ANA ANDREESCU: „MINUNATA AVENTURĂ”

by Petre CICHIRDAN on February 3, 2016

Motto

Imi face plăcere să vă invit la lansarea cărţii mele „Minunata Aventură”, care va avea loc la Râmnicu Vâlcea, la Biblioteca Judeteană, luni 14 dec. la orele 12 00. Câteva din povestiri au apărut prin amabilitatea DVS. în „Povestea Vorbii 21”. M-aş bucura să transmiteţi această invitaţie colectivului redacţional de la „Povestea Vorbii 21”.

(Ana Andreescu)

Mulţumim pe această cale doamnei Ana Andreescu, nu numai pentru invitaţie dar şi pentru colaborarea cu revistele noastre. Am fost la această prezentare de carte şi trebuie să transmitem felicitări amfitrionului, Bublioteca Judeţeană, şi moderatorului, cunoscutul om de presă, şi scriitor, Ioan Barbu!…o lansare de carte model, la care au participat autorul, scriitoarea Ana Andreescu, vâlceancă; ambasadorul la Vatican, Lilian Zamfiroiu, vâlcean şi el; şi, dacă îl mai amintim doar pe Nicolae Manolescu, întradevăr putem recunoaştecă suntem nişte zăbăuci-noi,vâlcenii-că până acum nu avem o filială USR aici!…iar dosarele noastre, cei drepţi în fire şi talent, de „intrare” în USR, zac batjocorite prin diferite filiale! mai ales când legea îţi dă drepturi de care nu poţi să beneficiezi, dacă nu eşti membru…să mă ierte minunata scriitoare că am găsit acum prilej, dar asta înseamnă că trăim într-o ţară cu un regim, nedrept.

Spuneam, una dintre cele mai reuşite lansări, fiindcă cei prezenţi, organizatorii, au lăsat acasă elogiile supărătoare, discursul şi prezenţa-electorale-şi au pus accent pe carte, şi au făcut-o, împreună cu copiii din sală, şi mai frumoasă! Da domnilor, cine a avut ideea să aducă aceşti copii frumoşi, şi instruiţi, în sală, şi interlocutorii speciali din prezidiu, merită toată lauda, fiind prima oară când am văzut şi eu copii care nu s-au plictisit, care au participat, nu au adormit, au rămas în sală până la sfârşit…

Sanda Constantinescu, de la BJ a deschis seria aprecierilor, despre cartea Anei Andreescu, a făcut-o cu excelenţă, a prezentat conţinutul şi a apreciat grafica elaborată de Georgeta Gherghinoiu…Cum spunea şi vorbitoarea, „o carte despre bunici şi nepoţi”! în care conţinutul alternează între stările de reflecţie mature şi stările de inteligenţă spontană din care are de învăţat fiecare: copii, părinţi, bunici…cititori! O carte pentru oricine vrea să-şi petreacă util şi plăcut timpul liber…

Ioan St Lazăr, a admirat şi dumnealui opera citată, prezentată, nu prea a mai avut ce să adauge după vorbitoarea dinainte, şi a subliniat calitatea deosebită a unei cărţi scrise „pentru copii şi oameni mari, care nu poate decât să împrospăteze”, maturul, sufleteşte…şi asta, petrecându-se (dă un exemplu din altă carte pentru copii) când „o fetiţă spune tot felul de trăznăi, dar care sunt atât de poetice”! crede Ioan St Lazăr, că tocmai acesta e rostul unor astfel de cărţi, de regăsire, în acelaşi timp, a maturului şi a copilului… „Surpriza pentru doamna Andreescu” este însă alta şi o împarte în două etape: prima, la Slatina, au participat la o manifestare dedicată cărţii vechi, româneşti, prilej, acum, de felicitare pentru „Cartea românească în veacul al XVIII-lea” scrisă de Ana Andreescu, şi, spunând Ioan St Lazăr: „acest veac a fost dominat de cartea tipărită la Râmnic”; pentru cartea de mai înainte, Ana Andreescu fiind considerată o „personalitate culturală de forţă”! A doua etapă a surprizei constă în faptul că datorită nepotului doamnei Andreescu, Marius Mărăcinescu, din Olăneşti, Ioan St Lazăr a aflat că Ana Andreescu este fata lui „Nea Trică Ungureanu”, din Olăneşti, căruia în 1968 i-a înmânat premiul I la un concurs al rapsozilor populari…acesta era un om mărunţel la statură, dar avea un suflet aparte şi o voce foarte frumoasă, între tenor-uşor spre bariton, rămânând pentru totdeauna în memoria celor care l-au ascultat…

Lilian Zamfiroiu, ambasadorul României la Vatican, cel şcolit la Râmnicu Vâlcea în ziaristică, la „Orizontul”, imediat după zilele Revoluţiei din 1989, fost director ICR în anii trecuţi (iată, alt vâlcean care poate mişca lucrurile, dar nu ştim cum s-ar putea descurca printre atâţia …), un om cu un caracter, credem noi, foarte frumos, numai la C. Zărnescu când ne gândim, care este atât de grijuliu cu numele tânărului diplomat (şi noi avem încredere în C. Zărnescu care a scris imposibilul roman „Ţara lui Urmuz”-capodoperă a genului după anul apocaliptic 2000); acum prezentator de carte, a început abrupt, adresându-se în special copiilor din sală: „O carte care o să vă placă!” …Spunea Lilian Zamfiroiu: „În urmă cu patruzeci şi doi de ani eram şi eu în clasa a V-a la aceeaşi şcoală, Take Ionescu, dar noi îi spuneam Şcoala cu ceas, aici, unde suntem noi acum-Biblioteca Judeţeană-era curtea şcolii-noi nu am avut norocul să avem în curte o bibliotecă aşa de mare”…Şi continuă: „Peste vreo cinci ani, tabletele astea inteligente, telefoane vor dispărea! „Nuuuuuuuu” strigă copiii din sală, „nuuuuuuuuuu”! „Aşa am auzit…Eu nu vă spun decât ceea ce am auzit; şi eu am tabletă, dar, vă spun sub jurământ de cuvânt, cartea asta nu va dispărea!!!” Lilian Zamfiroiu şi-a îndemnat interlocutorii să-şi umple bibliotecile de acasă cu cărţi!…„care sunt obiecte perene”. …„Doamna Ana Andreescu a găsit cheia către sufletul vostru”!

Au mai cuvântat soţul Anei Andreescu, cu care ne-am întreţinut, la agapă, asupra problemelor informaticii româneşti şi cu care am fost de acord privind începuturile şi dezvoltarea Informaticii în prerioada 1970-1990, dumnealui fiind unul din capii ICI Bucureşti, noi fiind alfa şi omega informaticii aplicate în procesele tehnologice-proiectare asistată şi microprocesoare postprocesoare NC (Comandă Numerică).

Desigur, ultima la cuvânt a fost scriitoarea care a delectat asistenţa cu ce era mai nimerit din carte, o lectură în direct a unei povestiri, ocazie cu care şi-a demonstrat şi calităţile…actoriceşti! Pe site-ul www.culturaarsmundi.ro se poate citi acest articol iar pe Arhiva Video a acestui site (clic pe Video Arhiva) se pot urmări fragmente de la această manifestare, căutate sub titlul articolului, atât pe Cultura Ars Mundi on line, cât şi pe You Tube, cu numele articolului şi unde se află Arhiva cu fragmentele video…

Francesco Ionaşcu la 24 de ani un viking al muzicii ruse contemporane, mai ieri-2005, numit Micul Oistrach...

Leave a Comment

Previous post:

Next post: