AMBASADORUL SUA HANS KLEMM LA BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ VÂLCEA

by Petre CICHIRDAN on March 6, 2017

Post image for AMBASADORUL SUA HANS KLEMM LA BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ VÂLCEA

Acum, la început de martie, când timpul la Râmnicu Vâlcea este în ton cu anotimpul şi cu sărbătoarea Dragobetelui, vizita ambasadorului SUA, Hans Klemm, în oraşul nostru, la Biblioteca Judeţeană, a fost aşa ca o revigorare a spiritului unei înnoiri culturale; spunem noi, de mult timp aşteptată! Cineva trebuia să vină aici, în oraşul cu centrul vechi demolat în urmă cu patruzeci de ani şi în care acum tronează o groapă; în ultimul oraş din ţară, la capitolul cultură scrisă, de mai bine de patru ani! şi să le spună celor doi edili şefi că îi felicită pentru respectul pe care l-au dovedit pentru cultură! Acestea s-au întâmplat în cadrul Bibliotecii Judeţene, 01 martie 2017, când ambasadorul american a donat peste două sute de titluri; şi, noi credem că domnul Klemm a făcut-o pentru respectul şi dragostea de cărţi, şi pentru publicaţiile pe care directorul acestui « templul al cărţii », Remus Grigorescu, i le-a prezentat în prealabil. A mai vrut domnul Hans Klemm, credem noi, să ne spună că în acest secol al inerentei globalizări, o ţară ca România, doar cultural (nu a zis şi militar) mai poate deveni un factor garant de aliniere în cadrul noului statut de convieţuire european şi mondial… « Foarte importantă este dedicarea dumneavoastră, şi impresionantă, pentru cultură şi pentru serviciul pus în slujba comunităţii; precum şi sublinierea voluntariatului din judeţul Vâlcea. Trebuie să fiţi felicitat domnule preşedinte al Consiliului Judeţean pentru că faceţi această investiţie pentru judeţ. » (Hans Klemm, fragment din discursul ţinut în faţa standului de carte donat Bibliotecii Judeţene Vâlcea, 01 martie 2017)

ANEXĂ
« Actul de cultură reprezintă contribuția adusă de un autor din orice domeniu (pictură, muzică, literatură dar şi cercetare, inventică etc) la fondul cultural universal » (wiki 01 03 17). Desigur, contribuţia trebuie privită ca un act de creaţie…
Cultură fără producţie nu există! Cultura, aşadar, trebuie dezvoltată după legile producţiei şi ale muncii. Cultura trebuie plătită din banul public: editor, tehnoredactor, tipograf, distribuitor…în cadrul culturii scrise (Legea 186/ 2003) fiindcă este creată pentru cetăţean.
Cultura, singua capabilă de evaziune în alienarea globalizării… « În lumea de afară (…) te poţi ajuta cu o familie, cu un cerc de amici, cu un sentiment pasager de iubire sau prin puterea de evaziune a culturii… » (Vasile Gavrilescu, « Raiul nemernicilor », roman, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 1998, scris în 1985).
Când puterea, care trebuie să asigure legalitatea actului de cultură scrisă, spune că nu are bani pentru plata acestuia, atunci, de ce să mai primească salarii aceşti reprezentanţi ai ei? Voluntariatul trebuie stopat dacă el nu are o bază solidă, legală, de producţie şi creaţie, fiindcă atunci, el este fără rost şi nu poate avea decât conotaţii electorale!

remus grigorescu fericit ca primirea ambasadorului american a decurs bine 01-03-17
hans klemm felicitand valcenii pentru interesul aratat culturii
costi radulescu la bj valcea asistand la discursul ambasadorului american 01-03-17
prefectul radu renga si doamna mari kano la bj 01-03-17
doamna mari kano si primarul mircia gutau de la care asteptam atentie pentru cultura valceana
marin lucian las standul de carte donata 01-03-17 biblioteca judeteana valcea

Leave a Comment

Previous post:

Next post: