pot constitui salvarea UMANITĂŢII ÎNTREGI.” … „Trăim într-o falsă virtualitate şi nu în cea Divină, singura autentică pe care urmează să o descoperim. Mulţi oameni sunt nemulţumiţi de ceea ce numim Dumnezeu pentru că justiţia umană nu coincide cu cea a Divinităţii. Dar Dumnezeu nu a creat universul ghidat de logică umană. De aceea cred că oamenii pot să se corijeze privind şi ascultând NATURA, cheia supravieţuirii lor. Opunându-se Divinităţii sau ignorând-o se opun implicit existenţei lor.” … „Christos spunea: Ce-i care trebuiau să păzească templul sau transformat în hoţi, foloseau dările în propriul folos ceea ce a făcut ca romanii să-l distrugă.” … „Căci eu, revenind în ţară după evenimente…am constatat cu ochii mei dezastrul. Mai toţi şoferii de taximetre se închinau la toate bisericile de pe parcurs, bisericile pline. M-am întrebat, să fie oare vorba de fervoare religioasă sau de altceva? Acest altceva era de fapt DISPERAREA GENERALĂ. În acelaşi timp începuseră să se închine şi vechii şi noii comunişti, şi vechii şi noii colaboratori cu scopul de a prelungii MAREA PĂCĂLEALĂ.”